329 matches
-
fiecare laude sau insulte. Îmi veți îngădui, doamnă, spuse frumoasa prizonieră înroșindu-se din plin, să vă ascund o parte din amănuntele nerușinate care s-au petrecut în timpul acestei prime ceremonii"*. Op. cit., pp. 116-117. Dispozitivul pornografic se păstrează aici pentru că naratoarea nu este, în ciuda aparențelor, reperul ultim al afectelor. Narațiunea se organizează astfel încât să restituie punctul de vedere al actorilor care organizează scena după bunul lor plac. Regăsim, la modul răsturnat, logica pasajului din Le Roi des fées evocat anterior. Din
Literatura pornografică by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
Cazul ideal este când naratorul se află în postura de voyeur interesat, ceea ce, mai ales într-un proces de inițiere, este un mod de a fi actor. De pildă, în Dialogul dintre Giulia și Madalena, prima etapă de inițiere a naratoarei, atunci în vârstă de unsprezece ani, este voyeurismul: "Găsii ușa închisă și, auzind foșnituri, mă uitai dintr-un loc anume și-l văzui pe Federico, vărul meu, care stătea așezat, ținându-și socoteala țeapănă în mâini și frecând-o; mirată
Literatura pornografică by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
este dacă femeile care abordează pornografia o și transformă? Citind aceste texte, este ușor pentru oricine să scoată în evidență un anumit număr de caracteristici care se distanțează de regulile scriiturii pornografice. În Le Lien de Emmanuelle Durriès, de exemplu, naratoarea își relatează inițierea în sado-masochism. Nu regăsim într-un asemenea text reperele obișnuite ale povestirii pornografice, cu toate că proporția de pornografie este mult mai ridicată decât în celebra Poveste a lui O, carte în filiația căreia se înscrie. Desigur, numeroase pasaje
Literatura pornografică by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
sofisticate care, ca atare, întrețin o relație cu enunțarea literară. Stilul rece al textului la perfect simplu contribuie la acest ritual prin care personajul se dedublează: "personalitatea mea se dedubla, nu mai eram Laika, eram târfulița Stăpânului meu" (p. 111). Naratoarea nu se ferește, de altfel, să amestece nivelurile, povestirea apărând inclusă în ritual: "Experiența aceasta am vrut s-o povestesc în carte, desigur, cu permisiunea și încurajările Stăpânului meu. El vede în confesiunea asta o nouă probă pe care trebuie
Literatura pornografică by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
economia acestei scriituri, îi alterează finalitatea, fără însă a o înlocui cu alta. Ele intră astfel în relații indecidabile cu literatura deschisă, ca și cu scriitura pornografică. Cartea lui C. Millet se încheie, semnificativ, cu un film care-i permite naratoarei să-și privească propriul corp: "Coapsele și gambele larg desfăcute se înscriau perfect într-un pătrat. Asta văd eu astăzi, dar atunci știam că bărbatul cu camera o poate vedea primul [...] eram deja plină de coincidența corpului meu adevărat cu
Literatura pornografică by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
amoureuses. Nouvelles érotiques, Pocket, 2005, p. 182. Dar cititorul descoperă la finalul nuvelei că ea a inventat totul ca să-l facă pe soț s-o dorească, fiindcă el o neglija. "Înșelăciunea" acționează astfel la două niveluri: cel al poveștii, unde naratoarea își abuzează soțul, și cel al narațiunii, unde își abuzează cititorii. Textul se joacă astfel cu frontierele: "mimează" că împinge la paroxism pornografia în forma ei masculină cea mai brută (de exemplu, naratoarea țipă: "Pișă-te în pizda mea, pișă
Literatura pornografică by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
la două niveluri: cel al poveștii, unde naratoarea își abuzează soțul, și cel al narațiunii, unde își abuzează cititorii. Textul se joacă astfel cu frontierele: "mimează" că împinge la paroxism pornografia în forma ei masculină cea mai brută (de exemplu, naratoarea țipă: "Pișă-te în pizda mea, pișă-te, pișă-te... [p. 181]), dar totodată îi minează fundamentele, printr-o "ficțiune" care dejoacă orice opoziție elementară între adevărat și fals, realitate și discurs. În mod mai general, pornografia la feminin poate
Literatura pornografică by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
însăși starea de spirit sintetizată emblematic în titlul romanului postum Visătoare? Dincolo de diagnostice, de verdicte, de aproximări la termen! Dincolo de obscuritatea amenințătoare, pe durata comei prelungite, din capitolul sumbru cu care se deschide romanul. Dacă nu iminentă, irevocabilă! Și ea naratoarea, astfel desemnată impersonal înțelesese că scadența se apropiase amenințătoare. Pândea de după colț sau la următoarea intersecție. S-o fenteze era de neînchipuit. Dar nici măcar să câștige, cumva, timp? Îi trebuia atâta răgaz cât să pună în ordine stocul de amintiri
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
faptelor văzute la lumina zilei e dublată, fortificată de o viziune lăuntrică, sfredelitoare, ce le amplifică ecourile, trăgând înțelesuri imprevizibile din asocierea cu umbrele nocturne. Înaintea ambiției de a trimite fascicole de lumini spre propriile căderi sub zodia întunericului definitiv, naratoarea fusese tentată să tatoneze perimetrul unui întuneric premonitoriu. Încă în volumul de studii Structuri libere, din 1970, un eseu întoarce pe toate fețele asalturile morții asupra lui Blecher. Apoi, își inaugura intrarea în cohorta prozatorilor cu o excelentă nuvelă (Călăuza
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
ales prin punctele de pauză în povestire și relativizarea maximă a acțiunii și a spațiului în care se mișcă. Ceea ce se întâmplă în această pustietate se conturează prin prezentul acțiunilor reiterate, în timp ce drumul dinspre uman și comentariul „înțelegător” al instanței naratoare se înscriu în durată, deci sunt exprimate prin timpuri ale trecutului. „Setea mortului”, care ocupă un loc important în practicile funebre, constituie un alt topos comun celor două mutații existențiale. Celui dispărut i se cară apă în mod simbolic timp
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
modelul Steinhardt este lesne de recunoscut), bătrâna savantă care ocrotește pe medicul protestatar ce-și părăsește profesiunea pentru a nu face concesii; scriitoarea amatoare, îndrăgită de har, care-și distruge opera scrisă pentru a fi cunoscută de un singur cititor; naratoarea însăși, cu inteligența ei mereu vie și refuzul ironic al oricărui patetism. D. are darul conturării unui personaj dintr-un gest și o replică, o scriitură alertă și o știință a construcției care ar fi trebuit să-i asigure în fața
DRAGU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286861_a_288190]
-
numim apolinice, moștenitoarele ficțiunilor de dragoste În care personajele nu vin să epateze burghezul prin comportamente iconoclaste. Există, totuși, o abisalitate a personajului feminin În literatura franceză, deconstruită de un Jean Echenoz dar reconfirmată de Jean-Philippe Toussaint, pe care majoritatea naratoarelor de autoficțiune și-o asumă : abisalitate nu Înseamnă altceva decît că adevărul fiecărei ființe nu stă În ceea ce formulează, ci În manifestările inconștientului, În ceea ce exprimă brut, aparent lipsit de sens, În pulsiune. De aceea, Începem capitolul dedicat unor autoficțiuni
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
raport de excludere cu ceilalți și deci singur În fața provocărilor propriilor pulsiuni. Ca și pentru fenomenologii existențialiști post-hegelieni, fundamentul alterității este conștiința ei. Vrînd să-l elibereze din chingile dialecticii spiritului, Gilles Deleuze a numit omul „mașină dezirantă”, dar pentru naratoare a atare regresie e acum cu neputință. După moartea lui A***, mai mult sau mai puțin credibilă, „mașina dezirantă” e pe cale să sucombe. Apocalipsa unui astfel de aparat este conștientizarea consecinței sociale a dorinței: excomunicarea. Nesemnat, acest act purtat mereu
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
sortită eșecului. Schisma tematizată de cea de-a doua parte a romanului are nevoie Însă de o explicație suplimentară. Desigur, morala provizorie a lui „Înaintează mascat” convine unei minime integrări sociale. Este tocmai ceea ce face, de-a lungul Întregului roman, naratoarea, este ceea ce speră să se fi terminat odată cu iubirea pentru A*** și ceea ce se vede obligată să reia după moartea partenerului/ei. Dar conștientizarea dorinței se traduce acum, după moartea obiectului ei, prin amintirea dorinței, a unei experiențe de sine
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ales cînd ocurențe ale lor sînt În criză sau În minoritate), iată de ce cartea lui Catherine Millet nu produce un scandal, și nu provoacă pe-atît pe cît ar fi făcut-o dacă de exemplu autoarea și-ar fi situat hotărît naratoarea Într-una dintre mulțimile menționate. Iată și cum, astfel, ea evită un clișeu. Viața sexuală a Catherinei M. aparține literaturii În măsura În care obiectele de artă contemporane aparțin artei pentru că sînt expuse. Literatura autoarei este rezultatul al celei mai pure voințe de
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Întrepătrund. Compania spectrelor (Premiul Novembre obținut la Cassegrain, aleasă cartea anului 1997 de redacția revistei Lire) se Înscrie În același “teatru al cruzimii” artaudian. Romanul, monologat În cea mai mare parte, este o fișă clinică a unei bătrîne mame (mama naratoarei) bolnavă psihic În urma uciderii, În 1943, a fratelui ei de către colaboraționiști naziști În perioada guvernului de la Vichy. Numai că fișa este completată la mai bine de cincizeci de ani după tragicul eveniment, de către o fiică exasperată de imaginea bestialului asasinat
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
și mai multă forță - fără a ține nici o clipă cont de prezentul inofensiv. Romanul se scrie, se spune mai degrabă, În ciuda oricărui obstacol și, de fapt (dar acesta nu este decât un trompe-l’oeil magistral regizat de autoare) În ciuda naratoarei: speriată de posibilitatea evacuării și de faptul că la aceasta ar putea contribui importunarea aprodului de către halucinațiile vindicative ale mamei sale, naratoarea Îi intezice să mai vorbească. Interdicția are tocmai efectul invers, de a activa discursul acesta maniacal, violent, foarte
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
obstacol și, de fapt (dar acesta nu este decât un trompe-l’oeil magistral regizat de autoare) În ciuda naratoarei: speriată de posibilitatea evacuării și de faptul că la aceasta ar putea contribui importunarea aprodului de către halucinațiile vindicative ale mamei sale, naratoarea Îi intezice să mai vorbească. Interdicția are tocmai efectul invers, de a activa discursul acesta maniacal, violent, foarte coerent Însă: trecutul izbucnește În ciuda unui prezent relativizant, nebunia tragediei este mai puternică decât normalitatea cotidianului insignifiant, iar naratoarea este, În ciuda ei
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ale mamei sale, naratoarea Îi intezice să mai vorbească. Interdicția are tocmai efectul invers, de a activa discursul acesta maniacal, violent, foarte coerent Însă: trecutul izbucnește În ciuda unui prezent relativizant, nebunia tragediei este mai puternică decât normalitatea cotidianului insignifiant, iar naratoarea este, În ciuda ei, contaminată de aceaste dezlănțuiri pe care uneori nici nu mai are puterea să le oprească: ea Însăși devine prizoniera capriciilor propriei conștiințe supuse traumei cotidiene (se deschid supapele subconștientului). În Conferința de la Cintegabelle (Cintegabelle, un oraș din
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
voiam să vorbesc despre fecundație, despre germen, despre reînceputul etern al ciclului romanesc ca și al celui feminin” va spune ea) - Încearcă să răspundă marii provocări, scrierea cu propriul sînge, experiența “texistenței” sau scrisul ca autocunoaștere prin autoscopie (psihanalistul căruia naratoare Îi vorbește ceea ce cartea stenografiază este de fapt dublul naratoarei), scrisul care concentrează drama unei vieți și a expresiei sale Într-o anumită limbă. Este ceea ce realizase În poezie, cu vreo douzeci de ani În urmă, canadianul Gaston Miron. Marele
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
al ciclului romanesc ca și al celui feminin” va spune ea) - Încearcă să răspundă marii provocări, scrierea cu propriul sînge, experiența “texistenței” sau scrisul ca autocunoaștere prin autoscopie (psihanalistul căruia naratoare Îi vorbește ceea ce cartea stenografiază este de fapt dublul naratoarei), scrisul care concentrează drama unei vieți și a expresiei sale Într-o anumită limbă. Este ceea ce realizase În poezie, cu vreo douzeci de ani În urmă, canadianul Gaston Miron. Marele pericol al literaturii biografiste (autoficționaliste, si vous preferez) este Însă
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
a expresiei sale Într-o anumită limbă. Este ceea ce realizase În poezie, cu vreo douzeci de ani În urmă, canadianul Gaston Miron. Marele pericol al literaturii biografiste (autoficționaliste, si vous preferez) este Însă alunecarea În patetic. Aspirate În vortexul anamnezei, naratoarea romanului lui Camille Laurens (premiat cu Femina În 2000) slăbește pe alocuri frîiele, ritmul frazelor scade, sintaxa se admiră În oglindă atît cît cititorul să-și dea seama de existența unui embarras: ce trăiește mai intens, cuvintele Înseși sau realitatea
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
dar naivi totuși („tatăl”, dispensator de limbaj dar, spre bătrînețe, dotat cu o energie infantilă cheltuită În final Într-o nouă căsătorie, la vîrsta de 65-70 de ani), obiecte sexuale atunci cînd Ea are nevoie doar de asta, pradă disperării (naratoarea Își pierde primul copil, un băiat, mort la două ore după naștere), geloși pînă la ridicol (mai ales atunci cînd soțul amantul și Ea sînt tustrei colegi de serviciu), rigizi și terni pînă la exasperare (tot a Ei...), otrepe criminale
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
acest roman avem de-a face cu „L’Homme né de femme”, cu un travaliu de apropriere a Bărbatului de către Femeie. Camille Laurens ne-a furat imaginea! Iremediabil, pentru cititorul masculin, personajele masculine ale cărții, manevrate de discursurile regresive ale naratoarei, sînt Alții. Avem de-a face cu un roman care nu poate naște o tiplogie a lecturii pe criteriul vîrstei („generaționistă”, cea mai răspîndită acum În România), ci pe acela al sexului. Pot spune că autoarea a scris de fapt
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
În România), ci pe acela al sexului. Pot spune că autoarea a scris de fapt o carte dublă, pe care cititoarele o vor citi cu certitudine altfel decît cititorii. Ca mai toate scriitoarele, Camille Laurens scrie ca substitut al seducției. Naratoarea omonimă se Îndrăgostește la prima vedere de un bărbat, psihanalist, și devine pacienta lui, decisă să-l cucerească nu rămînÎnd În umbră, ci despuindu-se În flashuri crude autoproiectate cu Îndrăzneală. Cartea este așadar scrisă „la psihanalist”, o mise en
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]