303 matches
-
unei vocale: În graiurile din Transilvania și N. Moldovei se produce proteză lui "a": În dialectul aroman proteză lui "a" este foarte frecvență - de la această proteză vine numele dialectului. În română literară se produce proteză lui "i" în forme pronominale neaccentuate: "îmi", "îți", "îi", "îl"(formă silabica - "l") Sincopa este dispariția unei vocale, de obicei neaccentuate, aflată între două consoane. În latină populară se produce sincopa vocalelor scurte neaccentuate , Sincopa se poate notă prin paranteze: Epenteza este introducerea unei consoane neetimologice
Schimbare fonetică () [Corola-website/Science/322592_a_323921]
-
dialectul aroman proteză lui "a" este foarte frecvență - de la această proteză vine numele dialectului. În română literară se produce proteză lui "i" în forme pronominale neaccentuate: "îmi", "îți", "îi", "îl"(formă silabica - "l") Sincopa este dispariția unei vocale, de obicei neaccentuate, aflată între două consoane. În latină populară se produce sincopa vocalelor scurte neaccentuate , Sincopa se poate notă prin paranteze: Epenteza este introducerea unei consoane neetimologice sau a unei semivocale neetimologice în corpul cuvântului: Anaptixa este caz particular de epenteza care
Schimbare fonetică () [Corola-website/Science/322592_a_323921]
-
dialectului. În română literară se produce proteză lui "i" în forme pronominale neaccentuate: "îmi", "îți", "îi", "îl"(formă silabica - "l") Sincopa este dispariția unei vocale, de obicei neaccentuate, aflată între două consoane. În latină populară se produce sincopa vocalelor scurte neaccentuate , Sincopa se poate notă prin paranteze: Epenteza este introducerea unei consoane neetimologice sau a unei semivocale neetimologice în corpul cuvântului: Anaptixa este caz particular de epenteza care constă în introducerea unei vocale neetimologice în corpul cuvântului: Popular, în daco-romană se
Schimbare fonetică () [Corola-website/Science/322592_a_323921]
-
provin din limba spaniolă. Consoana orală este pronunțat deseori în dialecte , iar alofonul nazal rămâne mereu . Toate cuvintele în limba guarani se termină cu un sunet vocalic, iar accentul se pune în mod normal mereu pe ultima silabă. Sufixe rămân neaccentuate. Limba guarani are o caracteristică specială denumită "oscilație": Multe cuvinte care încep cu sunetul /t-/ schimbă acest sunet dacă sunt folosite în relații posesive. Mai demult, și unele cuvinte care nu încep cu sunetul /t-/ fac această mutație consonantică: Limba
Limba guarani () [Corola-website/Science/327391_a_328720]
-
și de derivare se observă multe alternante între sunete. Mai sus s-au văzut alternante vocală ~ semivocala corespunzătoare. Cele mai multe alternante sunt vocalice, iar dintre acestea, cele mai frecvente sunt între perechile vocală semiînchisa ~ vocală semideschisă, determinate de caracterul accentuat sau neaccentuat și de poziția în silaba deschisă sau închisă. Exemple: Altă alternanta frecvență este vocală scurtă ~ vocală lungă. Alungirea se produce în condițiile prezentate mai sus, în secțiunea Cantitatea vocalica. Exemple: "dites" [dit] „ziceți” ~ "disent" [diːz] „(ei/ele) zic”, "faites" [fɛt
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze () [Corola-website/Science/330116_a_331445]
-
lung). Dacă vocalele în hiat sunt aceleași, ele nu devin o singură vocală lungă, ci se disting, deși sunt înlănțuite: Îl va à Annecy" [il.va⁀a⁀an.si] „Merge la Annecy”. Elidarea constă în căderea unei vocale neaccentuate de la sfârșitul unui cuvânt urmat imediat de un cuvant cu inițială vocalica. Acest fenomen privește cuvinte gramaticale, dintre care cele mai multe se termină în e, dar printre ele sunt și cuvinte care se termină în a sau în i. În scris
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze () [Corola-website/Science/330116_a_331445]
-
legături sunt obligatorii, altele facultative, iar altele interzise. Legăturile obligatorii sunt obligatorii în orice registru de limbă. Între o parte de vorbire antepusa unui substantiv pe care îl determină și acesta, legătura este obligatorie: Între verb și pronumele personal formă neaccentuata cu funcție de subiect sau de complement al acelui verb, legătura este de asemenea obligatorie: Prin analogie cu legătură între verbele cu "ț" final scris și pronumele personal subiect, între verbele cu vocalele finale [a] sau e scris nepronunțat și pronumele
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze () [Corola-website/Science/330116_a_331445]
-
concava sau convexa) și nivelul (corespunzător în muzică registrului). Acesta poate fi, în mod obișnuit, grav, mediu, înalt și acut. Franceză standard are o intonație relativ monotona față de cea a majorității variantelor regionale ale limbii, din cauza liniei melodice a silabelor neaccentuate. Pe baza dialogului de mai jos, Pierre Delattre distinge zece intonații de bază în franceză (Nivelurile sunt notate cu 1, 2, 3 și 4, dar nu sunt redate curbele melodice.): Trei dintre aceste tipuri de intonație sunt fundamentale: În realitate
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze () [Corola-website/Science/330116_a_331445]
-
fundamentale: În realitate, intonația este foarte variată. Pe lângă cele trei funcții de mai sus, mai are și altele. Ritmul vorbirii este dat de accentuare, pauze, debitul vorbirii etc., cel francez fiind caracterizat de alternarea aproximativ regulată a silabelor accentuate și neaccentuate, precum și a grupurilor ritmice, care tind sa aiba un numar nici prea mic, nici prea mare de silabe, aproximativ între trei și șapte. Cele mai frecvente sunt grupurile de trei și patru silabe: În afară de acestea mai sunt multe alte combinații
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze () [Corola-website/Science/330116_a_331445]
-
În franceză, imperativul prezent are nu numai forme de persoana a II-a, ci și de persoana I plural. Sunt în general aceleași ca la indicativ prezent, persoanele corespunzătoare, cu deosebirea că nu se folosește cu pronumele personal subiect formă neaccentuată. Mai este și o diferența ortografică: la persoana a II-a singular a verbelor care la indicativ prezent au desinența "-es", aceasta devine "-e". În cazul verbelor reflexive, pronumele reflexiv se plasează înaintea verbului numai la forma negativă ("Ne te
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
sunt în general la forma accentuată ("Si ne sceust comment soy excuser" fr. mod. "S’il ne savait pas comment s’excuser" „Dacă n-ar ști cum să se scuze”), dar în cursul secolului al XVI-lea se generalizează forma neaccentuată. În perioada francezei medii dispar multe alternanțe vocalice din conjugare, de exemplu "parler/il parole" > fr. mod. "parler/il parle" „a vorbi/vorbește”. Conjuncția "que" se răspândește ca morfem al subjonctivului. În secolul al XVI-lea apare interogația parțială cu
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
În schimb, în vorbirea populară acestea se pronunță, iar în secolul următor se reintroduc în limba standard, de data aceasta sub influența grafiei, în afară de r-ul terminației de infinitiv -er. Nu se pronunță nici é-urile și e-urile în silabă neaccentuată: "désir" [dzir] „dorință”, "secret" [skrɛ] „secret”. Fostul diftong transcris oi se pronunță [wɛ] ("boire" [bwɛr] „a bea”) sau [we] ("roi" [rwe] „rege”) în pronunțarea aristocratică, dar deja [wa] în cea populară ([bwar], [rwa]). Vocala [ə] se mai menține în vorbirea
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
din două serii. Dintr-una fac parte pronume numite disjuncte (față de verb), care sunt cuvinte accentuate, iar cealaltă cuprinde pronume numite conjuncte, care formează un singur cuvânt prozodic cu verbul, adică cu un singur accent, si sunt în majoritatea cazurilor neaccentuate. Cele conjuncte mai pot fi împărțite în alte două clase: pronume personale propriu-zise și pronume adverbiale. Cele disjuncte sunt toate personale propriu-zise. Pronumele "je, me, te, le" și "la" au și forma cu elidare: "j’, m’, ț’, l’": "J’écris
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
sinonim al pronumelui posesiv. Cu verbul "être" este chiar preferat: "Cette voiture est la mienne = Cette voiture est à moi „Mașină asta e a mea”. Locul pronumelor personale este prezentat în secțiunile Propoziția afirmativa ce conține și părți de vorbire neaccentuate și Propoziția imperativa ale articolului Sintaxa limbii franceze. Sunt în general considerate tot pronume personale două pronume conjuncte care nu au corespondențe exacte în română, numite pronume adverbiale. Sunt două asemenea pronume, "y" și "en". Al doilea este omonim cu
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
franceze. Sunt în general considerate tot pronume personale două pronume conjuncte care nu au corespondențe exacte în română, numite pronume adverbiale. Sunt două asemenea pronume, "y" și "en". Al doilea este omonim cu prepoziția "en". Sunt cuvinte cel mai adesea neaccentuate, în afară de cazul când sunt subordonate unui verb la imperativ, forma pozitivă. Pronumele "y" poate avea două funcții sintactice. Complement circumstanțial de loc. În această calitate poate înlocui un grup nominal cu orice prepoziție, în afară de "de". Exemple: Complement indirect. În această
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
cunosc toate detaliile”. "En" se gaseste de asemenea în construcții fixe, precum verbul "s’en aller" „a se duce”: "Je m’en vais" „Mă duc”. Privitor la locul acestor pronume, vezi secțiunile Propoziția afirmativa ce conține și părți de vorbire neaccentuate și Propoziția imperativa din articolul Sintaxa limbii franceze. În franceză, formele pronumelor posesive sunt diferite de cele ale adjectivelor posesive (vezi mai sus secțiunea Determinanți abstracți) și sunt aproape totdeauna precedate de articol hotărât: Exemple în propoziții: "Notre appartement est
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
de un adverb, un substantiv, un pronume sau un verb la infinitiv cu prepoziție. Acestea se plasează în felul următor: Pronumele care exprimă complementul este cel mai adesea de forma accentuată, dar cu unele adjective poate fi și de forma neaccentuata, și atunci este fără prepoziție, locul său fiind înaintea predicatului: "Cette voiture est trop chère pour moi" „Mașină asta este prea scumpă pentru mine”, dar "Cette personne m’est chère" „Persoană asta îmi este dragă”. În construcțiile comparative, complementul se
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
cumpărat flori mamei lor cu ocazia Zilei mamelor”. În franceză nu există propoziție fără subiect exprimat prin cuvânt aparte, în afară propoziției imperative. De aceea, daca subiectul nu este exprimat printr-un cuvânt accentuat, atunci este exprimat printr-un pronume neaccentuat. Și complementele pot fi exprimate prin pronume neaccentuate, și atunci topica naturală a propoziției este diferită de cea canonica. Locul acestor pronume este după subiect și direct înaintea predicatului: Predicatul poate avea numai două asemenea complemente. Ordinea acestora unul față de
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
În franceză nu există propoziție fără subiect exprimat prin cuvânt aparte, în afară propoziției imperative. De aceea, daca subiectul nu este exprimat printr-un cuvânt accentuat, atunci este exprimat printr-un pronume neaccentuat. Și complementele pot fi exprimate prin pronume neaccentuate, și atunci topica naturală a propoziției este diferită de cea canonica. Locul acestor pronume este după subiect și direct înaintea predicatului: Predicatul poate avea numai două asemenea complemente. Ordinea acestora unul față de celălalt depinde de felul pronumelor și, în cazul
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
et Juliette" „Au trecut la examen Pierre, Paul, Mărie și Juliette”. În afara chestiunii temă-remă este de menționat cazul propoziției incidente în limba scrisă. În această topica este predicat + subiect, fie că acesta este un cuvant accentuat sau un pronume personal neaccentuat: "Arrêtez-vous, hurla le gendarme en pointant son arme" „Opriți-vă, urlă jandarmul îndreptându-și armă către ei”, "Qu’allons-nous faire, demanda-t-il ?" „Ce-o să facem, întreba el?” În registrul de limbă familiar și complementul direct poate fi tema: "J’adore le
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
concomitent cu acestea prin construcții realizate cu unele cuvinte suplimentare. În una din aceste construcții, ultima vocală accentuată din tema are o înălțime mai mare decât ultima vocală accentuată a remei, iar tema este reluată în remă de către un pronume neaccentuat. Asemenea tema poate fi: Alt procedeu prin care o parte de propoziție devine tema este trecerea predicatului la diateza pasivă: "Pierre accuse Paul" „Pierre îl acuză pe Paul” → "Paul est accusé par Pierre" „Paul este acuzat de Pierre”. În limba
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
sau a II-a plural, forma "ce șont" este exclusă: "C’est nous qui sommes arrivés leș premiers" „Noi (suntem cei care) am sosit primii”. Subiectul fiind accentuat în această construcție, daca pronumele personal are forma accentuată diferită de cea neaccentuata, este obligatorie cea accentuată: "C’est moi qui le ferai" „Eu (sunt cel care) o voi face”. În general, verbul "être" din primul element al construcției rămâne la timpul prezent și dacă predicatul este la alt timp: "C’est votre
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
prin substantiv poate fi scos în evindență reluându-l prin pronumele personal formă accentuată corespunzător: Leș vrais coupables, eux, buvaient des apéritifs au bistrot" „Adevărații vinovați beau aperitive la cârciuma” (în contrast cu nevinovații considerați vinovați). Pronumele poate fi și de forma neaccentuata: Mon père, îl parle peu" „Tatăl meu vorbește puțin” (față de altcineva). Scoaterea în evidență este mai puternică dacă substantivul este reluat cu ambele forme ale pronumelui: "Mon père, lui, îl parle peu". Și pronumele personal de persoana a treia poate
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
Mon père, lui, îl parle peu". Și pronumele personal de persoana a treia poate fi scos în evidență cu acest procedeu (Lui, îl ne viendra pas" „El nu va veni”), dar este scos în evidență și fără reluare cu forma neaccentuata: Lui ne viendra pas". În cazul unui pronume de altă persoană, pentru scoaterea în evidență reluarea este obligatorie: Moi, je veux partir" „Eu vreau să plec”, Vous, vous n’avez rien à craindre" „Dumneavoastră nu aveti de ce să vă temeți
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
În cazul unui pronume de altă persoană, pentru scoaterea în evidență reluarea este obligatorie: Moi, je veux partir" „Eu vreau să plec”, Vous, vous n’avez rien à craindre" „Dumneavoastră nu aveti de ce să vă temeți”. Și pronumele demonstrativ neutru neaccentuat "ce" poate fi scos în evidență prin anticipare cu pronumele corespunzător de forma accentuată "cela" sau varianta acestuia din limba vorbită, "ça": "Cela/Ça, c’est vrai" „Această/Asta e adevărat”. Scoaterea în evidență a complementului direct seamănă cu cea
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]