307 matches
-
precoce, în special cea a sexualității infantile și în cadrul cărora delimitează următoarele forme: - psihonevrozele structurate sau de transfer (isteria de conversiune, nevroza obsesională și nevroza fobică) ale căror conflicte inconștiente sunt reactualizate grație transferului indus în cursul curei psihanalitice; - psihonevrozele narcisice, oare corespund, după S. Freud, cu PMD; - psihozele propriu-zise, reprezentate prin schizofrenie și paranoia. Un moment important este reprezentat de contribuțiile lui K. Jaspers și K. Schneider care aplică metoda fenomenologică în studiul clinico-psihiatric al nevrozelor. O contribuție importantă a
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
pe o „halucinație a omului privind propria sa sănătate”. J.P. Falret insistă asupra diferenței dintre ipohondria delirantă și ipohondria simplă. S. Freud o include în grupa „nevrozelor actuale”, considerând-o ca pe un exemplu de investire obiectuală și de regresiune narcisică. Ipohondria reprezintă grija exagerată a unei persoane privind starea de sănătate personală în plan fiziologic, somatic sau psihic. Din acest punct de vedere, ea este o „boală imaginară” în cursul căreia individul „inventează” o suferință de care se simte, sau
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
variabilă. Ansamblul acestui grup posedă o fenomenologie comună ce reflectă structura psihopatologică de bază, considerată ca fiind expresia unei dezvoltări defectuoase, fragmentare a Eului și care se manifestă printr-o fragilitate a relațiilor acestuia cu realitatea, prin contacte slabe și narcisice cu ceilalți, dezordini subtile ale gândirii și limbajului, o imagine corporală deficientă, dezordini marcate între capacități și performanțele intelectuale cu izbucnirea de impulsiuni primitive în sfera comportamentului sau a imaginației (J. de Ajuriaguerra). S. Lebovici și P. Diatkine recunosc că
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
nevroza, psihoza și psihopatia. Acest grup de boli se caracterizează prin inadaptarea socială, contacte afective limitate, insensibilitate, intoleranță la emoții, inadaptare la realitate, incapacitatea de a simți plăcerea, tulburări sexuale, dificultăți de identificare cu celălalt, tendință la retragere și atitudine narcisică. După O. Kernberg, personalitatea de tip borderline se caracterizează printr-un tablou polimorf în care sunt dominante anxietatea, tulburările psihopatice, reacțiile antisociale, obsesiile, fobiile etc. Noțiunea de borderline nu este atât o noțiune nosologică, cât mai ales desemnează aspecte psihodinamice
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
grijilor”. Prin aceasta este subliniat factorul emoțional-afectiv, aspectul moral și socio-cultural al utilizării drogurilor de către umanitatea suferindă. Psihanalitic pusă problema, toxicomaniile sunt forme sublimate ale unor pulsiuni refulate; o formă particulară de realizare a „principiului plăcerii” caracteristică Eurilor imature, slabe, narcisice și masochiste. În configurarea personalității toxicomanului au rol următorii factori etio-patogenetici și de personalitate: - curiozitatea, atitudine obișnuită la adolescenți în căutarea de senzații noi, - atracția exercitată de o plăcere interzisă sau de o practică prohibită de adulți adolescenților, - fascinația legată
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
tentativă disperată de a relua comunicarea ruptă cu niște părinți indiferenți sau inaccesibili datorită principiilor morale rigide ale acestora, - drogul poate oferi iluzia temporară a unei creșteri a performanțelor intelectuale sau a capacității de creație artistică individului, - nevoia de afirmare narcisică prin satisfacerea produsă de efectul drogului, - compensarea dificultăților unor subiecți de a tolera frustrările și, legat de acestea, maturizarea lor afectivă și sexuală deficitară. După expunerea factorilor de mai sus, putem trece acum la descrierea personalității toxicomanului. Fenomenul toxicomaniei privește
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Schmerzprinzip), ca formă de manifestare a frustărilor libidinale somato-psihice ale individului. Ne aflăm în fața unei situații clinico-psihologice absolut noi: plăcerea este înlocuită cu durerea. Să explicăm acest aspect. Formarea imaginii corporale este legată de egotismul primar al individului, de libidoul narcisic, care focalizează tendințele autoconservatoare ale acestuia. La ele se raportează, așa cum spuneam mai sus, principiul plăcerii (Lustprinzip) care stă la baza sănătății, a stării de bine și de echilibru psihosomatic. În mod egal, tulburarea sau dezorganizarea imaginii corporale este legată
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
unui conflict între Eul conștient și Sinele inconștient. Formele tulburărilor psihosomatice Afirmam mai sus că patologia psihosomatică, trebuie înțeleasă plecându-se de la analiza „imaginii propriului corp” și a modalităților în care aceasta este prelucrată de către bolnav în raport cu propriul său „libidou narcisic”. Imaginea corpului depășește frontierele anatomiei, afirmă P. Schilder. Ea cuprinde aspectele acestuia reflectate în câmpul conștiinței persoanei, dar și aspectele dependente de conținutul libidinal al inconștientului. Starea de normalitate, cât și cea de boală sunt trăite și se văd în
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
referință stadiul de dezvoltare libidinală care are ca obiect fixațiile obsesive sau mecanismele de apărare ale Eului într-un fel preferențial și stereotip în scopul rezolvării conflictelor intrapsihice. Se izolează, în acest sens, următoarele tipuri de caractere: oral, sadic-anal, falie, narcisic sau masochist. Tipul oral este specific personalității isterice, cu trăsături pasive și de dependență afectivă, acest tip de personalitate histrionică fiind mai apropiat de conflictul oedipian. Tipul anal corespunde personalităților psihastenic-obsesionale. Tipul falic-narcisic este datorat formațiilor reacționale legate de teama
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de referință principalele grupe nosologice, încercând să facem o transpunere a acestora din sfera clinicii psihiatrice în cea a antropologiei psihopatologice. În sensul acesta am izolat următoarele modele de existență pato-biografice care acoperă cadrul nosologiei bolilor psihice: existența nevrotică, existența narcisică, angoasă și disperare, existența pasională, extaz și iluminare, existența dependentă și de refugiu, experiența violenței, identitate și destin, existența tragică. Vom prezenta în continuare caracteristicile fiecăreia dintre aceste modele pato-biografice. 1) Existența nevrotică Acest model de existență corespunde bolnavilor nevrotici
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de sentimente de frustrare, eșecul datorat nerealizării, complexe de castrare și inferioritate. Bolnavii se simt nedreptățiți și suferă, fiind conștienți de limitele lor. Viața este percepută ca o limitare a libertății, ca ceva care le-a fost răpit. 2) Existența narcisică Modelul de existență narcisică este modelul de viață închisă, ruptă de lume și de realitatea acesteia. Un model de viață izolată, întoarsă către sine însăși. Acest model de viață patologică este specific schizofreniei. Modelul psiho-biografic narcisic al schizofrenicului se caracterizează
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
eșecul datorat nerealizării, complexe de castrare și inferioritate. Bolnavii se simt nedreptățiți și suferă, fiind conștienți de limitele lor. Viața este percepută ca o limitare a libertății, ca ceva care le-a fost răpit. 2) Existența narcisică Modelul de existență narcisică este modelul de viață închisă, ruptă de lume și de realitatea acesteia. Un model de viață izolată, întoarsă către sine însăși. Acest model de viață patologică este specific schizofreniei. Modelul psiho-biografic narcisic al schizofrenicului se caracterizează prin următoarele aspecte: închiderea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
fost răpit. 2) Existența narcisică Modelul de existență narcisică este modelul de viață închisă, ruptă de lume și de realitatea acesteia. Un model de viață izolată, întoarsă către sine însăși. Acest model de viață patologică este specific schizofreniei. Modelul psiho-biografic narcisic al schizofrenicului se caracterizează prin următoarele aspecte: închiderea în sine autistă cu refuzul comunicării, inafectivitate, discordanță și bizarerii, alterarea imaginii de sine cu alienarea personalității, trăire delirant-halucinatorie. Existența acestor bolnavi este izolată, strict circumscrisă la propria lor persoană. Accesul la
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
anomiei sociale, o soluție la criza socială a valorilor normative ale maselor. 2) Psihozele de refugiu Acest grup de psihoze colective sunt în relație cu tendința manifestă de „întoarcerea către trecut”. Ele sunt psihoze de natură regresivă, situații de închidere narcisică, colectivă, de izolare din fața realității prezente și „căutarea” unei alte realități prin „întoarcerea în trecut”. Spre deosebire de psihozele idealiste, care sunt psihoze utopice, psihozele de refugiu sunt psihoze schizoide, și ele se caracterizează, din punct de vedere psihopatologic, prin următoarele trăsături
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
freudiștii consideră că anxietatea este indicele nehotărârii subiectului În raport cu obiectul și În funcție de modalitatea specifică de apărare; mecanismele defensive Împotriva anxietății ar fi: imatur (blocare, somatizare, hipocondrie, introspecție, comportament pasiv - agresiv, proiectare, regresie, retragere autistă), matur (altruism, anticipare, ascetism, umor, sublimare), narcisic ( negare, distorsiune, proiecție), și nevrotic ( verificare, deplasare, disociație, externalizare, inhibiție, somatizare, intelectualizare, izolare, raționalizare, formație reactivă, reprimare, sexualizare). Majoritatea autorilor consideră că anxietatea Își are determinarea În evenimente precipitante declanșatoare.
BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by Ileana Hâţu, Sorina Ropotă () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1475]
-
voința de mărturisire a autorului. Cum ideea de intimitate o sugerează, În mod constant, pe aceea de inferioritate, discuția poate și trebuie redusă la individ și la propria sa interioritate. Adică la corpul uman. Adică la creier. Dar această „autarhie narcisică” (după cum o numesc psihanaliștii) nu conduce prea departe pe drumul stabilirii coordonatelor intimității. Cu adevărat relevant e dialogul stabilit Între cel ce se adresează (Între scriitorul de jurnal, să zicem) și cel căruia i se adresează. Or, se știe, problema
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
fi făcut-o - În alt registru, firește - o scriere „panoramică”, de genul romanului-fluviu. În scrierea jurnalului intim prevalează strategiile dorinței 19 și nu cele ale comunicării. Autorul vrea să creeze o ființă asemănătoare lui, cel din realitate, chiar dacă proiecția aceasta narcisică are și scuza dorinței de idealizare. Însă În procesul trecerii de la realitate la ficțiune, și apoi de la ficțiune la realitate, subzistă doar o vagă percepție a spațiului idealizant. Chiar dacă lupta cu biograficul poate fi percepută În termenii unei bătălii a
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
artistului”, care, În cazul jurnalului intim, sunt, aproape nemodificate, și ale personajului, se obiectivează prin chiar actul deghizării lor În cuvinte - În fragmente de conversație, În relatări, În captarea În priză directă a unei experiențe a eului, În confruntarea structurii narcisice 76 care dă soluția activității creatoare. Arta, manifestare triumfătoare a eului, a rămas ultimul „bastion al narcisismului”77. Reflectarea, sub orice formă, dar, mai ales, reflectarea ca Înfruntare a vieții, introduce o „structurare speculară”78 și, odată cu ea, absența și
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
același nivel textual. Aceasta este ceea ce I. denumește „adâncimea suprafeței”, cea care mimează, în spirit postmodern - ludic și parodic -, „accidentele, hazardul și surprizele profunzimii”. Odată definit, palimpsestul critic abordează antinomiile-cheie ale esteticii și culturii universale - gândire logică/ intelect noetic, identitate narcisică/ identitate proteică, spirit atic/ spirit asiatic -, trecând prin operele unor scriitori emblematici precum Dimitrie Cantemir, Mihai Eminescu, Mateiu I. Caragiale, Emil Botta, Pascal și Dante. Palimpsestul vizează, în modul în care îl concepe și utilizează I., o secretă căutare a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287580_a_288909]
-
Când mama se implică exagerat cu copilul, tatăl se simte exclus. Când această implicare exagerată se petrece între partenerii de cuplu, copiii nu mai au loc între ei. Alte nivele de implicare sunt: implicare fără emoții (trăiri), predominant intelectuală; implicare narcisică, atunci când interesul față de ceilalți membri ai familiei este proporțional cu măsura în care comportamentul acestora menține în centrul atenției persoana; supraimplicarea, implicarea excesivă dovedită de amestecul unui membru al familiei în mod exagerat în viața altui membru, încălcându-i autonomia
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
mișcării de separare/ individualizare a micii copilării; prin reactivarea conflictului oedipian; prin desprinderea de imaginile parentale infantile și prin reatașarea de noile obiecte libidinale; prin raporturi defensive față de un ideal al eului și de pulsiunile pentru stabilirea unui nou echilibru narcisic (refulare, deplasare, refuz, clivaj, intelectualizare, ascetism, proiecție). Adolescența este în felul acesta un moratoriu identificat cu o problematică identificatorie: esențialul constă din negocierea doliilor, a pierderilor și a deziluziilor până în momentul în care subiectul poate să-și asume separarea și
Instituţia şcolară şi formarea adolescentului by Andreea Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Science/1226_a_1882]
-
interioritate incandescentă. În Visul Chimeric, pe filiera durandiană a antropologiei imaginarului, coroborată cu analiza figurilor imaginarului la Bachelard și cu arhetipologia jungiană, Mircea Cărtărescu sesiza dualitatea ca pe un clivaj insuportabil, o schizoidie dureroasă încifrată în imaginarul eminescian printr-o narcisică resorbție într-o unitate primordială. În acest caz, putem interpreta cele două sculpturi ale lui Filip Marin prin prisma acestei dinamici dualiste de reflex simbolist, care imprimă un relief indelebil construcției operei. Figura eminesciană care încearcă să se smulgă blocului
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
mistic, chipul acesta care începe să capete contururi de tigvă. Pe măsură ce boala înaintează, pictorul este confruntat cu noi dificultăți legate de capacitatea de a picta. Autoportretul acuarelă din 1908 păstrează aceeași expresie, el nu-i furnizează pictorului ocazia unui exercițiu narcisic, ci a unei confruntări cu sine. În 1910, un alt autoportret în ulei reia expresia de concentrare aproape dureroasă, privirea are o rară calitate de punere în prezență, o reformulare tragică a eului creator, a pictorului pus în fața dificultăților unei
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
vizibil. De asemenea, este posibil ca pictorului să-i fi fost cunoscut tabloul lui Eugène Carrière, Copil bolnav (1885), tablou achiziționat de Statul român, pictor a cărui pictură este dominată de tema maternității. Autoprotretele lui Luchian nu relevă un substrat narcisic sau un exhibiționism aflat sub semnul patalogicului, ci surprinderea unei tensiuni aflate la frontierea conflictului cu maladia, instrumentând o acuitate fără precedent a simțurilor și a sensibilității artistice. Portretul pe care i-l face Jean Steriadi portret care include acceptul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și Carl Schorske: "Acesta era, cu siguranță, punctul culminant al unei tendințe secesioniste menționat mai devreme: aceea de a oferi prin artă un substitut al religiei, care să reprezinte un refugiu în fața vieții moderne"396. Altfel, Friza, "manifestare a regresiunii narcisice și a fericirii utopice", spre deosebire de "furia narcisică"397 din Jurisprundența, era concepută ca efemeridă numai insistența lui Hevesi a salvat-o de la distrugere -, parte a instalației decorative din jurul singurului exponat. Dacă reprezentările celor trei "facultăți", dimensiuni ale cunoașterii, Filozofia, Medicina
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]