3,831 matches
-
o rochiță subțire pe ea și se vedea bine că îndura frig. Mie mi se făcuse milă de ea și îi dădusem paltonul meu, dar îi accentuasem că, pe urmă, trebuia să mi-l întoarcă. Mă trezisem. Copilul stătea aproape nemișcat în patul său. L-am chemat pe nume, l-am scuturat puțin și atunci îmi dadusem seama că el nu putea reacționa. Speriată tare, îl trezii pe soțul meu, povestindu-i ce se întâmplă. El îmi zise să îmbrac imediat
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
aducă cădelnița și spuse tuturor, celor care erau prezenți în biserică, să iasă fiecare cu o lumânare aprinsă în mână. Printre frunzele ruginii ale pomilor, se iviră primele raze de soare, care parcă făceau o legătură între cer și trupul nemișcat al tatălui meu, raze prin care sufletul, însoțit de rugăciunile preotului, se ridica spre cer, spre Cel pe care toată viața ÎL iubise și îi slujise... E de prisos să spun cât de mult mă impresionară cele auzite. Imediat, mi-
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
le țin minte. Nu are ce să-mi ia, nu am nimic, tată, nimic. Moșul băgă mâna sa în buzunar pentru a le demonstra și celor din jur că avea dreptate, că era mereu gol, dar rămase pentru o clipă nemișcat... Dădu de ceva în el. Scoase repede mâna înapoi și privi nedumerit la cei 100 lei, pe care numai ce îi descoperise în buzunarul său. Nu știa ce să creadă. De unde ajunseseră banii aceștia la el în buzunar? Cum să
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
bolnav. O mângâia cu grijă, pe umeri, pe spate, ca și cum ar fi simțit cât este de rănită, " izi, izi", spunea acesta, ca și cum ar fi simțit că era pe punctul de a izbucni în plâns în orice moment, dar ea stătea nemișcată în brațele lui, blândețea lui se revărsa în mădularele ei încordate, îi calma mușchii crispați, în vene simțea o adiere răcoroasă. "Izi, izi", spunea acesta mângâindu-i ceafa. După câteva clipe, lungi, se desprinse din brațele lui cu sentimentul că
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
până la capăt. Se uită în jur. Casa pare pustie, părăsită. Se îndreaptă de șale, o doare spatele, o doare fiecare bucățică din trup. O doare și măduva spinării de atâta oboseală. S-ar fi întins pe jos, ar fi zăcut nemișcată, zile în șir, dar știe că nu poate să-și permită asemenea lux. Are o prietenă care adeseori îi spune; când am să mor, am să fiu de-a dreptul fericită, până nu pun mâinile pe piept nu cred să
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
este confecționat dintr-o cutie de carton. Stau și mă uit la silueta ei perfectă, este îmbrăcată într-o rochie ponosită, cu crinolină, o rochie de acum un secol, are fața văruită în alb, genele sunt grele de rimel, stă nemișcată lângă unul din stâlpii ce înconjoară golful de lângă Opera House, din inima Sydney-ului. Mă așez în fața ei, o privesc din cap până în picioare, vreau să văd cum reacționează la acest examen, fata rămâne nemișcată, parcă ar fi de carton, încep
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
genele sunt grele de rimel, stă nemișcată lângă unul din stâlpii ce înconjoară golful de lângă Opera House, din inima Sydney-ului. Mă așez în fața ei, o privesc din cap până în picioare, vreau să văd cum reacționează la acest examen, fata rămâne nemișcată, parcă ar fi de carton, încep să mă strâmb la ea, fata clipește din genele grele de rimel, mă strâmb și mai tare, o femeie aproape bătrână se schimonosește în inima Sydney-ului la o statuie vie, chiar că m-am
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
la sărăcia noastră, la viața noastră nenorocită, mă joc în fața statuii ca să îmi ascund disperarea, o păpușă cu fața văruită, fără expresie, dar poate și ea e un fel de cerșetoare în marele oraș australian, aici în mijlocul bogăției, tânăra stă nemișcată lângă un stâlp de beton, înfruntă puhoiul de oameni care trec pe lângă ea fără să o bage în seamă, unii îi aruncă bănuți în cutia de carton de la poalele piedestalului, mă strâmb din nou la copila văruită, îi fac semn
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
împrăștiate polog pe jos în iarbă. Timp de câteva zeci de secunde mi-am pierdut cunoștința, dar, și mai grav, mi s-a oprit respirația. Mă sufocam și nu aveam de la cine să primesc un prim ajutor. Nu știu cât am stat nemișcat, chinuindu-mă să revin la viață în cele din urmă, dar am ținut în secret accidentul, propunându-mi să nu mai urc în copac fără scară, lucru pe care l-am uitat mereu, și iată că-l repet și în
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
-i spun cât de mult o iubeam, să-i vorbesc, În sfârșit, despre Otilia. Dar zăceam În cea mai strâmtă celulă cu putință, Învelită cu piele, Între pereții propriului meu trup, conștient și Încărcat de suferință, dar lipsit de expresie, nemișcat, incapabil de a comite vreun gest, oricât de mărunt s-ar fi vrut el. Nu mai simțeam nici furnicăturile de la Început, nici vâjâiala din urechi, nici starea de somnolență care mi Împăienjenea toate simțurile. Nicio senzație de foame, de sete
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
dezmeticit. Dar era prea târziu. L-au Împins hohotind peste gardul din bețe putrezite, care se rupse cu pârâituri. A căzut speriat și rușinat În același timp. Băieții se țineau de burtă, Într-o zarvă totală. Se ridică și rămase nemișcat, cu bărbia tremurândă și cu obrajii Îmbujorați. Pe mâini și pe față Îi apărură nenumărate umflături roșii, semn că se urzicase rău În cădere. Lacrimile Îi brăzdau fața, dar el continua să stea nemișcat, cu pumnii strânși și cu un
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
zarvă totală. Se ridică și rămase nemișcat, cu bărbia tremurândă și cu obrajii Îmbujorați. Pe mâini și pe față Îi apărură nenumărate umflături roșii, semn că se urzicase rău În cădere. Lacrimile Îi brăzdau fața, dar el continua să stea nemișcat, cu pumnii strânși și cu un sentiment de vină și de rușine contopite pe chip. Se Întâmplă, Însă, ceva uimitor pentru noi: cu mișcări sigure, aproape teatrale, Ana Maria coborî din leagăn și veni foarte aproape de el. Îl privi larg
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
se trezească, spunându-i că nu face bine să doarmă acolo, și mai ales la ora aceea târzie. Nu a dat nici un semn că mă aude. Am Împins-o mai tare, am zgâlțâit-o de câteva ori, dar a rămas nemișcată. Părea cufundată Într un somn foarte adânc, respirând aproape imperceptibil. Mi-a atras atenția la ea un soi de inocență și de suavitate, datorate, aș zice, buzelor țuguiate Într-un anume fel, asemănător copiilor când visează lipsiți de griji. Am
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
nu va răspunde nimeni. Nici un chip nu se va ivi în cadru, nici un ochi nu se va propti de vreo crăpătură dintre stinghiile din ușă, nici o respirație nu se va face auzită de dincolo de lemn. Călătorul va sta drept și nemișcat, aplecându-și urechea spre liniștea din zid. Va părea o fantomă ce stă și așteaptă să dispară prin țevile ce ies ca niște fire de păr crescute în tencuială. Destul de probabil că s-ar face nevăzut dacă nu ar simți
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
să dea ochii cu nimeni. Fruntea sa sprijinea ușa, iar mâna îi rămase pe clanță, așteptând să îi treacă starea asta și să-i poată înfrunta pe ceilalți. Dacă își punea în gând să rămână așa ar fi putut sta nemișcat zile în șir fără să simtă nevoia să clipească sau, de ce nu, să respire. Își apăsă pleoapele cu podul palmelor până când durerea îi făcu bine. Iubea durerea fizică, preferând-o celei psihice, care acum îi sfredelește creierul golindu-l de
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
ușă. Inspiră adânc. Orele treceau unele după altele, egale și indiferente, asemeni pașilor ei pe care el încă încerca să-i audă. Își strânse picioarele în jurul prăjiturii de parcă ar fi dorit să o ocrotească, brațul stâng îi amorțise, dar rămase nemișcat. Acum respira odată cu vânticelul de sub ușă, și apoi din ce în ce mai încet. Nu știu ce s-a întâmplat, nu pot să deschid. Cred că s-a înțepenit ușa. — E încuiată? Nu, nu cred. — Să mai chem pe cineva? — Nu e nevoie, putem și singuri
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
care licăreau în mijlocul unei feței livide și uscățive. Ochii aceștia care mă fixau fără a vedea, îi știam deja. Chiar dacă nu i-aș fi văzut înainte, i-aș fi recunoscut. Nu, nu mă înșelasem: era Ea. Mut de uimire și nemișcat, eram asemenea unui om care visează, care știe că visează, ar vrea să se trezească, dar nu poate. Chibritul arse până la capăt, frigându-mi degetele. Atunci mi-am revenit. Am răsucit cheia în broască, ușa se întredeschise. M-am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
felul acesta toate voluptățile și durerile pe care un om e capabil să le trăiască. Poate chiar rămăsesem pur și simplu așezat aproape de lampă, pe covorul de opiu, în aceeași atitudine ca a bătrânului negustor de mărunțișuri în fața mărfii sale. Nemișcat, continuam să fixez fumul lămpii. Funinginea îmi acoperea încetul cu încetul mâinile și figura cu zăpada sa neagră. Când doica intră să-mi aducă fiertura de orz și pilaful de pui, fu atât de înspăimântată, că avu o mișcare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
le rostești inconștient, când dormi. Mai auzisem vocea asta, într-un somn profund. Oare visa? Avea o intonație voalată, răgușită, ca a unei fetițe care s-ar juca de-a v-ați ascunselea pe malul Surenului: Pentru un moment, rămăsesem nemișcat. Spuse din nou: „Vino, desfă-ți fularul de la gât!“ Am pătruns încet în obscuritate. Mi-am scos haina și fularul; m-am dezbrăcat. Nu știu cum, dar intrasem în patul său fără să las din mână cuțitul cu mâner de os. Căldura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
cel cu ochii străpunși”(105); „Lopahin, acest Bolingbroke În drăgostit de regina pe care o detronează”(111); „Liubov e o Mutter Courage a aristocrației. O Mutter Courage pe dos, căci , pe cîtă vreme mama brechtiană nu are astîmpăr, Liubov rămîne nemișcată”(114); „Livada de vișini a fost balena albă a lui Lopahin”(127); „Vocea sîngelui [pînza lui Magritte] evocă Livada de vișini : un copac imens, În trunchiul căruia zărim, așezate În două intrînduri separate, o casă burgheză și un ou enigmatic
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
la el în birou. L-am văzut cum a sosit cu o figură pământie și pași târșâiți. Își puse geanta diplomat pe birou, își lăsă pardesiul în cuier și se așeză în scaunul directorial cu un aer obosit. Stătu așa, nemișcat, minute bune. Am decis că acum e momentul să începem "conversația". Pe peretele din fața biroului băieții lui Dorinel alcătuiră următorul mesaj, scris citeț cu majuscule: "DĂ-ȚI DEMISIA ȘI DISPARI DIN UNIVERSITATE PENTRU TOTDEAUNA!". Privi fraza cu ochi holbați și
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
cu muritoarele care semănau cu personaje feminine celebre în Istoria Artelor. Da, cu acelea trebuia s-o compar. Lipisem deja întregul ei corp de postamentul extrem de important și el în economia întregii opere de artă, și trebuia să stau așa, nemișcat, ca să presez cele două fragmente de statuetă, ceea ce nu-mi permitea să mai fac și altceva. Trebuia să am răbdare. Odată cu fiecare secundă, emoțiile puneau tot mai mult stăpânire pe mine. Emoțiile, valuri înspumate, din care se năștea pas cu
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
uimirea lua locul mâniei, Însoțită și de o oarecare duioșie față de vechea fierătanie a familiei. Mângâiau coamele de tablă, ca și cum le-ar fi urat „Însănătoșire grabnică“ unor rude ceva mai Îndepărtate, la care totuși țineau. Cum o Întreagă cireadă zăcea nemișcată pe asfalt, era clar că nu toanele fiecărui automobil purtau vina, ci o maladie de origine necunoscută, care trecea de la injector la injector, de la supapă la supapă, care poate, cine știe?, se lua prin intermediul gazului de eșapament, al petelor de
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
masive. Dacă stăm să ne gândim, ceva sens avea și credința lor, pentru că dacă despre Gustav se putea afirma cu certitudine ceva, acest lucru era: „Gustav este“. Nimic mai mult, nimic mai puțin. Ce altceva poți să-i atribui unui nemișcat din naștere decât o putere enormă de stăpânire și o voință nemăsurată? Din acest punct de vedere, neputând fi descris, cunoscut sau Înfățișat, fiind imposibil să i se pună În cârcă acțiuni sau rezultate concrete ale acestora, el manifesta o
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
milioane de semne din mâini, Înclinări din capete, uneori chiar zâmbete, bezele delicate Între cei care se cunoșteau sau care mai sperau să se cunoască Într-o bună zi, dar, pe măsură ce lunile au trecut, au rămas doar privirile, lungi, limpezi, nemișcate și inutile, ca niște curcubeie lipsite de culoare. După ce nici o cortină nu s-a mai ridicat, au Început să moară și clădirile. Unele, distruse de incendii mocnite, altele, pulverizate de exploziile violente cauzate de instalațiile de gaze, cele mai multe degradându-se
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]