371 matches
-
chiar c-ai reușit să intri într-o încurcătură ca lumea, zise Gaskell. Trebuia să te iei de o blestemată de luptătoare de catch! — Ieși tu afară și liniștește-o! Nici gând! Mai degrabă m-aș juca de-a baba oarba cu un afurisit de rinocer, replică el, întinzându-se pe pat și zâmbind fericit. Știi că în întâmplarea asta există o urmă profundă de ironie a sorții? Trebuia să te apuci tu să emancipezi o neanderthaliană. Eliberarea Femeilor, faza paleolitică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
două întreaga anvergură care trebuie subînțeleasă și pusă în joc. Ca să vorbim pe scurt, înțelegerea este un fenomen pe care-l denumim ca atare, dar a cărei experiență n-o stăpânim destul ca s-o putem circumscrie în cuvinte. Când „oarba“ lui Rilke pronunță cuvântul „înțelegere“, simțim că trebuie să simțim altceva decât lasă să se înțeleagă sensul comun al acestei noțiuni. Eu pot înțelege, de exemplu, miraculoasa literă π caracterul care prescrie o proporție absolută între raza unui cerc și
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
care sânt eu așezat nu-mi permite să văd decât scena; despre culisele din "stînga" și din "dreapta" ei nu am pe ce temei să vorbesc. Totul se rezumă la faptul că sânt aruncat pe scenă, trebuind să joc. Culisele, oarbe pentru mine, sânt primul temei al nimicnicității mele și primul fel în care "vina" se articulează în existența mea. Lucrurile merg însă mai departe: jocul însuși, popasul meu în scenă este pândit în fiecare clipă de neant și generează neantul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
drum, îi e foame, de ce nu l-am ospăta dacă tot nu știe unde să se ducă? spuse fiica cea mare, Alexandra. Pe deasupra, e curat copil, vă puteți juca cu el de-a baba-oarba. — Să se joace de-a baba oarba? Cum? — Ah, maman, te rog, nu te mai da în spectacol, o întrerupse cu ciudă Aglaia. Mijlocia, Adelaida, poznașă, nu se putu abține și izbucni în râs. — Cheamă-l, papa, maman ne dă voie, decise Aglaia. Generalul sună și porunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
decât pentru un înțelept rece, de o impasibilitate orgolioasă și respingătoare. Nu pot concepe o lume mai antipatică decât una de înțelepți. Ar trebui distruși iremediabil toți înțelepții acestui pământ, pentru ca viața să continue a exista mai departe așa cum e: oarbă, irațională. Fiecare stat ar face bine să aresteze pe toți înțelepții și să-i închidă într-un castel părăsit, ca să nu mai tulbure pe nimeni. Căci urăsc înțelepciunea acestor oameni pe care adevărurile nu-i dor, care nu suferă cu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
la banchete stă întotdeauna între Pontifex și dialul lui Iupiter, nu-i este niciodată îngăduit să ia primul cuvântul, ci al doilea, căci se află și el cu totul sub autoritatea Marelui Pontif. Nu se aude nici un răspuns din partea fetiței. Oarba își încordează auzul, cu urechea îndreptată spre altar. Nimic. O cuprinde mila. E speriată, mititica. Ar trebui să-i șoptească cineva să dea măcar din cap că nu. Zâmbește apoi, amuzată. În trecut, eliberarea unui copil de sub puterea tatălui era
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
încă mai păstrează urma vechii înfierări. O vestală nu poate fi pătată de o asemenea pedeapsă, fie că i a fost aplicată ei, fie că l-a lovit pe tatăl său. — Aici, în Atrium Vestae... — În Templul Vestei..., repetă încetișor oarba. Își întoarce ușor capul ca și cum ar dori să urmărească cu privirea forma rotundă a clădirii. Oare Numa, când i-a pus teme liile, a vrut-o ca strajă în jurul focului nestins? — ...fără emancipare sau vreo altă micșorare de drepturi familiale
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
un copil mare ce a rămas, tânjește după ea și își dorește cât mai multă. Dacă vrei s-o pedepsești, mai bine n-o bagi în seamă. Își croiește drum încercând să se apropie de micuța preoteasă. Se lasă liniște. Oarba coboară mâinile pe capul fetiței și pipăie cu vârful degetelor forma pomeților, arcada sprâncenelor și fruntea bombată. Obrajii sunt încă umezi. — Cum te cheamă, drăguță? o întreabă cu blândețe. — Domitia, șoptește pierită de spaimă copila. Occia o apucă pe după umeri
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
fapt vestalele, că ar pune-o în încurcătură. Se întoarce către celelalte ușor îngrijorată: — N-ați uitat de apa sfântă? Una dintre fete o liniștește: — Am fost eu, mamă Occia. M-a însoțit și Publia. Numai voi două? se cutremură oarba. E indecent pentru preotese să umble singure pe drum. — A fost și lictorul cu noi. Bătrâna răsuflă ușurată. Așa mai merge. Nimănui nu-i este îngăduit să se apropie de o vestală. Până și un consul e dator să se
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
simte neliniște. Chiar pericol. De ce tac fetele? Și Domitia și-a vârât din nou palma într-a ei. — Ce se întâmplă? întreabă. — Fulgere brăzdează cerul, i se răspunde. Uite altul! se înalță o voce speriată. — Să ne grăbim atunci, zice oarba încercând să se liniștească. Se apleacă spre fetiță. — Regia..., începe, când copila o întrerupe nerăbdătoare: Acolo mergem, nu? — Da, e chiar în fața ta. O lasă un timp să admire clădirea și statuile ei monumentale. În timp ce se apropie, îi murmură confidențial
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ei monumentale. În timp ce se apropie, îi murmură confidențial: — E fostul palat regal construit de regele Numa. Ridică tonul ca să le îndemne pe celelalte: Haideți mai repede, că ne apucă ploaia! — Dar cerul e senin! Fulgere pe cer senin! se înfioară oarba. Nu sunt de bun augur. Își impune să rămână calmă. Mergem mai întâi să-ți arătăm unde sunt depuse sulițele lui Marte, grăiește către copilă. Mângâie căpșorul văduvit pe păr: — Apoi ne luăm liber toată ziua ca să te sărbătorim. Fetița
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
tine. Apoi coborî vocea: Ți-o spun din nou. Îți garantez că nu am avut nimic de-a face cu toate astea. În acest punct, interveni și Roth, care se adresă procurorului: - Hai să nu ne jucăm de-a baba oarba, Charles. Tot ce faci acum este să arunci momeala. Dacă ai vreo dovadă clară care îl conectează pe clientul meu de atentatul de la tine din apartament... - Weir a ucis doi oameni ieri. Și un agent de poliție. Asta înseamnă crimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
nu e totul jucat și că ne rămânea să ne găsim locul în marele mozaic al hazardului. Apoi, fără să ne dăm seama, cuvintele ne-au dus către copilăria noastră, către miresmele pajiștilor pe care ne jucam de-a baba oarba, temerile comune, cântecele, apa de izvor. Amiaza a bătut clopotul, dar noi nu mai știam dacă era o amiază din copilăria noastră sau una din timpul prezent, cel aspru și deja ruginit. Când a plecat, Josăphine m-a sărutat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
există nici o discriminare formală în privința egalității, atunci înseamnă că doar incapacitatea sau lipsa meritelor cuiva, eventual a unui grup întreg, îl face neeligibil pentru diferite poziții sociale. România colcăie de personaje care se declară liberale și democrate, dar care rămân oarbe la discriminările reale și văd în față doar egalitatea formală. Mă rog, ce vă împiedică să vă afirmați? Naționaliștii români spun asta despre maghiari, rasiștii din România spun asta despre rromi, sexiștii din România spun asta despre femei, elitiștii români
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
98% dintre copii se uită la televizor în timpul liber, mai puțini chiar decât cei care preferă să se joace afară cu prietenii și mult mai puțini decât cei care citesc. Aveam mereu la noi câte o eșarfă să jucăm Baba Oarba. Trișam deseori, cu privirea încordată prin țesătura fină a materialului, dar aveam grijă să mă prefac că mă mișc fără nici un reper încă vreun minut-două, ca să nu atrag atenția. Un pomelnic al jocurilor pe cale de dispariție ar mai cuprinde: Prinsa
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2191_a_3516]
-
se pregătește de trecerea prin cele nouă vămi. Sau să cobori personal în infernul muncii tale de zi cu zi. Întotdeauna mi-au plăcut cârtițele, pentru că nu cer nimic și scot la lumină pământ de flori. Și mai sunt și oarbe așa, ca Homer... Nu mai vorbesc de Paris, Londra, Big Apple etc. (am un poem în care am spus că aș fi dorit să fiu vecinul lui Susan Sontag, iar ea să-mi fi citit poemele, o spuneam în glumă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
casa de bani. * Paza bună atrage atenția. * Nu aduna mai mulți bani decât poți să numeri. * Puterea stă în minte, nu în flinte. * Decât să tragi de-a surda, mai bine tragi cu durda. * Unii se joacă de-a Baba oarba fără să se lege la ochi. * Nu toate caprele fac iezi; unele fac lemne. * Nu toate broaștele orăcăie; unele scârțâie. * Nu toate muștele fac miere, dar toate o mănâncă. * Hoțul nedovedit nu e hoț cinstit. * Prezumția de nevinovăție e o
Comprimate pentru sănătatea minţii recuperate, recondiţionate, refolosite by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/714_a_1242]
-
pe ruinele templului indian -, regizorul de culise trebuia să tragă, ca de obicei, cele trei gloanțe oarbe într-un cilindru de metal, pac, pac, pac, după care - cortina! În seara aceea - ca să nu mai lungesc vorba - gloanțele n-au fost oarbe, nici chioare, nici mioape, nici presbite, ci adevărate; nimeni n-a știut, nici el, nici eu, nici noi, puteam să murim figuranți sau vedete, electricieni sau doamne din rândul întâi. A fost chemat armurierul, dar explicația lui m-a înnebunit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
Chiar tu ai zis că noi două n-am fost niciodată prietene. Așa că de ce-ți pasă ce gândesc eu ? De ce contează asta așa de mult ? Alice a făcut un pas înapoi. Oare Irene chiar putea să fie așa de oarbă ? Chiar și prietenii de soi rău contează. Fie că ești o fată populară, fie că ești o proscrisă, soarta îți e aceeași: după o vreme, cine o persoană nouă nu-ți mai caută compania cu asiduitate. Trebuie să te mulțumești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
virtuozi. Recitările Însă Îmi displă cuseră, mă iritase chiar rîntașul gros turnat În versuri, unele zise „patriotice“. Declamatoarea unui poem de război mă indignase mai mult ca alții, cu monotonia ei urlată vers cu vers: „S-au tot dus la Oarba-n jos“, gîjÎia dînsa transsexual, ca dintr-un gîtlej de tulnic ars de băutură. Tocmai evocarea, În acest registru, a nenorocirii de pe Mureș din septembrie ’44 mi s-a părut indecentă. Celorlalți membri ai juriului, nicidecum. Nu aveau cum să
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
gîtlej de tulnic ars de băutură. Tocmai evocarea, În acest registru, a nenorocirii de pe Mureș din septembrie ’44 mi s-a părut indecentă. Celorlalți membri ai juriului, nicidecum. Nu aveau cum să se simtă jenați de repetiția aceea agasantă „La Oarba-n jos“, ca și cum recitatoarea ar fi arătat Înspre sine, exhibîndu-și propriile răni. „CÎtă sensibilitate, suspinase o doamnă. Ce soartă!“ Spectacolul se terminase, puțini mai rămăseseră afară de mine și de ei În sala neîncălzită, Între ceilalți jurizanți, profesori de muzică, etnografi
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de la cer la pământ. De la paradis la purgatoriu. Povestea din Una pura formalità e atât de puternică încât Tornatore a ținut să și-o însușească cu amândouă mâinile, scriind pe generic „idee și scenariu de Giuseppe Tornatore“. (Scriu ca o oarbă, pentru că cel mai important lucru din film nu-l pot spune, și de aceea trebuie să tot dau ocol cu perifraza.) Între noțiuni absolute opuse, semnul de egalitate e ușor ca pana În 1999, Al șaselea simț de M. Night
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2203_a_3528]
-
aduceau un strop de lumină în copilărie prin zborul frânt al păsărilor de ghips și al păpușilor cu ochi sticloși. Și azi mai simt mâinile moșului Caletcă pe față, parcă avid să îmi ia ochii să-i dăruiască ultimei păpuși. Oarba Femeia ședea ziua întreagă pe prispa casei legănându-și trupul brăzdat de timp și își tot arunca ochii goliți de vedere înspre poartă, semn că aștepta de prea mult timp pe cineva. Mă opream adeseori lângă gardul din bețe de
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
flori de tei și a frunze proaspete de nuc.Mă simte dincolo de gard și întreabă cu glas tremurat dar destul de puternic: Cine-i? Cine-i acolo? Ești tu, fata cea mică a Lenții? Mă îndepărtez speriată de simțul ei de oarbă și mă cuprinde o milă, aproape o revoltă față de nedreptățile ce li se fac unor oameni. Femeia stăpânea din moși-strămoși magia albă și mergea căutând calea cu bățul ei nelipsit pe la toți cei care îi cereau ajutorul. Descânta de toate
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
nu îmi mai amintesc toate ce ni le zicea. Nu știu de unde avea puterea aceea de a ne face sănătoși. După ce pleca, cerul se întuneca în urma ei și natura se dezlănțuia întotdeauna înfuriată că a fost tulburată de cântecul-descântec al oarbei. Norii parcă se luau de piept și trăsnetul ne înfiora despicând zare și cutremurând casele. Totul dura cel mult o jumătate de oră, apoi cerul se limpezea și noi ieșeam din ascunziș ca să privim curcubeul ce se lăsa ca un
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]