697 matches
-
3 în orașul propriu-zis. Unul singur dintre ele este clasificat ca monument de importanță națională, acela fiind casa Rusescu din Seciu, construită în 1826. Restul sunt de importanță locală. Acestea sunt: situl arheologic „La Pompieri”, din Seciu, ce reprezintă așezarea neolitică din cultura Gumelnița; două sunt monumente de arhitectură (unul se referă la ruinele bisericii Sf. Mihail și Gavril din cartierul Boldești, construită în 1812 și căzută la cutremurul din 1977, și celălalt este biserica Sf. Treime din Seciu, datând din
Boldești-Scăeni () [Corola-website/Science/297067_a_298396]
-
istorice din județul Buzău ca monumente de interes local. Două dintre ele sunt clasificate ca situri arheologice și celelalte două ca monumente de arhitectură. Ambele situri arheologice se află în zona satului Știubei. Primul, de la „Movila Săpată”, cuprinde o așezare neolitică (mileniile al VI-lea-al V-lea î.e.n.), o așezare din Epoca Bronzului (mileniile al III-lea-al II-lea î.e.n.) și o necropolă medievală timpurie din secolele al X-lea-al XI-lea. Celălalt, aflat la movila Panait D.
Comuna Râmnicelu, Buzău () [Corola-website/Science/301035_a_302364]
-
Epoca Bronzului (mileniile al III-lea-al II-lea î.e.n.) și o necropolă medievală timpurie din secolele al X-lea-al XI-lea. Celălalt, aflat la movila Panait D. Matei, aflat la sud-sud-est de sat, cuprinde și el o așezare neolitică și una din Epoca Bronzului din aceleași perioade ca primul, precum și o așezare din epoca migrațiilor aparținând culturii Cerneahov (secolul al IV-lea e.n.) și o necropolă medievală timpurie din secolul al XI-lea. Cele două monumente de arhitectură sunt
Comuna Râmnicelu, Buzău () [Corola-website/Science/301035_a_302364]
-
locuitorilor sunt ortodocși (93,08%). Pentru 6,5% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Orașul este locuit încă din epoca de piatră. Între dealurile care îl înconjoară, pe "Valea Bradului", au fost găsite urme a unei așezări din "epoca neolitică": unelte din piatră ca topoare, vârfuri de lance, cuțite sau vase confecționate din lut ars. Pe la începutul anilor 1960, un profesor din localitate, "Gheorghe Moșteanu", descoperă întâmplător, într-o grădină a sa din punctul "Cosota", niște vase din lut ars
Ocnele Mari () [Corola-website/Science/297217_a_298546]
-
280 de zloți tătărăști.” Pe teritoriul comunei Cîndesti au fost descoperite întâmplător, iar mai tarziu prin cercetări sistematice, numeroase mărturii ale continuității așezărilor omenești pe aceste meleaguri. Cele mai vechi urme ale culturii materiale(vase, topoare din piatră) aparțin perioadei neolitice și eneolitice, între anii 5660 - 1700 î.e.n. În lucrarea "Cercetări din preistoria județului Neamț" Constantin Mătasă afirmă că localitatea Cîndești face parte dintre cele mai bogate stațiuni preistorice din județ. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din
Comuna Cândești, Neamț () [Corola-website/Science/301625_a_302954]
-
iar masivul Olimp în nord-est. Spre vest se află lanțul montan Pindus, iar spre sud-est lanțurile de coastă Óssa și Pelion. Mai mulți afluenți ai râului Pineios curg prin această regiune. În jurul anului 2500 î.Hr., în Tesalia exista o cultură neolitică bine stabilită. Au fost descoperite și așezări miceniene, cum ar fi cele de la Iolcos, Dimini și Sesklo (în apropiere de Volos). Mai târziu, în perioada elenistică, în această regiune nobilimea a organizat o federație, care a ajunsă să controleze Liga
Tesalia () [Corola-website/Science/303945_a_305274]
-
la o altitudine de 548 m, pe DN11 (Brașov-Bacău). Prima atestare documentară datează din anul 1334. Cu ocazia săpăturilor arheologice efectuate între anii 1957-1959, pe malul drept al râului Negru, în locul numit "Telek" s-a constatat existența unei bogate așezări neolitice. Aici au fost descoperite trei locuințe și două morminte aparținând "culturii Tisa", materiale arheologice aparținând "culturilor Boian, Cucuteni-Ariușd, Bodrogkeresytúr, Coțofeni și Noua", precum și vestigii din epoca bronzului ("cultura Wietenberg") și din prima epocă a fierului. Epoca dacică este deasemenea marcată
Reci, Covasna () [Corola-website/Science/300382_a_301711]
-
local. Două sunt clasificate drept situri arheologice așezarea din Epoca Bronzului (cultura Glina) de la Roșu, aflată pe malul drept al Dâmboviței, în colțul pădurii; și situl de la Chiajna, de pe malul înalt al Dâmboviței, între conac și cimitir, cuprinzând: o așezare neolitică, una din Epoca Bronzului (cultura Tei), una geto-dacică, una din secolul al VI-lea e.n. și una medievală din secolele al XVI-lea-al XVII-lea. Celelalte două monumente sunt clasificate ca monumente de arhitectură. Unul este biserica „Sfântul Nicolae
Comuna Chiajna, Ilfov () [Corola-website/Science/300492_a_301821]
-
care dispun, specialiștii apreciază că primele manifestări de viață omenească pe teritoriul României datează de acum aproximativ 40.000 de ani. Epoca pietrei este bine reprezentată în descoperiri arheologice pe tot cuprinsul țării. Se cuvine menționată ceramica din aria culturii neolitice Cucuteni, care a constituit apogeul civilizației înainte de venirea triburilor indo-europene. Peste triburile de agricultori sedentari de la sfârșitul neoliticului, au venit triburi de păstori din stepele nord-pontice, care sunt presupuse neamuri indo-europene. Ipoteza prezenței hominizilor pe pământul românesc este sprijinită de
Istoria României () [Corola-website/Science/308978_a_310307]
-
km. Paleoliticul superior - primele urme de locuire ale omului în zona Orșovei (Cazanele Dunării , Cuina Turcului și Băile Herculane, Peștera Hoților. Epipaleolitic (10.000 - 8.000 î.C. ) primele unelte agricole din zonă și primele manifestări de artă ale omului. Neolitic - bronz (5.500 - 2.200 î.C. și 2.200 - 1.200 î.C.) primele urme de locuitori. Sec.I î.C. - este posibilă existența unei cetăți dacice în zonă. 100 - Se construiește (pe malul opus) drumul roman din Defileul
Orșova () [Corola-website/Science/297034_a_298363]
-
fost datată în epoca bronzului, epoca dacică și evul mediu. La 300 m la vest de drumul național Sfântu Gheorghe-Miercurea Ciuc, se află o așezare aparținând culturii "Storcevo-Criș". Pe teritoriul satului, în locuri neprecizate, s-au mai descoperit un topor neolitic de piatră cultura "Coțofeni", o daltă și o ceașcă dacică. Prima atestare documentară datează din anul 1332. Principala activitate economică a localității este agricultura (cultivarea cerealelor și legumelor) și creșterea animalelor dar și exploatarea și prelucrarea primară a lemnului, comerțul
Valea Crișului, Covasna () [Corola-website/Science/300384_a_301713]
-
apoi "Villa" (1378), "oppidum nostrum" (regis) 1392, "civitas nostra" (regis) 1413 civitas, din nou "oppidum" 1427, 1808 "Cetatea de pământ" și, din 1854, "Feldioara". Săpăturile arheologice făcute de-a lungul timpului au scos la iveală un inventar bogat din epoca neolitică, cu preponderență ceramică pictată de tip Ariușd. Pe teritoriul comunei au fost găsite 109 morminte, datând din secolul XII, așadar dinainte de așezarea sașilor pe aceste locuri. Cetatea romanică era situată pe colina de la Feldioara, înconjurată pe trei laturi de râul
Feldioara, Brașov () [Corola-website/Science/300942_a_302271]
-
Clădirea va funcționa până în 1957 ca internat, devenind apoi din nou muzeu, și anume Muzeul Județean din Tg-Mureș, expunând o expoziție amalgam, de artă industrială, istorie, meșteșuguri și etnografie, iar din 1968 a adăpostit o expoziție de istorie (incluzând perioadele neolitic și până la sfârșitul orânduirii feudale). În clădire ființează un muzeu de științe ale naturii începând cu anul 1988. Istoricul unui muzeu se dezvăluie în oglinda activității sale. Astfel, și activitatea Muzeului Județean Mureș se reflectă în munca de colecționare, păstrare
Muzeul de Științele Naturii din Târgu Mureș () [Corola-website/Science/303705_a_305034]
-
de reședință al comunei cu același nume din județul Alba, Transilvania, România. Localitatea Daia Română este situată în Podișul Secașelor. Pe teritoriul acestei localități se găsesc izvoare sărate. Pe teritoriul satului au fost descoperite (în punctul “Părăuț”) urmele unei așezări neolitice aparținând Culturii Petrești (de la sfârșitul mileniului al III-lea î.C.) și vestigiile unor așezări suprapuse (în punctul “Troian”) din epoca bronzului (Cultura Wietenberg, secolele XVI-XIII î.C.), epoca fierului (Hallstatt, 1200-450/300 î.C. și La Tène, secolul V
Daia Română, Alba () [Corola-website/Science/300237_a_301566]
-
Valea Lungă. Dealurile Hoia (506 m) și Sf. Pavel sunt cele mai înalte puncte din zonă. Vegetația pădurii este foarte variată, ea constând din specii de Fauna este alcătuită din La nord de Valea Lungă s-a descoperit cea mai veche așezare neolitică de pe teritoriu României (6500 î. Ch.) aparținând culturii Starčevo-Criș, cu morminte și locuințe cercetate între 1960 și 1994 de arheologii N. Vlassa și Gh. Lazarovici. Hoia este vestită în lume pentru frecvența cu care apar aici diverse fenomene paranormale. În
Pădurea Hoia () [Corola-website/Science/305675_a_307004]
-
este un monument neolitic aflat în Anglia, în comitatul Wiltshire. Ansamblul "" este format din patru cercuri concentrice construite din pietre. Cercul exterior (cercul Sarsen), de 33 m în diametru, este construit din 30 de blocuri imense de piatră (megaliți - menhire), așezate vertical; astăzi doar
Stonehenge () [Corola-website/Science/298035_a_299364]
-
comuna Costișa sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Neamț ca monumente de interes local. Două dintre ele sunt situri arheologice: situl de pe dealul Cetățuia (la 2 km de Dealul Stanciului) din satul Costișa, sit ce cuprinde o așezare neolitică și o așezare fortificată din Epoca Bronzului; și situl de la Mănoaia, ce cuprinde urmele unor așezări din secolele al IV-lea-al VI-lea, respectiv al X-lea-al XI-lea. Celălalt monument, clasificat ca monument de arhitectură, este (secolele
Comuna Costișa, Neamț () [Corola-website/Science/301627_a_302956]
-
mijlociu purtătorii culturii și-au gasit adăpost în peșterile locului, osemintele lor fiind scoase la iveală de arheologi și speologi la Baia de Fier și Broșteni. Așezările de la Bălești, Crasna, Vladimir, Runcu și Telești stau mărturie locuirii județului în epoca neolitică și cea a bronzului. Cercetările arheologice sistematice efectuate de instituții specializate, între care și Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, au dus la descoperirea complexului de fortificații romane de la Bumbești-Jiu, a castrelor cu val de pământ de la Cătunele, Pinoasa-Vârt, precum și a
Județul Gorj () [Corola-website/Science/296660_a_297989]
-
petrolieră, prelucrarea lemnului, zonă de deal cu mari posibilități de pășunat și produs furaje. Ca vechime, cercetările arheologice atestă așezările omenești din zona Văii Tazlăului până în neolitic și perioada stăpânirii Imperiului Roman. În zonele imediat învecinate s-au descoperit așezări neolitice aparținând culturii Starĉevo-Criș (la Verșești, Onești, Oituz), culturii Cucuteni (Băsești, Florești, Leontinești, Marginea, Scorțeni) sau culturii Monteoru (Ardeoani, Moinești, Florești). În Lucăcești - Moinești s-a descoperit, în zona numită La Cetățuia, o cetățuie dacică, situată la 698 m altitudine, din
Enăchești, Bacău () [Corola-website/Science/300669_a_301998]
-
Ilfov, din subordinea municipiului București, sector devenit în 1981 județul Ilfov. Nouă obiective de pe teritoriul comunei Ciorogârla sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Ilfov, ca monumente de interes local. Trei dintre ele sunt clasificate ca situri arheologice tellurile neolitice din satul Ciorogârla punctul „La Plopi”, atribuite culturii Boian; situl de la liceul agroindustrial din același sat cuprinzând o așezare neolitică, una din Epoca Bronzului aparținând culturii Glina, și una din secolele al III-lea-al IV-lea î.e.n.; și situl
Comuna Ciorogârla, Ilfov () [Corola-website/Science/300494_a_301823]
-
lista monumentelor istorice din județul Ilfov, ca monumente de interes local. Trei dintre ele sunt clasificate ca situri arheologice tellurile neolitice din satul Ciorogârla punctul „La Plopi”, atribuite culturii Boian; situl de la liceul agroindustrial din același sat cuprinzând o așezare neolitică, una din Epoca Bronzului aparținând culturii Glina, și una din secolele al III-lea-al IV-lea î.e.n.; și situl din punctul Valea Mirii, cu așezări din Epoca Bronzului (cultura Glina), secolul I î.e.n., secolele al II-lea-al IV
Comuna Ciorogârla, Ilfov () [Corola-website/Science/300494_a_301823]
-
pentru Egiptul de Sud și unul pentru Egiptul de Nord pentru același faraon. De câte ori se produceau răscoale, răzmerițe sau invazii străine, Egiptul avea tendința să se despartă iarăși în cele două regate care renășteau fiecare sub alt faraon. În epoca neolitică sursele arheologice capătă un caracter mai precis prin faptul că apare arta figurativă : omul, până acum invizibil, este reprezentat artistic tot mai des. Apoi dezvoltarea ceramicii decorate oferă elemente mai precise a unei cronologii relative, care să poată stabili și
Istoria Egiptului Antic () [Corola-website/Science/302979_a_304308]
-
Epoca thinită cuprinde primele două dinastii ale Egiptului (din lista dinastiilor ce ne-a fost lăsată de Manethon, un preot egiptean care a trăit în secolul al III-lea înaintea erei noastre). După anul 3600 î.en., societatea și cultura neolitică egipteană de-a lungul fluviului Nil s-a bazat pe agricultură și creșterea animalelor . Societatea egipteană a început să se dezvolte și să avanseze rapid spre stadiul de civilizație rafinată. Un nou tip distinct de ceramică care a fost înrudită
Istoria Egiptului Antic () [Corola-website/Science/302979_a_304308]
-
pentru copii. Satul Unirea - așezare străveche - este una din marile localități rurale ale județului Alba. Așezarea, a fost locuită din cele mai vechi timpuri, chiar dacă nu există date concrete, se presupune că acest teritoriu a fost populat încă din epoca neolitică. Căderea statului lui Decebal, în anul 106, a atras după sine transformarea Daciei în provincie romană, epocă din care există primele date sigure despre locuirea teritoriului satului. Se presupune că în epoca romană Unirea a fost o așezare importantă, căci
Unirea, Alba () [Corola-website/Science/300278_a_301607]
-
după varietăți și anotimpuri: smochine albe, smochine regină, smochine negre și de primăvară. Smochinul a fost printre primele plante cultivate de om. Un articol în revista Science descrie descoperirea a nouă smochini fosilizați, datați în jurul anilor 9400-9200 î.Hr., în așezarea neolitică Gilgal 7 I, în Valea Iordanului. Datorită faptului că smochinii sunt de tipul partenocarpio, fac parte din speciile domestice. Descoperirea așază domesticirea smochinului înaintea grâului, orzului și legumelor, ceea ce poate fi primul caz cunoscut din agricultură. Pe măsură ce migrația umană s-
Smochin () [Corola-website/Science/309653_a_310982]