KorAP: Find »[drukola/base=moralism & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...11 12 13 ...17 >

418 matches

Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738

idealizare" - inclusiv, aș adăuga, în sensul unui proces de moralizare - a politicii 37. A doua precizare, ce răspunde imperativului de a fi corect față de realiști, este aceea că argumentarea prezentată în acest capitol nu arată că distincția între realism și moralism este una superfluă. Pentru ca distincția între moralism și realism să fie superfluă trebuie să fie adevărat că valorile morale sunt necesare (apelul la ele este inevitabil) în orice încercare (inclusiv în orice încercare realistă) de justificare a unei concepții politice

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
proces de moralizare - a politicii 37. A doua precizare, ce răspunde imperativului de a fi corect față de realiști, este aceea că argumentarea prezentată în acest capitol nu arată că distincția între realism și moralism este una superfluă. Pentru ca distincția între moralism și realism să fie superfluă trebuie să fie adevărat că valorile morale sunt necesare (apelul la ele este inevitabil) în orice încercare (inclusiv în orice încercare realistă) de justificare a unei concepții politice normative plauzibile. Desigur, Ermann și Möller au

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
aceasta nu înseamnă și că nu văd nimic indezirabil - în proiectul argumentării pe temeiuri pur instrumentale, de genul celor pentru care insistă realiștii, pentru sau împotriva acestui tip de concepții politice normative. Ca atare, în opinia mea, o distincție între moralism și realism rămâne, în principiu, posibilă, chiar dacă, desigur, una cu o arie de "aplicabilitate" mult mai restrânsă decât și-ar dori realiștii radicali. Despre realismul moderat Am sugerat la un moment dat - împotriva curentului de opinie dominant - că unul dintre

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
realist radical. Pasajele care susțin această interpretare sunt, de obicei, pasaje din In the Beginning Was the Deed. Însă In the Beginning Was the Deed nu este singura lucrare ce trebuie luată în calcul în interpretarea poziției lui Williams cu privire la moralism și realism în filosofia politică. Cel puțin la fel de importante în acest sens mi se par și recenziile pe care el le-a realizat lucrărilor fundamentale ale lui John Rawls sau Robert Nozick (principalii filosofi politici pe care i-a considerat

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
și trebuie să-și asume cele mai multe dintre sarcinile precizate de Waldron este, cred, dincolo de orice dezacord rezonabil 16. Filosofia politică nu poate fi, într-adevăr, redusă la studiul "idealurilor demne de urmărit în viață". Acest argument al lui Waldron împotriva moralismului ca teză despre specificul filosofiei politice se bazează, însă, după cum probabil ați observat deja, pe o uriașă - și extrem de surprinzătoare și dezamăgitoare, în cazul său - deformare a ceea ce susțin moraliștii atunci când definesc filosofia politică drept o ramură a eticii sau

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
acestei caracterizări. Și nu am în vedere aici, așa cum s-ar putea crede, proiectul liberalismului politic centrat pe rațiunea publică. Realiștii nu s-au înșelat în opinia că liberalismul politic de acest tip constituie, la rândul său, o formă de moralism. Așa cum insistă și susținătorii săi, în ciuda caracterului său "politic", liberalismul centrat pe rațiunea publică rămâne o teorie a "moralității politice", un răspuns la întrebări de natură morală cu privire la sfera politicului sau/și un proiect filosofic de argumentare pentru idealuri care

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
parte însă, proiectul poate fi descris ca fiind, cel puțin parțial, și unul metaetic, de vreme ce el asumă o poziție metaetică de tip pragmatist. Iar metaetica este, la urma urmei, alături de filosofia morală normativă, o ramură a filosofiei morale. Despre justificarea moralismului De ce consider că moralismul reprezintă o metodologie la care filosofia politică este justificată să recurgă? Există o versiune lungă și una scurtă a răspunsului la această întrebare. Versiunea lungă - pentru a cărei expunere adecvată aș avea nevoie, practic, de o

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
fi descris ca fiind, cel puțin parțial, și unul metaetic, de vreme ce el asumă o poziție metaetică de tip pragmatist. Iar metaetica este, la urma urmei, alături de filosofia morală normativă, o ramură a filosofiei morale. Despre justificarea moralismului De ce consider că moralismul reprezintă o metodologie la care filosofia politică este justificată să recurgă? Există o versiune lungă și una scurtă a răspunsului la această întrebare. Versiunea lungă - pentru a cărei expunere adecvată aș avea nevoie, practic, de o nouă carte - ar face

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
așadar, versiunea scurtă a răspunsului meu, de vreme ce ea ne conduce mult mai rapid, poate mai puțin plictisitor - și, aș adăuga, la fel de convingător - la același rezultat. Potrivit versiunii scurte a răspunsului la întrebarea aflată în discuție, la baza convingerii mele că moralismul reprezintă o metodologie pe care filosofia politică este justificată să o întrebuințeze se află în special două temeiuri. Primul este constituit, în esență, de opinia că susținerile și argumentele oricărei teorii politice trebuie să fie compatibile cu anumite exigențe sau

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
dintre ei apără, fie și numai în cazul societăților cu tradiție democratic-liberală, tot liberalismul sau, în orice caz, o versiune a acestuia, ca sistem sau ideal de organizare politică 4. Temeiul sau argumentul fundamental pe care îmi bazez opinia că moralismul reprezintă o metodologie la care filosofia politică este justificată să recurgă este totuși cel de-al doilea. Este vorba despre argumentul care a fost deja sugerat de remarcile și observațiile mele anterioare și care a stat dintotdeauna la baza moralismului

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
moralismul reprezintă o metodologie la care filosofia politică este justificată să recurgă este totuși cel de-al doilea. Este vorba despre argumentul care a fost deja sugerat de remarcile și observațiile mele anterioare și care a stat dintotdeauna la baza moralismului, deși nu a fost formulat de foarte multe ori atât de explicit precum îl voi formula aici. Argumentul este acela că problemele filosofiei politice trebuie să constituie, în mod evident, probleme filosofice - sau, în orice caz, probleme care comportă și

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
că nu poate fi izolată de etică și că valorile, principiile și intuițiile sau convingerile morale nu pot fi alungate din metodologia sa, așa cum și-ar dori realiștii radicali. Nu cred că strică să repetăm parțial acest argument fundamental pentru moralism, de data aceasta cu referire exclusivă la dreptatea socială (una dintre temele mele preferate din filosofia politică). Argumentul are două premise fundamentale. Prima este premisa că, după cum s-a afirmat (sau măcar s-a presupus) de atâtea și atâtea ori

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
conținutul conceptului de dreptate socială, filosofia politică este îndreptățită (dacă nu chiar obligată) să utilizeze, pentru realizarea acestui obiectiv, principii, intuiții sau convingeri morale. În cadrul investigațiilor mele, am putut descoperi doar patru categorii de contra-argumente realiste la argumentul fundamental pentru moralism. O primă categorie neagă prima premisă. În această categorie includ, spre exemplu, mult citata afirmație a lui John Dunn potrivit căreia "nivelul interesului și al energiilor imaginative" pe care filosofii politici le-au investit în investigarea temei dreptății sociale este

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
și mulți alții, dreptatea și temele corelative (precum drepturile individuale sau egalitatea) - constituie, de fapt, cel mai important subiect al filosofiei politice, alături de opiniile care înconjoară această teză, reprezintă atacuri lipsite de echivoc la prima premisă a argumentului fundamental pentru moralism. Pentru Geuss, întrebarea fundamentală de care trebuie să se intereseze filosofia politică este întrebarea lui Lenin: "cine decide, ce, cum și în avantajul cui?" Mai exact, filosofia politică trebuie să se axeze pe analiza "autorității, puterii, intereselor și a relațiilor

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
legitimitatea trebuie să beneficieze de prioritate asupra dreptății - dacă nu chiar trebuie să înlocuiască dreptatea - în agenda de lucru a filosofilor politici 14. Ca atare, toți realiștii par să respingă, în baza acestor idei, prima premisă a argumentului fundamental pentru moralism. Teza lui Geuss are însă cel puțin trei probleme evidente. Prima este, ca și în cazul lui Newey sau Philp, confuzia între filosofia politică și științele politice. Propunerea sa echivalează practic cu propunerea abandonării filosofiei în favoarea temelor de cercetare ale

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
chestiunile de interes public și de a elabora și implementa strategii sau politici care să crească gradul de realizare al exigențelor tuturor celorlalte valori dezirabile în cadrul societății. Aceste observații nu le sunt însă de niciun folos realiștilor în lupta cu moralismul. Niciun moralist nu a negat, așa cum par să presupună realiștii, aceste idei. Mai mult, moraliștii pot concede inclusiv că legitimitatea este, într-adevăr, "prima problemă" a filosofiei politice (așa cum, din punctul meu de vedere, a făcut-o Rawls prin scrierea

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
astfel de concepție nu poate fi justificată fără recursul la principiul egalității de demnitate și respect. Ideea că legitimitatea și nu dreptatea este "prima problemă" a filosofiei politice nu le aduce, așadar, niciun fel de avantaj realiștilor în disputa cu moralismul. Că așa stau lucrurile a fost evidențiat, de altfel, și de un alt argument major împotriva realismului radical. Mă refer aici la argumentul utilizat de Charles Larmore pentru a arăta că Bernard Williams s-a înșelat în opinia că filosofia

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
exigența legitimării puterii politice nu este neapărat o exigență morală, ci una inerentă politicii. Însă Williams și realiștii care îl urmează în această opinie pierd din vedere esențialul, în măsura în care consideră că această trăsătură a exigenței legitimării îi poate scăpa de moralism. Aceasta pentru că "nu atât exigența legitimării cât mai curând justificarea puterii statului, oricare ar fi aceasta, ca răspuns la exigența legitimării, este cea care trebuie să exprime o moralitate anterioară politicii: ea trebuie să încorporeze o idee despre ceea ce constituie

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
realiste între politică și dominație prezentate în capitolul al doilea, argumente care practic anihilează forța de persuasiune a replicilor lui Hall și Sleat. Nu voi insista, de asemenea, nici asupra faptului că Sleat este periculos de aproape de ștergerea distincției între moralism și realism prin cea de a doua replică oferită lui Larmore. Nu pot să nu evidențiez însă că, fie și acceptând, de dragul argumentării, distincția realistă între politică și dominație, cele două replici eșuează să puncteze în vreun fel, prin observațiile

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
și așa stând lucrurile, observația lui Jubb nu respinge, ci doar limitează sau doar restrânge aria de valabilitate a argumentului lui Larmore în cazul statelor liberale. Tot ceea ce face observația lui Jubb este, altfel spus, să pună în discuție legitimitatea moralismului universalist ca teorie a legitimității. Moralismul parohialist rămâne însă complet neafectat de această observație. Poate că acest argument arată - deși eu nu mă număr printre moraliștii care împărtășesc această opinie - că filosofia politică liberală nu este îndreptățită să considere că

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
Jubb nu respinge, ci doar limitează sau doar restrânge aria de valabilitate a argumentului lui Larmore în cazul statelor liberale. Tot ceea ce face observația lui Jubb este, altfel spus, să pună în discuție legitimitatea moralismului universalist ca teorie a legitimității. Moralismul parohialist rămâne însă complet neafectat de această observație. Poate că acest argument arată - deși eu nu mă număr printre moraliștii care împărtășesc această opinie - că filosofia politică liberală nu este îndreptățită să considere că investigațiile și concluziile sale referitoare la

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
statelor liberale în teoretizarea condițiilor legitimității politice (fie ele și condiții valabile doar în cazul statelor în care liberalismul se află la el acasă). O a doua categorie de contra-argumente realist radicale contestă a doua premisă a argumentului fundamental pentru moralism. Am în vedere acele argumente care sugerează o distincție, de tip Robert Jubb și Enzo Rossi 37, între dreptate ca valoare morală și dreptate ca valoare politică, alături de ideea că subiectul de interes al filosofiei politice este (sau, mai corect

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
în realizarea obiectivelor fundamentale ale politicii fără să cunoaștem mai întâi ce este dreptatea? Utilizând o exprimare mai puțin academică, acest tip de argument pune "căruța înaintea cailor". În orice caz, în loc să respingă a doua premisă a argumentului fundamental pentru moralism, el contribuie, de fapt, la întărirea ei. În cea mai radicală sugestie de acest tip, Enzo Rossi propune ca filosofia politică să renunțe la modul tradițional, moralist, de a întreba ce este dreptatea sau care este obiectul dreptății în favoarea transformării

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
ei, unul dintre obiectivele fundamentale ale politicii, este un proiect filosofic profund deficitar, dacă nu unul de-a dreptul eronat. Din nou: departe de a sprijini realismul, propunerea lui Rossi este mai curând un argument împotriva acestuia. Argumentul fundamental pentru moralism concluzionează, printre altele, că filosofia politică este îndreptățită să recurgă la intuițiile morale. Raymond Geuss nu este deloc de acord cu această concluzie. Intuițiile - ne-a atenționat Geuss - nu constituie instrumente demne de încredere pentru filosoful politic, prezintă întotdeauna riscul

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
toate intuițiile noastre morale sunt ideologice și nedemne de încredere. Dacă lucrurile ar sta astfel, nici filosofia politică "realistă" nu ar fi, de fapt, posibilă"44. În sfârșit, o a patra categorie de observații realiste care contrazic argumentul fundamental pentru moralism pornește de la ideea, menționată și criticată în capitolul anterior, potrivit căreia, în condițiile dezacordului rezonabil generalizat, filosofii politici nu ar mai trebui să se considere îndreptățiți să recurgă la intuiții, principii și valori morale pentru întemeierea teoriilor lor. Un astfel

[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]