331 matches
-
au continuat să lucreze într-un cadru modernist; unii (Joltovski) urmau strict canoanele clasice, alții (Fomin, Schuko, Ilia Golosov) dezvoltă stilurile lor proprii, modernizate. Odată cu limitarea independenței arhitecților negarea oficiala a modernismului (1932) demonstrată de concursul internațional pentru Palatul Sovieticilor, neoclasicismul a fost imediat promovat ca una dintre principalele alegeri în arhitectura stalinistă, dar nu singura. A coexistat cu arhitectura modernistă moderată a lui Boris Iofan, contemporana Art Deco (Schuko); din nou, cele mai pure exemple ale stilului au fost produse
Stilul clasic () [Corola-website/Science/314737_a_316066]
-
contemporana Art Deco (Schuko); din nou, cele mai pure exemple ale stilului au fost produse de Joltovski, care a fost un fenomen izolat. Intervenția politică a fost un dezastru pentru liderii constructori dar sincer binevenită de arhitecții din școlile clasice. Neoclasicismul a fost o alegere ușoară pentru URSS, din moment ce ei nu se bazau pe tehnologii moderne de construcție, putând fi reprodus cu cofraje tradiționale. Astfel, design-urile lui Joltovski, Fomin și altor vechi maeștri în orașele izolate, sub stricta raționalizare a
Stilul clasic () [Corola-website/Science/314737_a_316066]
-
a permis arhitecților staliniști să se aventureze în construcția de zgârie-nori, deși aceștia, din punct de vedere al stilului (incluzând arhitectura „exportată” la Palatul Culturii și Științei, Varșovia și Centrului Internațional al Convențiilor, Shanghai) împart câte puțin cu modelele clasice. Neoclasicismul și Neo-Renascentismul au persistat în mai puțin exigentele proiecte rezidențiale și de birouri până în 1955, când Nikita Hrușciov a pus capăt costisitoarei arhitecturi staliniste. În Statele Unite ale Americii clădirile publice sunt construite încă în stilul neoclasic. Un bun exemplu recent
Stilul clasic () [Corola-website/Science/314737_a_316066]
-
țară. Arhitectura neoclasică, în zilele noastre este clasificată sub termenul de „arhitectură tradițională” și este practicată de membrii Grupului de Arhitectură Tradițională. De asemenea, un număr mare de piese ale arhitecturii postmoderne își trag inspirația și includ referiri explicite către neoclasicism, Teatrul Național al Cataloniei din Barcelona fiind printre ele. Această artă se apropie de universul grandilocvent al barocului, facând apel nu atât la emoție cât și rațiune, pentru a obține aceeași glorificare a unui simbol. Acest stil a fost considerat
Stilul clasic () [Corola-website/Science/314737_a_316066]
-
Spiridon al Trimitundinei" (sărbătorit la 12 decembrie). Biserica are o formă neobișnuită datorită planului ei prefect rotund, ceea ce o face să fie o biserică-unicat în România și una dintre puținele biserici circulare din lume. Forma bisericii este pusă pe seama influenței neoclasicismului rusesc, apărut la sfârșitul veacului al XVIII-lea. Prin planul său rotund, acest lăcaș de cult este asemănător bisericii construite de împărăteasa Elena a Bizanțului deasupra mormântului lui Iisus Hristos de la Ierusalim. Acest stil arhitectonic s-a răspândit de la Ierusalim
Biserica rotundă din Lețcani () [Corola-website/Science/315957_a_317286]
-
al XVIII-lea, se păstrează tipul tradițional de palat. Ultimele clădiri mari sunt Că’ Pesaro, Că' Rezzonico și Palazzo Grassi, care devin muzee. Pe langă Palazzo Grassi, în stil baroc a lui Baldassare Longhena, există, de asemenea, clădiri în stil neoclasicism proiectate de arhitecții Antonio Diedo și Andrea Tirali. Veneția are aproximativ 175 de canale, cu o lungime totală de aproximativ 38 km. Canalele principale ale orașului sunt: Marele Canal ("Canal Grande") și Canalul Giudecca ("Canale della Giudecca"). Primul traversează orașul
Veneția () [Corola-website/Science/297320_a_298649]
-
țară. Primul plan al orașului modern era format dintr-un triunghi definit de Acropolă, de cimitirul antic Kerameikos și de noul palat al regelui (care astăzi este sediul parlamentului grec), pentru a evidenția continuitatea între Atena antică și cea modernă. Neoclasicismul, stilul internațional al epocii, a fost stilul arhitectural prin care arhitecți bavarezi, francezi și greci, cum ar fi Hansen, Klenze, Boulanger și Kaftantzoglou, au proiectat primele clădiri publice importante ale noii capitale. În 1896, Atena a găzduit primele Jocuri Olimpice
Atena () [Corola-website/Science/296594_a_297923]
-
stil arhitectonic influențat de arhitectura Antichității, a devenit influența principală asupra arhitecturii orașului. Au fost construite atunci mai multe palate mari în stil neoclasic pentru a găzdui ministere, ambasade și alte agenții guvernamentale. Unul dintre simbolurile cele mai cunoscute ale neoclasicismului în Roma este Monumentul lui Victor Emanuel al II-lea, sau „Altarul Patriei”, unde este situat mormântul Soldatului Necunoscut, care îi reprezintă pe cei 650.000 de italieni care au murit în timpul Primului Război Mondial. Regimul fascist, care a guvernat Italia din
Roma () [Corola-website/Science/296557_a_297886]
-
o constituie cele nouă poduri basculante care se deschid deasupra Nevei. Turiștii se înghesuie ca să vadă podurile coborâte și ridicate pentru a permite navelor să traverseze orașul. Centrul istoric al Sankt Petersburgului, numit, uneori, și "muzeul în aer liber al neoclasicismului", a fost primul loc din patrimoniul rusesc înscris pe lista UNESCO a Locurilor din patrimoniul mondial. Sankt Petersburg a fost cunoscut ca un oraș al palatelor. Unul dintre cele mai vechi este Palatul de Vară, o casă modestă construită de
Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/296896_a_298225]
-
și istoric literar, politician comunist, membru al Academiei Române, membru supleant al CC al PCR. După absolvirea liceului la Craiova și a Facultății de Litere și Filosofie din București, își va lua doctoratul în anul 1943 cu teza "Giovanni Pascoli în neoclasicismul italian". A fost, rând pe rând, redactor-șef la ESPLA, vicepreședinte al Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă, director al Bibliotecii române din Roma situată în fosta Accademia di Romania (Școala Română din Roma), între anii 1981-1990, profesor și
Alexandru Balaci () [Corola-website/Science/298296_a_299625]
-
ar fi Giovanni Nicola Buhagiar (1698-1752) și Francesco Zahra (1710-1773). Mișcarea rococo a fost mult îmbunătățită prin mutarea în Malta a lui Antoine de Favray (1706-1798), care și-a asumat poziția de pictor la curtea Marelui Maestru Pinto, în 1744. Neoclasicismul a făcut câteva incursiuni în rândul artiștilor locali maltezi în secolul al XVIII-lea, dar această tendință a fost inversată în secolul al XIX-lea, când autoritățile ecleziastice locale - poate într-un efort de a consolida poziția catolicismului împotriva amenințării
Malta () [Corola-website/Science/297134_a_298463]
-
a fost, în cele din urmă, reprezentată, se pare, la intervenția personală a lui Stalin și și-a început cariera neîntreruptă de mai multe decenii pe scena Teatrului de Artă din Moscova. În arhitectură, un stil imperial stalinist (practic, un neoclasicism modernizat, dezvoltat la scară mare, exemplificat de câțiva zgârie-nori din Moscova) a înlocuit constructivismul din deceniul al treilea. O anecdotă amuzantă spunea că hotelul Moskva a fost construit cu două aripi care nu se potriveau între ele, deoarece Stalin semnase
Iosif Vissarionovici Stalin () [Corola-website/Science/298049_a_299378]
-
Italia (1852-1853) datează și relațiile de strânsă amiciție cu pictorul Arnold Böcklin. Debutează cu lucrări dramatice, versuri și povestiri. În anul 1854 se stabilește în capitala Bavariei, frecventează cenaclul literar ""Die Münchner Schule"", în cadrul căreia se practică un gen de neoclasicism: promovarea cultului frumosului, aprecierea formei poetice realizate, a farmecului estetic al unui creații închegate sub raport arhitectonic - reacție cu precădere subiectivă față de eșecul revoluției de la 1848 - corespundeau concepțiilor tânărului scriitor. Natură poetică polivalentă - a ilustrat genul liric, drama, nuvela, romanul
Paul Heyse () [Corola-website/Science/298192_a_299521]
-
1892), la roman ("Der Narr in Christo Emanuel Quint"(Smintitul întru Christos Emanuel Quint), 1910), de la eseu ("Russland und die Welt"(Rusia și universul), 1922) la autobiografie ("Das Buch der Leidenschaft"(Cartea pasiunii), 1930). Ilustrează toate curentele, de la naturalism și neoclasicism, tratează teme sociale ("Die Ratten"(Șobolanii), 1911), istorice ("Florian Gegyer", 1896) mitice ("Die versunkene Glocke" (Clopotul scufundat), 1897), legendare ("Der arme Heinrich"(Bietul Heinrich), 1902, antice ("Iphigenie in Delphi" (Ifigenia la Delfi), 1941), în măsura în care ele corespondeau impulsului său creator, naturii
Gerhart Hauptmann () [Corola-website/Science/298196_a_299525]
-
fost dominată de influențe etrusce și grecești (încât unii o consideră chiar o copie a acestor arte), ca, apoi, să devină o artă originală, cu trăsături specifice, care a supraviețuit de-a lungul istoriei, exercitând influențe asupra perioadelor ulterioare (Renașterea, neoclasicismul). Având un caracter statal, este o artă unitară, bazată pe talentul organizatoric, spiritul utilitar și simțul practic al romanilor. De la Roma pornesc principiile, soluțiile, noutățile, pentru a se extinde, apoi, în toate provinciile. În timp ce, în secolul II î.e.n
Istoria artei () [Corola-website/Science/297389_a_298718]
-
și Renașterea), are ca punct de interes personalitățile istorice, care să evoce anumite virtuți și calități și are ca obiectiv realizarea unor forme cât mai corespunzătoare modelelor canonice. Conform lui Giulio Carlo Argan, în opera sa, "Arta modernă", romantismul și neoclasicismul sunt, pur și simplu, două fețe ale aceleiași monede. Pe când neoclasicismul caută idealul sublim, sub o formă obiectivă, romantismul face același lucru, prin subiectivizarea lumii exterioare. Cele două mișcări sunt legate, deci, prin idealizarea realității. Primele manifestări romantice în pictură
Istoria artei () [Corola-website/Science/297389_a_298718]
-
evoce anumite virtuți și calități și are ca obiectiv realizarea unor forme cât mai corespunzătoare modelelor canonice. Conform lui Giulio Carlo Argan, în opera sa, "Arta modernă", romantismul și neoclasicismul sunt, pur și simplu, două fețe ale aceleiași monede. Pe când neoclasicismul caută idealul sublim, sub o formă obiectivă, romantismul face același lucru, prin subiectivizarea lumii exterioare. Cele două mișcări sunt legate, deci, prin idealizarea realității. Primele manifestări romantice în pictură vor apărea când Francisco de Goya începe să picteze la pierderea
Istoria artei () [Corola-website/Science/297389_a_298718]
-
monarhiei franceze, a unui „spațiu privilegiat” (A. Chastel) și reprezentarea sacrului au făcut parte din temele predilecte ale unei arte, în principal, comandate de puterea politică sau religioasă. Renașterea și dezvoltarea clasicismului în secolul al XVII-lea și, apoi, a neoclasicismului în secolul al XVIII-lea sunt atât expresia unei căutări a ordinii, cât și a aparatului de influențe antice și italiene; tot în epoca modernă apar figuri individuale de artiști, cum ar fi pictorii Fouquet, Poussin, La Tour, "le Lorrain
Franța () [Corola-website/Science/296632_a_297961]
-
jumătate a secolului al XVIII-lea, săpăturile efectuate la Pompeii, Herculaneum, precum și lucrările arheologului german Johann Joachim Winckelmann au redeschis interesul pentru modelele oferite de arta Greciei antice, artă care în câteva decenii devine un ideal. Acesta mișcare, denumită ulterior neoclasicism, se continuă până la începutul secolului al XIX-lea. Fațadele și zidurile tuturor clădirilor vor fi ornate cu porticuri, colonade în stil grecesc. Roma devine centrul culturii neoclasice. Liderul acestui curent în Italia este Antonio Canova. În scurt timp, curentul ia
Istoria sculpturii () [Corola-website/Science/317081_a_318410]
-
în stil grecesc. Roma devine centrul culturii neoclasice. Liderul acestui curent în Italia este Antonio Canova. În scurt timp, curentul ia amploare, răspândindu-se și în Anglia, Germania, Danemarca. Lucrări celebre: Tezeu și Minotaurul, Perseu și capul Meduzei, În Franța, neoclasicismul se constituie ca o reacție împotriva barocului teatral și a stilulului rococo prea bogat în culori. Mare maestru a fost Jean-Antoine Houdon cu ale sale portrete statuare. În America de Sud precolumbiană avem două regiuni distincte: În ambele regiuni, sculptura se realiza
Istoria sculpturii () [Corola-website/Science/317081_a_318410]
-
modelele contemporane din Franța și Spania, palatul este într-o relație strânsă cu peisajul. La Napoli și la Caserta, Vanvitelli se conformează stilului clasic sobru, concentrându-se simultan asupra esteticii și structurii, stil care va face o tranziție ușoară spre Neoclasicism. Monarhii din casa de Savoy erau foarte receptivi la noul stil. Aceștia au angajat trei arhitecți faimoși — Guarino Guarini, Filippo Juvarra și Bernardo Vittone — pentru a le ilustra grandioasele ambiții politice și proaspăt dobânditul statut regal. Guarini era un călugăr
Istoria arhitecturii () [Corola-website/Science/317069_a_318398]
-
ornamentelor, respectiv de exagerarea caracteristicilor barocului până la opulență, rococo este privit astăzi ca o perioadă relativ distinctă în evoluția artei occidentale. Spre sfârșitul perioadei sale de existență, a devenit relativ sincron și de multe ori s-a apropiat sensibil de neoclasicism. Aidoma arhitecturii, interioarele rococo ridică ornamentarea bogată, în toate aspectele sale, la rang de postulat. Astfel, interioarele rococo prezintă similar fațadelor clădirilor timpului, pereți pictați și ornamentați (uneori chiar tavanele fiind decorate similar pereților), mobilier impozant, masiv și elaborat ornamentat
Istoria arhitecturii () [Corola-website/Science/317069_a_318398]
-
rococo-ului și se ajunge la un stil sobru, sever, în deplină concordanță cu filozofia rațională a epocii luminilor. Mari edificii ca Palatul Versailles, Teatrul Odeon, Panteonul francez, Domul Invalizilor, biserica Église de la Madeleine sunt modele ale acestui stil. În cadrul neoclasicismului englez putem menționa în primul rând Catedrala Sf. Paul și alte edificii ca: palatele regale din Greenwich, Palatul Whitehall. În alte țări, printre clădirile de inspirație clasică se remarcă: Capitoliul Statelor Unite ale Americii, Bursa din Amsterdam, Muzeul Prado din Madrid , Altes Museum
Istoria arhitecturii () [Corola-website/Science/317069_a_318398]
-
malul râului Loara (Franța). Împreună cu domeniul său de vânătoare, este un mic paradis al păsărilor și al animalelor, cu un parc natural clasat (, ZICO), dar și sit arheologic. Perioada in care s-a construit castelul este în jurul anilor 1850, deci neoclasicism, respectând fidel regulile de clasicism impuse de care a construit între 1762-1768 Petit Trianon în parcul de la Versailles și puțin mai târziu, în 1779 a construit , pentru Contele d'Artois, în parcul Bois de Boulogne. Acesta reia aceleași reguli de
Château de la Huardière () [Corola-website/Science/317772_a_319101]
-
Manuel Maria de Barbosa l'Hedois du Bocage (n. 15 septembrie 1765, Setúbal - d. 21 decembrie 1805, Lisabona) este un poet și unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai neoclasicismului portughez, cunoscut și sub numele de Arcadia Lusitană (sau Ulissiponense), curent literar care face trecerea între clasicism și romantism. S-a născut la Setúbal la data de 15 septembrie 1765. Tatăl său, José Luís Soares Barbosa, era avocat iar mama
Manuel Maria Barbosa du Bocage () [Corola-website/Science/316609_a_317938]