1,379 matches
-
spinare, Mălăieș / În călcăieș Smoc de flori / Pe subsuori.” M-ați auzit ce-am cuvântat?” / „Sigur că da! Te-am ascultat Dragă mămucă! Fii pe pace! Precum ne-ai spus, așa vom face!”- Ziseră iezi-n cor apoi. „Pot să nădăjduiesc în voi?” - Mai întrebă capra gândită. / „Mămucă! Poți fi liniștită!” - Răspunseră cei doi iezi mari. / „Deschidem numai când apari Tu, din pădure! Nu ne crezi? / Suntem de-acum mari! Ai să vezi! Dacă o vorbă-am zis o dată, / E vorbă
CAPRA CU TREI IEZI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383224_a_384553]
-
știu leacul! Lasă că și-a mușca, săracul, Și labele de ce i-oi face! / Să nu-mi spui capră, de nu-ți place!” O groapă-adâncă, dragii mei, / Era chiar lângă casa ei. La acel loc capra gândea / Și-acolo ea nădăjduia. Nu după multă chibzuială / Zise: „La cadă cu dubală, Cumetre lup! Altfel, nu-i chip! / Așteaptă tu, numai un pic! La treabă cumătriță dragă, / Că ai de lucru! Nu-i de șagă!” Apoi, poalele-n brâu își pune, / Și-ncepe
CAPRA CU TREI IEZI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383224_a_384553]
-
centrul așezării. Înaintau cu repeziciune, căutând să-și deschidă calea prin mulțimea Îngrozită care se Îndrepta spre locul de debarcare. La capătul unui coborâș, zăriră portul interior, ocrotit de un zid aflat Încă În picioare. Era acolo o corabie, așa cum nădăjduiseră. O galeră neagră, Înclinată spre tribord, cu chila atingând fundul, din pricina mareei scăzute Încă. Pe vela strânsă pe lângă catarg se deslușea roșul crucii. La pupa flutura un stindard negru, abia estompat de albul unui cap de mort. O mișcare convulsivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
infernală. După ce se grăbi să ajungă În cameră, diluă zece picături din medicament Într-o cană de apă. Dar, apoi, mai adăugă Încă cinci, Înainte de a se arunca, fără să se dezbrace, pe lădoiul Înalt care Îi slujea drept pat. Nădăjdui că vorbele lui Teofilo fuseseră adevărate. La Început, nu resimți nimic deosebit. Prima lumină a zorilor intra pe fereastră cu o intensitate constantă. Doar zgomotele străzii păreau atenuate, ca și când un covor de fetru ar fi fost Întins peste pavajul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
-i În tăcere la salut. Îl priveau plini de curiozitate, Însă nici unul nu părea să aibă intenția de a lua cuvântul cel dintâi. Teofilo Sprovieri fu cel care rupse tăcerea. — Iată-te din nou În Cerul al Treilea, messer Alighieri. Nădăjduiam că te vei Întoarce să ne faci cinstea. Eram nerăbdători să aflăm concluziile dumitale asupra problemelor pe care le-am discutat seara trecută, zise el după ce Îi făcuse loc lângă dânsul. Dacă acestea există. Lui Dante Îi păru că surprinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
spațiul Îngust. Zări o lampă cu ulei, așezată Într-o nișă din perete. Scoase din pungă iasca și amnarul. De Îndată ce fu În stare să vadă pe unde pășea, urcă grabnic la primul etaj. Podeaua din scânduri scârțâia sub greutatea lui. Nădăjdui că se afla În mai bune condiții decât ușa. Locul unde se afla era și el aproape pustiu. Nu exista decât un pat grosolan din lemn, ușor Înfrumusețat de o pânză de in care emana o mireasmă subtilă de curățenie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
metalelor. Ale pietrelor. Și bănuia ceva despre originea Antiliei. Văzuse cuprul pur În minele din patria sa. Știa că arama aceea nu există pe pământurile cunoscute. Am Încercat să Îl cumpăr și pe dânsul cu o sticluță de chandu. Am nădăjduit că, mai mult decât aurul, secretul acela avea să Îi domolească mândria intelectuală. Dar el voia altceva... voia prea mult. Privirea marinarului se Îndreptă pentru o clipă spre femeie. — Urma să caute și să găsească. Și el a plătit pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
săpun, două mici haltere, un ponei, mă rog, tot ce trebuie. Am adus și dinții - zise Metodiu, scoțând săculețul. — Excelent! - făcu Bijinski. Mi-am dat seama imediat că sunteți oameni de înțeles. Episodul 122 IOVĂNUȚ REDIVIVUS Cetitoriul acestui îndelungat și - nădăjduim - folositor exercițiu de narare va fi băgat de seamă fără doar și poate că de multe episoade atenția distributivă a autorilor pare să fi slăbit; în adevăr, cum altfel s-ar putea explica faptul că un atât de promițător și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
unei anume situații - mai ales în cazuri ca acesta, când tot ceea ce vedeam părea a-mi fi potrivnic, drept care îmi sileam biata minte să creeze fie și un singur aliat chiar acolo unde întâlnea nimic, ceea ce nu era cazul acum, nădăjduiam eu -, am pus acest lucru pe seama unor posibile sfere înalte în care s-ar fi aflat gândurile tânărului domn. Îmi doream din toată inima ca acest om să fie sufletul sălii, deși o oarecare neîncredere mai plana încă asupra mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
bucurie. Am suportat dezmățul, așa cum un bolnav suportă un medicament: crede că luându-l își salvează viața. Iar eu credeam că-mi salvez iubirea. În primele zile, deși am observat că dorința ta crește pe măsură ce iubirea ți se stinge, mai nădăjduiam în ceva, mai așteptam ceva. Dar ieri am înțeles că nici dorință nu mai ai, că ești sătul, că sunt de prisos, că nu mai putem continua așa. Îți amintești: nici măcar nu m-ai sărutat, nu m-ai îmbrățișat, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
vorbe mieroase și promisiuni, mai apoi urma osînda. Și acum Îl pîndeau și pe el, doar s-o trăda cu o vorbă - să spună, pînă la urmă, pentru ce venise, ce atîta vorbărie deșartă. De aceea stăteau să-l asculte. Nădăjduind că pînă la urmă avea să-și adeverească temeinicia vorbelor printr-o solomonie, o minune, acolo. „Împărăția cerului Își are temelia pe minciună“, stăruia Simon privind la soarele necruțător. „Și scrierile lor sînt Însăilate cu minciuni, cu precepte mincinoase, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cine va pune un Însemn clar Între vis și moarte? Oare cine, Doamne, va pune o stavilă, un hotar, Între prezent, trecut și viitor? Oare cine, Doamne, va despărți bucuria dragostei de tristețea amintirii? Doamne, ferice de cei care trăiesc nădăjduind, căci lor li se vor Împlini nădejdile. Doamne, ferice de cei care știu ce e ziuă și ce e noapte, căci ei se vor bucura și de ziuă, și de noapte, dar și de tihna nopții. Doamne, ferice de cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
primul om care va deschide cartea (și se parte că ar fi fost un modest slujbaș de la poștă, „sindicalist activ“), auzind dialogul din Împărăția umbrelor, va pricepe aluziile la adresa suveranului și va azvîrli cartea cît acolo, „cu groază și scîrbă“. Nădăjduind că va fi promovat În slujbă, va denunța cazul poliției. CÎnd agenții poliției vor deschide cutia cu cărți, contrabandistul de tutun, sincer mirat, va jura că acela care Îl trăsese pe sfoară va plăti scump. După părerea inspectorului de poliție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
zice N. Hothorn, „abia dacă mai trebuie avertizat că prin asta dorește să-și asume o anume libertate, atît În privința operei, cît și În privința construcției“. Trebuie menționat că această secțiune se referă și la povestire. Cititorul inițiat, cel puțin așa nădăjduiesc, va recunoaște, fără dificultate, În Conspirația faimosul Protocol, tot așa cum vor fi lesne de identificat și cei care se ascund sub numele „complotiștilor“ și a „sectei satanice“. Din vastul material despre Protocol (care, În mare, a preluat, cu modificări și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
elevii și foștii elevi ai dlui diriginte Gh. Postoiu, înaintat pe loc No. St. pers. 478, pentru mărirea fondului comitetului de construcție din localitate. Această serbare, cu program din cele mai alese, a avut un succesă moral desăvârșit și e nădăjduit că nici cel material nu va fi neînsemnat. Cu acest prilej, s-au înmânat dlui învățător Postoiu și dlui Tițariu - care de asemenea era prezent, brevetele de medaliere cu „Răsplata muncii pentru învățământ”. Decernarea acestei distincțiuni harnicilor învățători a făcut
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
pragul beznei, lăsîndu-și chipul În umbră. O adiere de fum albastru ieșea din țigară. Am recunoscut de Îndată costumul negru și mîna aceea ascunsă În buzunarul jachetei. Ochii Îi străluceau ca niște mărgele de sticlă. — Un prieten, zise. Sau asta nădăjduiesc să fiu. O țigară? — Nu fumez. — Bine faci. Din nefericire, n-am nimic altceva să-ți ofer, Daniel. Glasul Îi era nisipos, rănit. TÎrșîia cuvintele și suna stins și Îndepărtat, ca discurile de șaptezeci și opt de turații pe minut pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
vrednicie și cu iscusință, În timp ce dumneata o jignești cu meschinărie și cu viciu. De altminteri, la biserică cu sfinții și la cârciumă cu Îmbuibații. Scandase aceste cuvinte cu răceală, ridicând glasul. Nici o ușă nu se deschise când trecu, dar el nădăjdui că și ceilalți se treziseră deja și că Îl auziseră. Deschise larg ușa odăii sale, cuprinzând cu o privire nerăbdătoare interiorul micii chilii. Părea să fie totul acolo. Își controlă scrierile, adunate Într-un teanc pe masa de scris, În dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și pe dată au scăpărat insultele. N-aveam nevoie de mai mult ca să se poată Încăiera. - Scandalagii afurisiți, mormăi poetul printre dinți. Așteptă ca o nouă salvă să cadă În jurul lor, apoi se ridică hotărât și Înaintă spre centrul pieței, nădăjduind că Îi vedeau toți Însemnele prioratului. - Opriți-vă, În numele legii Comunei! strigă el cu voce tunătoare, Înșfăcându-l de umăr pe unul din combatanții care i se rostogolise printre picioare și Îndepărtându-l din cale cu un șut În dos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
sale. Monerre fu cel care curmă tăcerea. - Dar pentru ce m-ai Întrebat? Ce are de a face cu Brandan orașul meu Îndepărtat? - Aparent, nimic. Și totuși, există cineva care se jură că l-a văzut În acele locuri. Așadar, nădăjduiam să capăt din partea dumitale o confirmare pentru această știre. - Are vreo importanță? - Toulouse nu e un oraș oarecare. E un loc de o mare cultură și bogăție, dar și centrul celor mai mari erezii, precum și izvorul unor necontenite răzmerițe pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
apucă să o privească atent, ca și când acolo ar fi urmat să găsească răspunsul. - E posibil, zise după un timp, privindu-l În sfârșit din nou pe poet. De ce mă Întrebi? - Din cauza... unor fapte petrecute nu demult. O senzație, indicii slabe... Nădăjduiam că domnia ta știi mai multe. - Frederic era o ființă extraordinară, considerat pe bună dreptate minunea vremurilor noastre. Stupor mundi, cum a fost numit. Și numeroase sunt incertitudinile În privința lui și a vieții sale. Incertitudini cărora sper să le aduc un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nu este invidioasă; Dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, suferă de toate, crede toate, nădăjduiește toate, rabdă toate. Dragostea nu piere niciodată... îmi explica rar preotul, să alegi totdeauna Dragostea (nu Teatrul, cum zice maică-ta), dragostea e totul, ea te face întreg, îl ascultam transpus, ceva misterios făcea să mă gândesc la Muntele Kogaion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
un anumit decor și de convenția aflată la baza teatrului, anume că omul, În foamea lui de credință, Își va hrăni sufletul cu merindele cele mai accesibile și mai convenabile. Femeile - de la care așteptase atât de mult, a căror frumusețe nădăjduise s-o transpună În forme de artă, ale căror instincte insondabile, splendid de incoerente și de nearticulate, intenționase să le perpetueze ca termeni ai existenței -, femeile deveniseră simple consacrări ale propriilor lor posterități. Isabelle, Clara, Rosalind, Eleanor, toate se Îndepărtaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
cu atenție sala, pe sus, pe jos, pe pereți, trăgând cu ochiul să văd cam pe unde ar fi locul meu, îl văd și este, al dracului, tocmai la mijlocul unui rând, imposibil să ajungi acolo fără să te zărească plasatoarea. Nădăjduiesc să rămână un loc liber la margine de rând, rămâne unul, dar nu pentru multă vreme, ies din sală și intru pe partea cealaltă, tot dracul ăla, plasatoarele astea parcă erau clone, parcă se teleportau, acum nu era nimeni, acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
fumul cu încetineală și se strâmbă: — În această etapă de început, așa pare, răspunse el. Are pe ea toate accesoriile corespunzătoare. — Înțeleg. Era cât se poate de evident că Nebe nu dădea prea mulți bani pe tânărul patolog. Îi spuse: Nădăjduiesc că raportul dumitale va fi mult mai detaliat decât ultimul. Ca să nu zic mult mai exact. Se răsuci apoi brusc și se îndepărtă repede, adăugând tare peste umăr: — Și să te asiguri că-l voi avea cât mai curând posibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
fost o perioadă grea. Maicile de aici au venit de la alte mănăstiri. Suntem doar patru. Am fost cinci, dar una a fost chemată la Domnul. Sunt surori râvnitoare, harnice, rugătoare, ascultarea fiind cea mai importantă componentă a vieții de mănăstire. Nădăjduim ca atunci când ne vom muta în casa nouă, să continuăm activitățile cu și mai mult spor. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate. Mare ajutor am primit din partea celor doi episcopi ai noștri, cărora le mulțumesc că ne-au stat aproape
MĂNĂSTIREA SĂPÂNŢA PERI DIN MARAMUREŞUL VOIEVODAL ŞI ISTORIC – OAZĂ A ISTORIEI, CULTURII ŞI SPIRITUALITĂŢII AUTENTICE ROMÂNEŞTI ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 951 din 08 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364299_a_365628]