570 matches
-
pot, trec și eu, după tine. Să nu rămânem aici că murim, ne îneacă apele. Oamenii de pe celălalt mal, mai înalt, au rămas câteva clipe înmărmuriți când eu am făcut primul pas spre pod. Calul nostru, simțindu-se parcă părăsit, nechează puternic, nervos. Am înaintat sigur de mine până am auzit o trosnitură. Nu te opri! strigă din răsputeri tata. La a doua trosnitură mă aflam la mijlocul podului. Repede, repede am auzit un glas sau mi s-a părut că aud
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
Moșneagul se afla acolo. Ce vrei, moșule?! am strigat gâfâind, plin de furie. Am spus să treceți repede, dar taică-tu n-a înțeles. O să rămână acolo unde este. Ce vorbești, moșule, ești nebun?! Podul ține, e de piatră... Calul necheză a doua oară înspăimântat. Tata porni spre podul înclinat peste apele furibunde, gata gata să se prăbușească în râu. Un pilon căzu de îndată ce el păși pe pod, zgomotul rămase fără ecou. O tăcere apăsătoare îi cuprinse pe toți. Moșul zise
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
primejdiile se pare că au trecut. Tata pășea tăcut, cu privirea ațintită drept în față, de parcă undeva acolo, aproape de casă, se aștepta să găsească la un colț de drum căruța plină cu lemne de salcâm și calul cel alb, costeliv, nechezând de bucurie la vederea noastră. Sau, poate, o să întâlnim un moș mic de statură, cu o pălărie caraghioasă pe cap și un toiag în mână de care să atârne o traistă nici plină, nici goală. Un moșneag care în singurătatea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
-i pună sângele în mișcare iute și deodată. Mârțoaga alerga hărțuită în toate părțile și nu-i plăcea deloc, de parcă găsea fără rost efortul ei. Atunci stăpânul îi arse o biciușcă usturătoare pe spinare, încât calul săltă în două picioare, necheză puternic, se îndreptă în galop spre un colț al curții, se întinse ca un arc și sări ușor peste gardul nu prea înalt din nuiele de răchită. Îndată ce se văzu în ulița goală, porni aiurea, nehotărât. Când stăpânul venea în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
prindă mârțoaga și unii încercară zadarnic. De cum ieșiră din sat și intrară în câmpia nesfârșită, viscolul se înteți, îi șfichiuia drept în față, înaintau tot mai greu pe zăpada înghețată. Omul simți deodată o căldură apăsătoare în tot corpul, calul necheză a doua oară, alerga neîncetat de parcă devenise un mânz zburdalnic, plin de vigoare. Din depărtare, țăranul părea un scai negru pe câmpia albă, un scai rostogolindu-se izgonit de vântul năprasnic de miazănoapte, până nu se mai văzu deloc... Seara
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
din cele patru zări, se alătură lor, apoi ajunge să-i mîne din spate. Și herghelia se îndreaptă spre noi, puhoi, năvălind apocaliptic, ca-n vremea străbunului Gingis-Han, în valuri sure, negre, roaibe sau bălane, tropăind din copitele niciodată potcovite, nechezînd, cabrîndu-se, fremătînd... Și micuța urmașă a lui Ogodai-Han se oprește din galopul ei nebun, într-o cabrare spectaculoasă, cu părul răvășit și trupul aburind prin cojoc. În tot acest timp, lîngă noi fusese sacrificat un berbec. I se tăiase capul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
Îi arătă banii, purcoiul ăla de o sută nouăzeci și ceva de sute, și se frecă peste burtă cu podul palmei. O să se ducă să cumpere ceva de mâncare și ea păru să-l corecteze și să-i cizeleze exprimarea nechezând voios și jucându-și degetele În fața buzelor. Cântă la fluierul acela nevăzut melodia nechezatului ei, și-n fața sexului bombat, cu miezul ca de fruct copt irupând prin perii nisipii și stând să ni se ofere. Era același semn, da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
scapă din nou la vale. Cînd te duci la furat, și în timpul cînd stai de asculți ca să te încredințezi că nu-i fi prins de cineva furînd, de-a rage atunci o vacă, nu te prinde nimeni, iar de-a necheza un cal, atunci mai bine să nu furi, că te prinde ca din oală. Omul cu gropițe în obraz are obiceiul luatului. Cînd îți fură sarea de la oi sau vaci, ele vor muri. Din sare și ouă de ți se
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
același timp, identifica aici și câteva „păcate juvenile veniale”. Acestea se diminuează sensibil în volumul Cu timpul meu, mai exact în poemele ce prelucrează temele rusticității, ale originilor: „Boii își rumegă așteptarea domoală,/ Amintirea câmpului înrourat./ Când și când mai nechează caii de smoală,/ Șteampurile copitelor bat./ Pe lângă mânji foiește marea mulțime./ Le cearcă mersul, sveltețea de cerbi,/ Numai de bivoli nu-ntreabă nime,/ Diavoli domestici, în care visuri preistorice fierb.” Inima poetului se simte pierdută/încorporată în dealurile ce par
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285850_a_287179]
-
fluturi cap-de-mort, vestitori de drame. O căprioară, „făptură cu ochi de fecioară”, urmărită de gonaci, sare peste un altar căzut (Elegie), prin mărăcini și scorburi se văd „piei de șarpe lepădate”, în ziduri „sfredelește cuib pasărea neagră”, lângă trepte măcinate nechează „telegari aripați”, iar din „potcoava Necuratei” sar scântei, dar în pofida prezențelor întunecate, totul se petrece mai degrabă în basm decât în orizont metafizic. În fond, chiar dacă are aspirația drumului spre stele, M. se compalce în terestru, uneori ascultând adâncurile. Lângă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287984_a_289313]
-
stradă cu îndrăgostiți în amintire,/ Turnul cu păsări în pulberea ei răsturnat,/ Umbrele caselor joase,/ Ziduri însemnate cu cretă/ Într-un joc al copilăriei, ciudat.// Eu, cel de atunci, traversez galopând/ O vastă câmpie imaginară/ Și cade amurgul și calul nechează/ și umple cu spaimă/ Capătul zilei de vară.// Apoi întunericul dens,/ Camera scundă, o umbră-n genunchi/ Cere cuiva pe cel depărtat înapoi,/ Ceștile visează în vechea vitrină/ Și-o tristă speranță adoarme-ntre noi.” Consecvent cu sine este poetul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285176_a_286505]
-
sănătoase, fragede. La țară, dacă te scoli dimineața, n-ai grijă să mergi la consiliu, ori la palat, la zece, să asiști la masa regelui și celelalte. La țară auzi behăind oile, mugind vacile, cîntînd păsărelele, măcăind rațele, guițînd purceii, nechezînd iepele, cîrcîind găinile, vezi păuni umflîndu-și roată cozile, vițeii sugînd, copiii bătîndu-se cu pietre." Rescrise în ansambluri impresionante, arătate, sub lentila clarificatoare, detaliile sînt vivifiate, în vederea cuprinderii atmosferei, a tonului, a aerului specific. Opunîndu-se, practic, convenției "insignifianței", detaliile revelează, în
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Noi încă mai dormeam sub păturile suprapuse, înghesuiți unii într-alții pentru a ne fi mai cald. Copii! Copii, treziți-vă! Avem treabă, dragii mei! Sus! Hai, curaj! Așa! Mama, te rog frumos puțină apă. Imediat, Răduțu dragă, imediat... Crivățul necheza cu aceeași intensitate, urmându-și galopada lui bezmetică sub cerul plumburiu din care cădeau cantități uriașe de zăpadă, răsucite și spulberate cu o forță teribilă de vântul tăios. Dragii mei, avem nevoie de apă, dar lucrurile sunt puțin mai complicate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
în zori. Ceilalți ai casei dormeau. Eu singur eram treaz, copleșit de o durere despre care nu pot explica nici astăzi nimic era o nostalgie sfâșietoare, amestecată cu milă pentru tinerii care cântau, pentru mine, pentru caii care se auzeau nechezând, pentru ei... Adormeam plângând un plâns secret, de durere mută, amestecată cu un dor vag, de nu știu ce. Aveam și experiența războiului, o mică experiență, când, noaptea, se auzeau frecvent mitralierele, încrucișându-și tirul peste apele Nistrului; aveam și experiența morții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
craca unui arbore mutilat; pământ mocirlit, răvășit de copite, frământat cu sânge; iarbă pârjolită; arme: scuturi, securi, spade, risipite; focuri ce licăresc fumegând printre arbori... În acest imperiu încremenit al morții, o singură viață: un cal fără călăreț aleargă năuc, nechezând, căutându-și stăpânul... Fulguiește ușor... De undeva, de la vreun schit, un clopot începe să bată rar, de îngropăciune și dangătul lui se îngână cu o cântare gravă, tărăgănată, ce urcă parcă din afundul pământului... Departe, printre arbori, călcând ușor, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
aiștea, n-au mamă, n-au tată... nimeni nu-i plânge... Și tinerel mai e, Doamne!... Vai de el! Te pomeni c-o fi chiar vreun pui de românaș turcit de haraciu' sângelui... Tăcere... Fulguiește... Calul bezmetic trece înapoi, tot nechezând, tot căutându-și stăpânul... Gheorghe dârdâie, clănțăne mărunt-mărunt: S-o hi rupt ceva în mine... Mă ia cu tremuriciu, bade Toadere... Cum nu te-o lua, că doar suntem în "geru' Bobotezii", deși s-o moinat binișor de s-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
stați ca niște curci plouate?! izbucnește el. Am izbândit doar! Să lăsăm morții să-și îngroape morții! Boierii atâta așteptau; se dezlănțuie: Strălucită izbândă!! Strălucită-strălucită, mormăie Ștefan. M-or blăstăma moldovencele de atâta "strălucire", oftează adânc mângâind fruntea calului ce nechează a mulțumire. "Pentru Ștefan!! Pentru Moldova!!" răcnesc vitejii încrucișând spadele într-un mănunchi. Vă mulțămesc vitejilor! Ați luptat bine! O sabie împotriva a trei iatagane... Ne-am descurcat binișor. Sunteți vrednici de laudă! De nu era Măria-ta, se aruncă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
tovarăși de luptă și de viață? Victorioși, ei ne poartă spre izbândă! Înfrânți, ei ne mântuie prin fugă! De cădem în luptă, ei ne ocrotesc cu trupul lor mare! Și ei, spre deosebire de om -, nu trădează niciodată: mor cu noi, alături, nechezând încetișor, cu o durere mută, mângâietoare... Iubiți-vă caii! Mângâiați-i! Și ei au nevoie de dragoste. Și... și nu uitați: porție dublă de ovăz! E o poruncă! Boierii stau cu capetele plecate, parcă atunci au înțeles că n-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
i le-ar fi smuls din umăr. Calul Își Încetini goana. Sforăi zgomotos, Împrăștiind În jurul lui picături reci și mărunte de salivă care umezeau fața lui Simeon, răcorindu-l, și se opri la câțiva pași de adâncul de abia bănuit. Necheză ușurel și se lăsă pe-o coastă, În smocurile rare de iarbă care creșteau printre pietre; Îl trase după el și pe bărbat. După câteva clipe acesta deschise ochii ca să se Încredințeze că nu visa, că mai era În viață
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
proțăpit de brad. Se săltă apoi pe o creangă groasă. Cei patru așteptau Încordați. În clipa În care călărețul apăru la cotitură, Simeon rupse o crenguță uscată pe care-o ochise din timp și se aplecă lovind crupa calului, care necheză ascuțit și porni Într-un galop vijelios. Asasinii Întoarseră capul. — Fugi după el, blestematul de străin. Fugi după el, Îi strigă Hugo tovarășului său, care-și Întoarse calul și se năpusti pe urmele fugarului. Simeon se lăsă să alunece din
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să înainteze. Uncheșul a coborât încet pe oiște, a luat calul de căpăstru și i-a vorbit ca unui prieten: Hei, Roibule, ce e cu tine? Ce s-a întâmplat? Doar n-o să ne lași, aici, în mijlocul râului? Calul a nechezat de două ori, a smuncit o dată căruța, de credeam că ne răstoarnă în apă și-a început să ne scoată pe mal galop. În luncă, uncheșul a oprit caii și s-a apropiat de apă, să și dea seama ce
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
până nu puteai s-o atingi de fierbinte, a învelit-o într-o pânză subțire, de culoare închisă și i-a plimbat-o pe la bot. Când Murgu a mușcat după obicei, de fierbințeală s-a săltat pe picioarele din spate, nechezând de durere, căci s-a fript la bot. Nu s-a lecuit imediat de năravul de a mușca dar încet-încet s-a deprins să nu mai încerce să muște obiecte ce-i ajungeau în fața botului său. Nici iapa Mița nu
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
amintesc de începutul altuia, cântat de Frățilă : „Lătrau caii, lătrau caii...”, deschizând abrupt, alarmant, aprehensiunea unui sfârșit de lume : cai care latră, caii, toți caii, ce larmă sinistru vestitoare ! Această intervertire de atribute (dacă vor începe câinii, toți câinii, să necheze?) are ceva apocaliptic. Dragostea e totuși mai tare. În linia trubadurescă, dar cu sens inversat, divinizând femeia nu ca regină sau „Doamnă”, ci ca sclavă, am auzit adesea, cântată de Frățilă în prezența poetului emoționat, o poezie mai veche, ușor
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
făceam un chef mare la unul dintre cele trei restaurante mai cu vază din Bolgrad, apoi, când popa se îmbăta peste măsură, îl așezam în căruță, cetluit să nu cadă, și calul îl ducea până acasă unde, în fața porții, necheza din toate puterile, semn că preuteasa trebuie să-l elibereze de povară și să-l ducă, ca și pe popă, la culcare. Popa nu era zgârcit, preuteasa da. Aveau porci mulți dar mai ales o scroafă castrată, grasă. Vasile, Mișa
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
Dar în momentul în care știi că ea există vei putea s-o stăpânești, s-o dirijezi așa cum se procedează cu un cal sălbatic. Animalul acesta sublim este fermecător când îl vezi alergând în libertate cu coama în vânt și nechezând fără alte griji decât cele legate de perpetuarea speciei și supraviețuire. El când este prins provoacă o milă teribilă și când cineva încearcă al stăpâni, răzvrătirea lui te impresionează până la lacrimi. Însă, odată îmblânzit animalul rebel se transformă într- un
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]