468 matches
-
a pune - puI, a spune - spuI, a veni - viI etc. Dezinențe codiționate de tipul de flexiune al verbului: Împlinirea, la nivel morfologic, a formelor verbale și, totodată, a sensurilor gramaticale, atrage după sine, pe de o parte, anularea celor mai multe din omonimii, restrângerea, prin urmare, a polivalenței temelor verbale, pe de alta, crearea unor noi omonimii. Se anulează, în general, omonimia, din interiorul categoriilor gramaticale de timp și mod. Apar alte omonimii, la nivelul sensurilor gramaticale introduse de dezinențe. Două sunt omonimiile
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de flexiune al verbului: Împlinirea, la nivel morfologic, a formelor verbale și, totodată, a sensurilor gramaticale, atrage după sine, pe de o parte, anularea celor mai multe din omonimii, restrângerea, prin urmare, a polivalenței temelor verbale, pe de alta, crearea unor noi omonimii. Se anulează, în general, omonimia, din interiorul categoriilor gramaticale de timp și mod. Apar alte omonimii, la nivelul sensurilor gramaticale introduse de dezinențe. Două sunt omonimiile generale „cauzate” de dezinențe la tema prezentului: • persoana a III-a plural - persoana a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la nivel morfologic, a formelor verbale și, totodată, a sensurilor gramaticale, atrage după sine, pe de o parte, anularea celor mai multe din omonimii, restrângerea, prin urmare, a polivalenței temelor verbale, pe de alta, crearea unor noi omonimii. Se anulează, în general, omonimia, din interiorul categoriilor gramaticale de timp și mod. Apar alte omonimii, la nivelul sensurilor gramaticale introduse de dezinențe. Două sunt omonimiile generale „cauzate” de dezinențe la tema prezentului: • persoana a III-a plural - persoana a III-a singular • persoana a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
atrage după sine, pe de o parte, anularea celor mai multe din omonimii, restrângerea, prin urmare, a polivalenței temelor verbale, pe de alta, crearea unor noi omonimii. Se anulează, în general, omonimia, din interiorul categoriilor gramaticale de timp și mod. Apar alte omonimii, la nivelul sensurilor gramaticale introduse de dezinențe. Două sunt omonimiile generale „cauzate” de dezinențe la tema prezentului: • persoana a III-a plural - persoana a III-a singular • persoana a III-a plural - persoana I singular Dezvoltarea uneia sau alteia din
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
omonimii, restrângerea, prin urmare, a polivalenței temelor verbale, pe de alta, crearea unor noi omonimii. Se anulează, în general, omonimia, din interiorul categoriilor gramaticale de timp și mod. Apar alte omonimii, la nivelul sensurilor gramaticale introduse de dezinențe. Două sunt omonimiile generale „cauzate” de dezinențe la tema prezentului: • persoana a III-a plural - persoana a III-a singular • persoana a III-a plural - persoana I singular Dezvoltarea uneia sau alteia din aceste două omonimii depinde de tipul de flexiune al verbului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sensurilor gramaticale introduse de dezinențe. Două sunt omonimiile generale „cauzate” de dezinențe la tema prezentului: • persoana a III-a plural - persoana a III-a singular • persoana a III-a plural - persoana I singular Dezvoltarea uneia sau alteia din aceste două omonimii depinde de tipul de flexiune al verbului. În același sens, diferă, totodată, și realizarea concretă a dezinențelor care determină omonimia. Prima omonimie caracterizează verbele care aparțin tipului I de flexiune și clasei 2.a. din tipul II. Dezinența omonimiei este
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
persoana a III-a singular • persoana a III-a plural - persoana I singular Dezvoltarea uneia sau alteia din aceste două omonimii depinde de tipul de flexiune al verbului. În același sens, diferă, totodată, și realizarea concretă a dezinențelor care determină omonimia. Prima omonimie caracterizează verbele care aparțin tipului I de flexiune și clasei 2.a. din tipul II. Dezinența omonimiei este -|: (el, ea, ei, ele) cânt|, lucreaz|, coboar|. Cealaltă omonimie caracterizează marea majoritate a verbelor din celelalte tipuri de flexiune. Dezinența
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
III-a singular • persoana a III-a plural - persoana I singular Dezvoltarea uneia sau alteia din aceste două omonimii depinde de tipul de flexiune al verbului. În același sens, diferă, totodată, și realizarea concretă a dezinențelor care determină omonimia. Prima omonimie caracterizează verbele care aparțin tipului I de flexiune și clasei 2.a. din tipul II. Dezinența omonimiei este -|: (el, ea, ei, ele) cânt|, lucreaz|, coboar|. Cealaltă omonimie caracterizează marea majoritate a verbelor din celelalte tipuri de flexiune. Dezinența omonimiei este
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
două omonimii depinde de tipul de flexiune al verbului. În același sens, diferă, totodată, și realizarea concretă a dezinențelor care determină omonimia. Prima omonimie caracterizează verbele care aparțin tipului I de flexiune și clasei 2.a. din tipul II. Dezinența omonimiei este -|: (el, ea, ei, ele) cânt|, lucreaz|, coboar|. Cealaltă omonimie caracterizează marea majoritate a verbelor din celelalte tipuri de flexiune. Dezinența omonimiei este -Ø: (eu, ei, ele) văd, apar, vin, sosesc, vând, prind etc. sau, în cazuri mai rare, -® (semivocalic
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
același sens, diferă, totodată, și realizarea concretă a dezinențelor care determină omonimia. Prima omonimie caracterizează verbele care aparțin tipului I de flexiune și clasei 2.a. din tipul II. Dezinența omonimiei este -|: (el, ea, ei, ele) cânt|, lucreaz|, coboar|. Cealaltă omonimie caracterizează marea majoritate a verbelor din celelalte tipuri de flexiune. Dezinența omonimiei este -Ø: (eu, ei, ele) văd, apar, vin, sosesc, vând, prind etc. sau, în cazuri mai rare, -® (semivocalic): scriU, știU. Prezintă aceeași omonimie verbele neregulate a da, a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Prima omonimie caracterizează verbele care aparțin tipului I de flexiune și clasei 2.a. din tipul II. Dezinența omonimiei este -|: (el, ea, ei, ele) cânt|, lucreaz|, coboar|. Cealaltă omonimie caracterizează marea majoritate a verbelor din celelalte tipuri de flexiune. Dezinența omonimiei este -Ø: (eu, ei, ele) văd, apar, vin, sosesc, vând, prind etc. sau, în cazuri mai rare, -® (semivocalic): scriU, știU. Prezintă aceeași omonimie verbele neregulate a da, a sta, a bea, a lua, precum și compușii lor: daU, staU, beaU, iaU
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ele) cânt|, lucreaz|, coboar|. Cealaltă omonimie caracterizează marea majoritate a verbelor din celelalte tipuri de flexiune. Dezinența omonimiei este -Ø: (eu, ei, ele) văd, apar, vin, sosesc, vând, prind etc. sau, în cazuri mai rare, -® (semivocalic): scriU, știU. Prezintă aceeași omonimie verbele neregulate a da, a sta, a bea, a lua, precum și compușii lor: daU, staU, beaU, iaU, redaU, predaU, preiaU etc. Fac excepție de la această omonimie verbele din tipul II de flexiune, clasa 1.a., a căror rădăcină se termină
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sosesc, vând, prind etc. sau, în cazuri mai rare, -® (semivocalic): scriU, știU. Prezintă aceeași omonimie verbele neregulate a da, a sta, a bea, a lua, precum și compușii lor: daU, staU, beaU, iaU, redaU, predaU, preiaU etc. Fac excepție de la această omonimie verbele din tipul II de flexiune, clasa 1.a., a căror rădăcină se termină în consoana r: a oferi - ofer| (el, ea, ele), a acoperi - acoper| (el, ei), a prospera - prosper| (el, ei) etc. Aceste verbe se caracterizează prin aceeași
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbele din tipul II de flexiune, clasa 1.a., a căror rădăcină se termină în consoana r: a oferi - ofer| (el, ea, ele), a acoperi - acoper| (el, ei), a prospera - prosper| (el, ei) etc. Aceste verbe se caracterizează prin aceeași omonimie cu verbele din tipul I de flexiune și din tipul II, clasa 2.a. Se sustrage excepției verbul a muri: (el) moarE - (eu) mor - (ei, ele) mor. Verbele neregulate a avea și a vrea se sustrag oricărei omonimii: (eu) am
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin aceeași omonimie cu verbele din tipul I de flexiune și din tipul II, clasa 2.a. Se sustrage excepției verbul a muri: (el) moarE - (eu) mor - (ei, ele) mor. Verbele neregulate a avea și a vrea se sustrag oricărei omonimii: (eu) am, vreaU - (el) arE, vrea - (ei) aU, vor. Verbul a vrea păstrează omonimia persoana a III-a plural - persoana a III-a singular doar în limba vorbită: (eu, ei) vreaU. Dezinențe condiționate de modul verbului Variațiile dezinenței privesc modurile
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
clasa 2.a. Se sustrage excepției verbul a muri: (el) moarE - (eu) mor - (ei, ele) mor. Verbele neregulate a avea și a vrea se sustrag oricărei omonimii: (eu) am, vreaU - (el) arE, vrea - (ei) aU, vor. Verbul a vrea păstrează omonimia persoana a III-a plural - persoana a III-a singular doar în limba vorbită: (eu, ei) vreaU. Dezinențe condiționate de modul verbului Variațiile dezinenței privesc modurile a căror expresie se constituie pe baza temei prezentului, adică, indicativul, conjunctivul și imperativul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Dezinențe condiționate de modul verbului Variațiile dezinenței privesc modurile a căror expresie se constituie pe baza temei prezentului, adică, indicativul, conjunctivul și imperativul. Între conjunctiv și indicativ se afirmă două elemente de variație a dezinențelor: • conjunctivul prezintă pentru toate verbele omonimia: persoana a III-a plural - persoana a III-a singular: (să) cântE, lucrezE, apropiE, doarm|, soseasc|, coboarE, urasc|, aflE, dea, ia, aib| etc. • la persoana a III-a singular (și plural, pentru conjunctiv), dezinențele indicativului și conjunctivului se inversează, în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aspectul realizării concrete a dezinențelor, în raport cu celelalte verbe din tipul de flexiune la care aparțin: (el) ofer-|/să ofer-E, față de (el) vin-E/să vin-|, soseșt-E/să soseasc-| etc. La imperativ singular, forma afirmativă, dezinențele intră într-un alt „joc” de omonimii cu indicativul. Dezinența pentru persoana a II-a a imperativului este, în general, omonimă cu dezinența pentru persoana a III-a a indicativului: dezinențele -|: (el) cânt-|!/cânt- | (tu)!, (el) lucreaz-|!/lucrez- | (tu)!, (el) coboar-|!/coboar- | (tu)!, sau -E, în funcție de tipul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
bisilabice a căror rădăcină se termină în africatele ¥, ©: plâng-I!, trec-I!, merg-I!, tac-I! etc. și unele verbe cu rădăcina terminată în sonantele n sau r: rămâ-I!, răsar-I!, apar-I! etc. Compușii acelorași verbe, însă, păstrează prima omonimie, cu persoana a III-a a indicativului: (el/deplâng-E/deplâng-E (tu)!, (el) petrec-E/petrec-E (tu)! etc. Pe de altă parte, aceleași verbe simple, care prezintă și la imperativ dezinența -I,ân mod obișnuit, revin la prima omonimie, mai generală, atunci când
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
însă, păstrează prima omonimie, cu persoana a III-a a indicativului: (el/deplâng-E/deplâng-E (tu)!, (el) petrec-E/petrec-E (tu)! etc. Pe de altă parte, aceleași verbe simple, care prezintă și la imperativ dezinența -I,ân mod obișnuit, revin la prima omonimie, mai generală, atunci când formează corp comun, sub aspect fonetic, cu un pronume personal, formă scurtă: plâng-E-l! trec-E-o! (tu). • Câteva verbe prezintă la imperativ forme particulare, explicabile din perspectiva istorică a limbii (ca și formele regulate, de altfel): a face - fă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
timp cu unele dezinențe variabile în funcție de tipul de flexiune al verbului. Are loc acum o nouă regrupare a verbelor, în două mari clase: • verbele din tipurile I și II2.a. de flexiune; • celelalte verbe. Diferențele stau în dezinențele care realizează omonimiile „personale”, adică în dezinențele de persoana a III-a singular și plural. Verbele din prima grupă prezintă dezinența -|, la singular și plural: cânt-|, lucreaz-|, coboar-|, în timp ce celorlalte verbe le este caracteristică dezinența -E, la singular: soseșt-E, urășt-E, apar-E, vind-E, rămân-E
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cobora, ura, prindea etc. • dezinența -®, la persoana a III-a plural: cânta-U, lucra-U, dormea-U, sosea-U, cobora-U, ura-U, părea-U, prindea-U etc. Celelalte dezinențe nu sunt specifice imperfectului și sunt indiferente la tipul de flexiune al verbului. La imperfect apare o nouă omonimie, datorată dezinenței, între persoana I, singular și persoana I, plural: (eu, noi) cântaM, lucraM, dormeaM, soseaM, coboraM, uraM, păreaM, vindeaM, prindeaM etc. 3. mai mult ca perfectul, timp indiferent la tipul de flexiune al verbelor: • dezinența -M, la persoana I
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-M etc. • dezinența -ȘI, la persoana a II-a singular: cântase-ȘI, lucrase-ȘI, dormise-ȘI, sosise-ȘI, coborâse-ȘI, urâse-ȘI etc. • dezinența -Ø, la persoana a III-a singular și plural: cântase, cântaseră, lucrase, lucraseră, dormise, dormiseră etc. Omonimia dintre persoana a III-a singular și persoana a III-a plural, existentă în limba vorbită, este anulată, în limba literară, de morfemul -ră-, situat intre tema de mai mult ca perfect și dezinențele de plural, la toate verbele, indiferent
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
absente din structura altor forme temporale: -ȘI, de la persoana a II-a singular și -Ø, de la persoana a III-a. Comun cu mai mult ca perfectul este și morfemul -R|-, caracteristic formelor de plural, prin care se înlătură mai multe omonimii: persoana a III-a plural - persoana a III-a singular, perfect simplu: cântă/cântară, la toate verbele, perfectul simplu - imperfectul, la persoanele I și a II-a, numai la verbele din tipul I de flexiune: cântam - cântarăm - cântarăți etc. • La
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
accentul formei de perfect simplu cade pe flectiv la toate verbele. La persoana a III-a a verbelor din tipul I de flexiune, dezinența se suprapune peste sufixul de perfect, ceea ce face ca accentul să devină elementul principal în înlăturarea omonimiei cu prezentul indicativ: cânt°/cântă, apropiè/apropie etc. Observații generale: Verbele cu flexiune neregulată, la nivelul rădăcinii și al temelor verbale, prezintă neregularități, atât în realizarea lor concretă morfo-fonetică, cât și în omonimiile pe care le provoacă acestea din urmă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]