353 matches
-
N-ar mărturisi așa ceva în public nici picată cu ceară! — Sunt unii proști..., bombăne Claudia de una singură. — Ce-ai zis? face greșeala Occia să o întrebe. — Cred că fecioarele au aruncat lucrurile sfinte. Ah! Iar povestea asta, suspină cu obidă bătrâna. Dă să treacă mai departe, când Domitia o trage de fustă. — Cum să le arunce? șoptește înfricoșată. N-a scăpat. Mai bine-și înghițea vorbele. Dar n-are încotro: — Când galii au incendiat Roma... Claudia îi ia vorba din
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
privește pierdut de admirație. Rufus pleacă fruntea. Tu, nefericitule, ar vrea să-i spună, ești doar un fricos, crud la trup și la minte. Ai de ispășit o pedeapsă. Dar eu am acceptat de bunăvoie această profesie infamantă. Suspină cu obidă. M-am vândut, căci altminteri aș fi avut negreșit un loc asigurat printre cei două mii de răzvrătiți crucificați de Quinctilius Varus. Nimeni nu-și mai pierdea atunci vremea să te întrebe dacă ești cetățean sau nu. Odată capturat, sfârșeai pe
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
îngână: — Un bivol e târât afară... Instructorul se luminează la chip. — Aha! Deci nu e prea târziu. Abia s-au terminat duelurile între animale. Îl apucă de tunică. — Numai un bivol mort vezi? Celălalt animal nu e? — Nu..., mormăie cu obidă călărețul. Rufus se scarpină, intrigat, în creștet. — Ciudat. De obicei se bat un urs cu un bivol, sau un bivol cu un elefant... ori un elefant cu un rinocer... — Au intrat în arenă călăreții! anunță Pusio. — Ce călăreți? tresare Rufus
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
procopsit cu tot felul de obiceiuri aduse de aiurea, care nu sunt întotdeauna nici frumoase și nici lăudabile, au uitat de tradiția străbună care îi îndemna să-i răsplătească pe cei ce scriu în cinstea lor. Clatină din cap cu obidă. De vreme ce acum nu mai înfăptuim nimic vrednic de laudă, socotim că nici lauda nu-și mai are rostul... — Mărite Nero, îl aduce la realitate o voce sonoră, am ajuns ca-n Roma-ntreagă truda brațelor cinstite să nu mai aducă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
să-i cadă. Nu mai știa ce să creadă. După toate aparențele, se putea să-și fi imaginat totul. Nu-i păsa. Panica Îl istovise, Îl golise. Își șterse fața din nou și zise cu un glas tremurat, plin de obidă. — Ar fi cazul să mă duc acasă. Așteaptă, zise Fraser. Mai Întîi bea puțină bere. — Bine. Dar s-o torni tu. Fraser ridică cana și umplu paharele. Duncan sorbi o Înghițitură, apoi alta. Trebuia să-și țină paharul cu ambele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
gol. - Mă întorc într-o oră, spuse Thom. - Comandă: alarmă ceas, spuse Rhyme sever. Pe ecran, apăru cadranul unui ceas; o setă tot prin comenzi orale să sune exact într-o oră. - Oricum te-aș fi trezit, spuse asistentul cu obidă. - Ei, asta e dacă ești cumva ocupat și uiți, spuse Rhyme cu voe prefăcut sfioasă. Mă asigur doar că mă voi trezi. Nu e nimic rău în asta, nu-i așa? Thom plecă, închizând ușa în urma lui. Rhyme privi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Cosette. Ești mut din maștere sau...? - și-și mișcă arătătorul și mijlociul sugerând cu finețe o foarfecă. Broanteș imită și el mișcarea foarfecei. — Ticăloșii...! - șopti Cosette. Broanteș ridică sprâncenele a mirare. — Nu te mira că spun asta, tinere! - spuse cu obidă Cosette. Crezi că stau aici de bună voie? Aș! Nu ți-aș dori să fii în locul meu! Neavând ce spune, Broanteș sorbi firesc din ceșcuță. Atât mi-a mai rămas - oftă țigăncușa privind în jur. Cămăruța asta, bulendrele și ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Și eu cred că la mijloc e Ruxăndrița! - șopti papagalul. Fiind pasăre, am acces în dormitor. Se petrec acolo niște lucruri că mi se fac penele măciucă. — Și în vremea asta vistieria se golește văzând cu ochii - spuse Ximachi cu obidă. Birurile nu mai are cine le strânge. Vacile nu mai are cine le duce în ciurdă. Albinele nu mai au unde se roi. Pârjolurile se țin lanț. în găini parc-a dat strechea. Oile s-au retras la munte, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vorbe drăguțe, să te asemăn cu ceva frumos... dar nu-mi vin în minte decât îndemnuri la luptă... comenzi... răcnete, urale, cuvântul „iatagan”... e groaznic. — Nu-i nimic - șopti Cosette. Aseamănă-mă cu ce vrei. Păi cu ce? - zise cu obidă spătarul. Pot eu spre pildă, să te asemăn cu Vrâncioaia? — Dar’ cine e asta? - întrebă Cosette. — O femeie foarte frumoasă - răspunse spătarul - da’ până la urmă a intrat și ea în istorie. Cosette tăcu. Pe lângă corabie, delfinii, obosiți să mai înoate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
știam nimic și ascultam înfiorat planșetele care umpleau clasa. Băieții suportau bine loviturile în clipele când le primeau, dar în bănci nu mai puteau, fluturau mâinile înroșite în aer, sau și le vârau deznădăjduiți între genunchi. Plângeau cu înverșunare și obidă nedefinită fiindcă nici unul nu știa să urască, durerea lor era pură și în ea puteai ghici cel mult protestul împotriva ei, a durerii în sine, fiindcă durea, și nu a învățătorului sau a școlii, cu cărțile și istoriile ei care
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Ce v-a făcut? Ce zavistie s-a stârnit? Câteva sunteți și nici acelea nu vă puteți înțelege?... Natalița, nevasta grămăticului, își feri din ochi părul rar cânepiu și se plecă spre genunchii cucoanei Aglaie. —Măria ta, grăi ea cu obidă, noi celelalte toate ne înțelegem. Dar casă bună cu Cristina lui Alexa nu putem duce! — Și tu, Luță, se îndreptă cucoana spre chelăriță, ce ai de împărțit cu nevasta vătavului?... Eu n-am nimica, măria ta, da’ ea n-are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în brațele celui ce-o purta. Cum o așeză în sanie și o învăli cu lăvicerele, omul veni iar în casă și opri limba ceasornicului. A oprit limba ceasului, zise tainic Bezarbarză cătră nana Floarea. Ea ridică din umeri cu obidă. Faptele lui Culi erau cu totul neînțelese, ca și această plecare pripită, dis-de-dimineață. Sluga făcu: Hm! Vârî carabina și înfipse biciul la bourii săniei, dădu fuga să-și ia căciula, și-o îndesă peste părul răzvrătit, căută un toiag într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și aceea fiind, ce-i drept, doar o traducere, cu mijloace artistice superioare, a textului veterotestamentar). Doare, nu-i așa? Să nu disperăm însă. Or fi fost japonezii mai buni la istorie sau la poezie lirică, dar, își spune cu obidă cititorul de astăzi, trebuie să ne luăm revanșa la proză. Să vedem, așadar, cum stau lucrurile mai îndeaproape. Primele mari romane japoneze, Povestea lui Genji de Murasaki Shikibu și Însemnări de căpătâi de contemporana acesteia, Sei Shonagon, sunt scrise în jurul
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
aveam cum să prindem nici o mașină și a trebuit să pornim spre acasă pe jos. În oraș se desfășura un exercițiu de camuflaj. Am cotit spre Buzești. Simțind mirosul de carne, câțiva câini s-au luat după noi lătrând cu obidă. Am rupt-o la fugă pe străzile înguste și la un moment dat m-am des părțit de Anca cu un „la revedere“ schițat. Ajuns pe Calea Victoriei lângă Biblioteca Academiei, s-au decupat din întuneric, venind spre lumina chioară a
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
întâmplat acolo? Cauraincourt își strânse deodată pleoapele, ca și cum ar fi vrut să se apere de o viziune de coșmar. ― Dezastru! Hecatombă de cadavre! țăranii ăia ruși, mujicii... Ah! Ignorau toate ordinele de retragere. Luptau cu încrâncenare, cu un fel de obidă neagră, cu o mare sete de răzbunare... lavă de ură... Ura asta a mujicilor l-a doborât pe Napoleon. N-a fost un război pe viață. Nu, nu! A fost un război pe moarte. Ah, n-ai cum să înțelegi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
numiți Atotputernicul! Să vă supuneți lui. Oh, popor samarinean, cine sînt șarlatanii care te vestesc, care-ți Împuie urechile cu minciuni și promisiuni deșarte! Ei Își atrag pentru sine Îndurarea lui, iar vouă vă cer supunere oarbă, să Îndurați toată obida vieții, vătămări, boli, cutremure, inundații, ciumă, fără crîcnire. Pentru că, popor samarinean, tot ce propovăduiesc Petru și Pavel e o mare Înșelătorie! Deci nu ucide, zic ei! De ce, pentru că asta este menirea lui, a celui Atotputernic! Să-i omoare pe prunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
să spun. — Ei, gata! Oricum Sfatul Bătrânilor tot ar fi aflat. „Înțeleg ce-ai simțit când ai strigat cu glas tare că te-ai creștinat” dădu să spună samuraiul, dar se opri. Și el ar fi vrut să-și arunce obida și ura în obrazul seniorului Tsumura, al Sfatului Bătrânilor aflat în spatele acestuia și al oamenilor cu mare trecere aflați în spatele Sfatului Bătrânilor. — Ce-o să se aleagă de noi de-acum încolo? Nu știu. Seniorul Tsumura o să hotărască. Asta... ne e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
tinerețea, un clocot în abis, / O frunte-ngândurată, ce după vis suspină, / Pornește pe o cale ce nu s-a mai deschis, / E fără greș în toate; în sine e deplină. // Cunoaște-nțelepciunea de a urzi ușor, / De a schimba obida în calmă bucurie, / De-a crede că-i senin un cer vârstat de nor, / De a păși în moarte ca-ntr-o copilărie. // Surâde tinerețea și umblă în durere, / Când o socoți pierdută ea-și urcă veșnicia; / E o nădejde
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Vasile I. Schipor () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93275]
-
știam nimic și ascultam înfiorat plânsetele care umpleau clasa. Băieții suportau bine loviturile în clipele când le primeau, dar în bănci nu mai puteau, fluturau mâinile înroșite în aer, sau și le vârau deznădăjduiți între genunchi. Plângeau cu înverșunare, și obidă nedefinită fiindcă nici unul nu știa să urască, durerea lor era pură și în ea puteai ghici cel mult protestul împotriva ei, a durerii în sine, fiindcă durea, și nu a învățătorului sau a școlii, cu cărțile și istoriile ei care
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
un nenorocit. — Ascultă-mă, am izbucnit, la Cluj, eu... — Du-te cu Dumnezău. Mă dăduse de rușine bătrînul ăsta. Oare cine-l adusese tocmai atunci? Altfel credeam că apar eu În ochii familiei. Ceilalți bunici, Ștefan și Maria, sesizîndu-mi neobișnuita obidă, au Încercat să mă mîngîie. Să-l Îngădui pe moșu’ Ioan că era beteag, iaca, se dusese drept la spital, dar avea drep tate: nu era lăsat să intre În biserică omul care nu-i purta de grijă unuia din
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
RESCU Pe bunicul din partea tatălui meu nu l-am cunoscut niciodată. A murit când avea tata vreo cincisprezece ani. Nici mare lucru n-am reușit să aflu despre el. De la bunica mi-a rămas în cap o vorbă, rostită cu obidă: „A murit ca prostu’, muncind pentru alții“. De la tata am aflat că dacă ar fi trăit bunicul, am fi dus-o mai bine. N-am înțeles niciodată de ce - eu am dus-o bine, oricum -, dar tata, săracul, și astăzi e
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2198_a_3523]
-
titlul Răcituri din cap de porc, am pus la fiert în ea, ce-i drept, mirodeniile tradiționale, dar am adăugat tot mereu și un „vârf de cuțit de mânie închegată, slinoasă, reziduală“ și nu am făcut economie de furie și obidă care, în vremuri de neputință față de puteri violente, s-au dus pe apa sâmbetei și le-au prilejuit astfel revoluționarilor numiți ulterior șaizecișioptiști pancarte roșii de furie. La extragerea oaselor din jumătatea de căpățână, elevul a urmat însă sfaturile maestrului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
dușmani, tot imaginari, bineînțeles, pe care-i descoperea pe după sălcii ori în vîrful stîncilor. Apoi îndreptă pistolul spre Virgil strigînd cît îl ținu gura: Sus mîinile! Virgil se așeză neputincios pe un trunchi de salcie răsturnată, clătinînd din cap cu obidă și rostind rar și apăsat: Smintită făptură, doamne! Bărzăunul mai ucise cîțiva dușmani, apoi se așeză pe salcie lîngă Virgil. Știi de ce nu vreau să meargă Ilinca? întrebă el după cîteva clipe, cu voce mai calmă. Nu mă interesează! răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
mergem la lege și... Nu mai continuă, oricâte vorbe ar fi spus, ar fi fost de prisos. Când ieșiră Ina, Alex și Mihăiță, țiganii se reîntoarseră din drum, umplând strada cu vocile lor revoltate, bulgărind amenințări și cuvinte pline de obidă din care nu lipseau sensurile periferice. În cele din urmă, grupul acestora începu să se destrame. Ina urmări cu duioșie cum Vișinel alergă spre Rafira, cuprinzându-i trupul cu brațele. În sufletul ei doldora de lacrimi, repetă pentru a nu
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
sufletul lui de oamenii legii, că un copil din șatra sa ar aparține unei familii de români, revenea la suprafață cu incandescența unui fier înroșit aflat pe ilău. * La acest ceas târziu de noapte bulibașa Iorgu Stănescu își amintea cu obidă că alergase cu ai săi, săptămâni și zile multe la număr, fiindcă fusese și el învălmășit de zvonul că oamenii legii umblă din șatră în șatră în căutarea unui lucru, a ceva nerostit pe care, din precauție, nu-l deconspirau
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]