88,338 matches
-
m .d. Sigur că în prezent sunt alte vremuri, adică: unele miorițe au devenit oi, majoritatea cu pretenții de clonare sub blazon Dolly, iar altele, cărora „iarba nu le mai place/ Gura nu le mai tace..., au fost angajate, (para)normal (nu?), moderatoare tv; aceasta nu înseamnă că tot ce a fost mioriță, acum s-a metamorfozat în oaie, nuuu! Din ciopor fac parte și berbeci, spre stupefacția și chiar revolta spiritului lui Darwin autoexilat în Galapagos pentru a duce viață
Din basmele românilor by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13373_a_14698]
-
vervă a comentariului care ne ține mereu în priză, cu o reală înzestrare de psiholog, de portretist și evocator, cu o informație uneori uluitoare, cvasicompletă, ea reconstituie nu numai imaginea complexă a Bucureștiului dintre războaie, dar, în mare, însăși viața normală a României din acea epocă, distrusă în modul cel mai brutal de comunism, și azi, încă departe de a fi recuperată. Într-o Bibliografie subiectivă (vrea să zică selectivă) autoarea ne comunică sursele de documentare folosite: presa, presa literară, jurnalele
Călătorie în timp by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13383_a_14708]
-
și Băneasa, a înfrumusețat Cișmigiul și, foarte important, a sprijinit cultura. Aruncând o privire globală, înainte de a intra în „detalii”, Ioana Pârvulescu salută și caracterizează, plină de entuziasm, lumea interbelicilor, „care nu era nici paradis, nici infern, ci o lume normală, o lume a tuturor posibilităților și un loc sub soare ca oricare altul.” Ideea de lume normală va reveni ca un leit-motiv, ea fiind o adevărată axă a cărții. A existat, cum spunea autoarea, o „viață în roz” a prosperității
Călătorie în timp by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13383_a_14708]
-
intra în „detalii”, Ioana Pârvulescu salută și caracterizează, plină de entuziasm, lumea interbelicilor, „care nu era nici paradis, nici infern, ci o lume normală, o lume a tuturor posibilităților și un loc sub soare ca oricare altul.” Ideea de lume normală va reveni ca un leit-motiv, ea fiind o adevărată axă a cărții. A existat, cum spunea autoarea, o „viață în roz” a prosperității, a oamenilor surâzători, dar, prin contrast, și o „viață în negru”, a muncitorului care lucrează de dimineața
Călătorie în timp by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13383_a_14708]
-
semăna tot mai puțin una cu cealaltă. Scriitorul intervine în text, scoate paragrafe, introduce altele, modifică esența unor personaje - cum ar fi directorul Jurcă, evoluând de la politruc la inginer și de la retardat mintal la "greoi" sau, în ultimă fază, la "normal" - în funcție de sinuosul drum al politicii oficiale de partid. Ediția din 1972 își permite chiar să lovească în gigantul de la Est: "Omul primitiv, ajuns la putere, îl admiră pe Stalin și nu principiile care ne-au fascinat pe noi doi când
Jumătatea de măsură by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/11997_a_13322]
-
percepuți ca lași, a "dilematicilor" ce riscau să fie uciși de animale, înainte de-a se hotărî ei să apese pe trăgaci. Accept, așadar, existența tuturor acestor meserii, dar numai ca parte a sistemului de "anticorpi" secretați de orice societate normală. Dacă văd necesitatea vânătorului ca "sanitar" pus să vegheze la echilibrul ecologic, la sănătatea speciei și la protejarea comunităților umane, n-o mai văd atunci când ea devine defulare, exhibare a purelor instincte și a sadismului dezlănțuit. Spuneam, la începutul acestor
Apa și țarcul by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12018_a_13343]
-
stilul de viață, la cutumele, instituțiile și filosofia trecutului." Precum adăuga analistul: " fără a uita nici privilegiile medievale aferente." În fapt, argumentează I. C., am făcut parte, în perioada interbelică "și din Europa să-i spunem bună - în mod sigur normală - a secolului, și in Europa cea rea." încât am sporit și martirologia veacului și istoria cruzimii! Fixat pe ceea ce numește versantul nocturn al istoriei, cel malefic "către care se îndreaptă, cu inexplicabilă obstinație privirile admirative, parcă halucinate ale actualei generații
Falii tectonice by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12040_a_13365]
-
Chimet va polemiza cu corifeii curentelor în cauză, cu o pasiune în care citim regretul, trauma, de a nu o fi putut-o atunci face, mai tânăr fiind cu o generație. Într-un special capitol, Cântecul de lebădă al României normale, 1920-1940, discută arcul de timp cu probabilitate cel mai fast al zbuciumatei noastre istorii - aici, printr-o ingenioasă stratagemă, autorul recurge la optica vizitatorilor de marcă din epocă, de talia unor Paul Morand, Hermann von Keyserling, Rabindranath Tagore, Romain Rolland
Falii tectonice by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12040_a_13365]
-
nume. Patrupedul tocmai smulgea cu îndărătnicie un ciulin mare dintre atâția câți împânzeau locul sărat, pârjolit de răsuflarea mării. Dacă nu ar fi fost reprezentații a două specii complet deosebite între ele, ai fi zis că avea loc o întâlnire normală între doi amici. Omul îl mângâie pe cap, rostindu-i numele, cum se face între prieteni. Cu măgarii lui, Mitică era culant. Când n-avea treabă cu ei, le dădea voie să umble liberi pe imaș, bizuindu-se pe fidelitatea
Asfințit cu ghioc (IV) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12071_a_13396]
-
spațiu. Diferențele valorice, puterea de impact și inevitabila detașare a unuia sau a altuia dintre participanți constituie și ele probleme firești ale oricărei manifestări de grup. Și din această perspectivă expoziția de la Cetatea Câlnic poate fi privită ca una absolut normală, înlăuntrul căreia încrederea și scepticismul se întîlnesc. Ea nu oferă, nici în prezentul continuu al unei rememorări, surprize paralizante, după cum nu conține nici eșecuri definitive. însă importanța acestei expoziții și, poate, chiar unicitatea ei se detașează într-un plan secund
Arta contemporană între atitudini și medii noi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12035_a_13360]
-
inventar al acestor experiențe de tip alexandrin la care istoria ne racordează astăzi, chiar și în afara consimțămîntului nostru. P.S. Mai sînt cîteva luni pînă la deschiderea Bienalei de la Veneția și despre participarea României nu se știe încă nimic. În mod normal, Ministerul Culturii, prin Departamentul Arte Vizuale, trebuia să comunice tema actualei ediții și să organizeze un concurs de proiecte. În absența acestui concurs, cine face propunerea pentru participarea românească, cine va fi comisarul expoziției și, în cazul în care aceste
Bata Marianov (un portret) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12055_a_13380]
-
trebuiau făcute publice. În ce-al de-al doilea, nu are rost să spun ce dignostic poate fi aplicat pompierului care provoacă incendii doar pentru a dobândi o medalie în plus. E vorba, în mod clar, de ieșirea din cadrul funcționării normale a unui serviciu, cu șef cu tot. Mârșăvia gestului timoftian constă în miza pe ambiguitate. Nimeni nu poate fi sigur că un șef de stat cu agenda politică a lui Traian Băsescu se află, la modul absolut, în siguranță. Iar
Pompierul însetat de medalii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12039_a_13364]
-
bisilabică, forma articulată filosofii acesteia fiind astfel diferențiată de cea nearticulată: acestei filosofii. Reținem de aici cîteva lucruri importante: în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, formele în cauză apăreau ca nefixate grafic, iar pronunția filosofiii era considerată normală, dar inestetică. În propunerea unei modalități de scriere, criteriul estetic-eufonic era hotărîtor. În monografia sa Structură și evoluție în morfologia substantivului românesc (1970), Paula Diaconescu prezintă în detaliu istoria substantivelor feminine și a variațiilor formelor lor accentuate: se constată că
Normă și eufonie by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12072_a_13397]
-
născut diversitatea teatrală și estetică, că aici mustește de talente, că sînt zeci de teatre private care își pun la bătaie propunerile și inițiativele, că nu mai trebuie să existe nimic altceva în cer și pe pămînt, forțînd, astfel, nașterile normale. La noi, din cele două, trei încercări pe care le cunosc, a rezistat doar Teatrul Act cu sediul său din Calea Victoriei, în măruntaiele Bucureștiului, cum îmi place mie să spun. Acolo continuă în modul cel mai natural să se joace
Șomeri de lux by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12075_a_13400]
-
noi, din cele două, trei încercări pe care le cunosc, a rezistat doar Teatrul Act cu sediul său din Calea Victoriei, în măruntaiele Bucureștiului, cum îmi place mie să spun. Acolo continuă în modul cel mai natural să se joace spectacole normale, să se definească un chip, o direcție, un tip de propunere, de ținută, un tip de abordare, de rostire. Este în continuare un loc minunat - iată că minunile țin, uneori, și ani - binecuvîntat, care se ferește de șabloane. De orice
Șomeri de lux by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12075_a_13400]
-
ori în viață, înseamnă că a pierdut multe ocazii de cunoaștere și afirmare de sine... S.G.: Explicați?... B.N.: Nu este vorba de o nebunie patologică. Este o nebunie asumată lucid sau o schizofrenie senină... Nebunia este ieșirea dintr-un cadru normal, formal și schematic... Dar ce este normal? Nebunia este cheia adevărului nostru pentru că prin ea accedem la "eul ascuns" și ne transformăm într-un subiect de conștiință și cunoaștere. în perioada cînd am scris romane îmi puneam deseori întrebarea: Cine
Cine sînteți, Bujor Nedelcovici? by Serelena Ghiețanu () [Corola-journal/Journalistic/12074_a_13399]
-
greu, un Anker nemțesc, cadran dublu, brățară de nichel, pe care și-l puse pe încheietura brațului stâng, și imediat deasupra puse și celălalt ceas, curios, de damă, mic, ușor, oval, de aur, un Alpha elvețian, rar, care în mod normal, ar fi trebuit să-l poarte ea, Sisi, ca mamă care murea de dorul Mărioarei, cum îi spunea ea, deși toți ceilalți, chiar și el, Dinu, îi spuneau Merry; cum o chema de fapt și pe bunica, pe elvențiancă, măritată
Asfințit cu ghioc (de citit iarna) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12136_a_13461]
-
va ezita să-și dezvăluie identitatea. l Alt slogan stupid (n-ar trebui oare ca în publicitate să lucreze inși ceva mai școliți ?) ne-a mîncat nervii de sărbători: La ProTv totul e prosibil! Dacă tot au uitat să vorbească normal și se maimuțăresc ca preșcolarii sau ca proșcolarii - că tot sîntem încă în anului maimuței - Cronicarul e pro pro-punerea din Academia Cațavencu: ProTv-ul să nu-și mai spună post de televiziune, ci prost de televiziune ! l Între multele reclame
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12124_a_13449]
-
urechii găsite de Jeffrey). Până la urmă, Frank e ucis, Dorothy își recapătă fiul, Jeffrey și Sandy rămân împreună, deși el avusese o aventură cu Dorothy. Toate personajele acestui film, cu excepția lui Jeffrey, se împart în două categorii: cele ireal de normale (Sandy, tatăl ei, familia protagonistului) și cele ireal de disfuncționale (Frank și acoliții săi, Dorothy). Prima categorie e de o artificialitate excesivă, de la casele stas în care locuiesc personajele până la clișeele pe care le debitează. A doua e una extrem de
Fetișul lui David Lynch by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12140_a_13465]
-
fel. Seară de seară se întâmplă ca Esca (Pro Tv), Stoicescu și Mândruță (Antena 1) sau Războiu și Constantin (TVR1), să insiste cu întrebări la care se răspunde aiurea, fiindcă și întrebările sunt așa, adică la care un întrebat, om normal fiind, nu prea are ce să răspundă. Între timp mai vedem câte o emisiune ciudată, cum ar fi. Vai de mine! - nu v-am spus ? Andrei Gheorghe a reapărut la televiziune, la Realitatea Tv (care, între noi fie vorba, s-
Fermecătoarele transmisii în direct by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/12197_a_13522]
-
majoritate covârșitoare a românilor, mesajul lui Iliescu era de altă natură: că lucrurile vor rămâne cum au fost, că schimbările nu-i vor afecta și că nu-i va obliga nimeni să lucreze pe rupte, așa cum se întâmplă în societățile normale. Da, din acest punct de vedere, Iliescu a mințit prin omisiune. Adică n-a spus tot adevărul. Pe de o parte, a păstrat societatea românească în starea de încremenire, sărăcie și dezolare din vremea comunismului. Pe de alta, nu s-
Litera portocalie by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12200_a_13525]
-
romanului Delirul, în Ťtribulațiile ť eroului principal". Și mai departe, și mai limpede: Eroul se mișcă într-un tărîm parcă vrăjit, tot ce-i iese din gură e primit ca perle de o valoare inestimabilă, iar gestul care în mod normal ar atrage Ťpoftirea afarăť mai mult sau mai puțin politicoasă (în situațiile în care însăși Ťpoftirea înăuntruť fusese destul de greu credibilă) devin ocazii pentru veritabile triumfuri". Pe deasupra i se impută ultraprețuitului romancier distanța "prea mare" între "gesticulația nepretențioasă" a eroului
Un inconformist: Cornel Regman (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12208_a_13533]
-
ro). Succesul cuvîntului se reflectă și în derivare: de la bip s-a format verbul familiar, de conjugarea a IV-a, a bipăi (e drept că a putut beneficia și de un model din engleză - verbul to beep -, dar este perfect normală și derivarea independentă). Verbul apare destul de frecvent cu sensul general de producere a unor semnale sonore: "limita e marcată de un post de control care-ți bipăie bagajul" (22, 42, 1997, 16), ,setează o limită de temperatură peste care placa
Bip by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12211_a_13536]
-
Alfa și Omega existenței cotidiene? în reuniuni oficiale sau pe cont propriu, ei își dau acum cu părerea asupra a tot ce mișcă-n lume, de la organizarea economiei, finanțe și politică, la ecologie generală și problemele viitorului omenirii. Evoluție aproape normală, după modificarea radicală a condiției scriitorului petrecută pe parcursul secolului XX. Pentru că despre condiția scriitorului este pînă la urmă vorba. Substanța profundă a artei scrisului, raportul dintre artă și existență nu s-au modificat semnificativ din Antichitate și pînă astăzi; condiția
Suferința scriitorului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/12239_a_13564]
-
și universalitatea. Luat în doze prea mari, cum s-a întâmplat în literatura noastră postdecembristă, susținut fără discernământ de către o critică uniform entuziastă, jurnalul devine nu pur și simplu nociv, ci chiar toxic, creând iluzii de mari succese, dereglând evoluția normală în sensul construcției de semnificații universale. Jurnalul ne menține nu numai în orizontul meschin al unor adevăruri personale și conjuncturale, dar și într-un provincialism al vanităților, incomunicabile (pentru că greu inteligibile) dincolo de limitele unor grupuri restrânse. Terapia indecentă a confesiunilor
Defaimarea jurnalului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12234_a_13559]