3,439 matches
-
niște licurici pentru că sunt foarte departe de noi. -N-am văzut niciodată un aeroport. Nu am zburat niciodată cu avionul. Mi-aș fi dorit să văd Africa, să ajung În Kenya, să protejez elefanții de gloanțele braconierilor. -Africa e un continent nesigur, periculos. E plin de războaie, foamete, sida și multe alte boli groaznice, iar albii nu sunt iubiți acolo. -De ce e oare atâta suferință și violență În lume? Antoniu nu mai răspunde, gândurile lui sunt În altă parte. Își dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
loc de pat. Adorm imediat, adăpostit În propriul vis. Câinele lui Ben roade un os, scoțând icnete de plăcere. Șuieratul trenului Îl trezește o secundă pe Antoniu, după care somnul capătă dimensiunea morții. Cartonul de cerșetoare, atestatul vieții ei nomade, nesigure, zace pe podea ca un leș. Un singur cuvânt se poate citi clar, În lumina firavă a unei raze de lună: ,,mulțumesc,,. Unsprezece -Ai mai putea face un ceai? M-au terfelit, m-au vârât În noroiul lor de culoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
nici pentru mine. Ia maică și mănâncă-l o să-ți facă bine,,. Antoniu mulțumește, și ia mărul din mâna bătrânei, și-l vâră Într-un buzunar al scurtei de iarnă, ponosite. O privește pe bătrână, cum coboară treaptă cu treaptă, nesigură de picioarele bolnave. Nu mai ninge. Mașinile claxonează incontinuu din cauza ambuteiajelor și oamenii sunt nervoși și preocupați să iasă cât mai repede din vacarmul ăsta infernal. Antoniu se apropie de chioșc și, de data asta nu mai Împrumută ziarul, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
tei ămi dâdea o stare ciudatî, ca o plutire pe deasupra lucrurilor, așa cum au probabil drogații, dupî ce și-au injectat porția zilnicî de narcotice. Eram tănâr, și mî găndeam la viitor ca la ceva foarte ăndepârtat, dar ăn nici un caz nesigur. Terminasem printre primii pe țarî facultatea și aveam toate șansele sî râmăn asistent la o catedrî importantî și, de ce nu sî sper ăntr-o plecare definitivî câtre Occidentul visurilor de bunâstare ale celor din Estul comunist. Toate aceste gănduri erau legate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
o dă Ben. Nu are rost să se frământe, oricum ce vrea Dumnezeu, asta se va Întâmpla. A devenit fatalist. E drept Însă că, la 55 de ani, nu mai găsește soluții pentru vagabondajul lui exersat. Scările de bloc sunt nesigure, băncile din parcuri nu au acoperișuri, canalele de scurgere sunt pentru șobolani, ghetourile sunt supraaglomerate... Douăzeci și șase -Nu vă supărați, fac un reportaj cu și despre cerșetorii patriei, și, aș vrea să-mi răspundeți la câteva Întrebări. Antoniu ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
cândva atâtea cărți, ai văzut atâția oameni, ai trăit atâtea, și nu știi ce Înseamnă revenirea la viață? Ai văzut-o pe Plăcințica? A revenit la viață, a renunțat la vagabondaj, la cerșetorie, a lăsat În urmă viața mizeră și nesigură, și acum se mișcă prin lume dezinvolt, dând lecții de atașament față de Uniunea Europeană. N-ai fi zis atunci când ai cunoscut-o, că ființa aceea ciudată și plăpândă ca o ierbușoară parfumată, care se Îndopase cu vise și metafore, va reuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
între două vârste, cu fețe încordate, procupate. Toată lumea era grăbită, toți oamenii păreau bolnavi. Era un adevărat infern. Am început să tușesc. Honor Klein îl va căuta pe fratele ei și m-am gândit că o voi recunoaște după atitudinea nesigură, de căutare. Dar va trebui să fac asta foarte repede căci, dacă va face fie și numai câțiva pași dincolo de barieră, se va pierde în ceață. Când sora lui Palmer apăru în cele din urmă, am recunoscut-o imediat. Chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
și pe rând, când mâna unuia, când a celuilalt, o bătea ușurel pe umăr pe Georgie. Parcă erau doi părinți alături de copilul lor. Georgie dădea dovadă de o vioiciune neobișnuită, parcă puțin amețită. I-am studiat fața buhăită și mișcările nesigure. Ceva se stinsese în ea. Poate aura de independență pe care o îndrăgisem atât de mult și care o făcuse pe ea posibilă pentru scopurile mele josnice. Contrar părerii pe care o susținea ea, eu nu o subjugasem niciodată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Teoretic, În toate celelalte contextele, astfel de variații pot fi neglijate; În cazul sexelor Însă, ea are consecințe importante. De pildă, cu cât e mai ridicat călcâiul unei persoane, În comparație cu degetele de la picioare, cu atât mai dramatic e echilibrul. Postura nesigură creată poate fi contracarată doar printr-o ușoară deplasare a punctului de gravitație dinspre călcâi spre membrul arcuit, ceea ce subțiază gambele, scoate fundul În evidență și Întărește umerii. Noua curbură a șirei spinării va sublinia mișcarea rotativă a șoldurilor, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
toată ziua nu mă gândesc decât la tine și, hopa, au apărut orbitele alea afurisite care deja caută cu lumânarea un amănunt cât de mic care să nu fie în regulă la mine! De parcă n-aș fi și așa destul de nesigură pe mine, de parcă nesiguranța nu mi-ar da și-așa întruna dureri de cap, cum deschid și eu gura, imediat faci mutra aia - vreau să zic că n-apuc să-ți spun nici cât e ceasul că, deja, hop, privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
lui Kolber. Ar fi trebuit, poate, să arunc undeva revolverul? se Întrebă el, apoi tot el se liniști: Ar fi putut duce la mine. Te minunezi ce rezultate se pot obține astăzi după o zgârietură pe țeavă. Crima era din ce În ce mai nesigură an după an. Auzise zvonuri despre o nouă tehnică amprentală, o modalitate prin care Îți puteau detecta desenul papilar chiar dacă mâna fusese Înmănușată. Dar Încă nu m-au prins, cu toată știința lor. Un lucru pe care ochiul l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
coroană, prinsă În cadru aurit. Era un dumnezeu cu două fețe, o zeitate care-i consola pe cei săraci În supărarea lor când Își ridicau ochii spre pogorârea lui printre coloane și o zeitate care-i convinsese, În numele unui viitor nesigur, să-și Îndure durerile stând cu capul plecat, În timp ce valul coriștilor și al preoților, cu tot cu cântece, trecea pe lângă ei. Stinsese lumânarea aceea cu propria lui suflare, spunându-și că Dumnezeu nu era decât o ficțiune inventată de cei bogați pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
noutăți cu trenul? — Toate s-au liniștit la Belgrad, spuse Lukici. — Telefonul funcționează? — Ghinion. Telegraful Își Încetase țăcănitul și Lukici răsuflă ușurat: — Ăsta cel puțin s-a oprit. Soldatul se opri brusc din făcutul cărților și spuse cu o voce nesigură: — Sunt bucuros că n-am fost la Belgrad. — Să lupți, băiete! spuse funcționarul de la mesagerie, În hohote de râs. — Da, spuse Ninici timid, dar erau și ei, nu-i așa, concetățenii noștri. Nu e ca și cum ar fi fost bulgari. — Ucizi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
oră, ca unul din acei bătrâni puternici și Încăpățânați despre care alții spun: „Ei sunt ultimii. Nu mai există alții ca ei astăzi“. Myatt strigă iar „Mai Încet!“ dar șoferul arătă spre ceasul lui și-și forță mașina la zgomotoasa, nesigura și teribila limită a puterilor ei. Era un om pentru care treizeci de dinari, diferența dintre a prinde și a scăpa trenul, Însemnau luni Întregi de confort. Și-ar fi riscat viața și viața pasagerului său pentru o sumă mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
așteaptă la dumneavoastră În cameră. — Bun. Dă-mi cartea lui de vizită. Camera mea e cea pe care o iau de obicei? Se deplasă rapid spre lift, cu buzele strânse de agitație, pentru că În ultimele două zile prea multe fuseseră nesigure și greu de Înțeles, iar acum se Întorsese la treabă. Trebuie să fie domnul Eckman, se gândi el, fără să se mai obosească să se uite la cartea de vizită și fiind brusc foarte sigur de ce trebuia să-i spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de pe terasă și dispăru. —Întotdeauna Închiriază casa aia de Ziua Muncii. O să-ți placă de ea, mi-a spus Lauren. Dar tu ce faci aici, În Careyes, de fapt? —Sunt În... luna de miere, i-am zis, cu o voce nesigură. —Lună de miere adevărată? Întrebă Lauren. Mda, am răspuns eu, fără tragere de inimă. —Singură? — Oarecum, am bălmăjit eu, lăsându-mi ochii În jos. (Am fost Întotdeauna de părere că pardoseala este un loc excelent pe care să-l fixezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
măritișul fusese aceea că voi deveni la fel de insipidă ca insipidele mele prietene măritate. Și tu, Lauren, de ce te-ai despărțit de Louis? am Întrebat. Lauren oftă, apoi spuse: Ne-am despărțit pentru că... hmm... Făcu o pauză ca și cum ar fi fost nesigură de răspuns. Bănuiesc că eu credeam că mă mărit din motive Întemeiate - pentru că eram Îndrăgostită, iar Louis Îmi luase un inel Van Cleef frumos, dar adevărul este că nimeni nu ar trebui să se căsătorească doar pentru că iubește. Asta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
o mai speria pe Sylvie! interveni Milton, tot Împiedicându-se În urma noastră pe tocurile lui Înalte. Ne vedem mai Încolo, că tocmai l-am zărit pe adevăratul David Bowie. Spunând asta, Milton o luă Înspre grădină, cu un mers destul de nesigur. În vremea asta, când noi am ajuns la Hunter, Marci a Îmbrățișat-o și a sărutat-o prietenește pe Sophie, În ciuda a ceea ce spusese cu câteva secunde mai devreme. —Sophie, o cunoști pe Sylvie? Întrebă Marci, Întorcându-se către mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
soție nu trebuie niciodată să aibă o confruntare cu soțul ei decât dacă deține dovezi imbatabile ale minciunilor lui. Altfel, el o să creadă că ești nevrotică și ăsta va fi sfârșitul. Nu se poate să fie pentru Sophia, am spus, nesigură pe mine. ...sau poate fi? — Uite ce e, poate că sunt eu nevrotică, zise Lauren. Dar mai ții minte fotografia aia din articolul apărut În revista New York, unde se zărea pantoful Sophiei? Mi-am adus aminte brusc de revista pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
scos-o!“ urla rațiunea din ea. I se făcu brusc silă și cerealele All Bran de la micul-dejun îi urcară în gât în cel mai anormal mod cu putință pentru cele mai normale cerealele din lume. Se dădu jos din pat, nesigură pe picioare și se refugie pe covor. Chestia se frecase de blugi și se întărise abia perceptibil - slavă Domnului pentru asta, nu cred că ar mai fi putut să suporte multe în halul în care era. În ciuda stării de disperare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
melcilor, se grăbeau să urce spre o scorbură minusculă aflată pe trunchiul copacului cu cruce, intrau cu băgare de seamă în bezna aceea protectoare de unde, nevăzute și neștiute, se descotoroseau de viețile lor plicticoase ca să iasă din nou, la început nesigure și timide, în lumina cam decolorată a dimineții. Ceea ce ne era dat să vedem nu mai semăna deloc cu o banală poveste despre furnici. Insectele alea, fostele furnici, căpătaseră aripi. Nu, nu începuseră să vorbească sau să ne țină predici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
puțin necesar romancierului să inventeze conținutul ficțional al prozei sale. Ficțiunea e deja prezentă. Sarcina scriitorului este să inventeze realitatea. În trecut am crezut întotdeauna că lumea exterioară nouă a reprezentat realitatea, oricât ar fi ea de confuză și de nesigură, și că lumea lăuntrică a minților noastre (visele, speranțele, ambițiile ei) reprezenta tărâmul fanteziei și al imaginației. Aceste roluri, mi se pare mie, au fost inversate. Cea mai prudentă și eficientă metodă de-a face față lumii din preajmă este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
sub forma unei uriașe bășici cu sânge - semnătura sub formă de triton a siglei de pe radiatorul meu. Oprită de centura de siguranță, soția lui stătea la volan, uitându-se la mine într-un fel ciudat de formal, cu ochii mari, nesigură parcă de ceea ce făcuse să ne întâlnim. Fața ei frumușică, încununată de-o frunte lată, inteligentă, păstra expresia goală și placidă a unei madone dintr-o icoană a primei etape renascentiste, nedorind să accepte miracolul - sau coșmarul - ieșit din pântecele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
informative. Catherine mă lăsă să mă odihnesc, luând cu ea jumătate dintre florile pe care le adusese. Fiindcă cel mai în vârstă dintre doctorii asiatici o privea din ușă, ezită la piciorul patului meu, zâmbindu-mi cu o căldură bruscă, nesigură parcă dacă mă va mai revedea vreodată. O infirmieră întră în salon cu un bol în mână. Era nou-venită în secția accidente, o femeie cu aspect rafinat, aproape de patruzeci de ani. După un salut plăcut, trase cuverturile deoparte și începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
bolid Brooklands din anii 1930, cu pânza spălăcită afundată în scaun. Așteptând momentul să plecăm, i-am privit pe Helen Remington și pe Vaughan cum îl conduc pe Seagrave în camera de zi. Pilotul își lăsă ochii să se plimbe nesiguri peste fotoliul din piele falsă, ieftină, incapabil pentru un moment să-și recunoască propria casă. Se întinse pe sofa în vreme ce soția lui o boscorodea pe Helen, ca și când ea, doctorița, ar fi fost răspunzătoare pentru simptomele pacientului. Din cine știe ce motiv, Vera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]