5,154 matches
-
Universalitatea creștină, însă, se construiește diametral opus la nivel personal, cât și la nivelul comuniunii, pornind din interiorul omului, înălțându-l spre Dumnezeu, spre Împărăția Sa, pe care o „invocăm” să vină. Și, într-adevăr, această legătură lăuntrică, ființială și ontologică a omului cu Dumnezeu se încununează cu unirea în chip tainic prin Euharistie, prin Sfânta Liturghie, un „bun prețios deja dat, existent, care trebuie numai reînviat și revalorificat” , evidențiind faptul că este datoria Bisericii să se implice în spiritualizarea societății
DESPRE SPIRITUALITATEA EUHARISTICĂ ÎN TIMPURILE NOASTRE PRECUM ŞI DESPRE NICOLAE AFANASSIEFF ŞI ECLESIOLOGIA EUHARISTICĂ [Corola-blog/BlogPost/378087_a_379416]
-
mai important rod al întregii vieți și spiritualități creștine, așa cum se întâmplă la sfinți, nu este sentimentul sau realizarea vreunei "vrednicii", ci a unei nevrednicii . Cu cât te apropii mai mult de Dumnezeu cu atât devii mai conștient de nevrednicia ontologică a întregii făpturi înaintea lui Dumnezeu, de darul Său către noi. O astfel de spiritualitate este absolut incompatibilă cu ideea de "merit", cu orice care ne poate face, în sine și prin sine, "vrednici" de acel dar. Căci, așa cum scrie
DESPRE TEMEINICIA SFINTEI EUHARISTII… de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 2005 din 27 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378172_a_379501]
-
o ontologie în alta ca în Mortua est, sau O rămâi. Frumosul estetic survine aici (din perspectiva celui ce încearcă să aducă în vizibilul nostru complicatele ei meandre) ca iluminare a Stării d’întîi. Aceea care „...este chiar o stare ontologică: imagine absolută, transcedentală. Dar nu ca Ființă exprimată în idei (ca în filosofia occidentală) și nici ca Mister (redat de Icoana divinului, ca în fenomenul religiosului în general) ci ca Enigmă.” (p.17.) Potrivit lui Amăriuței, dimensiunea specifică și singulară a
Constantin Amăriuţei şi inepuizabilul subiect al literaturii române: Mihai Eminescu [Corola-blog/BlogPost/93533_a_94825]
-
era lipsă de viață și voință,/ Când nu s-ascundea nimica, deși tot era ascuns.../ Când pătruns de sine însuși odihnea cel nepătruns.” Ceea ce (ni se mai spune) transpare dincolo de ele este tocmai „substratul (o sub-stare) metafizic” al unui discurs ontologic de o „admirabilă și precisă precuvântare a lumii, o spunere a ei înainte de cuvinte.”(p.30.) Nu fără o tentă de malițiozitate, Amăriuței îl taxează pe Călinescu, cel ce nu a rezistat ispitei de-a explica cultural „ideile” cuprinse în
Constantin Amăriuţei şi inepuizabilul subiect al literaturii române: Mihai Eminescu [Corola-blog/BlogPost/93533_a_94825]
-
I trimite și către alte teritorii culturale precum Teogonia lui Hesiod sau Metamorfozele lui Ovidiu. Dar, nu numai atât. Reproșurile față de Noica se amplifică, pornind și de la faptul că asimilează neființa din versurile lui Eminescu cu Haosul, trecând „de la neființa ontologică (negativă), la mitologie.” Or, subliniază eseistul, „...ceea ce Eminescu exprimă prin Nepătruns, haos omogen, nediferențiat, sau matrice cosmogonică (haos-mamă pentru punctul Tată)” apare din temeiurile unei intuiții cu totul aparte de aceea a Haosului (Neființă). Fapt evident acolo unde Eminescu scrie
Constantin Amăriuţei şi inepuizabilul subiect al literaturii române: Mihai Eminescu [Corola-blog/BlogPost/93533_a_94825]
-
propriei sale ființe’’. Din poemele Marianei Didu transpare un anume ecou din zarea gândirii lui Lucian Blaga și anume: ființa umană deplină - indiferent dacă o numim, în prezentul volum, Iubit, Iubită, Brâncuși, Eminescu, Picasso, Dali, Chagall... - rezultă dintr-o mutație ontologică unică în univers ,,prin modul de existență în orizontul misterului și pentru relevarea acestuia’’. Spre deosebire de omul paradisiac (gândit de Blaga drept un preludiu al ființei umane, căruia îi este proprie existența în orizontul lumii date și care constituie baza vieții
,,Poemele fiinţei’’ de Mariana DIDU [Corola-blog/BlogPost/93548_a_94840]
-
5), și un sânge al lui Iisus Hristos și membri unii altora (Rom. XII, 5), ajungând toți împreună Trup al lui Iisus Hristos" (I Cor. XII, 27). De aceea, credincioșii care nu participă efectiv la Taina Comuniunii, nu sunt legați ontologic de Iisus Hristos și nici integrați pe deplin în inima Bisericii. Ei sunt coardele de viță în care nu mai curge seva de viață din rădăcina butucului și care, deci, se usucă, pentru a - fi tăiate și aruncate în foc
CÂTEVA REFERINŢE DESPRE CARACTERUL COMUNITAR AL SFINTEI EUHARISTII… de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 2000 din 22 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382137_a_383466]
-
de credință: "Unirea credinței și împărtășirea Sfântului Duh, cerând...". Comuniunea euharistică implică deci, unitatea sau comuniunea credinței întregi, convingerea că în Sfânta Euharistie ne împărtășim cu însuși Trupul și Sângele lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul și credința despre Biserică, ca unitate ontologică profundă a creștinilor cu Iisus Hristos și întreolaltă în Iisus Hristos, datorită Sfântului Duh. Fără unitatea credinței realizată mai întâi, nu poate avea loc comuniunea euharistică. Tendința manifestată în ultima vreme de unele cercuri ecumeniste, ce recomandă comuniunea chiar și
CÂTEVA REFERINŢE DESPRE CARACTERUL COMUNITAR AL SFINTEI EUHARISTII… de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 2000 din 22 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382137_a_383466]
-
ne sunt date lucrurile ca fenomene. Fenomenologia, vasăzică, avea ca scop analiza activității conștiinței intenționale. Din conferința Timp și Ființă se desprind următoarele idei călăuzitoare: a) ” Ființa înseamnă, încă de la începuturile gândirii occidental-europene și până astăzi, ajungere-la-prezență”, care are rolul ontologic al liniuței de unire dintre timp și ființă; b) ” Ființa și timpul se determină reciproc, însă în așa fel încât nici ființa nu poate fi numită drept ceva temporal, nici timpul drept ceva ce ființează”; c) ”A lăsa să ajungă
MARTIN HEIDEGGER ŞI KARL JASPERS – ULTIMII MOHICANI AI MARII CUGETĂRI ÎNTR-O LUME CU SPIRITUL TOT MAI MIC de GEORGE PETROVAI în ediţia nr. 1502 din 10 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382210_a_383539]
-
referință universală: Trilogia Filosofică, Trilogia Sociologică, Christ și Condiția Umană și altele, cărora le-a adăugat numeroase studii și articole la fel de prețioase și nemuritoare. Ernest Bernea a fost și este marea sinteză a Filosofiei creștin-ortodoxe româno-universale, care a conturat ființa ontologică în Chipul lui Dumnezeu și Persoana, pe Întruparea lui Dumnezeu ca o mistică a îndumnezeirii Omului. El și-a însumat plenar timpul, spațiul și cauzalitatea Neamului dacoromân traversând înțelegerea istorică printr-o suferință profundă demnă de jertfa Adevărului, intuind profetic
Cinstirea Fecioarei MariaI în slova marilor poeţi creştini [Corola-blog/BlogPost/93237_a_94529]
-
dintr-o magică zare / de dincolo de ziduri plesnite / de șanțuri cu apă secată" (ibidem). Sumbru prinț, "exilat din cetate / tîlhar lasciv de-asfalt și de ruine / alungat în hățiș de arini"(ibidem), poetul e, firește, un eșantion al unei crize ontologice, dar și al uneia legate de ambianță, de momentul și locul ce-l circumscriu. Aspirația sa e înspre o libertate ce are pentru noi anume conotații inevitabile, marcată de un regret al ireversibilei neîmpliniri: "Născut pentru a fi liber / ca
Patria în variante by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8235_a_9560]
-
de o surprinzătoare noutate asupra unor texte analizate anterior de zeci, poate sute, de exegeți: "Ca autentice exerciții de inițiere în structura teatrală a existenței, textele fantastice ale lui Mircea Eliade aduc în prim-plan și personaje-actori. Datorită statutului său ontologic ambiguu, actorul are posibilitatea de a mistifica prezentul și de a se insinua prin intermediul imaginarului într-o realitate virtuală. Prin prisma spectacolului, imaginarul devine concurentul realului. Dacă în realitate există bariere psihologice, sociale sau de altă natură, în imaginar destinul
Ion Simuț și școala sa de critică by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/8240_a_9565]
-
vîrsta de 18 ani în Franța, de unde a continuat să vagabondeze spiritual între Atena, Ierusalim și Roma, în încercarea de a realiza o sinteză între iudaism și occidentul filozofic, o filozofie a moralei și adevărului nomad, bazată pe transcenderea egoismului ontologic în raporturile cu "ceilalți". Lui Mozart, Nietzsche, Cannetti, peregrinările le-au fost dictate de temperament (mobilitate, neliniște interioară) dar și de detalii biografice legate în bună măsură de evoluția operei (mai ales la Mozart) și carierei lor. Strămutarea lui Levinas
Peregrini și peregrinări by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/8316_a_9641]
-
anume; așa încît atunci cînd sînt date faptele externe care trebuie să se finalizeze în experiența senzorială, emoția să fie imediat evocată". Nu cumva suprapunerea eului poetic cu obiectul poeziei, clamată de exegetul nostru, ar deveni imposibilă fără o mediere ontologică? Ce să comunice, în definitiv, eul poetic, oricît de restricționat, oricît de alambicat, decît substanța trăirii sale, ce să vehiculeze textul decît semnificațiile, în sublimare estetică, ale unei asemenea trăiri? Magistru al intelectului suveran, Paul Valéry nu se sfia a
Dificultățile unei "panorame" (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8445_a_9770]
-
se substituie criteriului estetic, îl uzurpă sub semnul unui iluzoriu "progres". Pseudodiacronia operată de exeget eșuează într-o scară de valori indubitabil grevată de prezumția extraestetică, de schema doctrinară. Dar e oare posibilă, Doamne, o justificare a poeziei prin expulzarea ontologicului? E oare acceptabil să hipertrofiezi limbajul în așa grad încît ființa să fie taxată doar ca un producător de limbaj, ca un secretor inert al acestuia? Să reprezinte individualitatea creatorului exclusiv o mască sau un șir de măști lingvistice menite
Dificultățile unei "panorame" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8469_a_9794]
-
articolele sale de tinerețe, subordonate unei orientări care predica necesitatea sacrificiului, ca o condiție sine qua non a renașterii obștești, care se străduia a face prozeliți. Angelismul livresc trece într-o spectaculară demonie: "Este un Ťprea multť care modifică statutul ontologic, și nu doar detaliile cuiva. Lucifer nu era un înger de rînd, ci un exces de înger, după cum Legiunea care își luase numele de ŤArhanghelť ajunsese să întruchipeze excesul de arh-anghelitate". Care să fie explicația bizarei schimbări? O pierdere a
Noica între extreme (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8513_a_9838]
-
valoarea emblematică a trecutului și să coboare astfel la originile romantismului european. E cel dintîi scriitor român care privește trecutul nu ca un moldovean ori un muntean aflat în prea rapidă tranziție, ci ca un romantic incurabil, care descoperă valoarea ontologică a timpului trecut. "De ce oare cu cît ceasurile, zilele și anii se înmulțesc asupra lui, cu atîta mai mult omul se uită în urma sa, și din căutătură în căutătură se oprește cu plăcere la cele mai departate aduceri-aminte, aducerile-aminte a
Inventatorul melancoliei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8384_a_9709]
-
între viață și operă, între vorbă și context, între temperament și teorie. Multe glume se bazează pe tehnica autoreferențialității (valabilitatea unei idei dispare în momentul în care e aplicată asupra ei înseși) sau pe schimbarea contextului. De pildă, logica argumentului ontologic, atunci cînd nu este aplicată în cazul existenței lui Dumnezeu, ci în cazul existenței diavolului, își arată imediat precaritatea: "Sfîntul Anselm de Canterbury a propus în secolul al XI-lea faimosul argument ontologic pentru demonstrarea existenței lui Dumnezeu. Conform acestui
Masa encefalică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7751_a_9076]
-
pe schimbarea contextului. De pildă, logica argumentului ontologic, atunci cînd nu este aplicată în cazul existenței lui Dumnezeu, ci în cazul existenței diavolului, își arată imediat precaritatea: "Sfîntul Anselm de Canterbury a propus în secolul al XI-lea faimosul argument ontologic pentru demonstrarea existenței lui Dumnezeu. Conform acestui argument, pe care îl vom expune într-o formulare ceva mai rafinată decît cea a Sfîntului Anselm, existența lui Dumnezeu se deduce în mod necesar din ideea de Dumnezeu, care nu este alta
Masa encefalică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7751_a_9076]
-
deci vădit impalpabil". Au fost stimulate un limbaj oneros, o aparatură teoretică greoaie, exterioară naturii operelor, care se străduiește a se recomanda pe sine, contribuind prea puțin la progresul contactului estetic cu acestea, un contact neapărat emoțional, printr-un circuit ontologic între subiect și obiect, ori natural speculativ, reverberînd jocul neconstrîns al intelectului critic. Unui gen de excese i s-a opus un altul, concretului artistic sau pseudoartistic, similar derutant în enorma-i expansivitate, i s-a contrapus un discurs abstractizant
Amurgul metodelor by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7993_a_9318]
-
că ea deține o conștiință a întregului. Critica deplină integrează totul, însă totul e reductibil la existentul semnificat în gândire. Critica - în definitiv, arta - dă, ori se află în, măsura lucrurilor. Ele pot fi altfel, dar nu altceva decât configurații ontologice. Critica în care pare a crede acest comentator sedus de dogme și totuși nedogmatic este, totuși, una clar (de)limitată. E critica placată pe particular. "Nu pretindea el șT. S. Eliotț, vorbind despre funcția criticii, un simț foarte dezvoltat al
Între crize și profeții by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/8163_a_9488]
-
mea mă lasă realmente din ce în ce mai indiferent, probabil pentru că, prin firea lucrurilor, m-am maturizat. Ba chiar, oribil cuvînt, am îmbătrînit. N-aș mai putea accepta vanitatea scriitoricească și nici un alt soi de vanitate, deoarece aceasta e inconsistentă, jenantă ca semnificație ontologică, recurgînd la reprezentări convenționale, la trucaj, la mască. Macerat de sentimentul că e prea puțin ori nimic, vanitosul teatralizează ieftin, introduce un manechin care să i se substituie. În situația unui om de litere, un manechin ce așteaptă să fie
GHEORGHE GRIGURCU: "La judecata de apoi a literaților, nădăjduiesc să fiu sancționat cu precădere ca poet" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/8077_a_9402]
-
timp pierdut. Mergea mîndru, cu pieptul înainte și cu spatele (altora) în spate. Cînd lucrurile se întîmplă peste noapte înseamnă că se întîmplă ziua. Numai dacă aș fi în pielea pleoapelor tale ți-aș deschide ochii după pofta inimii. Misterul ontologic stă în lăbuțele jucăușe a două pisici. Pentru că nu voia sa fie universal n-a urmat nici o universitate, asta pînă la 47 de ani cînd, obosit de hoinăreală, s-a așezat cuminte într-o bancă înverzită. Pentru că habar n-avea
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/6962_a_8287]
-
numit și versul de arte maior, a dominat o bună parte a epicii. Cum a ajuns acest vers pînă la Dosoftei, e greu de spus; însă frapează utilizarea lui în cîteva dintre cele mai expresive fragmente, destinate să evoce slăbiciunea ontologică a omului, precaritatea definitorie a ființei noastre. „ Giuncii și cu tauri mă-mpresoară, Cu căscate guri, să mă omoară, Ca leii ce apucă și zbiară, Cu gurile rînjite, pre hiară. Și ca apa fui vărsat afară, Și oasele mi să
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
nu putea s-o aibă. Poezia lui nu e spectaculoasă. Nici senzorialitate deosebită, nici imaginație fastă, nici metafizică, nici bolgii baudelairiene, nici raport cu lumea original și intens. Nedeterminare, lume de nisip. Ceea ce n-o împiedică să aibă o semnificație ontologică, iar pe M.I. să fie mare poet. Notorietatea i-o dă postum G.L., cu meritul că, deși surprins, sau părând surprins de ce auzea, a pus toate întrebările acute fără să devină voyeur, cu interes real și menținând tot timpul un
însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/4311_a_5636]