332 matches
-
susurul ploii Își plânge trecutul. Te chem să vii, Deschide iute poarta, O infidelă te invită. Aici ne despărțim și visul meu ia sfârșit Fiindcă norocul, fără milă, m-a trădat. Tristă, cu sufletul greu, Îmi continui calea, Cu speranța neostoită Că o voi revedea mâine. Nu-mi vine să cred! am izbucnit în râs. Ce trecut puteai să-ți plângi la o vârstă atât de timpurie? Cine era fericita căreia îi dedicaseși poezia? — La unsprezece ani mă subjugase profesoara de
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
omenesc cu buzele strânse, care privea înainte. Alături se afla portretul unei tinere cu o coroniță de aur aplicată pe lemn. Pe el scria, în demotică: „Fie ca sufletul tău să învie alături de divinitatea stăpânitoare de la Ab-du, Eirene“. Ce durere neostoită îl făcuse pe sclavul Helikon să-l ducă în taină cu sine, ani de zile, și, ca un copil, să-i ceară Împăratului roman să-l păstreze în zothecula, „la adăpost“? Portrete ale Drusillei nu existau, ci doar un mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
iar nu făcut („livresc”), Maniu e al „pămîntului și al trecutului nostru artistic, atît cît s-a păstrat în cîntece, în biserici, în conacuri”. Avem, prin urmare, o definire „organică”, „primitivist-folclorică” a tradiției autohtone. Pe de altă parte - un apetit neostoit pentru inovația exploratorie: „cel mai plastic și mai lipsit de prejudecăți literare vocabular cu putință”; Maniu „a fugit de clișeu pînă la sacrificarea claritățiii, a prigonit formele pînă la preferirea cioburilor, a vînat ineditul pînă la tărîmul interzis de guarzii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Algazy, Gayk și Cotadi, protagoniștii micului teatru de păpuși al lui Urmuz amuză și întristează în același timp: sub travestiul lor amuzant se schițează o existență înrudită cu a noastră. Era în Urmuz o mare vervă creatoare și o fantezie neostoită, capabilă nu numai să implice datele realității curente, să le amestece și să dea, ca jocul norilor, forme noui, îndrăznețe și uimitoare, proprii tuturor mitologiilor, dar chiar să evolueze spre basme în cari nihilismul fantastic al primelor fragmente și automatismul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Mult prea curând, nu vei mai ști nici cum mă cheamă, îmi vei uita sărutul prin albele tăceri, Vei scoate poza ce-ți surâde trist din ramă, Prin viscol se va pierde gustul zilelor de ieri. Vor rătăci prin vreme neostoite întrebăriRisipite sunt prin nopțile cândva frumoase Răspunsuri s-au topit în ceara unei lumânări, Și-n trupul ars de dorul rochiei de mătase. Ne risipim prin ierni, ne ningem dorul în zadarZambile înfloresc în ochiul de fereastră, în lumina prăfuită
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
pe Gertie Millar, fusese scoasă din rîndul lumii pentru totdeauna); pe de altă parte, o opacitate aproape totală la natură. Genul ăsta de „evreizare“ nu era cu totul inconștient la el. Vecinii de mahala care dădeau dovadă de un antisemitism neostoit erau de obicei puși la punct imediat. Li se vâra pe gât cu forța Spinoza, poate, Heine sau Einstein, iar apoi urma o prelegere generală despre ce anume datorează istoria intelectuală și artistică a Europei geniului evreiesc. În Köln fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
Hennessy m-a condus către o ușă de sticlă prinsă nesigur În toc, după ce fusese scoasă din balamale de pompieri. Sufla vîntul pe terasă și un nor de cenușă albă ca de oase măcinate se Învîrtejea În jurul nostru, Într-o neostoită vînare de vînt. Hennessy Împinse ușa și-mi făcu semn să mă apropii de el, zîmbindu-mi subțire, ca un ghid de la un muzeu al ororilor. Era o sală de recepții cu tavan Înalt și cu vedere la mare către ambele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
declinului financiar (din cauza pierderilor repetate la jocuri), ruptura cu prințul de Wales pot explica, dar numai până la un punct, stingerea superbului astru. Oboseala, plictisul, luxul de a fi arogant cu suveranul, disprețul afișat În public pentru acesta Îi atrag ura neostoită a puternicului stăpân și, implicit, Îi suspendă Înalta protecție. „ș...ț Ceasul când nu mai exiști pentru nimeni, ceasul nefericirii sunase pentru Brummell. Ruina Îi era totală, iar el o știa. Cu aerul său impasibil de dandy calculase, cu ceasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
neacceptat nici varianta conform căreia dandy-i sunt prinși În vârtejul „voinței de putere” tocmai datorită acestei fragilizări a eului (pe care psihanalistul german o numește „complex de inferioritate”). Egomani și egolatri tc "Egomani și egolatri " O vanitate devastatoare, o neostoită dorință de a se pune În valoare Îi Împinge pe dandy În tot ceea ce fac, spun sau scriu. Ei vor „putere și superioritate”. Fără să fie primul care descrie vanitatea nemăsurată (au făcut-o Înaintea sa, cu strălucire, moraliștii francezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
permisiunea de a se îmbarca alături de alți emigranți spre Tlemcen. Numai că gândul lui era să se instaleze la Fès, unde aveam să-l reîntâlnim, părinții mei și cu mine, după căderea Granadei. Dacă în anul acela maică-mea plângea neostoită plecarea lui Khâli, tatălui meu Mohamed, facă Domnul ca amintirea să-i fie plină de parfum, nici prin cap nu-i trecea să urmeze pilda cumnatului său. Atmosfera din orașul nostru nu vădea nicidecum disperare. Au circulat în tot cursul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și ograda, și grădina, și cimitirele. Vor pierde și locul lor de sub cer. Îi stârneam la vorbă. Se mirau că-i ascultam, după ce își biruiau temerile. Mulți dintre ei nici nu credeau că discut cu ei doar din dorurile mele neostoite după o lume al căreia niciodată nu am fost, pe care am dorit-o întotdeauna. I-am râvnit sărăcia demnă, bucuriile mărunte ale fiecărei zile, cu mirosurile ei de bălegar, de fân, de gutui sau de rufe zvântate pe ulucile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
vulgaritate. Își declară unii geniul cu mult înainte de a ajunge la vama eternității. Gloria mă lasă indiferent. Ca lut, oricum voi fi etern. După ce ajung celebri, unii oameni își recuperează somnul chiar în ședințele omagiale ce le sunt dedicate. Numai neostoita foame de glorie a transformat fericirea într-o himeră. Se adună în eternitate cei care știu să se risipească în alții. În mod firesc, artiștii sunt cu un ochi la slănină i cu celălalt la posteritate. Viața oricărui geniu este
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
care, parcă, luau parte la o înmormântare. Războiul bătea la ușă, parcă te așteptai s-o deschidă și să intre în casă... Luna lui Prier venise, parcă, să frângă tihna lor de oameni cuminți și harnici. Gândurile îi rătăceau tulburi, neostoite, răscolind amintiri, amărăciuni, speranțe... izgonind mereu liniștea sufletului. În minte revenindu-i mereu ca un refren „dacă n-o mai văd, dacă n-o mai văd“... * Clopotele au bătut... Războiul care a bătut la ușă atâta vreme, acum a deschis
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
-i chioară) ne aduse în pestelca ei murdară un morman zemos de pere. Corcit cu un porc sălbatic și legat cruciș în curmeie, pe toloacă păștea un soi de mistreț cu sfîrla nemaipomenit de lungă din care trîmbița o foame neostoită. Sosite de la hoit, cîteva potăi dezveleau, pe colții albi, gingiile negre; ne mîrîiau cu dușmănie. Printre case, zmîrcurile iscate de izvoare ce țîșneau din mușchiul pădurii, sălciile unduioase și corcodușii înlocuiau fagii care, ca niște lumînări, înconjurau poiana. Bătrînul era
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
celei dintâi de a se scurge netulburată, pentru că eul liric, asumându-și dreptul de a vorbi în numele semenilor, vulnerabili prin efemerul care-i stăpânește, nu-i permite, astfel, să li se arate în trecerea ei crâncenă. O sursă a acestei neostoite nostalgii este sentimentul dezrădăcinării pe care-l trăiește poetul și ale cărui forme de manifestare sunt presărate în aproape toate poeziile din volum, amintind, de pildă, de versurile lui Octavian Goga (De ce m-ați dus de lângă voi, / De ce m-ați
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
când aveau nevoie, pescărușii erau momiți în plase cu o mână de mărunțiș: ceatal, hamsii, rizeafcă albă, gingirică, aterină și bacalia vicioasă fiindcă marea secătuită refuza să mai dea altceva drept hrană și trebuia văzduhul de lumină să satisfacă cererea neostoită a omului. Au despicat mai mult decât suficient trecând prin spălătoria vieții. Sătui de risipă și încărcați de patimi pârjolite, au plecat înspre cetate unde-au găsit altă locuință lacustră acoperită de aștrii; își clădeau în nisip năzuințele, pigmentate într-
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
doar atunci când ea face să se nască o nouă ființă. Fericirea ce unește două vieți „se transferă” într-o viață fragedă, pentru a crește și a înflori într-un alt vas. Pare simplu... Domnul R. constată că mintea sa „aleargă” neostoită în căutarea unor explicații care să-l „împace cu situația”. Oare chiar nu „s-a împăcat”? Încearcă o evaluare „la rece”. În continuare, face lungi popasuri în orașul Teodorei, și nu doar pentru a „rezolva” diferite treburi personale: colaborări la
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
să știu și eu cine are inimă de fiară, nu de câine că câinele îi animal cuminte... Mergi sănătos, Toadere, și să trăiești! Toaibă și-a luat cele două sticle cu rachiu pe care le aruncase lângă poartă. Înfruntând zloata neostoită, a pornit la drum. Ajuns acasă, nu mică i-a fost mirarea când de afară a văzut lampa aprinsă: „Da’ ce s-o întâmplat de Maranda nu s-o culcat?” Da’ de ce ai stat așa târziu, Toadere? Doamne, câte mi-
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
că vremea-i schimbătoare și soldații sînt Înconjurați de un fel de apă, din pasajul următor: „Plescăitul proiectilelor de calibru mic nu se aude”. Nu se aude, dar plescăie. E toamnă din nou. Din suplimentul revistei de cinema se detașează neostoitul Leonard Gavriliu, care semnează cronica literară a volumului 100 de poeme de Ana Blandiana. Dintru Început, cronicarul atinge cote maxime de rafinament și voluptate scriind numele recenzatei cu litere mici. Pocnind din cultură, pleacă apoi cu vigilența cosmică la interpretarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
mai puternici, mai liberi, mai demni.” Și chiar așa s-a Întîmplat. O f.f. pasionată cititoare (39 de ani) a României Mari din Slobozia trimite o f. umedă scrisoare decalibratului șef al partidului cu același prenume. Dorul, fumul par de neostoit de la distanță. „Cum ați ajuns la perfecțiune și dincolo de ea ?” se minunează făptura. Dincolo de perfecțiune n-ar mai fi decît divinitatea. Bănuiesc că bunul Dumnezeu are toate motivele să se neliniștească aflînd că i-a ajuns Vadim T prin preajmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de mers. Știam după busolă că suntem pe direcția cea bună... Ne-am oprit, fiindcă trebuia să lămurim locul unde ne aflăm. Eu, cu Păpădie și cu Undiță, am plecat mai departe. La un moment dat, În față, prin ninsoarea neostoită, mi s-a părut că am ghicit ca pe o umbră copacul unde aveam Întâlnirea cu căpitanul nostru... O licărire de lumină de o secundă ne-a dat semnalul că suntem așteptați... La zece secunde, trebuia să fie lansate alte
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
modă trecătoare, dar poate să fie și o durere străveche, care apasă sufletele ca o pâclă năbușitoare. Cine știe? 5 Grigore Iuga se perpelea în pat fără somn. Răsfoise gazetele de seară și nu reținuse nimic. Gândurile îi rătăceau tulburi, neostoite, răscolind amintiri, amărăciuni, planuri, speranțe și izgonind mereu liniștea sufletului. Stinsese becul de pe noptieră de câteva ori și tot de atâtea ori îl reaprinsese, ba să refacă un calcul salvator, ba să controleze un preț al zilei, ba să observe
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
clipocea Marioara pe jilțul din colț, în camera mortului. Îi era somn și, mai ales, frică. Nu se uita deloc spre canapeaua pe care zăcea Miron Iuga. O spăimântau de ajuns umbrele ce se legănau pe pereți ca niște stafii neostoite. Pe geamurile sparte intra răcoarea din ce în ce mai tăioasă. De câteva ori i s-a părut, tocmai când închisese ochii, că aude un fâșâit ciudat. O singură dată a îndrăznit să privească într-acolo. Cum se clătina flacăra lumânării, mortul părea că
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
dar nu și asupra cheratinei, părul Bunelului cobora peste umeri, dându-i o înfățișare de profet. Când degetele reușeau să răzbată prin mânecile suflecate, scoteau la iveală unghii lungi și încovoiate, pe măsura încrețiturilor pe care le scărpina, în vânătoarea neostoită, pe la încheieturi, după tot soiul de păduchelnițe. Astfel încât, ducând-o tot într-o scărpinătură, Bunelul avea aerul vesel și neastâmpărat al unuia care, lăsând moartea în urmă, își luase de-o grijă. Puțică erau gemeni, tocmai de aceea, ca să nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
devenit un loc comun sintagma viața mea e un roman, dar de data aceasta, lucrul chiar merită încercat. Fiindcă aici întîlnim descrierea atentă, cu exces de detalii, a trei lumi complementare: arta, boema, emigrația. Cu inserturi (permanente!) politice, cu atacuri neostoite anticomuniste și, vai!, chiar (cam multe!) antisemite. Pînă a citi memoriile "sovietologului" (cum se autointitulează) Furdui, sincer să fiu, nu știam că numele lui Stalin Djugașvili s-ar traduce prin... fiul evreicei! (djuga = evreică). Hm... Culmea ironiei! Mai întîlnim, în
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]