395 matches
-
de spinare cu un oftat și părăsi rapid încăperea, ca să se întoarcă într-o clipă: — Du-te, e singură. Țiganca a plecat să fiarbă ierburi. Când a intrat, până să se împace cu întunericul, n-a văzut nimic, apoi, în odăița în care nu era alt mobilier în afară de patul mare cu polog din pânză subțire de borangic, a văzut-o pe doamna Marica și ea cernită stând în fața icoanei și la lumina puțină a candelei citind ceva într-o carte. — Sărut
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
să termin și pe-a patra după sistemul lui cu fonciirea, prin amânări și promisiuni... Ei, nu se schimbă? Cu patru clase am capacitatea, dacă vin și intru undeva funcționar, dimineața mă duc la slujbă, după masă mă întorc în odăița mea cu cărțile mele și mă apuc să învăț... Ce treabă am? Și cu capacitatea luată, pot să dau liceul în particular, să trec pe-a cincea, în particular nu sunt atâtea taxe și din leafa pe care o s-o
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
m-a făcut așa?... Tu m-ai făcut?... Mă bat... Nu-l citi!" Să-i dai unui adolescent un sfat... Va face exact contrariul! Am început să umblu prin anticarii după Swift, Gogol și Dostoievski și îi citeam în mica odăiță a fratelui meu Nilă, care îmi dădea și bani. Îl evitam pe Tolstoi... În ziua aceea l-am găsit pe Pavel cu o femeie și am înțeles de unde știa el atâtea despre literatură: ea îi citea... Era o prietenă, care
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
mă împiedica să-l urăsc și eu: fata cu care trăia. Era o Florică frumoasă, care îl iubea, mică de statură, cu ochii limpezi, subțirică și cu trăsături neobișnuit de delicate. Era fată în casă undeva (acolo îi vizitasem, în odăița ei, unde trăiau împreună). - Da ce-a făcut? îl întreb eu pe Nilă, nu prea curios, cu gândul să nu mă duc. Nilă parcă nici nu mă auzi. Somnolent și cu un aer pierdut, copleșit de gânduri, uită să-mi
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
izbea, un nas strâmb, o gură prea mare sau zbârcituri pe obraz, ca sa înțeleg că era bătrână. Am fost întrebat ce doresc și la răspunsul meu că vreau ochelari am fost invitat să iau loc pe un scaun într-o odăiță întunecoasă de alături. - Rețetă aveți? m-a întrebat doamna. - Nu. - Nu-i nimic. Ce vi se întîmplă? - Nu văd la tablă, i-am răspuns. - Sunteți elev sau student? - Sunt elev... - Și de când nu vedeți la tablă? - Demult. - Cât de demult
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
apăsau, nu știam ce să le răspund și în plus mă enerva acel du-te vino al lui Codrin undeva în curte. "Unde se tot duce?" i-am întrebat pe ceilalți. Unul din ei mi-a răspuns. într-o altă odăiță era nevastă-sa. De-acolo adusese tot ceea ce pusese pe masă. "Și de ce nu vine și ea încoace?!" am spus eu nedumerit. "E unguroaică, mi s-a răspuns, și nu vrea ca ea să audă tot ce discutăm noi!", " Dar
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
o dimineață. Era îngîndurat ca de obicei, absent cu alții dar nu cu sine. Mi-a șoptit: - Mă duc în concentrare. Simplu, parcă mi-ar fi spus un lucru obișnuit, firesc și fără implicații pentru soarta lui. A adăugat că odăița era plătită pe trei luni, puteam să stau, proprietarul știe... Nu era scumpă chiria, un pol pe lună, după trei luni trebuia să plec sau s-o plătesc mai departe... - Bine, Nilă! Lucruri aveam, o plapumă, cearceafuri, restul, care era
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
care stăpâneau viața mea. El mă ascultă atent, îmi spuse că planul era realizabil dacă îl urmăream cu perseverență și continuitate, cum spunea adolescentul lui Dostoievski și mă invită pe Ia el. Locuia, ce întîmplare, pe-aproape de Cărămidari, într-o odăiță însă mai luminoasă și mai bună decât a mea, cu chiuvetă și lumină electrică. - Întâi, zise, să mâncăm (între timp se făcuse seară). Poeții mâncau și ei, continuă punând cartea lui Pillat pe noptieră. Nu știm încă prea bine ce
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
să fac? m-am întrebat. N-am de unde să-i dau lui Diaconescu banii înapoi". Și vizitele mele la el au încetat. Bine că nu știa unde stau. N-a trecut însă o săptămână și a survenit catastrofa. Eram în odăița mea, când am auzit o voce autoritară în curte: - Unde stă domnul Marin Preda? Erau mai multe odăițe în acea curte și o voce i-a răspuns și i-a arătat-o pe a mea. Am auzit o bătaie în
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
la el au încetat. Bine că nu știa unde stau. N-a trecut însă o săptămână și a survenit catastrofa. Eram în odăița mea, când am auzit o voce autoritară în curte: - Unde stă domnul Marin Preda? Erau mai multe odăițe în acea curte și o voce i-a răspuns și i-a arătat-o pe a mea. Am auzit o bătaie în ușă și am sărit din pat în prag se afla Diaconescu, un domn sever, indignat, străin și implacabil
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Nu-mi aminteam să-i fi dat adresa. Am început sa mă bâlbâi, copleșit. Că n-am bani... Că... - Cum n-ai bani? Nu ți-ai încasat leafa de la C.F.R.? a continuat el uitîndu-se bănuitor în jur, în mizerabila mea odăiță. - N-am încasat, nu mai aveam nimic de primit. - Atunci nu trebuia să te împrumuți. - N-am știut... Când m-am dus acolo... Și i-am explicat ce se întîmplase. M-a crezut imediat, dar jignirea tot nu-i trecea
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
aveam să-i răscumpăr acei ani și ce să fac acolo în mijlocul unei lumi care ar fi rînjit: "Uite-l pe-ăsta, cheltui alde tat-său cu el degeaba atâția bani, ca să se întoarcă tot la sapă". Am revenit în odăița mea și i-am scris o scrisoare de. patru pagini. Am pus-o într-un plic și a doua zi m-am dus cu ea pe strada Popa Nan. Vederea acelei clădiri, cu tipografie la subsol, care lucra și scotea
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
o pierde la curse. A avut moșii pe care le-a tocat în felul acesta, case, proprietăți... M-am uitat curios la domnul Sachelarie, când, cu chenzina în mână, ne-am dus toți la bufetieră care își avea mica ei odăiță chiar în tipografie să-i plătim ceea ce ne servise în cont în timpul celor două săptămâni care trecuseră: ouă, lapte, debrețini, brânză, cafele... Domnul Sachelarie a plătit și el și a plecat grăbit. Era nu atât bătrân, cât ros de ani
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
nu fiți că fățarnicii, cărora le place să se roage stînd în picioare în sinagogi și la colțurile ulițelor, pentru ca să fie văzuți de oameni. Adevărat vă spun, că și-au luat răsplata. 6. Ci tu, cînd te rogi, intră în odăița ta, încuie-ți ușa, și roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns, și Tatăl tău care vede în ascuns, îți va răsplăti. 7. Cînd vă rugați, să nu bolborosiți aceleași vorbe, ca păgînii, cărora li se pare că, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
acolo încît să înșele, dacă va fi cu putință, chiar și pe cei aleși. 25. Iată că v-am spus mai dinainte. 26. Deci, dacă vă vor zice: "Iată-L în pustie", să nu vă duceți acolo! "Iată-L în odăițe ascunse", să nu credeți. 27. Căci, cum iese fulgerul de la răsărit și se vede pînă la apus, așa va fi și venirea Fiului omului. 28. Oriunde va fi stîrvul, acolo se vor aduna vulturii. 29. Îndată după acele zile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
o spaimă dureroasă. Se simți părăsit, izgonit, străin și neputincios. Și nici măcar nu putea plânge, de teamă să nu-l ia în râs copiii gazdei. În clipa însă când îi era sufletul mai stors de nădejde, a văzut în peretele odăiței o icoană cu Isus Hristos răstignit pe cruce. Și atunci toată întristarea i-a dispărut ca prin farmec. Nu mai era singur. Dumnezeu îi alina inima... Parva fiind aproape de Năsăud, doamna Bologa venea în fiecare lună să-l vadă, să-l
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
casa în care locuia generalul Karg. În sala mare dinspre uliță, cu ferestrele oblonite, ca să nu pătrundă lumina afară, mâncau ofițerii de la cartierul diviziei, precum și cei de la comandamentul brigăzii de artilerie, care se afla în sat. În fund, într-o odăiță, era popota trecătorilor, adică a celor ce mergeau spre front sau se întorceau de acolo și trebuiau să zăbovească un răstimp pe la numeroasele servicii ale diviziei. Fiindcă întîrziase, Bologa nu mai vru să treacă prin sala cea mare, ci coti
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
veneau de pe coridor, de la bucătăria îndepărtată, cu farfurii pline cu mâncăruri ori cu butelii de vin... De aici o ușă dădea direct spre popota mare, iar alta, în stânga, spre cuibul trecătorilor. Un soldat se repezi și deschise lui Bologa. În odăiță erau numai două mese lungi și o canapea hodorogită, pe care zăcea un morman de mantale, căști, revolvere, săbii, baionete, de-a valma. Masa din dreapta se golise; un soldat, cu capul țuguiat și cu fruntea de un deget, strângea alene
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
vorbă și băuse câteva sticle de vin cu o lăcomie de bețiv precoce, și doctorul Meyer, un ursuz taciturn, suferind de insomnie, cu o dragoste specială pentru "clienții" lui ― cum le zicea celor din tranșee ― și luând masa totdeauna în odăița trecătorilor, fără însă a se amesteca în discuțiile lor. Fiindcă tăcerea devenea apăsătoare, Klapka zise către doctorul Meyer, căutând un ton glumeț: ― Eu pot sta aici până la ziuă, că tot n-am cvartir, iar soldatul îmi păzește în gară bagajele
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pe o ulicioară dosnică, în casa groparului Paul Vidor. Clădirea privea cu fața spre uliță și avea la mijloc o tindă îngustă, cu ușa veșnic deschisă, în dreapta o odaie mai mărișoară, în care se instalase cancelaria, iar în stânga, alte două odăițe: în cea din fund se strânsese groparul, și în cea dinainte, locuința comandantului coloanei. Apostol Bologa luă în primire, de la locotenentul pe care venea să-l înlocuiască, biroul cu cele câteva registre și imprimate. Nu putuse dormi în tren și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
e vorba de urlab și, spre mulțumirea doctorului, îndată se apucă, plin de fericire, să adune lucrurile locotenentului. Ilona se retrase după ușă și nu se urni de acolo până ce Meyer ură drum bun și petrecere frumoasă lui Bologa. În odăița albă, în razele albe ale soarelui tânăr, care râdea la toate ferestrele cu mușcata însîngerată, un val de tristețe își tremura pânzișul. Apostol stătea lângă masă, cu hârtia de concediu în mână, uitîndu-se când la Petre care, de bucurie, mormăia
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
într-o lume străină. Doamna Bologa îi ceru să-i povestească numaidecât toate câte a pățit de când n-a mai fost pe acasă, zi cu zi, mai ales suferințele din spitale. Până să vorbească însă Apostol, care devenise gânditor în odăița grea de amintirile copilăriei, doamna Bologa, întîi ca să-și deșerte inima și apoi fiindcă cu cât îmbătrînea, cu atât se făcea mai vorbăreață, prinse a-i istorisi, la nimereală, fel de fel de amănunte din viața ei și a tîrgușorului
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
două mii de ani! murmură locotenentul de pionieri, iar disprețuitor. Mereu cu iubirea în gură și cu sabia în mînă! Mereu ipocrizia... Și nu ipocrizia ocazională și temporară a luptătorului, ci ipocrizia dogmatizată, devenită instinctivă și inconștientă! Plimbîndu-se de ici-colo, prin odăița strâmtă, Gross se uita din când în când la Bologa, parc-ar fi șovăit să-i dezvăluie toare gândurile. Apoi se opri hotărât. Ochii lui mici scăpărau, iar glasul i se încălzi și căpătă mlădieri stranii: ― Iubirea a dat faliment
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Ilona, o așteptă... Nimic. Îl cuprinse o tristețe chinuitoare când îi trăsni prin cap că fata o fi dormind undeva prin vecini sau la vreo rubedenie. Numai la cină și întîmplător îi spuse Petre că "fetișcana" s-a încuiat în odăița din fund și nici nu crâcnește, parc-ar fi înghețat acolo "cine știe de frica cui"... Ziua următoare i se păru strâmbă, sfărâmată și plină de un miros acru. Nu văzu deloc pe Ilona. De-abia seara o întîlni, în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
șapte... șapte... 8 Apostol Bologa își zicea și simțea că acuma cea mai mare nenorocire pentru el ar fi despărțirea de Ilona. I se părea că viața lui începe undeva, departe, dar de-abia de la Ilona se luminează, ca o odăiță plină de soare și de bucurie. O fericire simplă, tumultuoasă și copilărească îi sălășluia în suflet... Stătea în cancelarie, lucra cu râvnă de slujbaș conștiincios, și vremea îi trecea repede, pentru că la sfârșit îl aștepta Ilona. Iubindu-se, făceau numai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]