12,372 matches
-
Doar ca o carte proastă rămâne o carte proastă și atât. No matter what. Chiar dacă ar fi destinată consumului, chiar dacă ar fi scrisă de o afro-americancă pe jumătate evreica, văduva de război, handicapata, obeza, lesbiana și protestanta. Fără a fi narativ, românul nu e nici macar reflexiv. Discuțiile grupului de studenti sunt o vorbărie continuă și deseori fără grație. Se vor marfă, tocmai pentru că sunt un-cool. Blah-blah! Românul ar fi imaginea macro a Jurnalului grupului: "să nu vii cu o chestie pompos
Clișeele unui nonconformism timid by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12750_a_14075]
-
intestinele cu carne, după care cârnații se pun la rece". Tind să cred că, în lipsa unor detalii ceva mai precise asupra umplerii, un cititor fără experiență nu va putea transforma cu adevărat intestinele în cîrnați. Oricum, brevilocvența încurajatoare are interes narativ: diferența dintre timpul acțiunii și cel al povestirii e mare, munci culinare care durează ore în șir sînt rezumate în cîteva rînduri: pînă și sarmalele sînt rezolvate sintetic, prin indicații de genul: "se pregătesc foile de varză, care se umplu
Tehnici și ambiguități culinare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12796_a_14121]
-
în prealabil": care ascund dintr-o aruncătură de condei alte minute și chiar ore de muncă paralelă. Evident, cititorul unei rețete de doar cîteva rînduri e liber să afle cum se termină povestea chiar înainte a interioriza toate detaliile progresiei narative; poate să revină ori de cîte ori e nevoie asupra textului și să-i evite cu prudență surprizele. Cu toate acestea, nu pot să nu-mi imaginez, citind cu sufletul la gură scurtele texte, încurcătura unei persoane care, aplecate deasupra
Tehnici și ambiguități culinare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12796_a_14121]
-
transformat în ruine. Reperele ambientale ale fericirii de altădată sunt înlăturate brutal sub șenilele buldozerelor care amestecă sub dărîmături clădiri și sentimente umane. Scriitor de mare sensibilitate, posesor al unui stil ușor recognoscibil, adept al construcției simple, clasicizate, fără sofisticării narative foarte complicate, în care descrierea balzaciană se intersectează cu subtila analiză psihologică, Mihai Zamfir realizează prin romanele sale Poveste de iarnă și Acasă două superbe fresce ale Bucureștiului de la sfîrșitul anilor '80. Capitala apare ca un loc decrepit în care
Sfărșit de veac în București by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12807_a_14132]
-
pe pielea ei netedă, oglindiți de alte perechi cu privirea stinsă (ai surorii celei mari, măritată și nefericită), în reverberații redate perfect de mîna care scrie... Deși răvășiți, ochii ei sînt mai sagace ca niciodată. Alternanța abia semnalizată a vocilor narative destabilizează cititorul: cine vorbește în romanul acesta, o ea sau un el? Cine este ea față de el, pentru că fiecare își povestește singur propria istorie, ca și cum istoria lui ar fi singura? Ea, jucătoarea de go, el, soldatul japonez, fiecare are repartizat
Lumini și umbre by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12819_a_14144]
-
și administratorul. De unde tot efortul poetului mergea în celelalte cărți spre maximă concentrare și spre elipsă, aici toate acestea se dovedesc ineficiente și insuficiente pentru discursul pe care încearcă să-l construiască, fiindcă altfel nu poate fi înțeles gustul pentru narativ, descoperit odată cu al patrulea volum. Narativitate (remarcată și de Alexandru Condeescu), discursivitate anecdotă, personaje - după modelul literaturii romanești de secol XVII, judecînd și după titlurile tipice, așezate și ele în chip de "povestire" - sînt noile structurări ale poeziei lui Virgil
Fascinația legendei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/12849_a_14174]
-
Mimozei nr.3, Tomografia și alte explorări, Tea și Personae, urmate de o postfață semnată Al. Cistelecan, Pe unde mai merge Budila-Expres. Deși formula lirică aleasă de Al. Mușina conține ingredientele poemului-standard optzecist definit de M. Cărtărescu ca fiind lung, narativ, aglutinant, (auto)ironic, imaginativ, ludic, autoreferențial, metatextual, cu efecte retorice și aluzii culturale savante, poezia lui în ansamblu are cel puțin un element care o individualizează: este vorba de o anumită doză de lirism infuzată perseverent, dar fără ostentație, în
După douăzeci de ani by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/12883_a_14208]
-
Nouvelle Vague, alături de stilul de montaj și de abordarea neortodoxă a regulilor mainstream. Scorsese împărtășește gustul pentru vignettes al cineaștilor francezi, care se regăsește și la Joyce (Oameni din Dublin): scenariul acestui film are climax fără a avea o încheiere narativă clară. Nu se termină cu despărțirea cuplului, nici măcar cu epifania protagonistului - care, la rându-i, e epifanie doar în interpretarea mea, poate fi doar o scenă cu un bărbat într-o biserică. Deși subscrie la ambiguitate ca principiu estetic, filmul
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
le-a impus și pe care și le-a impus: premianții sînt invariabil în număr de trei, iar premiile rămîn în același cuantum de 1500, 1000 și 500 USD. Difuzat pe Internet, atît în ceea ce privește componenta sa administrativă, cît și informația narativă și vizuală care-i vizează direct pe artiștii participanți, el poate fi evaluat nemijlocit, fără alți intermediari, și judecat simultan din perspective diferite. În linii mari, edița din anul acesta se înscrie destul de clar în aceste coordonate generale, dar prezintă
Salonul internațional de gravură mică by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12267_a_13592]
-
nu era - cum s-ar putea crede - nici francez, nici britanic, nici altceva, o reeditare - s-ar putea zice - a Jidovului rătăcitor. E, după cum îl recomandă naratorul, Marele Călător, Ultimul Pribeag Adevărat. Avem astfel semnalul foarte clar al unei alegorii narative chiar din pragul intrării în text. Sey Mondy știe lumea, e un mondialist în sensul îmbrățișării totalizatoare a lumii, dar un anti-globalist. De patruzeci de ani e tot pe drum, a făcut înconjurul lumii de mai multe ori, fiind înscris
Viața ca o călătorie imaginară by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12281_a_13606]
-
domestică, alergând de parcă ar zbura. Exotismul, aventurismul extrem alternează cu episoade de basm sau de povestire SF. Curiozitatea lectorului e pe deplin satisfăcută la acest nivel al unei narativități luxuriante și eliptice în fragmentarismul ei bine gândit ca un puzzle narativ. Povestirea călătorului e un rezumat subiectiv al lumii, o sinteză foarte personală cu substrat filosofic. Din romanul unei călătorii, Saludos se transformă în romanul unei aventuri spirituale, o anunțată aventură a cunoașterii. Nu e întâmplător că Sey Mondy abandonează la
Viața ca o călătorie imaginară by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12281_a_13606]
-
atomizant cinci ansambluri autonome și complet diferite unul de altul", în timp ce Daniel Bănulescu ne-ar oferi, în alt roman, "șapte povestiri de întinderi și ponderi diferite". și dacă Regman nu găsește în epică povestiri și schițe, niște arcuri și rotițe narative tot descoperă el; important e ca mecanismul să meargă. De aceea, păcatul capital al unei opere nu este, pentru vechiul cerchist, lipsa de originalitate, ci contradicția, incompatibilitatea, inadecvarea. Criticul sancționează, de exemplu, la Fănuș Neagu "o anumită contradicție între intenție
Critica de a doua zi by Adrian Terian () [Corola-journal/Journalistic/12302_a_13627]
-
la A. E. Baconsky "o scrâșnită și foarte șubredă alianță între două tendințe care se bat cap în cap șanticalofilia și calofilia, n.m.ț", iar în Delirul - incompatibilitatea între "romanul-cronică" și "romanul afirmării energiilor". Pentru acest "explorator" al prozei, structurile narative sunt asemenea unor plăci tectonice care, în funcție de modul îmbinării lor, creează impunătoare lanțuri montane sau, dimpotrivă, canioane primejdioase. Și fiindcă veni vorba de Preda, analiza Delirului relevă și un defect al balanței lui Cornel Regman. Semnalând contradicția amintită, criticul comentează
Critica de a doua zi by Adrian Terian () [Corola-journal/Journalistic/12302_a_13627]
-
nici un caz nu le-ar putea formula astfel". Or, într-un text în care iluzia mimetică e repudiată la tot pasul, a pretinde o asemenea consecvență pare extravagant. Tolerant cu încălcarea convențiilor reprezentării, Regman este destul de reticent cu transgresarea convențiilor narative. Fisurile din edificiul axiologic și slăbiciunea pentru anumite convenții sunt două limite care tulbură uneori, dar nu acoperă niciodată vederea pătrunzătoare a acestui fin diagnostician al prozei.
Critica de a doua zi by Adrian Terian () [Corola-journal/Journalistic/12302_a_13627]
-
timp vom avea, să spunem povești din fum, spre Canterbury domnul ne-nsoțească, iar căutarea să ne-o răsplătească, sîntem încredințați..." Nona Ciobanu alege cîteva povestiri, nuclee semnificative și repetitive, altele ce mută situațiile și relațiile în spații culturale diferite, fire narative și trasee inițiatice, de fapt, care să reveleze cam același peisaj uman, etern și nemodificat în esență. Scena se populează cu tîrgoveți, împărați, împărătese, vînzători, vrăjitoare, cavaleri, musulmani, tebani, regi, regine, în funcție de locuri și subiecte, fără demonstrații teribile, ostentații, prețiozități
Pelerinaj spre lumea poveștilor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12311_a_13636]
-
Fry vede și inocență. Iar războiul (da, Waugh prevestește al doilea război mondial!) care era inițial echivalentul Judecății de Apoi meritată de acești tineri inconștienți, devine la Fry o catastrofă care reprezintă o posibilitate de redempțiune pentru personaje. În vortexul narativ al filmului stă o poveste de dragoste: cea dintre Nina (Emily Mortimer) și Adam Symes (Stephen Campbell Moore), autorul unui roman confiscat la vamă și - forțat de împrejurări - al unei rubrici de scandal. Ei sunt tineri șic, fac parte dintr-
Perfidul Albion pe marile ecrane by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12312_a_13637]
-
făcute mecanismelor pieței. Așa s-ar explica și faptul că de la Numele trandafirului (1980) la Baudolino (2000), valoarea romanelor sale pare a fi urmat o curbă descendentă. Deși construit, asemenea mai vechilor încercări romanești ale autorului, pe mai multe paliere narative, înglobând mai multe niveluri de semnificație, reciclând o cantitate însemnată de clișee, pe scurt îndeplinind suficiente condiții pentru a deveni un best-seller, fără a displăcea nici publicului cultivat, totuși din comparația cu romanele mai vechi, Baudolino nu poate ieși decât
Postmodernism á l'italienne by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/12316_a_13641]
-
cărții statutul de best-seller. Dar același subtitlu (ca și prezența efectivă a imaginilor) ar ajunge pentru ca noua carte să poată fi catalogată și drept un ingenios experiment. Ca și pentru cărțile mai vechi (în care erau probate, demonstrativ, felurite rețete narative, de la thriller-ul gotic la povestirea de aventuri), și pentru acest roman ilustrat cititorul își poate alege cheia de lectură în funcție de gusturi, instrucție și posibilități. Însă acum - în premieră absolută - provocarea pe care o lansează Eco cititorului (ce poate fi
Postmodernism á l'italienne by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/12316_a_13641]
-
Linia de plutire, Vladimir Beșleagă e analitic și panoramic în Zbor frânt, Ion Druță e simbolic și patetic național în Clopotnița, iar Emilian Galaicu-Păun e experimentalist și postmodern în Gesturi. Există o suficientă diferențiere între stiluri, teme, tonalități și construcții narative. Puterea de absorbție a realului e simțitor mai mare decât capacitatea de fabulație și speculație epică. Dezvoltările imaginarului și îndrăznelile fantasticului nu au un debușeu semnificativ. Creația de personaje memorabile e și ea în suferință. Dar problematizarea existenței (limitele și
Ieșirea în larg a romanului basarabean (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12353_a_13678]
-
în Povara bunătății noastre de Ion Druță, confruntarea cu moartea în Zbor frânt de Vladimir Beșleagă, sentimentul trecerii ireversibile a timpului în Disc de George Meniuc) atinge uneori tensiuni demne de toată atenția. Deficitară mi s-a părut inventivitatea tehnicilor narative moderne și postmoderne. Ar încăpea aici o discuție lungă despre exigențele sincronizării romanului, dar sunt convins că ele vor fi din ce în ce mai clar asumate de acum încolo (riscul cunoscut e căderea în mimetism). Așteptarea mea e ca romanul basarabean, cu trecutul
Ieșirea în larg a romanului basarabean (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12353_a_13678]
-
a orchestra inteligent amănunte dintre cele mai variate, căutând sau inventând imperceptibile fire de legătură într-un spectacol din care nu lipsesc derizoriul, grotescul sau bizarele și profundele coincidențe. Oricum, dificil de analizat la modul tehnic plăcerea provocată de formula narativă, vioaie și inedită a acestui extraordinar scriitor. Căci Radu Cosașu este cu siguranță unul dintre cei mai importanți și originali scriitori români postbelici care, prin tinerețea minții și verva stilului cu care a câștigat definitiv o întreagă generație de tineri
Confesiunea unei minți tinere by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12322_a_13647]
-
la Constantin Virgil Negoiță, ele reprezintă însăși inima cărții pentru că nu există o acțiune fictivă propriu-zisă. Rămîne în discuție, eventual, romanul non-fictiv, de tipul Truman Capote (Cu sînge rece), dar în Logica postmodernului este greu de vorbit despre un fir narativ. În fond, are prea puțină importanță dacă o carte precum Logica postmodernului este sau nu un roman, în accepțiunea tradițională a termenului, sau dacă gri-ul lui Adam Michnik (și al lui Constantin Virgil Negoiță) este sau nu minunat. Cert
Gray is beautiful? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12348_a_13673]
-
A deschis drumul cinematografiei spaniole pe piața internațională. Și tot lui trebuie să-i fim recunoscători pentru Antonio Banderas, pe care l-a descoperit și l-a lansat. Paradoxul filmelor lui Almodovar constă în pluristratificarea lor: sunt complexe, ca structură narativă și referințe, de artă, și totuși "ating" un public extrem de larg. Există - cel puțin în cele mai recente - un miez melodramatic, pe care regizorul îl recunoaște ca atare; după cum afirma într-un interviu, tonul filmelor e mai sumbru, comicul e
Proasta, dar sentimentala educație by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12338_a_13663]
-
iar ficțiunea dezvăluie aspecte necunoscute ale realității; Enrique caută un subiect pentru filmul său în paginile unor ziare de scandal, motiv suficient ca Almodovar să introducă câteva narațiuni colaterale, care servesc de parabole. E un lung metraj cu o structură narativă de puzzle - colaj, fapt la care se fac numeroase referințe vizuale: de la generic până la afișele suprapuse de pe peretele cinematografului și la fațada mozaicală a casei lui Ignacio. Nu lipsesc din film nici comentariile de factură social - politică sau aluziile la
Proasta, dar sentimentala educație by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12338_a_13663]
-
planuri temporale. Remarcabil e triplul rol în care apare mexicanul Gael García Bernal, cunoscut publicului din Amores perros, Y tu mama tambien, și mai recent, pentru modul în care îl portretizează pe Che Guevara în The Motorcycle Diaries. La nivel narativ, există un unic defect: nu e clar de ce Enrique refuză cererea lui Juan de a-l interpreta pe Zahara, mai ales că, așa cum îl vedem imaginându-și filmul, chiar el îi atribuie rolul. Structura e însă bine articulată, firesc pentru
Proasta, dar sentimentala educație by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12338_a_13663]