1,007 matches
-
psihice au caracter de subiectivitate pură și, din acest motiv, ele rămân interioare fiind prin aceasta strict individuale persoanei bolnavului. Aceasta determină ca procesul de cunoaștere și înțelegere să nu aibă un caracter direct și imediat, întrucât nu poate fi obiectivat, ci numai postulat, prin metoda reflecției filozofice. Demersul cunoașterii epistemologice a naturii morbide a vieții sufletești, se constituie din „discursul bolnavului”, singura formă de acces direct la interioritatea acestuia. Analizând „faptele psihopatologice” cuprinse în „discursul bolnavului” se ajunge la un
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
transformările survenite în existența bolnavului. De aici rezultă faptul că, dincolo de aspectele sale pur și exclusiv pragmatice, medicina oferă perspectiva unui model de înțelegere a omului bolnav, considerat ca „ființă umană în suferință”, precum și a „fenomenului morbid”. Această cunoaștere se obiectivează prin următoarele: a) cunoașterea discursivă și cea intuitivă a stării de boală prin obiectivare, explicare și experiment, în spiritul științelor naturii; b) înțelegerea existenței sufletești anormale sau patologice și a contextelor relațiilor și corelațiilor sufletești rezultate din evidențele înțelegerii; c
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
noțiunea de persoană reprezintă substanța individuală unitară, trăită individual și neobiectivabilă în câmpul cercetării științifice. Știința creează un „obiect” sau un „lucru” (Dinge) și nu o „ființă” (Sein), susține M. Scheler. Dimpotrivă, corpul omenesc sau mai exact „trupul” (Leib) poate obiectiva Eul, dar o persoană nu poate fi considerată ca existență decât dacă se pot ratifica acțiunile ei în câmpul cunoașterii printr-un act de „înțelegere”. Din acest motiv, susține M. Scheler, oriunde poate fi concretizat sau obiectivat un om, ne
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
trupul” (Leib) poate obiectiva Eul, dar o persoană nu poate fi considerată ca existență decât dacă se pot ratifica acțiunile ei în câmpul cunoașterii printr-un act de „înțelegere”. Din acest motiv, susține M. Scheler, oriunde poate fi concretizat sau obiectivat un om, ne va scăpa înțelesul interior al persoanei, semnificația acesteia, întrucât ne vom centra observația numai asupra învelișului exterior, aparent obiectiv, al ființei umane. Pe aceste considerente se poate conchide că orice contact psihiatric cu omul poate fi posibil
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
prin intermediul limbajului, două persoane (G. Amado). Dialogul apropie prin acord. El stabilește o punte de legătură, unind două persoane, dar fără a le unifica. Luarea la cunoștință prin limbaj, a unei persoane de către cealaltă, nu le dizolvă ci le apropie, obiectivând fiecăreia subiectivitatea celuilalt. Prin obiectivizare, limbajul revelează natura și interioritatea persoanei. Dificultățile de limbaj sau pierderea limbajului izolează persoana și generează o stare de angoasă. Acest tip de angoasă creează impresia unei bruște dispariții a propriului Eu, prin absența comunicării
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
instanța care realizează conjugarea sau uniunea dintre „somatic” și „psihic”. Experiențele individuale ne apar ca manifestări ale unui „Eu psihic incarnat și incorporat” (D. Franck). Nu este posibilă nici o experiență fără corp, fapt care ne obligă să admitem că somaticul obiectivează sfera sufletească a persoanei. Acest aspect este de altfel confirmat în cazul tipurilor constituționale, expresie a relației dintre trup și suflet. Orice individ este, așa cum spunea mai sus, o „prezență”. Ca prezență orice persoană este în primul rând un „trup
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
câmpul conștiinței mele, a Eului meu personal. Eu mă simt, mă reprezint, mă recunosc ca individ, prin intermediul propriului meu corp. La corp raportez și persoana și viața mea sufletească. În acest sens K. Jaspers afirmă că „sufletul nu poate fi obiectivat prin categoriile materiale” el fiind resimțit ca o „energie interiorizată a trupului”. Corpul unui individ este „spațialitatea” persoanei acestuia, ceea ce este „vizibil” în exterior din acesta. Sufletul este interioritate pură, imaterială. Cele două părți, trupul și sufletul sunt însă inseparabile
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
anamneza” (ascultarea bolnavului) în cadrul relației „medic - bolnav”. Rezultatul acestei întâlniri este „discursul clinic” în care sunt cuprinse atât bolnavul, cât și relatarea subiectivă a suferinței sale. Acest „discurs clinic” reprezintă „spațializarea și verbalizarea fundamentală a patologicului” (M. Foucault). Discursul medical obiectivează, din punct de vedere patologic corpul uman considerat ca reprezentând „spațiul de origine și de repartiție al bolii” în care sunt reunite anatomicul și fiziologicul. Gândirea medicală, rezultând din combinarea „fiziologiei” (normalității) cu „fiziopatologia” (anormalitatea) operează o „suprapunere exactă a
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
configurație și funcții diferite. Discursul clinic reprezintă „câmpul epistemic” care relatează și explică suferința ca „boală” din perspectiva unei organizări științifice riguros raționale a stării de alteralitate în comparație cu normalitatea. El are un caracter strict codificat ca limbaj, cu structură semantică, obiectivând în felul acesta subiectivul suferinței. Atât narațiunea bolnavului cât și discursul clinic au forme sau „modele” diferite, care exprimă atitudinile față de suferința și boala psihică, pe de o parte, iar pe de altă parte, etapele de constituire ale acestor „modele
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihopatologie, direcția este inversă față de modalitatea de gândire din științele pozitive. Ea se face de la cuvânt către obiectul cunoașterii. Eu însă, ca persoană cunoscătoare, constat că obiectul cunoașterii mele este și rămâne „interior” persoanei, manifestările sale exterioare nefăcând decât să obiectiveze prezența sa interioară. În cazul acesta eu îl resimt ca „subiect” al gândirii mele și îl deduc ca existent în actele prin care el se obiectivează în exterior. Eu voi denumi numai ceea ce, în câmpul conștiinței mele, apare ca urmare
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
obiectul cunoașterii mele este și rămâne „interior” persoanei, manifestările sale exterioare nefăcând decât să obiectiveze prezența sa interioară. În cazul acesta eu îl resimt ca „subiect” al gândirii mele și îl deduc ca existent în actele prin care el se obiectivează în exterior. Eu voi denumi numai ceea ce, în câmpul conștiinței mele, apare ca urmare a unui proces de reflectare (autosau hetero-reflectare). În acest caz cuvântul devenit „termen științific” va fi cel care va denumi „obiectul cunoașterii” mele. Este important de
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihice morbide” (psihopatologie) devin „obiecte ale cunoașterii” prin denumirea lor: nebunie, delir, halucinație, fobie, anxietate, depresie, monomanie, obsesie etc. În funcție de modalitatea în care le percepe conștiința mea reflexivă. Ele sunt și rămân interioare persoanei mele, dar prin „denumirea” lor sunt „obiectivate” sau devin „obiective” pentru ceilalți. Din acest moment începe constituirea cogito-ului psihopatologic. Din acest moment încep să gândesc „fenomenul psihic morbid”. Spre deosebire însă de „limbajul empiric” care este mai precis, mai constant din punct de vedere istoric, „limbajul teoretic
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
caz interesul este deplasat de la „cauză” la „modul de a fi al persoanei”. Cauza determină un discurs clinic, care are un caracter exterior. Modul de a fi al persoanei determină un discurs referitor la interioritatea acesteia. Nosologia psihiatrică încearcă să obiectiveze suferința psihică interioară a bolnavului, pe când discursul psihopatologic caută să descifreze semnificația interioară a subiectului-bolnav psihic. În felul acesta, psihopatologia devine o „teorie a fenomenului psihic morbid”, pe care G. Rosolato o pune în raport de comparație cu „fenomenele psihice
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de punere „la un loc” a exprimării și înțelegerii: domeniul de cunoaștere științifică fiind concluzia acestei întâlniri. Spre deosebire de medicina somatică, în cazul patologiei psihiatrice obiectul științei este interiorizat în persoana bolnavului și are un caracter subiectiv. El nu poate fi obiectivat decât prin intermediul limbajului, mai exact spus, prin acordul care se stabilește între limbajul empiric al bolnavului și limbajul științific al psihiatrului. Aici însă pot apărea confuzii sau exagerări, de regulă din partea psihiatrului, a modului său de „a vedea” și de
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sau eșuează în discuții sterile. Din aceste considerente limbajul, atât în psihologie, cât și în psihopatologie, ni se pare a fi una dintre problemele cele mai importante, întrucât, dat fiind caracterul particular al fenomenelor psihice, normale și morbide, ele își obiectivează natura și existența prin intermediul limbajului. Considerată astfel, din perspectiva gândirii psihopatologice și a „discursului epistemic” al acesteia, nebunia ne apare ca fiind integrată destinului ființei umane, ca un dat deontologic și nu ca un simplu „accident morbid”, ca o boală
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sus, un „adevăr istoric” al persoanei respective (G. Rosolato), o dimensiune particulară a ființei sale, un nou „fel de a fi”, caracterizat prin ruptura, hiatusul, care apare în existența bolnavului și pe care numai discursul clinic al psihopatologiei îl poate obiectiva și supune analizei unui model de gândire fenomenologică. Acum se poate desprinde clar, din cele mai sus prezentate, faptul că „limbajul” și „discursul” referitor la denumirea și descrierea fenomenelor psihice morbide, propriu psihopatologiei, constituie una dintre laturile esențiale ale acestei
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sub forma unui „context lingvistic” în care cuvintele înlocuiesc imaginile concret-obiective ale suferinței somatice din medicina generală, ele fiind purtătoarele trăirilor subiective ale bolnavilor psihici. În felul acesta psihopatologia se constituie ca un domeniu epistemologic, în care subiectul cunoașterii este „obiectivat” numai prin discurs, iar de natura discursului va depinde delimitarea și înțelegerea domeniului de cunoaștere al fenomenelor psihice morbide. 8. Metode și tehnici în psihologia medicală și psihopatologie Atitudinea metodologică Pentru K. Jaspers, în psihopatologie „obiectul”, studiat nu se experimentează
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
specific psihiatriei ca specialitate medicală. b) Modelul filozofic conceptual-fenomenologic, care caută să înțeleagă și să explice semnificația „fenomenului psihic morbid” în raport cu natura umană. Conceptualismul fenomenologic se opune empirismului clinico-psihiatric, întrucât el caută să descopere sensul primar al „fenomenelor clinice” sau „obiectivează” structurile mintale ale bolnavului psihic. În felul acesta se consideră că ceea ce se „obiectivează” în câmpul observației clinice, este de fapt, expresia unei activități a conștiinței modificate a bolnavului respectiv. Pe baza celor de mai sus, se poate afirma că
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
să explice semnificația „fenomenului psihic morbid” în raport cu natura umană. Conceptualismul fenomenologic se opune empirismului clinico-psihiatric, întrucât el caută să descopere sensul primar al „fenomenelor clinice” sau „obiectivează” structurile mintale ale bolnavului psihic. În felul acesta se consideră că ceea ce se „obiectivează” în câmpul observației clinice, este de fapt, expresia unei activități a conștiinței modificate a bolnavului respectiv. Pe baza celor de mai sus, se poate afirma că „psihiatria clinică” urmărește analiza manifestărilor exterioare ale nebuniei, considerate ca „semne clinice” ale bolii
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Diagnosticul clinic este un model de raționament medical de factură fenomenologică ce convertește suferințele bolnavului în boală. El este baza modelului de gândire medicală, dar reprezintă de fapt un aspect de factură „exterioară”, fără a intra în interiorul semnificației suferinței bolnavului. Obiectivează suferința fără a o explica, o determină și definește, denumind-o și clasificând-o. Se impune o interpretare a sensului interior al suferinței. Pentru W. Dilthay, înțelegerea trăirilor individuale și raportul acestora cu ființa celui care le-a trăit, este
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
pe care le vom analiza în continuare: actele Eului, cenzura morală, consecințele actelor Eului, suferința morală. 1) Actele Eului Eul este instanța conștientă a personalității, zona prin care aceasta vine în contact direct cu lumea exterioară, la nivelul căruia se obiectivează conținutul intrapsihic al persoanei respective. Eul obiectivează și satisface nevoile, pulsiunile și dorințele individuale, dar în egală măsură este obligat să se conformeze normelor valorice morale ale Supra-Eului său. Prin aceste „funcții”, Eul devine sediul acțiunilor persoanei respective. În cazul
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
actele Eului, cenzura morală, consecințele actelor Eului, suferința morală. 1) Actele Eului Eul este instanța conștientă a personalității, zona prin care aceasta vine în contact direct cu lumea exterioară, la nivelul căruia se obiectivează conținutul intrapsihic al persoanei respective. Eul obiectivează și satisface nevoile, pulsiunile și dorințele individuale, dar în egală măsură este obligat să se conformeze normelor valorice morale ale Supra-Eului său. Prin aceste „funcții”, Eul devine sediul acțiunilor persoanei respective. În cazul acțiunilor pe care Eul dorește sau este
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
aplicării metodei fenomenologice, inițiată de Edmund Husserl, la studiul fenomenelor educaționale. S-a realizat în acest fel o depășire radicală a experimentalismului behaviorist și a raționalismului eficientist. În anii ’70, cercetarea curriculară sesizase „natura duală” a fenomenelor și proceselor educaționale: obiectivă și subiectivă în același timp. Aplicarea metodelor folosite în științele naturii la studiul fenomenelor pedagogice lăsa neacoperită latura subiectivă a acestora. Or, caracterul eminamente uman al educației era conferit de rolul decisiv al conștiinței. Prin definiție, educația este un proces
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
ci lămurirea unor „fenomene originare ale conștiinței”; ea explorează „lumea dinlăuntrul” fiecărui individ, și nu „lumea din afara” oricărui individ uman113. Care din aceste două lumi este cea „reală”, dacă sunt posibile ambele simultan, dacă numai „lumea trăită” e cu adevărat obiectivă ș.a.m.d. constituie interogații asupra cărora epistemologii nu s-au aplecat încă decisiv. Max van Manen (1984)114 a schițat cinci caracteristici majore ale cercetării fenomenologice: a) focalizarea pe experiența trăită: cercetarea fenomenologică investighează experiența trăită (lived experience). Fenomenologul
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
de stilul instituțional favorizat de context. Această lume a lui, coerentă și unificatoare, nu poate fi decât o lume obiectivă, singura pe care o cunoaște, normalitatea lui, pe care se simte dator să o conserve. Este purtătoare de valori, legitimă, obiectivată de practică. Este lumea lui pentru că aici și-a dezvoltat mijloace de articulare la context, instrumentele cognitive cu ajutorul cărora va trata de acum înainte orice informație. Când spunem că s-a adaptat la context, că și-a dezvoltat mijloace de
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]