352 matches
-
vrea ca fraza pe care o scriu să fie cea pe care femeia o citește în clipa aceea. Ideea mă tulbură atât de mult, încât mă conving că e adevărat: scriu fraza în grabă, mă ridic, merg la fereastră, îndrept ocheanul ca să controlez efectul frazei mele în privirea ei, în cuta buzelor, în țigara pe care și-o aprinde, în mișcările corpului ei pe șezlong, în picioarele ce se încrucișează sau se destind. Alteori mi se pare că distanța dintre scrisul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
scârțâi ca unghia pe sticlă, iar ea ar arunca volumul cât colo, înfiorată. Uneori, mă conving că femeia citește adevărata mea carte, cea pe care atâta vreme ar fi trebuit s-o scriu, cuvânt cu cuvânt, o văd în adâncul ocheanului meu, dar nu pot citi ce e scris acolo, nu pot ști ce a scris acel eu: n-am reușit și nici nu voi reuși să fiu acel eu. E inutil să mă înapoiez la birou, să mă forțez să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
să copiez adevărata mea carte, citită de ea: orice scriu va fi un fals în raport cu cartea mea adevărată, pe care nimeni, în afară de ea, n-o va citi vreodată. Dar dacă, așa cum eu o privesc în timp ce citește, ea ar îndrepta un ochean spre mine în timp ce scriu? Stau așezat la birou, cu spatele la fereastră, dar simt în spatele meu un ochi ce aspiră fluxul frazelor, conduce povestirea în direcții ce-mi scapă. Cititorii sunt vampirii mei. Simt o mulțime de cititori uitându-se peste umărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
mine însumi pentru a deveni purtătorul de cuvânt a ceva definibil, ci doar pentru a transmite ceea ce poate fi scris și așteaptă să fie scris, narabilul pe care nimeni nu-l povestește. Poate că femeia pe care o observ cu ocheanul știe ce ar trebui să scriu; sau nu știe, așteptând de la mine să scriu ceea ce nu știe; dar ceea ce știe cu siguranță este așteptarea, golul pe care cuvintele mele vor trebui să-l umple. Uneori mă gândesc la materia cărții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
să mă învârt în jurul ideii unei interdependențe între lumea nescrisă și cartea pe care ar trebui s-o scriu. Acesta este motivul pentru care scrisul mi se prezintă ca o operație de o asemenea dificultate, încât rămân zdrobit. Privesc prin ochean și-l îndrept spre cititoare. Între ochii ei și pagina cărții zboară un fluture alb. Orice ar citi acum, e cert că fluturele i-a captat atenția. Lumea nescrisă își atinge apogeul în acel fluture. Rezultatul spre care trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
să devină ceva înspăimântător. Proiect de povestire. Doi scriitori, locuind în două vile pe versantele opuse ale văii, se observă unul pe altul. Unul dintre ei obișnuiește să scrie dimineața, celălalt după-amiaza. Dimineața și după-amiaza, scriitorul care nu scrie îndreaptă ocheanul asupra celui care scrie. Unul dintre cei doi e un scriitor productiv, celălalt e un scriitor chinuit. Scriitorul chinuit îl privește pe scriitorul productiv umplând foile cu rânduri uniforme; manuscrisul crește într-un teanc de foi ordonate. În curând, cartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
de admirație: și de invidie; căci simte cât de limitată și superficială e munca lui în comparație cu ceea ce caută scriitorul chinuit. Pe terasa unei vile, în fundul văii, o tânără femeie face plajă citind o carte. Cei doi scriitori o privesc prin ochean. „Cât e de absorbită, cu răsuflarea tăiată! Cu ce gesturi febrile întoarce paginile!“ - se gândește scriitorul chinuit - „Sigur că citește un roman de mare efect, ca cele ale scriitorului productiv!“; „Cât e de absorbită, aproape transfigurată în meditație, de parcă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Nu e așa. Mă aștept ca în cărțile mele cititorii să citească ceva ce eu nu știam; dar pot să aștept asta numai de la cei care așteptau să citească ceva ce nu știau încă. (Din fericire, o pot privi prin ochean pe cealaltă femeie care citește și mă pot convinge că nu toți cititorii sunt ca Lotaria.) — Ceea ce vreți dumneavoastră ar fi un mod de a citi pasiv, evaziv și regresiv, a spus Lotaria. Sora mea citește așa. Văzând-o devorând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
același lucru: dar nu știu dacă e o eliberare sau o condamnare. De ce vin să mă caute tocmai pe mine, în clipa când mă simt înlănțuit de mine însumi, ca într-o închisoare? De cum a plecat Ludmila, am alergat la ochean să mă consolez uitându-mă la femeia de pe șezlong. Nu era acolo. M-a cuprins o bănuială: dacă e aceeași cu cea care a venit la mine? Poate ea e la originea tuturor problemelor mele. Poate e un complot ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
se pare trăsătura caracteristică a Ludmilei: de la o zi la alta, preferințele ei se schimbă, iar astăzi corespund doar propriei ei neliniști. Revenind să mă vadă, însă, poate pare să fi uitat tot ce se întâmplase ieri.) — Pot observa prin ochean o femeie care citește pe o terasă în fundul văii, i-am povestit. Mă întreb dacă volumele pe care le citește sunt liniștitoare sau alarmante. — Cum vă pare femeia? Liniștită sau alarmată? — Liniștită. — Atunci citește cărți alarmante. I-am povestit Ludmilei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
din nou cu observatorii de farfurii zburătoare. De data asta au venit ei să mă caute, ca să controleze dacă nu cumva scrisesem cartea dictată de extratereștri. Nu, dar știu unde poate fi găsită cartea asta - am spus - apropiindu-mă de ochean. De câtăva vreme îmi venise ideea că volumul interplanetar ar putea fi cel citit de femeia de pe șezlong. Femeia nu se afla pe terasă. Dezamăgit, am orientat ocheanul în jurul văii, când am văzut, așezat pe un colț de stâncă, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
știu unde poate fi găsită cartea asta - am spus - apropiindu-mă de ochean. De câtăva vreme îmi venise ideea că volumul interplanetar ar putea fi cel citit de femeia de pe șezlong. Femeia nu se afla pe terasă. Dezamăgit, am orientat ocheanul în jurul văii, când am văzut, așezat pe un colț de stâncă, un bărbat în haine de oraș, cufundat în citirea unei cărți. Coincidența se petrecea la un moment atât de potrivit, încât nu era greu să cred într-o intervenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
în haine de oraș, cufundat în citirea unei cărți. Coincidența se petrecea la un moment atât de potrivit, încât nu era greu să cred într-o intervenție extraterestră. — Iată cartea pe care o căutați, le-am spus tinerilor, oferindu-le ocheanul îndreptat asupra necunoscutului. Unul câte unul și-au apropiat ochiul de lentilă, apoi s-au privit unii pe alții, mi-au mulțumit și au plecat A venit să mă vadă un Cititor, ca să-mi supună o problemă ce-l preocupă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
priceput, bă, din filmele lui Tarkovsky? Cine-mi dă niște bani împrumut? Dezbracă-te că nu-ți fac nimic... Până am terminat școala, m-a durut în cot de socialism. Eu eram vesel și destrăbălat, iar socialismul, vizibil doar prin ochean. Mergeam seara în cimitirul central, beam palincă, dădeam foc la un badog de prenadez, ne puneam vestoanele pe cap și expiram adânc. După un sfert de oră visam. Mihai se ducea la un pietroi greu, îl ridica deasupra capului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
ascultau toate și toți, se deschideau florile, se mândrea femeia-dăscăliță, maică-mea, nu puteam să te smulg de lângă izvor, dragule, parcă vorbeai cu el, vă înțelegeați. Ți-am cumpărat odată, îmi tot povestea, când aveai și tu patru ani, un ochean din ăla cu bucăți de sticlă care se reașază de câte ori miști ocheanul și se formează tot felul de figuri, geometrice sau florale, și atâta l-ai întors pe toate părțile, că până la urmă, ai venit la mine să desfac jucăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
nu puteam să te smulg de lângă izvor, dragule, parcă vorbeai cu el, vă înțelegeați. Ți-am cumpărat odată, îmi tot povestea, când aveai și tu patru ani, un ochean din ăla cu bucăți de sticlă care se reașază de câte ori miști ocheanul și se formează tot felul de figuri, geometrice sau florale, și atâta l-ai întors pe toate părțile, că până la urmă, ai venit la mine să desfac jucăria, să vezi tu florile dinăuntru, nu se poate să nu fie, mamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
lung și întortocheat ajunge pe malul unui lac de culoare roșie, care ți se pare familiar, pe malurile căruia simți că ai mai fost, este miezul zilei, aerul este foarte clar, se poate scruta ținutul pe distanțe bune, faci mâinile ochean la ochi și te uiți peste lac, departe, pe malul de dincolo, unde e seară, zărești un prințișor care seamănă mult cu tine, ba, ce să mai, ești chiar tu, dansezi cu broaștele-țestoase hoinarul de galapagos dezbrăcate de carapacea lor
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
că lupii albi, după ce luau în stăpânire o pădure, le stârpeau până la una. Doar fuga le scăpa dacă simțeau primejdia la vreme. Și lupii obișnuiți părăseau, pentru un timp, locul. Vânătorul ieșea în marginea târgului și, folosindu-se de un ochean, ca marinarii, privea în zare ceasuri în șir, până îl dureau ochii. Terenul era denivelat, numai coline. Cu greu putea fi supravegheat un asemenea spațiu. Și de ales albul de alb. Vânătorul ținea armele în dreapta sa, rezemate de o tufă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
cum și meritau, într-un fel de mausolee, am fost abandonat și eu în cavoul meu cu trei camere. Aveam salon, cameră de studiu (cu un mare glob pământesc de majolică într-un colț și o colecție de stampe și ocheane vechi) și dormitor, demn de un rege sau cel puțin un baron, cu pat cu baldachin în mijlocul încăperii. Am zis noapte bună bucătă resei tot mai adormite și am rămas în întuneric deplin. Am orbecăit până la ușa dormitorului și, când
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
valului. Să ne-nchipuim că Cezar ar fi trăit pe un pământ depărtat de noi, ale cărui raze n-ajung la noi decât într-o mie de ani. Să ne-nchipuim că astăzi Brutus [î]l ucide și noi ținem ocheanul spre acea stea. Acum nu vedem nimic, abia peste o mie de ani am vedea ceea ce în steaua x se petrece astăzi. Pe de altă parte să ne-nchipuim că oameni din toți corpii cerești țin ocheanele îndreptate spre noi
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
și noi ținem ocheanul spre acea stea. Acum nu vedem nimic, abia peste o mie de ani am vedea ceea ce în steaua x se petrece astăzi. Pe de altă parte să ne-nchipuim că oameni din toți corpii cerești țin ocheanele îndreptate spre noi, unii mai aproape, alții mai departe. Și Cezar azi cade de mâna lui Brutus. Cei // din Lună ar vedea astăzi, cei mai de departe mâni, și mai departe poimîni... văile Universului peste o mie de ani. Raza
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
Kegel - acul Cleopatrei. Ecuațiune între puterea noastră de a vedea, între lucrul de văzut și spațiul în care se întinde. 281 {EminescuOpXV 282} Toate instrumentele cari înmulțesc puterea noastră nu sunt decât lungiri ale organelor noastre, în sensul invers perspectivei - ocheane. Un astronom care-și pune ocheană e un animal cu creier contimporan și cu un ochi antediluvian. Cele 360 ale cercului sunt cele 360 zile ale anului egiptean. [2] Ochiul nu poate cuprinde decât o singură unitate, un cub oarecum
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
pentru o sinteză a acestei controverse, v. Simion Mioc, Opera lui Ion Vinea, Ed. Eminescu, București, 1972, pp. 94-95). „Ademenit” (cf. Romulus Dianu, pe atunci redactor la Rampa) de către E. Lovinescu, care îi promisese, prin 1927, publicarea volumului de versuri Ochean (nerealizată), Barbu se va reapropia de Sburătorul, dar, după încetarea apariției acestuia, va încerca să revină la... Contimporanul: „...Nu mai avea nevoie de d. Lovinescu. E drept că nici la Contimporanul Barbu n-a mai scris. S-a jenat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a-i răspunde, de aici de sus nu va putea fi auzit. Începu deci să strige îndemnîndu-l să aprindă un foc. Striga întruna, dar strigătele păreau a fi zadarnice. Și după o jumătate de ceas, nici un foc nu se aprindea; ocheanul fermecat prin care vedea mișcarea frunzelor și șerpii de pe stânci nu-i arăta nici un om. Atunci fură de părere toți să coboare. Auta alese un loc prielnic și îndată auzi un șuierat deasupra tavanului. Luntrea se opri în văzduh, apoi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
verzi: la noi iarba e albastră, în schimb cerul nu e atât de albastru ca al vostru. - Dar luna se vede și de la voi tot așa de frumoasă? - Nu, Auta! îi răspunse Hor. Luna voastră n-o vedem decât prin ocheane foarte puternice. Luna asta e numai a voastră. Planeta noastră n-a avut lună. I-am făcut noi, din metal, două. Lui Auta i se păru că n-a auzit bine: - Cum le-ați făcut voi? Nu înțeleg! - Cum am
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]