496 matches
-
râu? Bruno oftă iritat: — Știi, odată și odată o să-ți spun ceva ce nu știi deja. — Illmann mi-a zis despre asta. M-am Întâlnit cu el Întâmplător Într-o seară. — Zău? Unde? — La morgă. Am făcut cunoștință acolo cu mușteriul tău. Chipeș, tipu’. Poate el e Von Greis. — Nț, că m-am gândit și eu la asta. Von Greis avea un tatuaj pe antebrațul drept: un vultur imperial. Hai, Bernie, că tre’ s-o șterg. Și cum ți-am zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
un pic mai Încolo pe stradă am fost solicitat de un altul. Mica insignă din sticlă pe care o primeai pentru contribuția ta bănească nu numai că nu te proteja de o hărțuire ulterioară, dar te arăta drept un potențial mușteriu. Și totuși, nu asta m-a făcut să-l Înjur pe bărbat, gras cum numai un feroviar poate fi, și să-l Împing la o parte din drumul meu, ci faptul că am văzut-o pe Însăși Dagmarr dispărând după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
În vârstă, corifeul Liceului «Gheorghe Lazăr» vorbea latina! La bacalaureat uluise comisia, făcând conversație În latinește cu profesorul de latină. Era din familie săracă, Își câștigase existența dând meditații la matematică și franceză, dar și din «bacșișul» obținut zilnic de la mușterii localului «Veneția» de membrii orchestrei de jazz «Disonanțe În ritm» - Puiu fiind la baterie. El mi-a adus Manifestul Partidului Comunist, versiunea originală, certându-mă că eu, neamț, nu citisem Încă cel mai grandios text scris vreodată În limba germană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
clocotită să fie servită cu un ritual perfect din felegene de preț cu buza abia, abia răsfrântă peste marginea aurită. Feciori cu mustăcioare subțiri, cu buze cărnoase și rumene, încălțați în târlici cu broderie bogată, se mișcau abia simțit servind mușteriii. Pe tăvi rotunde de aramă ciocănită erau aduse pe mutește cafele, dulciuri și ciubucuri. Hamie însuși își primea clienții - oaspeții, cum îi numea el -, căci toți cei care îi călcau pragul cafenelei deveneau boieri pe dată, indiferent cine ar fi
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
taină, totuși cel puțin de două ori pe săptămână venea la cafenea ca să simtă ce gândește târgul. Stolnicul Constantin Cantacuzino nu intrase niciodată acolo, de aceea când un fecior îi suflă jupânului cine se îndreaptă spre cafenea, Hamie își lăsă mușteriul în mijlocul vorbei și se îndreptă spre ușă săși primească oaspeții. Primul intră marele logofăt, apoi marele spătar Mihai, Ianache Hartofilax și după ei, aruncând priviri furișe, marele stolnic. În urma lor, în dreptul ușii, se opriră afară doi dorobanți atenți la mișcările
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
adă ce-a comandat, aici, la masa fanților! Culiță State nu știa ce să facă, nu dorea scandal în localul lui, dar nici pe plac n-ar fi vrut să-i facă banditului. Între timp, Turcu se uita sfidător la mușterii încremeniți pe la mese, după care i-a ridicat tatei capul în sus, punându-i un deget gros și jegos sub nas. În momentul acela, pumnul drept al tatei a izbit năpraznic bărbia lui Turcu, ca un baros. Fierarul a zburat
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
trei prieteni, ca de obicei. Fierarul a scos pălăria de pe cap și aplecându-se, îi spuse tatei: - Am onoarea, nene Iancule! - Am, Turcule, când mai dorești o papară, poftește, țio dau cu plăcere. - Mi-ajunge, mi-ajunge..., mormăia Turcu. Toți mușterii din crâșmă, râdeau în batjocură de Turcu. Acum nu le mai era frică de el. Fierarul trecea cu capul în jos spre tejghea, cerea un țoi cu rachiu, îl dădea pe gât și părăsea crâșma, uitându-se în treacăt, cu
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
pe departe, iar când se întâlneau la Culiță State sau în altă cârciumă, cel care pleca era Turcu, ori că venea primul sau de-abia intra. Pleca cu coada între picioare, cum se spune, în râsetele și vorbele batjocoritoare ale mușteriilor, strivind vreo înjurătură printre dinți. Căci acum nu-l mai lua nimeni în seamă și nimănui nu-i mai era frică de el. Am încercat să-l cunosc pe tata mai bine, să-l văd mai îndeaproape, acest vlăjgan venit
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
care pe mine m-a lăsat să-mi văd de treburi iar pe cei doi i-a luat cu el la secție. Găinarul care stătuse lângă mine avea mâna umflată, probabil că va avea nevoie de medic. Erau amândoi, pesemne, mușterii vechi de-ai poliției. Mi-am urmat drumul pe jos, prin ploaia care țârâia insistent. Am ajuns la ghișeul de care aveam nevoie, dar funcționara, o pițipoancă blondă și cu ochii umbriți de mai multe nuanțe de negru spre mov
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
zise interesată o femeie subțire, cu bariz și fața ascuțită. Pornită, Băltoaia nu se mai opri decât ca să arate ori o buruiană ori o floare. - Uite, draga babei, ia aminte : asta-i brâncariță sau gușteriță; îi zice și iarba porcului. Mușteriu vechi, femeia o întrebă cu glas plăcut : - Și cum s-o pun să-mi folosească ? - O legi aici la coastă, răspunse baba Păscărița în locul surdei care nu înțelesese, și dormi cu ea trei nopți. După asta bei aghiasmă mare și
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
fără apă sunt foarte mici, a adăugat el. Dar oricând în acest sezon putem să dăm nas în nas cu un viscol care să ne blocheze câteva zile într-un loc. Mare greșeală. Pronunțând fraza asta a pierdut instantaneu trei mușterii : pe Nick, pe Zaide și pe Antoin. Comentariul lui Nick a fost : „Ar trebui ca șansele să rămânem fără apă sau orice alte resurse să fie reduse la zero. Ar trebui să existe radare care să anunțe din timp schimbările
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
de femei de lux, femei fără oase, cum le-a spus cineva, cele mai multe întreținute de unul sau de altul, dar destule și dintre cele care nu se jenau să-și afișeze tariful pe ușa lor din hotelul în care primeau mușteriii. Una dintre acestea era Zaraza, și povestea ei m-a emoționat întotdeauna nu prin ciudățenia ei nemaivăzută, cât prin faptul că e adevărată. Zaraza, mai precis Zarada, este un nume țigănesc tradițional. El înseamnă Minunata. Femeia foarte tânără ce își
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
Cristian Vasile, interogat ca 316 suspect, avea o lucire de nebunie în ochi. Când îi dădură drumul, se duse țintă în prima circiumă și bău până nu mai știu de el. Timp de câțiva ani mai apoi li se arăta mușteriilor locul de unde cântărețul mușcase din masă. Zaraza fu arsă la crematoriul "învierea", care atunci se afla undeva în preajma gropii Tonola. Asistase o mare de oameni în lacrimi, nu și Cristian Vasile. Pe drumul spre crematoriu, mărețul dric de abanos sculptat
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
veritabil cu care sporovăia de una, de alta. Și avea ce vorbi, acum că într-un fel era și el "producător". Într-o zi trecu pe la fostul său atelier, de lângă Universitate. Era cam ora prânzului și bufetul era plin de mușterii fete și băieți, gălăgioși, nerăbdători să înfulece câte ceva între două ore de curs sau seminarii. Patronul, care superviza totul cu ochi profesionist, îl văzu pe Petre și veni să-l salute. Bun vad ți-am mai dat! Bun, nimic de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
of și fuga la pahar! Știa că așa ceva n-o să i se întâmple lui, dar zâmbi, amintindu-și de budana babei Floarea. Și ea "consuma", ca să-și mai uite necazurile, ca să mai uite de bătrânețe și singurătate. Nu prea erau mușterii la Capșa! Localul decăzuse, nu mai erau vremurile când aici întâlneai tot ce era mai de interes și de talent în București politicieni, scriitori, artiști, ziariști... Totul se schimbase și nu în bine... Mai trase o înghițitură din coniac, plăti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
sa didactică. A fost singura perioadă a vieții mele frământate de adevărat om liber. „O tempora!” Am amintit de moara bunicii, care a fost nevoită, în anul 1961, s-o închidă, autoritățile interzicând orice activitate de morărit, rămânând părăsită de mușteriii ce stăteau la rând cu căruțele cu cai sau cu carele cu boi, pline cu saci îndesați de boabe de porumb. Totuși, copiii n-au întrerupt parteneriatul cu moara pustie, cu toate că gârla morii a fost deviată și scăldătoarea s-a
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
Ion Irimia a fost colonel de Miliție, a lucrat ani mulți la județeană. Îmi vine să-l întreb de ce și-a pus uniforma și unde o păstrează de arată așa impecabil. Mă stăpânesc fiindcă nu vreau să-l pierd de mușteriu. Este un bărbat înalt, atletic, cu ochi albaștri pătrunzători. Un bărbat frumos, ar spune orice femeie. El a scris o monografie a satului Crăiești. Prin urmare, am nimerit omul cel mai potrivit. Șipotul lui Cataroi Este o beție de mai
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
hotărî să-l atace tocmai cînd se grăbea să-și mănînce ciocolata. Fernandito nu se aștepta deloc la așa ceva, cînd deodată se trezi cu o spadă de lemn În piept. ZÎmbi furios și grăsanul Îi răspunse rîzÎnd fericit. „Un nou mușteriu pentru dueluri“, s-o fi gîndit el, dar Fernandito Îl privea atît de insistent, Încît bietul Martinto Începu să oscileze Între sînt un copil fericit și problema răului În lume. Fernandito era furios foc și zîmbetul lui Îl făcu pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
pe mâini. Deci, cum? Abia după o oră ne prindem că de fapt suntem singurii clienți și că echipa dă un spectacol doar pentru noi. Dar asta încă nu-i nimic. Pe la zece, văzând că nu-i rost de alți mușterii, încep să cânte toți șase, pe rând sau împreună. Pe la zece jumate li se alătură și patroana. Spre unșpe răsar doi prieteni ai șefei și se pun și ei pe fado-uri. Iar către spartul târgului iese dintre tingiri și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
iel În caru aligoric. Că veni vorba dă care, unu care ie un mucalit stătea pă capra lui și În ladă avea un viespar dă Îngeroi, mi-a făcut apropontu să mă lase la ogeac, fincă așa-zisele carnavaluri perd mușteriii și io pă bune că nu mă mai ținea balamalile să-mi car gioalile În cârcă. Noii pretenari m-a catapultatără pă fundu la car și, când să ne ușchim, s-a râs În hohote după obiceiu lor. Da io
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
tipul de ins care face glume ca să poată ieși din stinghereală, din strînsoarea timidității. N-a rîs. Poate nici nu era de rîs. "O sută de lei pe noapte. Și noaptea asta intră la socoteală." Apoi, ca să se scuze, "sînt mușterii puțini și trebuie să o scot la capăt cumva cu cheltuielile. Nici n-am plătit covoarele, domnule." A căutat cu privirea, nici urmă de covoare, niște țoale de cîrpă, de cînepă, vrîstate în culori destul de șterse, ca să pară sau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
aceasta era cu adevărat veche și că aici își udaseră gâtlejul tăietori în piatră, cărăuși și negustori de grâne încă din Evul Mediu. Gurile rele spuneau că nici instalația sanitară nu se schimbase prea mult de-atunci. Singura diferență dintre mușteriii de-atunci și cei de-acum era că, în loc să se urce pe șapte cărări în căruță și să-și lase caii să găsească drumul spre casă, consumatorii moderni își sunau soțiile. Fran memoră ce voia să bea fiecare și își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
aspră și-i mângâie ochii deștepți. Calul necheză încet și-și întinse botul umed spre stăpân. —Iacă-ndată, Roibule, îndată. Străinul își dădu pălăria pe ceafă și trecu pragul rateșului. Înlăuntru, pătrunseseră umbrele înserării. Crâșmarul sta după tejghea așteptându-și mușteriul, cu gura întinsă până la urechi într-un zâmbet foarte prietinos. —Bună sara! zise călătorul. —Mulțămim dumilorvoastră! răspunse crâșmarul, zâmbind mai tare; ce-ți poftește inima? — Apoi... deocamdată, toarnă un pahar de vin... da’ bun... știi... — Se poate, cum nu: chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fac nimica - și trebuie să mă vestească străinii că intră hoți în pădure. Ba pot să-i văd și eu ziua-n amiaza mare, cum mă pradă. Acu o jumătate de ceas am văzut eu, cu ochii mei, pe-un mușteriu... Cum se poate, cucoane? unde-i? Doar de-a fi intrat după ce-am făcut eu ispecția! Stăpânul începu să râdă amărât: —Ia slăbește-mă... N-ai ieșit tu pe vremea asta în pădure cum nu-s eu popă... Las
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
neguțătorul mi-a trecut un clit de rondele de fildeș. Diametrul lor nu era mai mare de zece centimetri. Erau subțiri, sunau discret. Un artist persan zugrăvise pe ele miniaturi - scene vioaie în colori stânse. Erau o capcană pentru un mușteriu cărunt. Le-am petrecut printre degete, zâmbind; autorul lor ținuse să ilustreze anume povești din Halima, pe care cetitorii europeni nu le găsesc în edițiile traducerilor curente. Pozițiile și pozele cele mai licențioase cu putință erau alese ca să amuze sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]