329 matches
-
acesteia, îmbogățit prin cunoaștere livrescă și printr-o luciditate ce demitizează subtil, fără a sfărâma "corola de minuni" a poveștilor, transferând-o doar în irealitate: în una care, prinsă în mirajul ficțiunii, dobândește atributele unui real fascinant. În Darurile mării, naratoarei i se pare, pe plajă, că un măgar se uită la ea cu ochii inorogului dintr-o efigie sculptată în nisip, și ai unui elev dintr-a șasea care o privea într-un anume fel, insistent, fără a-i adresa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
cine era cel care o tulburase și îi schimbase viața, lăsând în ea o dâră de parfum. Acuitatea exacerbată a unui simț (parfumul) te duce cu gândul la o scriere celebră, cu titlu omonim: Parfumul lui Patrick Suskind. De altfel, naratoarea are câteva secrete: absența unui spațiu ferm, tradițional (spațiul devine unul limită tocmai prin nedeterminare), predilecția pentru alb-negru, această predilecție coincizând în imaginar cu perioada filmului mut, în care gesturile sunt mult amplificate, absența aproape totală a narațiunii, ceea ce presează
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
Ibrăileanu pentru a o atrage printre membrii activi ai cenaclului Sburătorul, unde va insista ca scriitoarea să și obiectiveze stilul narativ, mergând pe linia prozei acelei perioade. Criticul adaugă o mulțime de nuanțe și descrie deosebit de exact Trestia pascaliană a naratoarelor din proza de tinerețe : „eroina tipică a literaturii scriitoarei e în continuă mișcare cu un suflet vibrant în care iubirea se dezlănțuie în uragane, iar dezrobirea pândește la orice cotitură a vieții. Nimic nu e însă mai mișcător și mai
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
al capitalei”. Ea se substituie planului real evadând în planul imaginarului spre a se lăsa purtată de fabulos. Trăirea în lumea ideilor Ăintenția exagerată și puternic subliniată de autoare în lucrările cu caracter confesiv) deschide planul narativ ficțional. Eroina devine naratoarea omniscientă și omniprezentă a personajelor identificate aleatoriu pe stradă băiatul, posesorul/posesoarea unui revolver, mâna crescândă a acestuia, femeile din automobile, bătrânul cu ochelari, chiar ea). Oamenii străzii devin protagoniștii unor evenimente care sunt regizate de Manuela, este Creatorul unui
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
ochi rotunzi dar înfundați în orbită și circuiți de ochelari bombați: un cap de ciufă speriată de lumină) Dansa cu mișcări ridicule, ca un bondar croit caraghios, greoi și comic pe suportul piciorușelor subțiri.” Grotescul descrierii scoate la iveală sensibilitatea naratoarei care pare copleșită de abundența grotescului în manifestare ce, paradoxal, ar trebui să fie artistică. Totul este o schimonosire, păreau asemeni unor arahnoizi care insultau sacra mișcare ritmică a dansului. Autoarea atrasă de astfel de făpturi care prin contrast lasă
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
mansfieldiană. În fiecare dintre prozele Hortensiei Papadat Bengescu, amănuntul joacă un rol esențial, coordonează un spațiu, determină desfășurarea unui episod, anticipă sau dezvăluie cheia vreunei întâmplări: de pildă, o oală de lut cu flori aflată pe pervazul vecin îi conferă naratoarei din proza Vecinătate o intuiție a unui conflict interior, a unei taine sufletești conservate de femeia căreia îi aparține apartamentul vecin - „viața unui dor lăuntric“, cum spune ea, și anticipă enigma identitară care va sta în centrul prozei. La fel
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
Wien, ZDF Berlin și BBC London pentru transmisiuni și documentare TV, este coregraf și consultant istoric pentru tehnicile militare romane și ale gladiatorilor la Seal și Cinecittà; în prezent lucrează la realizarea filmului Rome produs de HBO. Vanna de Angelis, naratoare și eseistă, a publicat, printre altele, romanele L’avventuriera (Aventuriera, Sperling & Kupfer, 1987) și Il caso Francesca (Cazul Francesca, Sperling & Kupfer, 1992), Il giardino di Vienna (Grădina din Viena, Sonzogno, 1981), Il cancello dei sogni (Poarta viselor, Sonzogno, 1983), Cerchio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și el eforturilor unei Întregi - și mai tinere - generații literare. Intermezzo se deschide cu „Un Început posibil de roman“ și se Închide cu „Un posibil sfârșit de roman“: scurte capitole (de nouă și respectiv șapte pagini) susținute de o voce naratoare emancipată, Încrezută chiar, cultivată și ironică. Începutul pendulează Între două maniere narative: una strict descriptivă, „obiectuală“, reluare a scriiturii de tip nonveau roman; și alta colocvială, adresare către „iubiții cetitori“, cu miza pe efectul deconspirării convenției romanești. Cele două maniere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
numim apolinice, moștenitoarele ficțiunilor de dragoste În care personajele nu vin să epateze burghezul prin comportamente iconoclaste. Există, totuși, o abisalitate a personajului feminin În literatura franceză, deconstruită de un Jean Echenoz dar reconfirmată de Jean-Philippe Toussaint, pe care majoritatea naratoarelor de autoficțiune și-o asumă : abisalitate nu Înseamnă altceva decît că adevărul fiecărei ființe nu stă În ceea ce formulează, ci În manifestările inconștientului, În ceea ce exprimă brut, aparent lipsit de sens, În pulsiune. De aceea, Începem capitolul dedicat unor autoficțiuni
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
raport de excludere cu ceilalți și deci singur În fața provocărilor propriilor pulsiuni. Ca și pentru fenomenologii existențialiști post-hegelieni, fundamentul alterității este conștiința ei. Vrînd să-l elibereze din chingile dialecticii spiritului, Gilles Deleuze a numit omul „mașină dezirantă”, dar pentru naratoare a atare regresie e acum cu neputință. După moartea lui A***, mai mult sau mai puțin credibilă, „mașina dezirantă” e pe cale să sucombe. Apocalipsa unui astfel de aparat este conștientizarea consecinței sociale a dorinței: excomunicarea. Nesemnat, acest act purtat mereu
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
sortită eșecului. Schisma tematizată de cea de-a doua parte a romanului are nevoie Însă de o explicație suplimentară. Desigur, morala provizorie a lui „Înaintează mascat” convine unei minime integrări sociale. Este tocmai ceea ce face, de-a lungul Întregului roman, naratoarea, este ceea ce speră să se fi terminat odată cu iubirea pentru A*** și ceea ce se vede obligată să reia după moartea partenerului/ei. Dar conștientizarea dorinței se traduce acum, după moartea obiectului ei, prin amintirea dorinței, a unei experiențe de sine
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ales cînd ocurențe ale lor sînt În criză sau În minoritate), iată de ce cartea lui Catherine Millet nu produce un scandal, și nu provoacă pe-atît pe cît ar fi făcut-o dacă de exemplu autoarea și-ar fi situat hotărît naratoarea Într-una dintre mulțimile menționate. Iată și cum, astfel, ea evită un clișeu. Viața sexuală a Catherinei M. aparține literaturii În măsura În care obiectele de artă contemporane aparțin artei pentru că sînt expuse. Literatura autoarei este rezultatul al celei mai pure voințe de
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Întrepătrund. Compania spectrelor (Premiul Novembre obținut la Cassegrain, aleasă cartea anului 1997 de redacția revistei Lire) se Înscrie În același “teatru al cruzimii” artaudian. Romanul, monologat În cea mai mare parte, este o fișă clinică a unei bătrîne mame (mama naratoarei) bolnavă psihic În urma uciderii, În 1943, a fratelui ei de către colaboraționiști naziști În perioada guvernului de la Vichy. Numai că fișa este completată la mai bine de cincizeci de ani după tragicul eveniment, de către o fiică exasperată de imaginea bestialului asasinat
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
și mai multă forță - fără a ține nici o clipă cont de prezentul inofensiv. Romanul se scrie, se spune mai degrabă, În ciuda oricărui obstacol și, de fapt (dar acesta nu este decât un trompe-l’oeil magistral regizat de autoare) În ciuda naratoarei: speriată de posibilitatea evacuării și de faptul că la aceasta ar putea contribui importunarea aprodului de către halucinațiile vindicative ale mamei sale, naratoarea Îi intezice să mai vorbească. Interdicția are tocmai efectul invers, de a activa discursul acesta maniacal, violent, foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
obstacol și, de fapt (dar acesta nu este decât un trompe-l’oeil magistral regizat de autoare) În ciuda naratoarei: speriată de posibilitatea evacuării și de faptul că la aceasta ar putea contribui importunarea aprodului de către halucinațiile vindicative ale mamei sale, naratoarea Îi intezice să mai vorbească. Interdicția are tocmai efectul invers, de a activa discursul acesta maniacal, violent, foarte coerent Însă: trecutul izbucnește În ciuda unui prezent relativizant, nebunia tragediei este mai puternică decât normalitatea cotidianului insignifiant, iar naratoarea este, În ciuda ei
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ale mamei sale, naratoarea Îi intezice să mai vorbească. Interdicția are tocmai efectul invers, de a activa discursul acesta maniacal, violent, foarte coerent Însă: trecutul izbucnește În ciuda unui prezent relativizant, nebunia tragediei este mai puternică decât normalitatea cotidianului insignifiant, iar naratoarea este, În ciuda ei, contaminată de aceaste dezlănțuiri pe care uneori nici nu mai are puterea să le oprească: ea Însăși devine prizoniera capriciilor propriei conștiințe supuse traumei cotidiene (se deschid supapele subconștientului). În Conferința de la Cintegabelle (Cintegabelle, un oraș din
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
voiam să vorbesc despre fecundație, despre germen, despre reînceputul etern al ciclului romanesc ca și al celui feminin” va spune ea) - Încearcă să răspundă marii provocări, scrierea cu propriul sînge, experiența “texistenței” sau scrisul ca autocunoaștere prin autoscopie (psihanalistul căruia naratoare Îi vorbește ceea ce cartea stenografiază este de fapt dublul naratoarei), scrisul care concentrează drama unei vieți și a expresiei sale Într-o anumită limbă. Este ceea ce realizase În poezie, cu vreo douzeci de ani În urmă, canadianul Gaston Miron. Marele
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
al ciclului romanesc ca și al celui feminin” va spune ea) - Încearcă să răspundă marii provocări, scrierea cu propriul sînge, experiența “texistenței” sau scrisul ca autocunoaștere prin autoscopie (psihanalistul căruia naratoare Îi vorbește ceea ce cartea stenografiază este de fapt dublul naratoarei), scrisul care concentrează drama unei vieți și a expresiei sale Într-o anumită limbă. Este ceea ce realizase În poezie, cu vreo douzeci de ani În urmă, canadianul Gaston Miron. Marele pericol al literaturii biografiste (autoficționaliste, si vous preferez) este Însă
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
a expresiei sale Într-o anumită limbă. Este ceea ce realizase În poezie, cu vreo douzeci de ani În urmă, canadianul Gaston Miron. Marele pericol al literaturii biografiste (autoficționaliste, si vous preferez) este Însă alunecarea În patetic. Aspirate În vortexul anamnezei, naratoarea romanului lui Camille Laurens (premiat cu Femina În 2000) slăbește pe alocuri frîiele, ritmul frazelor scade, sintaxa se admiră În oglindă atît cît cititorul să-și dea seama de existența unui embarras: ce trăiește mai intens, cuvintele Înseși sau realitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
dar naivi totuși („tatăl”, dispensator de limbaj dar, spre bătrînețe, dotat cu o energie infantilă cheltuită În final Într-o nouă căsătorie, la vîrsta de 65-70 de ani), obiecte sexuale atunci cînd Ea are nevoie doar de asta, pradă disperării (naratoarea Își pierde primul copil, un băiat, mort la două ore după naștere), geloși pînă la ridicol (mai ales atunci cînd soțul amantul și Ea sînt tustrei colegi de serviciu), rigizi și terni pînă la exasperare (tot a Ei...), otrepe criminale
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
acest roman avem de-a face cu „L’Homme né de femme”, cu un travaliu de apropriere a Bărbatului de către Femeie. Camille Laurens ne-a furat imaginea! Iremediabil, pentru cititorul masculin, personajele masculine ale cărții, manevrate de discursurile regresive ale naratoarei, sînt Alții. Avem de-a face cu un roman care nu poate naște o tiplogie a lecturii pe criteriul vîrstei („generaționistă”, cea mai răspîndită acum În România), ci pe acela al sexului. Pot spune că autoarea a scris de fapt
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
În România), ci pe acela al sexului. Pot spune că autoarea a scris de fapt o carte dublă, pe care cititoarele o vor citi cu certitudine altfel decît cititorii. Ca mai toate scriitoarele, Camille Laurens scrie ca substitut al seducției. Naratoarea omonimă se Îndrăgostește la prima vedere de un bărbat, psihanalist, și devine pacienta lui, decisă să-l cucerească nu rămînÎnd În umbră, ci despuindu-se În flashuri crude autoproiectate cu Îndrăzneală. Cartea este așadar scrisă „la psihanalist”, o mise en
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
morts! Dans l’été, dans l’herbe, dans ta joie” extras din poemul Le Mal. Rimbaud condamna, revoltat, un deus otiosus indiferent la grozăviile războiului, la extincția inocentei și solarei Naturi la care se referă acel „ta” din versul citat. Naratoarea din Pauvres morts este și ea o revoltată, pe Natură de astă-dată. La 83 de ani, după un simulacru de viață cu un soț tăcut și bizar, după o adolescență petrecută la mănăstire, după o tinerețe pierdută prin spitale cu
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
umbla după banii ei. Asemeni Lydiei Salvayre din La Compagnie des spectres, Emmanuelle Bayamack-Tam Își construiește un alter ego ficțional exorcizant, viril, dureros de lucid, cinic; revoltat și aflat În foarte proaste, dar active relații cu trecutul. Povestea lui Renée, naratoarea, e simplă: Înainte de a se căsători cu ciudatul preot Sandor Ferenczi (tizul, după cum remarcă un personaj din roman, psihanalistului maghiar născut la Miskolc În 1873), el Îi face cunoștință cu un cuplu asemănător: ea foarte bătrînă (82 de ani, văduvă
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
asemănător: ea foarte bătrînă (82 de ani, văduvă de patru ori), el foarte tînăr. Prezența celui de-al doilea cuplu Îi permite scriitoarei să pedaleze pe iluziile pierdute ale unei vieți de femeie. Nelly, de-acum colega de suferință a naratoarei, fusese frumoasă, iubită, dar favorurile vieții o fragilizaseră prea mult și-i ascunseseră ridicolul de care orice trup omenesc (femeiesc cu precădere) se acoperă de la o vreme, cînd societatea nu-i mai recunoaște, datorită pierderii podoabelor erotice, nici un drept. La
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]