KorAP: Find »[drukola/base=muzicuță & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...11 12 13 14 >

327 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

că are și muzicuță... (Pauză scurtă. Către BĂTRÎNUL CU BASTON.) De unde aveți muzicuța? BĂTRÎNUL CU BASTON: E de mult. E veche, e din familie. BĂRBATUL CU ZIARUL: Din familie... Aveați muzicuță în familie... BĂTRÎNUL CU BASTON: Și ce dacă aveam muzicuță în familie? Parcă spuneai că și tatăl dumitale avea acordeon. BĂRBATUL CU ZIARUL: Da, da’ eu nu umblu cu acordeonul în buzunar... (Își întoarce buzunarele pe dos.) Poftim, eu sunt curat. Și n-am nici ureche și nici voce de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
acordeonul în buzunar... (Își întoarce buzunarele pe dos.) Poftim, eu sunt curat. Și n-am nici ureche și nici voce de soprană, ca dumneaei... DOAMNA CU VOAL: Știi ce, pe mine să mă lași în pace. Înțeleg că dumnealui are muzicuță... Bun, are muzicuță, se vede, da’ de mine să nu te legi. BĂRBATUL CU ZIARUL: Lasă că văd că aveți o voce destul de educată. DOAMNA CU VOAL: Ha! Educată! N-am mai cântat de nu știu când. BĂRBATUL CU ZIARUL

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Își întoarce buzunarele pe dos.) Poftim, eu sunt curat. Și n-am nici ureche și nici voce de soprană, ca dumneaei... DOAMNA CU VOAL: Știi ce, pe mine să mă lași în pace. Înțeleg că dumnealui are muzicuță... Bun, are muzicuță, se vede, da’ de mine să nu te legi. BĂRBATUL CU ZIARUL: Lasă că văd că aveți o voce destul de educată. DOAMNA CU VOAL: Ha! Educată! N-am mai cântat de nu știu când. BĂRBATUL CU ZIARUL: În orice caz

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
zice, transpus. BĂTRÎNUL CU BASTON: Unde, domnule, eram transpus? Ce vorbe-s astea? Văd c-am ajuns să aiurăm cu toții. BĂRBATUL CU ZIARUL: Eu nu aiurez, pardon. Da’ tot nu e rău că s-a oprit, că e preferabilă, nu, muzicuța. DOAMNA CU VOAL: Ziceam eu mai înainte că dinte pe dinte se scoate, asta e scris, întotdeauna. BĂRBATUL CU ZIARUL (Către BĂTRÎNUL CU BASTON.): Mai încercați un pic, acum, că s-a lăsat prins... Că văd că altă soluție nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
BASTON.): Mai încercați un pic, acum, că s-a lăsat prins... Că văd că altă soluție nu e. BĂTRÎNUL CU BASTON: Da’ chiar s-a oprit? Zău? DOAMNA CU VOAL: Sau poate vrea dumnealui să mai schimbe, să încerce la muzicuță. BĂTRÎNUL CU BASTON: A, nu, eu nu dau lucrul ăsta din mână. Eu altă gură pe unde cânt eu, eu nu suport. BĂRBATUL CU ZIARUL: Atunci o să ne omoare el, încetul cu încetul. BĂTRÎNUL CU BASTON: Nu știu... Ce să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
lucrul ăsta din mână. Eu altă gură pe unde cânt eu, eu nu suport. BĂRBATUL CU ZIARUL: Atunci o să ne omoare el, încetul cu încetul. BĂTRÎNUL CU BASTON: Nu știu... Ce să spun? Nu-mi vine, totuși, să-i dau muzicuța. DOAMNA CU VOAL: Dați-i-o, domnule, dați-i-o dracului, să scăpăm. Dac-a tăcut înseamnă c-a vrut-o. S-a văzut în ochii lui c-a vrut-o, i-am văzut eu pe față. BĂTRÎNUL CU BASTON

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-o, bestia, a vrut-o. BĂTRÎNUL CU BASTON: Apoi să știți că este ultima oară când mai încerc. (BĂTRÎNUL CU BASTON se apropie de BĂRBATUL CU VIOLONCELUL, secondat la câțiva pași de ceilalți doi. BĂTRÎNUL CU BASTON își scutură întâi muzicuța de salivă, după care i-o întinde decis BĂRBATULUI CU VIOLONCELUL.) BĂTRÎNUL CU BASTON: Poftim! Ia-o. (Nici o reacție.) Ia-o, domnule, gata! Ia-o și p-asta. (BĂTRÎNUL CU BASTON rămâne cu mâna întinsă. BĂRBATUL CU VIOLONCELUL continuă să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Ia-o și p-asta. (BĂTRÎNUL CU BASTON rămâne cu mâna întinsă. BĂRBATUL CU VIOLONCELUL continuă să cânte, netulburat, la violoncel.) BĂTRÎNUL CU BASTON: Hai, ia-o și să terminăm. (Pauză.) Mă auzi? (BĂTRÎNUL CU BASTON cântă câteva secunde la muzicuță pentru a-i atrage atenția celuilalt.). Poftim, dacă-ți place... E a dumitale, poftim. (Pauză.) Vorbește, omule, o vrei sau nu? (Pauză.) Hai, nu mă ține cu mâna întinsă... (Cântă din nou la muzicuță pentru a-i atrage atenția.) Vrei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
CU BASTON cântă câteva secunde la muzicuță pentru a-i atrage atenția celuilalt.). Poftim, dacă-ți place... E a dumitale, poftim. (Pauză.) Vorbește, omule, o vrei sau nu? (Pauză.) Hai, nu mă ține cu mâna întinsă... (Cântă din nou la muzicuță pentru a-i atrage atenția.) Vrei să-ncerci? Ia-o! DOAMNA CU VOAL (Din spatele BĂTRÎNULUI CU BASTON.): Ia-o că nu-ți facem nimic. BĂRBATUL CU ZIARUL: Ia-o! DOAMNA CU VOAL: Ia-o! BĂTRÎNUL CU BASTON: Ia-o! (BĂRBATUL

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

țâța mozolită, abur de Lume atunci născându-se, umplându-se de minuni abia înmugurite. În capătul aleii, spre stația tramvaiului, un bărbat, într-un fulgarin alb, cu ochelari de orb, sprijinit de stâlpul becului cu neon, cânta ceva la o muzicuță. O melodie șoptită, aproape neauzită, tăcută, ghicită mai mult doar după felul cum omul acela se legăna dus parcă de cânt. Bastonul alb, atârnat de brațul lui, se balansa și el, parcă tot în ritmul melodiei, ca și cum și toiagul acela

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
de grilajul ușii, pare un ciudat semn de atenționare, de avertisment sau, de ce nu, de îndemn spre a pătrunde într-un ținut îmbibat de amintiri, de umbre, de clipe zburătăcite și de felurite avânturi prăbușite. Bătrânul orb cântă dintr-o muzicuță de demult, cehească, „Harmonia“, cu două rânduri de bași, masivă, cu sunete grave, profunde. Am avut și eu una asemănătoare, în copilărie. Cântam din ea când mergeam, în alai, cu steagul unității de pionieri, cu toba și goarna, să ducem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
la adunările de bilanț de la gospodăria colectivă sau când se premiau mulgătoarele fruntașe ori se încheia anul de învățământ politic. De la școală până la sediul gospodăriei mărșăluiau toți, în frunte cu directorul școlii și cu comandanta unității de pionieri, după gemetele muzicuței mele. Celălalt moșneag ascultă orbul, cu capul aplecat, sprijinit în mâini, cufundat în aceeași absentă reverie din străfund. Lăcrămează, cu lacrimile căzând pe treptele fostei cârciumi, sacadate, monotone, un fel de picuri ai unei ploi dintr-un început de primăvară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
bună“, mi-a spus, arătând spre banca mea. M-am dus pe banca aceea, lângă tatăl meu. Odată cu mine s-a așezat, nu departe de noi, un bătrân orb. Și-a pus bastonul lui alb pe genunchi, a scos o muzicuță și a prins să cânte, tărăgănat, molcom, o melodie înceată, duioasă, parcă doar anume pentru veverița care tocmai traversa aleea și care, pentru o clipă, oprită, s-a ridicat sprijinită în coadă să privească stăruitor spre orbul cu muzicuța lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
o muzicuță și a prins să cânte, tărăgănat, molcom, o melodie înceată, duioasă, parcă doar anume pentru veverița care tocmai traversa aleea și care, pentru o clipă, oprită, s-a ridicat sprijinită în coadă să privească stăruitor spre orbul cu muzicuța lui. Părea a asculta nedumerită cântecul acela mai mult șoptit. În târziul înserărilor de toamnă, mai ales, o însoțeam pe Ester spre casa ei din Piața Kogălniceanu, unde spunea că se mutase nu de mult. Locuise și după terminarea facultății

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
aici, în inima Bucureștilor“. Mi-a luat mâna și mi-a strâns-o, de parcă ar fi vrut să-mi treacă, în acea atingere, bucuria de a fi prins o astfel de neașteptată clipă, cu veverița uimită oprită de sunetele unei muzicuțe. „Dă-i ceva omului aceluia de cântă“, mi-a mai șoptit tatăl meu, scoțând câțiva bănuți și strecurându-mi-i. „E necăjit și i-o fi greu.“ I-am spus că nu pot să-i dau bani, nu are figură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
că-l mai zăresc în ușorul tremur al aerului, cum stă cu mâinile încrucișate, cu picioarele ușor desfăcute, întinse, privind îngândurat spre mine. Uneori parcă zăresc și conturul de abur al acelui orb, cu toiagul lui pe genunchi, cântând din muzicuță în timp ce veverița de demult încă stă uimită în coadă în fața lui și-l ascultă. Dintre multe alte imagini ale tatălui meu, aceasta a fost să-mi rămână cea mai pregnantă, însoțindu-mă acum în mersul meu pe drumul Luminării: umbra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
ale tatălui meu, aceasta a fost să-mi rămână cea mai pregnantă, însoțindu-mă acum în mersul meu pe drumul Luminării: umbra lui așteptând pe banca aceea ca eu, într-adevăr, să-mi sfârșesc coborârea, cu un orb cântând la muzicuță și o veveriță ascultându-l uimită. Dacă Ester ar fi stat lângă mine, dacă i-ar fi plăcut banca mea, poate, la rându-i, tatăl meu, de pe cealaltă bancă, ne-ar fi urmărit și el siluetele de fum, într-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
niște clipe de mare spaimă de mine însumi, mi-a fost dat să văd un orb, undeva parcă la capăt de Lume, între ape, sălcii și stufăriș. Cânta uitat, ca vrăjit de ceea ce numai lui i se dezvăluia, la o muzicuță, sprijinit de o salcie. Bastonul lui alb, semn al poverii, atârnat de un ram al salciei, se legăna sub pale de vânt, de parcă un metronom tăcut măsura pașii nemărginirii care în acele clipe trecea tocmai prin ținutul acela uitat, îndepărtat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
cu foc mare, în care din când în când aruncau boabe de tămâie, smocuri de busuioc, câte un pumn de sare zgrunțoasă de săreau steluțe puzderii. Un alt bătrân, orb, într-o manta cenușie, soldățească, de demult, îl acompania la muzicuță pe cel ce citea, îngânând troparul, melodie mai mult bănuită, stinsă, izvorând ea însăși, temătoare, din ascunzișuri și cotloane de întuneric, din oboseli și pătimiri, ridicându-se abia atunci, chemată de buzele și răsuflarea orbului, spre lumina celor câtorva lumânări

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-se abia atunci, chemată de buzele și răsuflarea orbului, spre lumina celor câtorva lumânări. Bastonul orbului, atârnat de o grindă deasupra tarabei, se legăna încet, nehotărât, părelnic, mișcat de șoptita cântare a bătrânului cu cărțulia jerpelită și a orbului cu muzicuța lui. Toiagul acela alb, lucind stins în zvâcnetele de lumină ale lumânărilor, părea că, atârnat de fir pogorât din cer, cadența în balansul lui dusul unei minuni, când Însuși Pescarul aruncase nada și chema sufletele să se avânte spre El

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
merg pe șoseaua aceea pustie dintre ape spre a mă dezmetici, spre a mă trezi iarăși în text. Undeva, departe, în stânga mea, la poalele unei sălcii cu mlădițele revărsate peste un ochi de apă, un bărbat, bătrân părea, cânta din muzicuță. Era singur, nu-mi dădeam seama ce făcea acolo. Avea ochelari negri, de orb. Bastonul alb al nenorocirii sale și-l atârnase de un braț al salciei. Cânta melodii pe care mi se părea că le știu de demult, tânguitoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
noi dărnicii sufletești, dăruire trimisă în Lume de la cei duși, lumină care, atunci când crezi că toate ale tale pierdute îți sunt, vine și-ți daurește iarăși calea. Bătaia molcomă a apei în taluzul șoselei, clinchetul monoton al undelor lovite, sunetele muzicuței depărtate, lumina țâșnind ca o bucurie mult timp zăgăzuită, revărsându-se de pretutindeni, absorbindu-mă în timp ce intra în mine, înecarea mea în vălătuci de lumină, toate mă adunau și aduceau tării și temeiuri de a merge mai departe. Mă cerceta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
nu-i vedeam nici pe doctor, nici pe popă și nici măcar pe mine nu mă închipuiam, cu toate visurile mele de izbăvire, șutați tocmai în Rai. Rămăseserăm doar eu și Kerim în părăsirea localului. Orbul care până atunci cântase din muzicuță la o masă de lângă godin, cu toiagul lui atârnat de un fel de parâmă care spânzura ca o funie de rufe între burlanul sobei și rafturile cu sticle de la tejgheaua lui Borisoff, vânzătorul, plecase și el, șonticăit, trăgându-și ciotul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
toiagul lui atârnat de un fel de parâmă care spânzura ca o funie de rufe între burlanul sobei și rafturile cu sticle de la tejgheaua lui Borisoff, vânzătorul, plecase și el, șonticăit, trăgându-și ciotul de picior. Kerim ascultase până atunci muzicuța orbului, cu ochii închiși, cu capul sprijinit în mâini, ca și cum urmărea în zarea cine știe cărei depărtări de valuri întoarcerea mahoanelor lui, vedea grămădite în zare caice și ceamlânge și kalioane și kirlângice și tecnele și alte minuni de corăbii gonind spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-se spre bucătărie. Va asculta cum orbul discută ceva cu o femeie, poate chiar cu Veturia sau cu ochelarista pirpirie care tot insistase ca eu să gust din tortul ei, cum necunoscutul acela va da să cânte ceva dintr-o muzicuță, cum femeia aceea îl va repezi, cum bătrânul va îngâna ceva, ca o scuză sau ca o dojană, cum va trece în sufrageria în care petrecerea este în toi și, neluat de nimeni în seamă, se va cuibări în ungherul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]