1,384 matches
-
centrale, în cazul Transilvaniei, a regelui Ungariei. Astfel, prin ocuparea pământurilor aparținând obștilor, a domeniilor cetăților și ale fruntașilor populației locale s-a constituit proprietatea regală în Transilvania, în secolul al XII-lea, această proprietate era mai însemnată decât cea nobiliară și bisericească. Cetățile mai vechi, centre politice, economice și administrative, intră în stăpânirea regelui. Acestea aveau în jur întinse domenii care alcătuiesc proprietatea regelui, iar acolo unde lipseau cetățile, se organizau "curți" regești. Puterea centrală a fost preocupată de întărirea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
administrative, intră în stăpânirea regelui. Acestea aveau în jur întinse domenii care alcătuiesc proprietatea regelui, iar acolo unde lipseau cetățile, se organizau "curți" regești. Puterea centrală a fost preocupată de întărirea comitatelor regale-acestea înglobau pe lângă domeniile regale, și pe cele nobiliare și bisericești. Pe teritoriile comitatelor, pe domeniile regale mai ales, trăiau oamenii cetății, apoi slujitorii regelui sau cavalerii, mici nobili aflați sub autoritatea acestuia. Din aceste domenii întinse, regele dăruia unor fideli, nobili și clerici, drept răsplată pentru sprijinul lor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
răsplată pentru sprijinul lor. Pe aceste pământuri (moșii) locuia o populație numeroasă de oameni liberi, apoi aserviți noului stăpân al domeniului-iobagi ai cetății, iobagi, liberi, slugi, udvornici. În urma numeroaselor danii, proprietatea regală s-a micșorat, dar a sporit proprietatea feudală (nobiliară). În Transilvania, acapararea pământului de către nobili și clerici a avut un caracter sistematic, după ocuparea acesteia de către regatul ungar. Cu sprijinul regalității, nobilii își însușesc pământul obștilor țărănești și aservesc țărănimea română, odinioară liberă. Proprietatea nobiliară și bisericească din Transilvania
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a sporit proprietatea feudală (nobiliară). În Transilvania, acapararea pământului de către nobili și clerici a avut un caracter sistematic, după ocuparea acesteia de către regatul ungar. Cu sprijinul regalității, nobilii își însușesc pământul obștilor țărănești și aservesc țărănimea română, odinioară liberă. Proprietatea nobiliară și bisericească din Transilvania a crescut pe două căi: 1. prin ocuarea pământului obștilor sătești românești de către nobilii nou veniți (unguri) sau prin însușirea lor de fruntașii desprinși din sânul obștilor și 2. prin danii regale din pământurile cucerite. Ambele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
În Transilvania, orașele erau fortificate, fiind prevăzute cu ziduri și turnuri (Bibliografie: DIR C, sec. XI, XII și XIII, I, p. 57-65). Tot acum apar cetățile de zid, ele sunt numeroase (120 de cetăți amintesc izvoarele scrise), cetăți regale și nobiliare, dar și țărănești, construite din piatră, lemn și pământ, dar se pare că numărul lor era chiar mai mare (300-400). Dintre ele mai renumite erau Chioarul, Deva, Bologa, Piatra Șoimului, Ciceu, Cetatea de Baltă, Cuhea, Densuș, Severinul, Branul ș.a.18
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
i-a alungat din părțile noastre pe cei mai mulți din ei. Pe mulți, dar nu pe toți.". Autorul crede că ("îndrăznesc să afirm") închegarea statului românesc medieval la sud de Carpați este urmarea unei "acțiuni viguroase" duse de "un mic grup nobiliar, majoritar, de îndepărtată origine slavă și având în fruntea lui un nucleu de origine cumană", adică de "barbari nomazi". Djuvara consideră că "nenorocul nostru istoric", mai precis, "nenorocul micilor formațiuni slavo-române" din spațiul carpato-dunărean a fost acela că, "în vremea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a românilor de la nord Transilvania (Țara Făgărașului) la sud de Carpați, sub conducerea unui voievod-întemeietor al unei țări noi. Însă cele trei "întâmplări" (evenimente) concomitente, tulburările din Ungaria (moartea regelui Ladislau și sfârșitul dinastiei arpadiene), îndepărtarea cnejilor români din congregațiile nobiliare și stăpânirea efectivă a tătarilor lui Nogai asupra teritoriilor dintre Carpați și Dunăre, conduc la o anumită concluzie! Pentru istoricii români, prezența tătară neîndoielnică în teritoriile de la sud de Carpați i-a pus în mare dificultate: cum s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Basarab. Am văzut că Basarab și-a început domnia la 1310 sau 1324, nu știm însă în ce împrejurări a ajuns el să domnească. Apoi, în contextul extern prielnic, zugrăvit mai sus, românii au profitat de starea confuză și anarhia nobiliară din regatul arpadian, pentru a se întări la ei acasă. La puțin timp după năvălirea în Ungaria, în 1323, Mihail, fiul lui Stracimir de la Vidin, se proclama țar și aduna oaste alcătuită din "ungrovlahi și cu tătari împreună", cu care
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
tătarii se aflau în conflict cu negustorii italieni de la Marea Neagră și erau angajați în război cu Polonia, regele ungur a organizat o mare expediție împotriva lor. Operațiile militare propriu-zise au fost încredințate lui Andrei, fiul lui Lack (Lackfi), o familie nobiliară transilvană, comite al secuilor, ajutat de oști din Țara Românească. El a atacat pe tătari "în țara lor" (sălașele lor), probabil în Bugeac, principele mongol Othlam, "al doilea după han", a fost capturat, apoi decapitat, a fost luată o pradă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
p. 180-197. Pârvan V., Contribuții epigrafice la studiul creștinismului daco-roman, București, Editura Socec, 1911. Idem, Studii de istoria culturii antice, București, 1992. Pop I. A., Români și unguri în secolele IX-XIV, Cluj, 1996. Idem, Instituții medievale românești. Adunările cneziale și nobiliare din Transilvania în secolele XIV-XVI, Cluj, 1991. Popa R., Țara Maramureșului în secolul XIV, București, 1970. Idem, La începutul evului mediu românesc. Țara Hațegului, București, 1988. Idem, Premisele cristalizării vieții statale românești, în vol. Constituirea statelor feudale românești, București, Editura
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dar capodopera rămâne Craii de Curtea-Veche (1929), semnată Mateiu I. Caragiale. Precedată de „tâmpla de icoane” medievale din Pajere (poeme-portret care „rezumă” o lume dispărută, fanariotă, cu atmosfera ei de „trândavă-aromeală” și lascivitate, dar și cu o undă a nostalgiei nobiliare), cartea e o „trâmbă de vedenii”, o operă inclasabilă, unică. „Hagialâcurile” în timp, în istorie (Pașadia), în spațiu (Pantazi), dar și în realul unei lumi infernale, putredă moral și pervertitoare, către care „craii” sunt trași, ispitiți de Pirgu, bufon, însă
BALCANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
total greșită și infirmata prin descoperirea Noilor Indii de către Cristofor Columb. Secolele al XVI-lea și al XVII-lea scot umanitatea din somnul în care o cufundase Evul Mediu, iar Renașterea oferă o nouă perspectivă asupra vieții. Sub patronajul claselor nobiliare, artele, filozofia, științele reînfloresc pregătind drumul revoluției industriale din secolele al XVIII-lea, al XIX-lea și al XX-lea. Conceptul unei Europe unite, fără granițe sau diferențe socio-culturale și religioase, este relativ nou, luând naștere la Romă în 1957
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
a convertit la catolicism, adoptând numele de Christina Alexandra. Însuși Papă Alexandru al VII-lea i-a oferit cadou Palatul Farnese din Vatican. Viața tinerei de 29 de ani nu era simplă deloc, fiind supusă mereu comentariilor malițioase ale clasei nobiliare italienești, atitudine ostilă ce a determinat-o să părăsească Romă. În anul 1656 o regăsim în Franța, șocând din nou Europa prin relația să amoroasă cu cardinalul Dezio Azzolino. Moare în 1689, la vârsta de 63 de ani, si este
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
predat coroană regală varului ei Carol al X-lea, imperiul baltic se zbătea într-o gravă criză economică care a produs o adevarată agitație politică. Locuitorii imperiului se temeau că își vor pierde multe dintre beneficiile de cetățeni liberi. Titlurile nobiliare se vindeau oricui ar fi avut finanțele necesare să achiziționeze unul, iar numărul nobililor îl depășea pe cel al păturii de mijloc. Din acest motiv, pe umerii noului rege Carol al X-lea apasă o sarcină grea, aceea a reorganizării
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
măsură a înțeles că succesul pe plan extern depindea numai de liniștea din interiorul granițelor. Carol s-a străduit din răsputeri să readucă Suedia la statutul pe care il ocupase odinioară; în numai trei zile a reușit să convingă clasa nobiliara de importanță atacării Varșoviei, fără să anticipeze că războiul polonez va deveni un război în care se vor implica marile puteri europene. Din păcate, regele a murit din cauza epuizării la numai șase ani de la înscăunare. Imediat a fost numit pe
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
suveran, Regele Iacob &c. [n.n. Protector al Angliei, Scoției și al Irlandei și al altor teritorii] <footnote Conform site-ului www.wikipedia.org, accesat la data de 4 iul. 2009"&c sau et cetera. Monarhii europeni, care adeseori aveau titluri nobiliare foarte lungi, datorită revendicărilor dinastice a teritoriilor alipite coroanei de-a lungul secolelor, adesea rezumau titlurile adăugând et cetera; chiar și atunci expresia era des repetată pentru a accentua grandoarea monarhului. Primul care a utilizat această expresie se pare că
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
lui, probabil că i-a deranjat pe mulți"<footnote http://www.greatsite.com (accesat la data de 4 iul. 2009) footnote> Din nou, Iacob l-a copleșit pe Carr cu o mulțime de atenții, de la cadouri foarte scumpe până la titluri nobiliare. Autorul apocrif descrie interesul manifestat de rege față de Carr. Sub protecția anonimatului, scriitorul își permite un joc de cuvinte:"dot", în engleză secolului al XVII-lea are un dublu înțeles, cel de senil" și "îndrăgostit, nebunește"<footnote www.oldenglishdictionary.com
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
viață, decesul regelui survenind la câteva luni după moartea cardinalului. 103 III.3. Mazarin și criza absolutismului monarhic Giulio Raimondo Mazzarino s-a nascut pe 14 iulie 1602 în Italia, la Pescina, însă a crescut la Romă. Cu un trecut nobiliar important - familia Mazarin era descendentă familiei regale din Sicilia- tânărul Giulio a fost sprijinit încă din primii ani de către conetabilul Colonna, mare prinț și duce. Acesta a ajutat constant familia Mazarin atât din punct de vedere financiar, cât și moral
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
și duce. Acesta a ajutat constant familia Mazarin atât din punct de vedere financiar, cât și moral, încurajându-l pe tânărul Mazarin să studieze. Băiatul, datorită aspectului sau îngrijit și înfățișării prezentabile, a devenit repede bun prieten cu copiii caselor nobiliare italiene. În același timp era dedicat familiei, mai ales că în acele timpuri primul născut trebuia să împartă cu tatăl în mod egal responsabilitățile privind creșterea, educarea și asigurarea unui venit fraților și surorilor mai mici. Giulio și-a îndeplinit
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
care au urmat acestui asasinat au fost o dovadă în plus a legăturii cu regina. Astfel, Maria a ridicat o armată de 7000 de soldați, i-a urmărit pe asasini pe care i-a expulzat din Scoția, neținând cont degradul nobiliar al acestora." (trad. n.) footnote> . Carol al VIIlea nu a fost fiul lui Carol al VI-lea, care după cum se știe era bolnav psihic și a cărui soție a avut mai multe legături extraconjugale. Din punctul nostru de vedere, lăsând
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
privirea de la toată comoara aceea. Nu se știe niciodată... Doi ani după aceea a murit. Era într-o seară de august, liniștită și străvezie. Charlotte se întorcea de la bibliotecă, unde o însărcinaseră cu explorarea munților de cărți adunate de pe moșiile nobiliare distruse... Mama ei era așezată pe o băncuță lipită de peretele izbei, cu capul sprijinit de lemnul neted al bârnelor. Ochii îi erau închiși. Probabil că adormise și murise în somn. O adiere ușoară, venind din taiga, ridica paginile cărții
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
pentru colul uterin. pense lungi, utilizate și astăzi în serviciile obstetricale). A avut preocupări de scriitor (eseuri de arheologie, istorie, discursul inaugural la Societatea medico-chirurgicală din Edinburgh, ce cuprindea date asupra progreselor în histolopatologie, chimie, diagnostic clinic). A primit titluri nobiliare. THEODOR CHRISTIAN BILLROTH (1829-1894) A studiat la Berlin, a fost profesor la Zurich și șef de clinică la Viena. A făcut prima gastrectomie pentru cancer de pilor, prima laringectomie totală și prima rezecție parțială de esofag. A folosit antisepsia, scăzând
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
ale Antichității. Ca să ajungă la ce? La elogiul oamenilor neînsemnați, a țăranilor simpli, a unor contemporani din vecinătatea imediată, analfabeți de cele mai multe ori dar înțelepți fără a fi citit niciun rând din Seneca ori din Plutarh. Acești oameni fără titluri nobiliare, acești anonimi apăruți în mod discret și dispăruți cu și mai puțină larmă, iată modelul acestui personaj ciudat care nu-și zice filosof dar, prin aceasta definește filosofia tocmai ca pe o activitate care-și bate joc de filosofie. De ce
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Lucrețiu manifestă milă și înțelegere: ei nu știu ce fac, nici de ce se comportă astfel, deoarece ignoră că învățăturile lui Epicur i-ar putea elibera. -13- Hedonismul tragic. Cum anume? Evitând să creadă că aceste ficțiuni citate anterior definesc plăcerea. Nici particulele nobiliare, nici aurul, nici medaliile, nici funcțiile, nici posedarea unor obiecte nu duc la pacea sufletului și a trupului. Plăcerea reală, adevărata voluptate, satisfacția autentică, jubilarea veritabilă rezidă în această lecție simplă: un trup care nu suferă, un suflet care cunoaște
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
semnatar al plachetei de proze poematice Figurile de ceară, M. se mișcă inițial în paradox și insolit. Poza dezabuzat ironică și-o va păstra, de altfel, tot timpul. Micile lui snobisme, reacții destinate să epateze, se traduc în inocente veleități nobiliare. Bunăoară, fragmente din poemul Salomeea (1915) apăruseră întâi în periodice, sub semnătura Adrian de Maniu. Nonconformistul, fostul colaborator la revistele de frondă literară „Insula” și „Simbolul” crede că un scriitor e „un bolnav care nu își poate stăpâni artezianismul gândurilor
MANIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287984_a_289313]