310 matches
-
discreția, surdinizarea apar cu mult mai motivante fie că este vorba de fixarea unei stări căreia detaliile-sursă îi ,,rezumă” unda de emoție („Întâmplările se legau între ele, / frunzele împlineau o călătorie prin moarte”; „piatra adumbrea istorii miraculoase, / dar cărțile rămâneau necitite”), fie de semnalizări indirecte, învăluite, ale ,,spaimei de cenușă”. Chiar în monturi „lucrate”, cu un anume aer prețios, accentul de cruzime, evocând parcă oximoronice asocieri în genul lui Gellu Naum, este rarisim (,,prin carnea frunzei umblă fierăstraie”). E preferat, vizibil
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288324_a_289653]
-
bine din acest gen de situație fără a analiza culpabilitatea inconștientă pe care o suscită mărturisirea de a nu fi citit anumite cărți, iar acest eseu Își propune tocmai să contracareze respectiva culpabilitate, fie și parțial. Să reflectezi asupra cărților necitite și asupra discursurilor pe care le suscită acestea e cu atât mai dificil cu cât noțiunea de nonlectură nu este clară și e greu uneori să știi dacă cineva minte sau nu când pretinde că a citit o carte. Noțiunea
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
cu grijă. Astfel, În ceea ce privește cărțile pe care pretindem că le-am citit, e important să ne Îndreptăm atenția spre ceea ce se Înțelege exact prin lectură, aceasta putând să se refere de fapt la practici foarte diferite. Invers, numeroase cărți aparent necitite au efecte sensibile asupra noastră, prin ecourile pe care le stârnesc și care ajung până la noi. Această graniță incertă dintre lectură și nonlectură mă va obliga să reflectez, Într-o manieră mai generală, la feluritele raporturi pe care le avem
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
justificare și, de ce nu, ca Valéry să-și precizeze poziția În raport cu cea a lui Bergson. Cititorul trebuie să-și abandoneze curând iluziile, pentru că formula ce deschide următorul paragraf face parte dintre cele care semnalează În mod obișnuit comentariile la texte necitite: Nu mă voi ocupa de filozofia lui. Nu e momentul să Începem o examinare care cere să fie aprofundată și nu poate fi astfel decât la lumina unor zile mai senine și În plenitudinea exercițiului gândirii. Ne putem teme că
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
foc și pară pe iubita sa care Îi declară sec că nu bea decât pentru pace În lume, Își Îmbunătățește perfomanța „În ziua următoare”, propunându-i el Însuși toastul pacifist potrivit. Scena care ne interesează aici, cea cu privire la rolul cărților necitite În declanșarea unei relații amoroase, se petrece tocmai În contextul perfecționării cotidiene. După numeroase zile de repetiții, Phil reușește să Închege cu Rita o conversație care o face pe deplin satisfăcută, căci interlocutorul pronunță treptat toate frazele pe care și
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
de forțe psihice, În care relația cu Celălalt, oricare ar fi natura ei, se imprimă În cea cu textul, care, ca urmare, nu iese teafăr. Știm că, printre meseriile cel mai adesea confruntate cu obligația de a comenta o carte necitită, cea de profesor este, cu siguranță, una dintre cele mai expuse. Cei mai mulți dintre noi sunt, Într-adevăr, constrânși să Își exprime părerea despre cărțile pe care nu au avut timp sau pur și simplu chef să le citească, riscând În
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
am văzut, cu mult mai problematică. Declarând că nu a „citit” Hamlet, spunând adevărul - sau ceea ce crede el că este adevărul - Ringbaum Încalcă deci regula de bază a bibliotecii virtuale, mai precis că este Îngăduit să se vorbească despre cărți necitite. Făcând acest lucru, el transformă acest spațiu Într-un loc al violenței, prin exhibarea brutală a intimității sale. Într-adevăr, prin gestul său, el dezvăluie adevărul despre cultură, adică faptul că ea este un teatru Însărcinat să ascundă ignoranța individuală
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
să nu Îl iscodim candidatul, În orice caz nu În acest context precis, despre starea exactă a cunoștințelor sale shakespeariene. Analiza acestui spațiu virtual și al funcției sale protectoare arată din plin că atunci când ne aventurăm să vorbim despre cărțile necitite nu este vorba numai despre o senzație de rușine, legată de situațiile din copilărie, ci despre o amenințare mai mare, cu privire la imaginea pe care ne-am făcut-o despre noi și pe care o arătăm celorlalți. Într-un anumit mediu
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
care este mai puțin destructurantă pentru el, care nu suportă incertitudinea, și pe care, din această pricină, este nevoit să o ascundă, Însă care Îl duce, Împăcat cu el, la pierzanie. Astfel, ca să reușească să vorbească fără jenă despre cărțile necitite, a decis să ne elibereze de imaginea opresantă a unui culturi fără ruptură, transmisă și impusă de către familie și de instituțiile școlare, imagine cu care toată viața Încercăm să concordăm. Căci adevărul destinat celorlalți contează mai puțin decât adevărul tău
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
În 1838, dată la care Gibbon murise de aproape cinzeci de ani. Dacă În acest prim exemplu, estetul povestește o Întâmplare oarecare, nu va fi și cazul următoarei, care privește de această dată În mod direct meditația noastră asupra cărților necitite: Iată Încă una bună: de curând, la o Întâlnire, la care era și un literat, era vorba despre romanul istoric Theophano de Harrison și am zis că este cel mai deosebit dintre toate romanele de gen. Mai ales, am adăugat
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
asupra celuilalt. Și, Întocmai ca interpretarea analitică, intervenția asupra unei cărți este În strânsă legătură cu momentul În care este făcută și nu are sens decât atunci. Poate cu o eficiență de cel mai Înalt grad, intervenția asupra unei cărți necitite implică În mod egal o Înghețare a gândirii conștiente și raționale, suspendare care amintește și În această privință de spațiul analitic. Ceea ce ne e cu putință să zicem despre raportul nostru privat cu cartea va avea cu atât mai multă
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
TINE ÎN CARE HOTĂRÂM, ÎMPREUNĂ CU OSCAR WILDE, CĂ DURATA PERFECTĂ DE LECTURĂ ESTE DE ȘASE MINUTE, ALTFEL RISCĂM SĂ UITĂM CĂ ACEASTĂ ÎNTÂLNIRE ESTE MAI ÎNAINTE DE TOATE UN PRETEXT DE A-ȚI SCRIE AUTOBIOGRAFIA. Obligația de a vorbi despre cărți necitite nu trebuie să fie resimțită la modul negativ, În angoasă sau În remușcări. Pentru cel care știe să trăiască optimist, care reușește să se descarce de greutatea vinovăției sale și să fie atent la situația concretă În care se află
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
pe larg, aceasta este lecția care se desprinde din textele pe care Oscar Wilde le-a consacrat-o acestui subiect. Acestea au În vedere mai ales una dintre situațiile de discurs În care putem fi puși să vorbim despre cărțile necitite, cea a criticii literare, Însă putem să presupunem că sugestiile sale se pot extinde fără greutate și la alte situații, ca dialogurile mondene sau universitare. Chiar dacă a fost un mare cititor și un om de o vastă cultură, Oscar Wilde
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
asta se Întâmplă pentru că se simt că sunt profund implicate credințele lor ancestrale În așa măsură, Încât ajung să animeze cartea-fantomă, inventată de ei printr-o formă trecătoare de existență. * Înseamnă să spui cât de mult oferă discursul despre cărțile necitite, dincolo de cheia personală care atrage finaluri defensive, același lucru ca și autobiografia - pentru cel care știe să-i sesizeze șansa - un spațiu privilegiat pentru descoperirea de sine. În această situație de discurs oral sau scris, eliberat de necesitatea constrângătoare de
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
de discurs oral sau scris, eliberat de necesitatea constrângătoare de transpunere În lume, limbajul poate să-și găsească, prin străbaterea cărții, modul de a vorbi despre ceea ce suntem privați În mod obișnuit. Dincolo de posibilitatea descoperirii de sine, discursul despre cărțile necitite ne așază În miezul procesului creativ, căci ne Întoarce la originea lui. Asta pentru că face vizibil subiectul creator, reînsuflețindu-l pentru cel care Îl practică În acel moment inaugural al separării de sine și de cărți, În care cititorul, eliberându
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
măsură, e cu neputință, fără această sondare prealabilă a sinelui, să fii atent la tine, În cele mai intime ecouri care ne leagă de fiecare operă și ale cărei rădăcini sunt adâncite În istoria noastră. Căci această Întâlnire cu cărțile necitite va fi cu atât mai bogată - și posibil de Împărtășit cu ceilalți - cu cât cel care o trăiește va găsi În inspirație ce are el mai profund. Această atenție acordată textelor și ție Însuți o amintește pe cea pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
devii tu Însuți creator, iată miza spre care conduce totalitatea constatărilor făcute aici, plecând de la această serie de exemple, o miză accesibilă celor al căror progres interior i-a eliberat de orice sentiment de vinovăție. Căci să vorbești despre cărțile necitite este o adevărată activitate de creație, la fel de demnă, deși mai discretă, ca activitățile cu mai multă recunoaștere socială. Atenția acordată practicilor artistice tradiționale duce, Într-adevăr la neglijarea, ba chiar și la proasta Înțelegere a practicilor mai puțin puse În
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
tradiționale duce, Într-adevăr la neglijarea, ba chiar și la proasta Înțelegere a practicilor mai puțin puse În valoare, pentru că ele se exercită, În mod natural, Într-o formă de clandestinitate. Cum să negi, totuși, că a vorbi despre cărțile necitite se instituie Într-o adevărată activitate creatoare, făcând apel la aceleași exigențe ca și alte arte? Ajunge, ca să te convingi de asta, să te gândești la toate capacitățile pe care le mobilizează, ca acelea de a fi atent la toate
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
context În care urmează să se Înscrie, de a fi atent la alții și la reacțiile lor, sau, și mai mult, să participi la o povestire captivantă. Dar aceeastă stare de creator În devenire nu privește numai discursul despre cărțile necitite. La un nivel superior, Însăși creația, oricare i-ar fi obiectul, este cea care conține o anumită detașare de cărți. Căci, așa cum bine o arată Wilde, există o formă de antinomie Între lectură și creație, orice cititor riscând, odată pierdut
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
anumită detașare de cărți. Căci, așa cum bine o arată Wilde, există o formă de antinomie Între lectură și creație, orice cititor riscând, odată pierdut În cartea altuia, să se Îndepărteze de universul său personal. Iar dacă un comentariu la cărțile necitite este o formă de creație, În schimb, creația presupune să nu zăbovești prea mult asupra cărților. Să devii tu Însuți creatorul de opere personale Înseamnă deci o continuare logică și de dorit a Învățării discursului despre cărțile necitite. Această creație
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
la cărțile necitite este o formă de creație, În schimb, creația presupune să nu zăbovești prea mult asupra cărților. Să devii tu Însuți creatorul de opere personale Înseamnă deci o continuare logică și de dorit a Învățării discursului despre cărțile necitite. Această creație marchează un pas În plus În cucerirea sinelui și În descătușarea de greutatea culturii, care este adesea o piedică, În cazul celor care nu au Învățat să o stăpânească, de a fi astfel și de a da viață
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
cucerirea sinelui și În descătușarea de greutatea culturii, care este adesea o piedică, În cazul celor care nu au Învățat să o stăpânească, de a fi astfel și de a da viață operelor. * Dacă a Învăța să vorbești despre cărțile necitite este o primă formă de Întâlnire cu exigențele creării, peste cei care predau apasă o responsabilitate În plus, aceea de a valoriza această practică, ei fiind, din ce am văzut, cei mai bine plasați pentru a o transmite. Or, dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
din ce am văzut, cei mai bine plasați pentru a o transmite. Or, dacă studenții noștri sunt inițiați Încă din școală În arta lecturii, adică În aceea de a-și spune părerea despre cărți, cea de a vorbi despre cărțile necitite este complet absentă din programa școlară, ca și nu ar fi fost niciodată adus În discuție postulatul conform căruia este necesar să fi citit o carte ca să vorbești despre ea. Cum să te mai mire atunci emoția lor când sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
lui menționare. Abrevierile folosite sunt: + + (părere foarte bună), + (părere bună), - (părere proastă) și - - (părere foarte proastă). Vezi lista abrevierilor. Se va observa că acest sistem de abrevieri e semnificativ și prin notațiile absente, adică CC (carte citită) și CNC (carte necitită), tocmai cele la care cititorul s-ar fi putut aștepta și care nu vor fi niciodată folosite. Prezenta carte este de fapt construită În mare parte Împotriva acestui gen de distincție artificială, purtătoare a unei imagini a lecturii care Îngreunează
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
particularitate a lui Eminescu era că nu spunea nimănui ce scrie, iar dacă scrisese ceva, nu arăta nici colegilor săi de cameră ce-a scris, ci încuia manuscriptul". Și tot în legătură cu aceasta: "Adesea lăsa lucrările sale săptămîni și luni întregi, necitite și necorigiate și se lua la alte lucrări."34 Slavici a observat că Eminescu, ca scriitor "strica multă hîrtie, căci făcea multe corecturi, mai ales în ceea ce privea alegerea vorbelor... În jurul mesei lui de scris era deci mereu cu hîrtii
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]