911 matches
-
-l afirma, de îndată ce crezi că l-ai aflat, e un fel de trădare. Era unul dintre acei oameni care nu pot cu nici un preț răbda neadevărul și tind din toată ființa lor să-l stârpească; ei izbutesc prin stăruința lor necontenită să-l împuțineze efectiv, ceea ce e, de când lumea, biruința perpetuă (și poate singura) a conștiinței umane. Omul acesta a fost un ostaș al generozității. Ca atare era nu rareori necruțător și violent; aceasta era la el o pornire firească, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
drept mamă născătoare, ea a fost abandonată ultragiilor. Așadar, Mesia a apărut numai pentru a soluționa această problemă: prin urmare, ei i se datorează ascensiunea la cer pentru a face ordine în acest haos angelic și pentru a rândui această necontenită competiție a îngerilor care vor toți cât mai multă putere posibil. Lesne de imaginat că, dată fiind fosta ei meserie, ea suporta mai greu ca alte femei insultele. Printre acestea, o pedeapsă platoniciană: închiderea sufletului ei - principiul și ființa ei
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
care anume era starea lui de spirit... 12. A „ciupi” din cei Vechi... Montaigne utilizează o metaforă simpatică atunci când spune că, „ciupește” câte ceva, ca albinele care zboară din floare în floare pentru a strânge miere... Pentru că, efectiv, el efectuează un necontenit du-te-vino, trece de la un autor la altul, dar frecventează întotdeauna aceleași pajiști. Florilor moderne sau contemporane, el le preferă cele vechi. Pentru una sau două referințe la Tasso, la Machiavelli, la Buchanan, la Luther sau la Monluc, câte nume din
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
cavalerii teutoni au ieșit din cetate și-au lovit cu nespusă mânie și putere ostile aliate. S-a dezlănțuit o bătălie deznădăjduită, cruntă. Duduia pământul de tropotul cailor. Scapără văzduhul de izbirea spadelor și a lăncilor. După două ceasuri de necontenite izbiri se vedea că biruința avea să fie a cavalerilor teutoni. Erau mai numeroși, mai bine înarmați, mai dibaci în ducerea luptei. Deodată, în locul unde luptau călăreții români, comandați de spătarul Coman, s-a întâmplat ceva neașteptat: la un semn
ÎNTRE LEGENDĂ ȘI ADEVĂR - auxiliar pentru istorie by ILONA ȘELARU, LILIANA – DANA TOLONTAN () [Corola-publishinghouse/Science/1150_a_1891]
-
atentă a structurii social-economice a satului romanic și vechi românesc relevă prin urmare trăsături proprii ,care explică în bună parte evoluția ulterioară a acestor comunități rurale. In condițile politice deosebit de vitrege, dar și a celor economice precare, determinate de invaziile necontenite ale populațiilor migratoare, satele autohtone au căutat mijloacele necesare adoptării unor structuri conjucturale pentru a reuși să supraviețuiscă. Astfel, pe lângă posesiunile familiale de avere funciară privată, practicarea strictă a derptului de protimisis pentru conservarea integrală a loturilor agrare colective sau
Prelegeri academice by DAN GH. TEODOR () [Corola-publishinghouse/Science/91809_a_92375]
-
care Împărtășesc cele două premise, ori mai degrabă refuzuri, menționate mai Înainte) se dovedeau capabili, cel puțin pentru o vreme, să completeze nu doar una, ci toate căsuțele libere. Către Începuturile Islamului, Gnosticii fuseseră epuizați, expulzați din istorie de presiunea necontenită a forțelor tradiționale și În special a creștinilor, care se transformaseră dintr-o confesiune persecutată la Începutul secolului al IV-lea, Într-o religie de stat totalitară și persecutoare, la sfîrșitul aceluiași secol. Motivația creștinilor de a suprima gnosticismul o
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Visul rizibil e, aici, o strategie care permite, prin intermediul ficțiunii, pretinsă drept creație a subconștientului, atacul, aparent inofensiv, prin anamorfozarea sugestivă a umanului; însă râsul este stârnit nu atât de imaginea în sine, cât de tonul inocent și de atitudinea necontenit reverențioasă a pamfletarului: "Te-am visat azi-noapte scufundat în nămol. Erai negru ca un bivol cârn și te uscai voluptos pe țărm lângă un satir cu țăcălie negru mat. Cine crezi că era? N-ai să ghicești: Dragomirescu [numele deconspiră
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Duhul pietrelor, București, 1970; Vatra legendelor, București, 1970; Camera de recuzită, Iași, 1973; Anotimpul încrederii, București, 1974; Artă și sensibilitate, Iași, 1975; Vântul din oglinzi, București, 1978; Zigurat, Iași, 1979; Ianus, I-II, Iași, 1980-1983; Arhipelagul altor umbre, Iași, 1985; Necontenita veghe, București, 1989; Enigma tăblițelor de lut, Iași, 1995. Repere bibliografice: Mihai Drăgan, „Arcade peste anotimp”, IL, 1964, 12; Nicolae Manolescu, „Autoportret pe nisip”, CNT, 1966, 25; Constantin Călin, „Autoportret pe nisip”, ATN, 1966, 8; Dumitru Solomon, „Autoportret pe nisip
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290001_a_291330]
-
trăsături invocate în Respirări se constituie în dimensiuni corelative, inextricabile. În cele 11 Elegii (publicate în 1966) obsedează vădit causa rerum, o multiplă exasperare a Eului contemplator (titlul Contemplare se repetă) posedat de nostalgia cunoașterii, balansând între înaintări și retrageri necontenite, sub perpetua presiune a relativismului universal. "Stau între doi idoli și nu pot s-aleg pe nici unul (...) // Stau cu o lopată în mână între două gropi, / și nu pot, în ploaia măruntă, / să aleg prima pe care voi astupa-o
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
haină cenușie și foșnitoare de mătase". Ploaie tonică, în perspectivă picturală: "Purta pe umeri mii de lanțuri subțiri, de argint (...) / Și de inele fără număr îi erau mâinile-ncărcate..." O altă structură ardentă, în perpetuă combustie, fusese Magda Isanos, în necontenită percepție senzorială. Ar mai fi de menționat la Ana Blandiana din perioada debutului, analogii cu Maria Banuș din Țara fetelor. Eros și Trecere Un fel de jurnal elegiac, Octombrie, noiembrie, decembrie (1972), unifică interludii erotice, în introspecție lină, și premoniții
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
fiind o sinteză de temporalitate, de relativism și absolut. Stare de așteptare, de veghe și tensiune productivă, în ea concretitudinea, misterul și inefabilul coabitează multiform în spiritul unor coduri particulare absconse. Egotismul Anei Blandiana își asumă sistematic maximum de umanitate; necontenita-i întoarcere în Eul propriu e totodată instalare în Eul universal; emoția trăirii pe coordonate ancestrale colective coexistă cu adâncirea în timpul ei particular. Mecanizarea limbajului, spațiile închise, platitudinea și celelalte îndepărtează de sensul viu al ființei: "Doamne, câtă literatură conținem
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
muntele San Pellegrino probează interferențele: Unde afla-voi putere ca să mă-nec în cuvântul Cuvântului? când ce e puternic e slab și ce-i slab e puternic; cum voi afla eu puterea slăbiciunii neistovite? Eternule, Eternule, în valuri de aur necontenitul poem curge veșnic, semințele vieții contagiază neantul; tot locul e patria Verbului; eu nu hărăzire cerșesc, ci puterea de-a fi mai nevolnic; în miezul Cuvântului e patria mea, cea întinsă cât tot Universul, Cu ochii de iarbă eu văd
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Victor Brauner perspectiva onirică e în largul ei. II În devenirea textului apar rupturi, falii; fluxul sinuos, imprevizibil, învederează forța enormă a subconștientului activ. Centru de antinomii (cu alte efecte decât la Nichita Stănescu), oniricul Dimov se complace într-un necontenit joc al măștilor, plonjând deliberat în bufonerie și burlesc, abandonându-se firesc minutului revelator, încercând astfel să-și voaleze solitudinea. Așadar, asediind necunoscutul, el e colocvial și distant, liniar și copleșit de bucle, transparent și ocult, balcanic (matein și barbian
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
dezvăluirilor limpezi; termenii reprezentabili, plastici ai discursului se diafanizează, devenind aerieni, transgresând în fluid. Eșecurile, pe de altă parte, se pulverizează, cenușa lor depunându-se în amintiri. "Să plângi din dragoste și să se vadă!" Îndoială și iluzie întrețin un necontenit balans: "M-aș rupe, nu m-aș rupe-acum de tine. / E încă vară și aproape toamnă..." Se vede, din trimiteri ca acestea, că profilul Carolinei Ilinca e un gingaș aliaj de percepții fine, de freamăt și adeziune la miracolele naturii
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
o experiență sui-generis filtrată prin amintire, dar și dintr-o cristalizare morală lină; ele traduc, în fond, o atitudine, o filozofie personală. Poeta, evident, balansează între iubirea in potentia (cu însemne onirice) și iubirea in actu acestea pretexte de relaționări necontenite. Că erosul în genere e sfidare inconștientă sau conștientă a morții, s-a observat de mult; constatare vehiculată de către filozofi și nu numai. Pe temeiuri ereditare asumate, autoarea Poemelor fabulează Ca o țărancă; ea speră, seamănă busuioc (floare-mesager), se gândește
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
repetîndu-se scenariul cunoscut. Informația lăsată de Plutarh despre egipteni revine la Strabo, observîndu-i pe geto-daci: „Burebista, get de naționalitate, după ce a luat asupra sa puterea peste poporul său, s-a apucat să-l refacă în urma deselor nenorociri și prin muncă necontenită, prin cumpătare și disciplină a făcut ca în scurt timp să întemeieze un imperiu mare și să supună geților cele mai multe popoare din vecinătate” Strabo se afla și el în cunoștință de cauză pentru că relata fapte curente și, totodată, pretindea că
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
eficientă a numelui propriu trebuie să treacă printr-o abordare dezontologizantă: deși numele propriu dă impresia unei totalități, deoarece permite lexicalizarea sintetică a unei forme semantice complexe la nivel textual (Albertine la Proust, de ex.), totuși nu este necesară revenirea necontenită la referent, pentru a-l studia. Concluzia este că numele propriu nu este un semn fără semnificat, nu este vid de sens, așa cum nu are mai mult sens decât numele comun (în acest sens este adusă în discuție poziția lui
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
miturile, alții le poartă, unii construiesc spectacolul, alții, din inima spectacolului, revelează sensurile ascunse ale miturilor)631. Pentru Ieronim care trăiește "numai pentru teatru", întâlnirea cu naivul, simplul Iconaru, este o scenă "excepțională" dintr-un "scenariu misterios" pe care încearcă "necontenit" și "zadarnic" să-l reconstituie, căci orice intervenție a "ceva" face ca "spectacolul" să dispară. Imaginea, icoana scenei porumbelului rănit aducător de speranță este evocată, reconstituită, zugrăvită, nu amintită: "Decorul e simplu, îl cunoști. O stradă din Bucureștii anilor 1950
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
strâmt". Este singurul basm care "nu se încheie în chip fericit", dar este basmul nostalgiei fericite pentru că e singurul care exprimă "plinătatea, măsura, adevărul a ceea ce se poate numi ființă"783. Mitul eternei reîntoarceri (spre care converg toate celelalte mituri), necontenita aspirație și permanenta întoarcere a omului la starea originară, depășirea limitelor sunt punctele de intersecție ale operei lui Mircea Eliade cu basmul folcloric 784*. Basmul Tinerețe fără bătrânețe..., cules de către Petre Ispirescu, pare a fi "necunoscut în literatura folclorică europeană
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
prezent în om mai mult decât omul pentru sine însuși: el este „mai intim mie decât sunt eu pentru mine însumi”, afirmă cu convingerea aceluia care a experimentat această intimitate de nedepășit. Dumnezeu privește țintă la inima omului, în înaintarea necontenită a acestuia spre el, întrucât omul vrea să-l ajungă în intimitate și profunzime, din moment ce omul este în inima sa. Pentru om, inima indică centrul său: este locul ascuns, în opoziție cu chipul, cu buzele (cfr. Mt 15,8), care
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
dacă aceste deprinderi nu se vor transforma, ele îl vor face pe individul respectiv să nu-și găsească niciodată vreo vină în acțiunile lui neizbutite și să dea vina pe alții. Conduita de lamentare perpetuă, în alte cazuri, de imprecații necontenite la adresa anturajului, nu sunt decât rămășițe ale deprinderilor infantile, ale obișnuinței de a primi mai mult și a da mai puțin” (Pavelcu, 1999 p.5). Cu alte cuvinte, trebuie găsită linia de mijloc între cele două metode extreme și deopotrivă
Prevenirea și combaterea efectelor negative ale frustrării în relația profesor-elev by Preda Constanța () [Corola-publishinghouse/Science/91511_a_92350]
-
societate transparent(", cum o nume(te Gianni Vattimo. Aceast( societate este una a (tiin(elor umaniste (i a "comunic(rîi generalizate", (n care predomin( ceea ce s-ar numi "gîndirea slab("18. Tocmai datorit( acesteia din urm( asist(m la o necontenit( "fabulare a lumii". Potrivit acestei afirmă(îi, (i observa(ia s-ar (nscrie (ntr-un "monstruos joc de fabula(iune" furnizînd mereu noi date sistemului informa(ional ce ne domin( (i ne livreaz( mereu noi fantasme. Astfel, (ncerc(rile de obiectivitate
by HENRI PERETZ [Corola-publishinghouse/Science/1003_a_2511]
-
experiențe mistice, prin înstrăinarea de viața liturgică. Pe de altă parte stările acelea înalte nefiind durabile, omul când coboară din ele găsește în viața liturgică un suport, un izvor de împrospătare. „Ca și grafica oricărei temperaturi, grafica vieții spirituale înfățișează necontenite suiri și coborâri, oscilații ale luptelor cu înfrângeri și biruinți, care nu se sfârșesc decât o dată cu moartea. Coborârile, înfrângerile și oboselile își găsesc întotdeauna reazimul de odihnă și de refacere în mistica liturgică. Ea e un aeroport de unde pleacă și
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
universalitate și neconstrângere, o face în primul rând pentru că definește cultura în raport cu statul și cu religia. După el, trei mari puteri caracterizează istoria: statul, religia și cultura. Statul și religia sunt constantele istoriei, față de care cultura e o putere în necontenită mișcare, în creație continuă și totuși neprevăzută. Ea n-are pretenție la valorificare universală sau constrângătoare în comparație cu statul, care e totdeauna constrângător și uneori cu pretenții de universalitate, și cu religia universală prin esență și uneori constrângătoare. Lipsa de universalitate
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
cuprinde în ea germenele descompunerii și al morții. Limba franceză e universală și cultul acesta fără limită al neopăgânismului în artă se vehiculează de la Paris pretutindeni în lume și e una din marile cauze ale descreștinării spiritului modern. Căci reînvierea necontenită în seducătoare forme artistice a viciului în care s-a prăbușit lumea veche înseamnă necontenita moleșire a energiilor morale și ațâțarea animalității din om la opoziție față de disciplina creștină a vieții. Acest decadentism neopăgân își are și în literatura noastră
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]