706 matches
-
Spațial Hubble a arătat că, deși în aparență multe nebuloase par a avea structuri simple și regulate de pe pământ, rezoluția optică foarte mare obținută de un telescop aflat deasupra atmosferei Pamântului dezvăluie morfologii extrem de complexe. În schema clasificării spectrale Morgan-Keenan, nebuloasele planetare sunt clasificate ca "Tip-P", cu toate că această notație este rareori folosită în practică. Stelele care cântăresc mai mult de 8 mase solare iși vor sfârși viețile cel mai probabil printr-o explozie dramatică tip supernova, dar pentru stelele cu masă
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
care cântăresc mai mult de 8 mase solare iși vor sfârși viețile cel mai probabil printr-o explozie dramatică tip supernova, dar pentru stelele cu masă medie sau mică în comparație cu masa Soarelui nostru sfârșitul poate atrage după sine crearea unei nebuloase planetare. Stelele care devin inevitabil nebuloase planetare strălucesc o mare parte din viață datorită reacțiilor de fuziune nucleară care transformă hidrogenul în heliu, aceste reacții având loc în nucleul stelei. Energia eliberată în reacțiile de fuziune împiedică prăbușirea stelei sub
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
mase solare iși vor sfârși viețile cel mai probabil printr-o explozie dramatică tip supernova, dar pentru stelele cu masă medie sau mică în comparație cu masa Soarelui nostru sfârșitul poate atrage după sine crearea unei nebuloase planetare. Stelele care devin inevitabil nebuloase planetare strălucesc o mare parte din viață datorită reacțiilor de fuziune nucleară care transformă hidrogenul în heliu, aceste reacții având loc în nucleul stelei. Energia eliberată în reacțiile de fuziune împiedică prăbușirea stelei sub acțiunea propriei sale gravitații, steaua fiind
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
îndepărtează de stea, straturi din ce în ce mai adânci cu temperaturi din ce în ce mai mari sunt expuse. Când suprafața expusă ajunge la o temperatură de 30.000K, sunt emiși suficienți fotoni ultravioleți pentru a ioniza atmosfera eliminată, facând-o să strălucească. Norul a devenit astfel o nebuloasă planetară. Soarele va deveni și el o nebuloasă planetară după explozia sa, iar în centrul exploziei va rămane o stea pitică albă, cu spectrul stelar DA (A culori albe și D nucleul Solar). Gazele nebuloasei planetare plutesc într-o altă
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
din ce în ce mai mari sunt expuse. Când suprafața expusă ajunge la o temperatură de 30.000K, sunt emiși suficienți fotoni ultravioleți pentru a ioniza atmosfera eliminată, facând-o să strălucească. Norul a devenit astfel o nebuloasă planetară. Soarele va deveni și el o nebuloasă planetară după explozia sa, iar în centrul exploziei va rămane o stea pitică albă, cu spectrul stelar DA (A culori albe și D nucleul Solar). Gazele nebuloasei planetare plutesc într-o altă direcție față de steaua centrală cu viteze de câțiva
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
Norul a devenit astfel o nebuloasă planetară. Soarele va deveni și el o nebuloasă planetară după explozia sa, iar în centrul exploziei va rămane o stea pitică albă, cu spectrul stelar DA (A culori albe și D nucleul Solar). Gazele nebuloasei planetare plutesc într-o altă direcție față de steaua centrală cu viteze de câțiva kilometri pe secundă. În același timp cu expansiunea gazelor, steaua centrală suferă o evoluție în două stagii: întâi devine mai fierbinte în timp ce își continuă contracția și reacțiile
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
cele din urmă se va răci atât de mult încât nu va mai emite destule radiații ultraviolete pentru ionizarea norului de gaz care se îndepărtează. Steaua devine o pitică albă și norul de gaz se recombină, devenind invizibil. Pentru o nebuloasă planetară tipică vor trece aproximativ 10.000 de ani între formarea ei și recombinarea stelei. Nebuloasele planetare joacă un rol foarte important în evoluția galactică. Universul timpuriu consta aproape în întregime din hidrogen și heliu dar stelele creează elemente mai
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
ultraviolete pentru ionizarea norului de gaz care se îndepărtează. Steaua devine o pitică albă și norul de gaz se recombină, devenind invizibil. Pentru o nebuloasă planetară tipică vor trece aproximativ 10.000 de ani între formarea ei și recombinarea stelei. Nebuloasele planetare joacă un rol foarte important în evoluția galactică. Universul timpuriu consta aproape în întregime din hidrogen și heliu dar stelele creează elemente mai grele prin fuziune nucleară. Gazele nebuloaselor planetare conțin astfel o proporție mare de elemente cum ar
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
în univers și care conțin mici cantități de elemente grele sunt cunoscute ca "stele tip Populație II" în timp ce stelele mai tinere cu un conținut mai mare de elemente grele sunt cunoscute ca "stele tip Populație I" (vezi populația stelară). O nebuloasă planetară tipică are un diametru de aproximativ un an-lumină și este compusă din gaze extrem de rarefiate, de obicei cu o densitate în jur de 1000 particule pe cm (prin comparație, atmosfera Pământului conține 2.5×10 particule pe cm). Nebuloasele
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
rarefiate, de obicei cu o densitate în jur de 1000 particule pe cm (prin comparație, atmosfera Pământului conține 2.5×10 particule pe cm). Nebuloasele planetare tinere au cele mai mari densități, câteodată ajungând la 10 particule pe cm. Pe măsură ce nebuloasele îmbătrânesc, expansiunea lor determină scăderea densității. Radiația de la steaua centrală încălzește gazele până la temperaturi de aproximatic 10.000 K. Contrar intuiției, se observă că temperatura gazelor se mărește pe măsură ce distanța față de steaua centrală crește. Acest lucru se întâmplă deoarece cu
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
distanța față de steaua centrală crește. Acest lucru se întâmplă deoarece cu cât un foton este mai energetic cu atât șansa de a fi absorbit scade și astfel fotonii mai puțin energetici tind să fie primii absorbiți. În regiunile exterioare ale nebuloasei, majoritatea fotonilor de energie mică au fost deja absorbiți iar fotonii rămași de energie mare dau naștere temperaturilor mai mari. Nebuloasele pot fi descrise ca "materie legată" sau "radiație legată". În primul caz nu există destulă materie în nebuloasă pentru
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
a fi absorbit scade și astfel fotonii mai puțin energetici tind să fie primii absorbiți. În regiunile exterioare ale nebuloasei, majoritatea fotonilor de energie mică au fost deja absorbiți iar fotonii rămași de energie mare dau naștere temperaturilor mai mari. Nebuloasele pot fi descrise ca "materie legată" sau "radiație legată". În primul caz nu există destulă materie în nebuloasă pentru a absorbi toți fotonii ultravioleți emiși de stea iar nebuloasa vizibilă este complet ionizată. În cel de-al doilea caz nu
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
ale nebuloasei, majoritatea fotonilor de energie mică au fost deja absorbiți iar fotonii rămași de energie mare dau naștere temperaturilor mai mari. Nebuloasele pot fi descrise ca "materie legată" sau "radiație legată". În primul caz nu există destulă materie în nebuloasă pentru a absorbi toți fotonii ultravioleți emiși de stea iar nebuloasa vizibilă este complet ionizată. În cel de-al doilea caz nu există destui fotoni ultravioleți emiși de steaua centrală pentru a ioniza tot gazul înconjurător și frontul de ionizare
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
iar fotonii rămași de energie mare dau naștere temperaturilor mai mari. Nebuloasele pot fi descrise ca "materie legată" sau "radiație legată". În primul caz nu există destulă materie în nebuloasă pentru a absorbi toți fotonii ultravioleți emiși de stea iar nebuloasa vizibilă este complet ionizată. În cel de-al doilea caz nu există destui fotoni ultravioleți emiși de steaua centrală pentru a ioniza tot gazul înconjurător și frontul de ionizare se propagă în exterior înspre învelișul neutru circumstelar. Deoarece majoritatea gazului
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
complet ionizată. În cel de-al doilea caz nu există destui fotoni ultravioleți emiși de steaua centrală pentru a ioniza tot gazul înconjurător și frontul de ionizare se propagă în exterior înspre învelișul neutru circumstelar. Deoarece majoritatea gazului dintr-o nebuloasă planetară tipică este ionizat (ex. o plasmă) efectele câmpurilor magnetice pot fi semnificative, dând naștere unor fenomene ca filamentarea și instabilități ale plasmei. Aproximativ 3000 de nebuloase planetare sunt cunoscute în galaxia noastră, din 200 de miliarde de stele. Viața
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
se propagă în exterior înspre învelișul neutru circumstelar. Deoarece majoritatea gazului dintr-o nebuloasă planetară tipică este ionizat (ex. o plasmă) efectele câmpurilor magnetice pot fi semnificative, dând naștere unor fenomene ca filamentarea și instabilități ale plasmei. Aproximativ 3000 de nebuloase planetare sunt cunoscute în galaxia noastră, din 200 de miliarde de stele. Viața lor foarte scurtă în comparație cu durata de viață totală stelară explică raritatea lor. Ele se găsesc în general prin apropierea platoului Căii Lactee, cu cea mai mare concentrație în
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
în galaxia noastră, din 200 de miliarde de stele. Viața lor foarte scurtă în comparație cu durata de viață totală stelară explică raritatea lor. Ele se găsesc în general prin apropierea platoului Căii Lactee, cu cea mai mare concentrație în apropierea centrului galactic. Nebuloasele planetare au fost detectate ca fiind membrii în numai patru roiuri globulare: M 15, M 22, NGC 6441 și Palomar 6. Cu toate acestea încă nu există un caz în care o nebuloasă planetară a fost descoperită într-un roi
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
mai mare concentrație în apropierea centrului galactic. Nebuloasele planetare au fost detectate ca fiind membrii în numai patru roiuri globulare: M 15, M 22, NGC 6441 și Palomar 6. Cu toate acestea încă nu există un caz în care o nebuloasă planetară a fost descoperită într-un roi deschis. Numai în jur de 20% din nebuloasele planetare sunt simetrice sferic. O largă varietate de configurații există, observându-se câteva modele foarte complexe. Motivul pentru varietatea uriașă de forme nu este înțeles
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
de forme nu este înțeles pe deplin dar poate fi cauzat de interacțiuni gravitaționale cu stele pereche dacă stelele centrale sunt stele duble. Altă posibilitate este că stelele întrerup fluxul de material care se îndepărtează de stea în timp ce se formează nebuloasa. În ianuarie 2005 astronomii au anunțat prima detectare a câmpurilor magnetice din jurul stelelor centrale aparținând unor nebuloase planetare și au emis ipoteza că aceste câmpuri pot fi responsabile parțial sau total pentru formele remarcabile . O problemă veche în studiul nebuloaselor
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
dacă stelele centrale sunt stele duble. Altă posibilitate este că stelele întrerup fluxul de material care se îndepărtează de stea în timp ce se formează nebuloasa. În ianuarie 2005 astronomii au anunțat prima detectare a câmpurilor magnetice din jurul stelelor centrale aparținând unor nebuloase planetare și au emis ipoteza că aceste câmpuri pot fi responsabile parțial sau total pentru formele remarcabile . O problemă veche în studiul nebuloaselor planetare este că, în majoritatea cazurilor, distanțele lor sunt determinate cu o precizie foarte slabă. Pentru foarte
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
și au emis ipoteza că aceste câmpuri pot fi responsabile parțial sau total pentru formele remarcabile . O problemă veche în studiul nebuloaselor planetare este că, în majoritatea cazurilor, distanțele lor sunt determinate cu o precizie foarte slabă. Pentru foarte puține nebuloase planetare apropiate determinarea distanțelor prin măsurarea "paralaxei de expansiune" este posibilă: observațiile de înaltă rezoluție luate la distanță de câțiva ani vor arăta extinderea nebuloasei perpendicular cu linia vizuală, în timp ce observațiile spectroscopice asupra Efectului Doppler vor arăta viteza expansiunii în
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
în majoritatea cazurilor, distanțele lor sunt determinate cu o precizie foarte slabă. Pentru foarte puține nebuloase planetare apropiate determinarea distanțelor prin măsurarea "paralaxei de expansiune" este posibilă: observațiile de înaltă rezoluție luate la distanță de câțiva ani vor arăta extinderea nebuloasei perpendicular cu linia vizuală, în timp ce observațiile spectroscopice asupra Efectului Doppler vor arăta viteza expansiunii în linia vizuală. Comparația dintre expansiunea unghiulară și velocitatea derivată a expansiunii va releva distanța până la nebuloasă. Dezbaterea despre cum poate fi produsă o asemenea gamă
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
luate la distanță de câțiva ani vor arăta extinderea nebuloasei perpendicular cu linia vizuală, în timp ce observațiile spectroscopice asupra Efectului Doppler vor arăta viteza expansiunii în linia vizuală. Comparația dintre expansiunea unghiulară și velocitatea derivată a expansiunii va releva distanța până la nebuloasă. Dezbaterea despre cum poate fi produsă o asemenea gamă de forme nebulare reprezintă un subiect controversat. În mare, se consideră că interacțiunile dintre materialul care se îndepărtează de stea la viteze diferite dă naștere majorității formelor observate. Cu toate acestea
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
la viteze diferite dă naștere majorității formelor observate. Cu toate acestea unii astronomi cred că stelele duble centrale trebuie să fie responsabile pentru cel puțin nebuloasele planetare mai complexe și extreme. Un studiu recent a descoperit faptul că mai multe nebuloase planetare conțin câmpuri magnetice puternice, lucru presupus deja de către Grigor Gurzadyan în anii 1960 (vezi ex. ref. [3]). Interacțiunile magnetice cu gazul ionizat pot fi responsabile de crearea formei unor nebuloase planetare. Există două moduri diferite de a determina abundența
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]
-
Un studiu recent a descoperit faptul că mai multe nebuloase planetare conțin câmpuri magnetice puternice, lucru presupus deja de către Grigor Gurzadyan în anii 1960 (vezi ex. ref. [3]). Interacțiunile magnetice cu gazul ionizat pot fi responsabile de crearea formei unor nebuloase planetare. Există două moduri diferite de a determina abundența de metal din nebuloase, care se bazează pe tipuri diferite de linii spectrale și uneori se observă discrepanțe mari între rezultatele obținute cu cele două metode. Unii astronomi pun acest fapt
Nebuloasă planetară () [Corola-website/Science/307281_a_308610]