529 matches
-
ca și pe parcursul primelor cruciade, regiuni în care au întemeiat diferite state și formațiuni statale. Originile familiei își au rădăcinile de la vikingii normanzi care s-au stabilit în regiunea Normandia din secolul al X-lea. Ei provin din Hiallt, un normand stabilit în Peninsula Cotentin, care a întemeiat orașul "Hialtus Villa" (Hauteville), de la care întreaga familie își trage numele. Primul personaj cunoscut al familiei Hauteville este Tancred de Hauteville. Până la moartea sa (survenită în jurul anului 1041), el a rămas un baron
Dinastia Hauteville () [Corola-website/Science/324450_a_325779]
-
înregistrat o primă victorie, în bătălia de lângă Olivento, asupra noului catepan, Mihail Doukeianos. În 3 septembrie 1041, ei au reușit să îl înfrângă pe un alt catepan, Exaugustus Boioannes, căzut prizonier. În curând, lor li s-au adăugat longobarzii și normanzii din Melfi, conduși de Arduin. În februarie 1042, conducătorul nominal al răscoalei, principele Atenulf al IV-lea de Benevento, a defectat, fiind mituit de către greci, și înlocuit la comandă cu Argyrus. După câteva succese, Argyrus a trecut la rândul său
Argyrus (catepan) () [Corola-website/Science/324475_a_325804]
-
la Constantinopol, unde a primit titlul de "duce de Italia, Calabria, Sicilia și Paflagonia". Atunci când răscoala antibizantină din Apulia a fost suprimată, bizantinii au urmat sfatul său de a încheia o alianță cu papalitatea, pentru a contrabalansa crescânda amenințare a normanzilor în regiune. Tot Argyrus a fost comandantul armatei bizantine, care a refuzat să se ralieze trupelor papale în momentul în care acestea erau înfrânte categoric de către normanzi în bătălia de la Civitate și în care papa Leon al IX-lea însuși
Argyrus (catepan) () [Corola-website/Science/324475_a_325804]
-
de a încheia o alianță cu papalitatea, pentru a contrabalansa crescânda amenințare a normanzilor în regiune. Tot Argyrus a fost comandantul armatei bizantine, care a refuzat să se ralieze trupelor papale în momentul în care acestea erau înfrânte categoric de către normanzi în bătălia de la Civitate și în care papa Leon al IX-lea însuși a căzut captiv. Argyrus a fost catepan până în anul 1058. Foarte puține date se cunosc asupra lui ulterioare acestei date. Se presupune că el ar fi murit
Argyrus (catepan) () [Corola-website/Science/324475_a_325804]
-
Atunci când longobardul Arduin, numit chiar de către bizantini în funcția de "topoterites" de Melfi, iar mercenarii normanzi ai acestuia s-au răsculat împotriva autorității bizantine, liderul întregii răscoale a devenit chiar principele de Benevento, Atenulf. După asasinarea catepanului bizantin Nikefor Doukeianos, normanzii plănuiau alegerea unui conducător din rândul lor, însă, după cum consemnază cronicarul Guglielmo de Apulia, Atenulf le-ar fi acordat normanzilor aur și argint, astfel încât aceștia au căzut de acord să treacă sub comanda sa. În data de 3 septembrie 1041
Atenulf al IV-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324471_a_325800]
-
răsculat împotriva autorității bizantine, liderul întregii răscoale a devenit chiar principele de Benevento, Atenulf. După asasinarea catepanului bizantin Nikefor Doukeianos, normanzii plănuiau alegerea unui conducător din rândul lor, însă, după cum consemnază cronicarul Guglielmo de Apulia, Atenulf le-ar fi acordat normanzilor aur și argint, astfel încât aceștia au căzut de acord să treacă sub comanda sa. În data de 3 septembrie 1041, răsculații l-au înfrânt pe noul catepan bizantin, Exaugustus Boioannes, fiul celebrului general Vasile Boioannes, și l-au luat prizonier
Atenulf al IV-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324471_a_325800]
-
au înfrânt pe noul catepan bizantin, Exaugustus Boioannes, fiul celebrului general Vasile Boioannes, și l-au luat prizonier, ducându-l la Benevento. Cam tot în aceeași vreme, principele de Salerno, Guaimar al IV-lea, a început să îi atragă pe normanzi de partea sa. În februarie 1042, simțindu-se abandonat și probabil mituit de către greci, Atenulf a negociat răscumpărarea lui Exaugustus Boioannes, după care a fugit cu banii pentru răscumpărare în teritoriul aflat sub stăpânirea bizantinilor, unde a murit în uitare
Atenulf al IV-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324471_a_325800]
-
sau Maurikas (în limba greacă: Μαύρηξ/Μαυρίκας) a fost un conducător naval bizantin din a doua jumătate a secolului al XI-lea, implicat în special în războaiele Bizanțului cu normanzii din sudul Italiei. Identitatea sa nu este pe deplin sigură, dat fiind că trei personaje diferite sunt de obicei identificate sub același nume: este vorba de un "Maurex" care a fost un marinar bogat și magnat din Heraclea Pontica; de
Mihail Maurex () [Corola-website/Science/324483_a_325812]
-
comandat o flotă care a reușit să dejoace tentativa contelui Geoffroi de Taranto de a invada Balcanii. În anul următor, el a condus o armată bizantină cu care a debarcat în Apulia și a recucerit Bari, Taranto și Castellaneta de la normanzi. El însă nu a prevenit revenirea normanzilor în 1068, care au atacat din nou Bari. Mai tîrziu, în 1070, el este menționat ca aflându-se în luptă deopotrivă cu contele Geoffroi și cu Robert Guiscard. În jurul anului 1076, potrivit cronicarului
Mihail Maurex () [Corola-website/Science/324483_a_325812]
-
dejoace tentativa contelui Geoffroi de Taranto de a invada Balcanii. În anul următor, el a condus o armată bizantină cu care a debarcat în Apulia și a recucerit Bari, Taranto și Castellaneta de la normanzi. El însă nu a prevenit revenirea normanzilor în 1068, care au atacat din nou Bari. Mai tîrziu, în 1070, el este menționat ca aflându-se în luptă deopotrivă cu contele Geoffroi și cu Robert Guiscard. În jurul anului 1076, potrivit cronicarului Bryennios, Maurex l-ar fi găzduit pe
Mihail Maurex () [Corola-website/Science/324483_a_325812]
-
campaniile împotriva turcilor selgiucizi, iar Maurex l-ar fi sprijinit cu trupe recrutate din rândul numerosului său personal armat. Maurex este în continuare amintit de cronica redactată de Ana Comnena, ca fiind la comanda unei flote comune bizantino-venețiană, cu care normanzii au fost siliți să bată în retragere din Balcani în primăvara lui 1082. El apare menționat pentru ultima dată cu referire la anul 1084, când este pomenit pe scurt (ca "dux Mabrica") de către Guglielmo de Apulia ca fiind comandantul flotei
Mihail Maurex () [Corola-website/Science/324483_a_325812]
-
oprit îm portul Salerno. Pe timpul șederii lor, orașul a fost atacat de cptre pirații sarazini. Salernitanii s-au temut să intră în luptă directă cu agresorii, însă luptătorii normanzi s-au încumetat să îi înfrunte pe musulmani. În curând, temeritatea normanzilor i-a cuprins și pe locuitorii din Salerno și împreună au pus corpul expediționar musulman în derută. Imediat după aceea, Guaimar le-a adresat normanzilor numeroase rugăminți de a rămâne alături de el, dar fără rezultat. Totuși, înainte de a pleca spre
Guaimar al III-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324495_a_325824]
-
agresorii, însă luptătorii normanzi s-au încumetat să îi înfrunte pe musulmani. În curând, temeritatea normanzilor i-a cuprins și pe locuitorii din Salerno și împreună au pus corpul expediționar musulman în derută. Imediat după aceea, Guaimar le-a adresat normanzilor numeroase rugăminți de a rămâne alături de el, dar fără rezultat. Totuși, înainte de a pleca spre Normandia, normanzii au promis că vor face cunoscută nevoia de luptători pentru sudul Italiei. Ca element al conducerii longobarde independente a sudului Italiei, Guaimar a
Guaimar al III-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324495_a_325824]
-
a cuprins și pe locuitorii din Salerno și împreună au pus corpul expediționar musulman în derută. Imediat după aceea, Guaimar le-a adresat normanzilor numeroase rugăminți de a rămâne alături de el, dar fără rezultat. Totuși, înainte de a pleca spre Normandia, normanzii au promis că vor face cunoscută nevoia de luptători pentru sudul Italiei. Ca element al conducerii longobarde independente a sudului Italiei, Guaimar a sprijinit răscoala condusă de Melus din Bari împotriva autorității bizantine. După înfrângerea lui Melus din anul 1011
Guaimar al III-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324495_a_325824]
-
IV-lea de Capua, supranumit "lupul din Abruzzi", la care Conrad s-a conformat. Imediat după aceea, Pandulf a purces la asediul vechii sale capitale, Capua, o acțiune în care s-a bucurat de sprijinul lui Guaimar, ca și al normanzilor aflați sub comanda lui Ranulf Drengot și al catepanului Vasile Boioannes. În 1015, Guaimar l-a numit pe fiul său (rezultat din căsătoria cu prima sa soție, Porpora de Tabellaria, d. cca. 1010), în poziția de co-principe, sub numele de
Guaimar al III-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324495_a_325824]
-
IV-lea l-a înfrânt și depus pe ducele Sergiu al IV-lea de Neapole, însă acesta din urmă a fost reinstalat la putere în 1029 de către o armată normandă de sub conducerea lui Rainulf Drengot, fostul aliat al lui Pandulf, normandul primind pentru ajutorul acordat comitatul de Aversa, primul cap de pod normand din sudul Italiei. În continuare, ducele Pandulf și-a îndreptat atenția către abația de Montecassino. Abatele anterior, care îl sprijinise pe Pandulf, fusese nevoit să fugă în fața invaziei
Pandulf al IV-lea de Capua () [Corola-website/Science/324492_a_325821]
-
o amenințare pentru Guaimar. În 1047, împăratul romano-german Henric al III-lea, fiul lui Conrad, a coborât în sudul Italiei și i-a făcut pe conducătorii normanzi Rainulf Drengot și Tancred of Hauteville vasali direcți ai săi, întărind astfel poziția normanzilor în defavoarea longobarzilor.
Pandulf al IV-lea de Capua () [Corola-website/Science/324492_a_325821]
-
mercenarii săi și s-a retras într-o mănăstire. Fiul său, Ioan al V-lea, a recunoscut supremația principelui Guaimar al IV-lea de Salerno, ajungând să presteze omagiu acestuia. Neapole a constituit ultimul stat din sudul Italiei pe care normanzii l-au subjugat. Ducatul a supraviețuit căderii principatelor longobarde (Principatul de Capua, Principatul de Salerno, Ducatul de Benevento), precum și ducatelor de sorginte greacă (Ducatul de Amalfi, Ducatul de Gaeta, Ducatul de Sorrento). În 1137, ducele Sergiu al VII-lea a
Ducatul de Neapole () [Corola-website/Science/324514_a_325843]
-
de tifos. Tancred a fost căsătorit cu una dintre fiicele regelui Filip I al Franței, Cecilia de Franța, însă nu a avut niciun urmaș. "Gesta Tancredi" constituie o biografie a lui Tancred scrisă în latină de către Raoul de Caen, un normand care a participat la Prima cruciadă și a servit sub Tancred și Bohemund.
Tancred de Taranto () [Corola-website/Science/326937_a_328266]
-
comercial ajuns să domine traficul de mărfuri din Marea Mediterană vreme de un secol, înainte de fi depăsit și apoi înlăturat de către orașele-republici din nordul Italiei, Pisa, Genova și Veneția. În 1073, Amalfi și-a pierdut independența și a căzut în mâinile normanzilor și nu a putut niciodată să-și recapete libertatea. Orașul Amalfi a fost întemeiat ca punct comercial în anul 339, iar primul său episcop a fost numit în 596. În 838, orașul a fost capturat de către Sicard, principe de Benevento
Republica Amalfi () [Corola-website/Science/323316_a_324645]
-
Capua, iar din 1039 în cel al principilor de Salerno. În 1073, Robert Guiscard a reușit să cucerească orașul și a preluat titlul de "dux Amalfitanorum". În 1096, orășenii din Amalfi s-au revoltat, dar mișscarea a fost reprimată de către normanzi în 1101. O nouă revoltă s-a petrecut în 1130, însă orașul a fost nevoit să se supună definitiv în 1131, emirul Ioan, aflat în slujba regelui Roger al II-lea al Siciliei a asaltat Amalfi pe uscat, în vreme ce George
Republica Amalfi () [Corola-website/Science/323316_a_324645]
-
William a invadat partea a franceză a regiunii Vexin și în 1098 a întreprins o campanie în Maine. În timp ce Vexin nu a fost cucerit, din cauza rezistenței puternice a lui Ludovic al VI-lea, în Maine succesul a fost de partea normanzilor. La sfârșitul anului 1099, Robert Curthose s-a reîntors din Palestina. Staționînd în sudul Italiei, aici căsătorindu-se cu Sibilla, fiica unui bogat conte apulian Geoffrey de Conversano, un nepot al lui Robert Guiscard. Zestrea a fost suficientă pentru a
Robert Curthose () [Corola-website/Science/326869_a_328198]
-
, cunoscut de asemenea și ca Boemund I al Antiohiei sau Bohemund de Hauteville (n. cca. 1054 - d. 7 martie 1111) a fost nobil normand din Dinastia Hauteville, devenit primul principe de Taranto (din 1085) și de Antiohia (din 1098), fiind unul dintre principalii conducători ai primei Cruciade. Boemund a participat activ în campaniile contra Imperiului Bizantin organizate de tatăl său, Robert Guiscard. Datorită participării
Boemund de Taranto () [Corola-website/Science/326894_a_328223]
-
fortificate fără a le mai ataca. Trupele bizantine ale lui Alexios Comnen au intrat în contact cu invadatorii normanzi în împrejurimile Joanninei, care fuseseră deja devastate. După tatonări strategice (care denotă capacitățile militare ale ambilor comandanți militari), victoria a aparținut normanzilor, care au administrat o nouă înfrângere bizantinilor la Arta, imediat după aceea. Prestigiul bizantin în regiune a avut mult de suferit în urma acestor evoluții, drept pentru care chiar și Ohrida, sediul arhiepiscopatului de Bulgaria s-a predat lui Boemund. Deși
Boemund de Taranto () [Corola-website/Science/326894_a_328223]
-
Ohrida, sediul arhiepiscopatului de Bulgaria s-a predat lui Boemund. Deși nu a reușit să cucerească și citadela, Boemund și-a stabilit la Ohrida punctul din care să dirijeze cuceririle ulterioare. Între timp, Alexios căuta să semene discordie în rândul normanzilor prin atragerea unora dintre căpeteniile acestora și asmuțirea lor contra lui Boemund. Acesta însă și-a continuat înaintarea, pătrunzând în regiunea Tesaliei și înaintând până în dreptul Larissei. Asediul acestui oraș a durat șase luni, în cele din urmă trupele lui
Boemund de Taranto () [Corola-website/Science/326894_a_328223]