337 matches
-
o bufonerie crudă, în care se amestecă Shakespeare, Whitman, Sofocle, Faulkner ș.a. Moartea, negrul, încremenirea și roata (calul încremenit, precum în Proiect pentru un monument eqvestru), absurda comedie umană și literară devin teme constante, de unde și cinismul, ironia, mizantropia ușor oraculară, care acum iau locul sentimentalismului. Apetența pentru discursiv rămâne, uneori cu izbucniri onirice ori expresioniste, adesea cu accente vădit whitmaniene (Expoziții în vis), dar există și câteva poeme concentrate, care se reduc la juxtapunerea unor cuvinte-simbol. SCRIERI: Balerina de fier
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287651_a_288980]
-
suferit metamorfoza doctrinară completă de la o ideologie individualist-liberală indisociabilă de aspirațiile democratice (i.e., naționalismul liberal britanic) înspre o ideologie colectivist-etnicistă pătrunsă de un spirit autoritar (i.e., naționalismul etnic german). Însă niciunul dintre acești profeți ai naționalismului nu au avut harul oracular de a putea prevede calamitatea ce avea să fie descătușată din ideile politice pe care mințile lor le-au plăsmuit. Ceea ce poate fi numită "apoteoza negativă" a naționalismului s-a consumat în național-socialismul german, care a rasializat națiunea până în măduva
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
evidențiem adineauri, cadrele rigide ale educației dogmatice sunt sparte prin incitații reflexive. În locul injuncțiunilor tradiționale care îmboldeau elevii la învățarea pe de rost, subiecții educației postmoderne sunt invitați la exerciții reflexive. "Să reflectăm" iar locul repudiatului "DE REȚINUT". De la revelații oraculare la scepticism profetic. În strânsă corelație cu tranziția de la un factualism dogmatic de tipul apodictic la un regim reflexiv de interpretare relativă a trecutului avem și abandonarea credinței în natura oraculară a istoriei, care a dăinuit în conștiința românească încă
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Să reflectăm" iar locul repudiatului "DE REȚINUT". De la revelații oraculare la scepticism profetic. În strânsă corelație cu tranziția de la un factualism dogmatic de tipul apodictic la un regim reflexiv de interpretare relativă a trecutului avem și abandonarea credinței în natura oraculară a istoriei, care a dăinuit în conștiința românească încă din primele scrieri istoriografice. F. Aaron (1835), spre exemplu, scria într-unul din primele manuale de istorie publicate în Țările Române, "istoriei patriei, oglinda aceea magică a veacurilor trecute, icoana cea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
publicate în Țările Române, "istoriei patriei, oglinda aceea magică a veacurilor trecute, icoana cea adevărată a vremii de acum, și cheiea cea de mare preț cu care se descuie oarecum și ascunsurile viitorului" (pp. v-vi). Ideea istoriei ca "dispozitiv oracular" este înlocuită de înțelegerea istoriei ca deprivată de orice elemente profetice. Din carte oraculară în care viitorul se lasă întrevăzut, trecutul este redefinit ca enigmă, sau chiar contradicție. Ilustrativ în acest sens este citatul din C. Durandin (1998) instaurat ca
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
adevărată a vremii de acum, și cheiea cea de mare preț cu care se descuie oarecum și ascunsurile viitorului" (pp. v-vi). Ideea istoriei ca "dispozitiv oracular" este înlocuită de înțelegerea istoriei ca deprivată de orice elemente profetice. Din carte oraculară în care viitorul se lasă întrevăzut, trecutul este redefinit ca enigmă, sau chiar contradicție. Ilustrativ în acest sens este citatul din C. Durandin (1998) instaurat ca motto menit să servească drept caveat lector pentru cititorul manualului de Istoria românilor, avertizat
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
servească drept caveat lector pentru cititorul manualului de Istoria românilor, avertizat asupra faptului că "Istoria românilor este o istorie de contradicții nerezolvate" (Dumitrescu et al., 1999, p. 3), pe care autorii manualului nici măcar nu își propun să o dezlege. Caracterul oracular este înlocuit astfel de natura aporetică a istoriei. "Bufnița Minervei nu-și începe zborul decât în căderea serii"! Această sentință hegeliană, care arată prin mijloacele argumentării metaforice că filosofia istoriei nu poate profesa decât o înțelegere retrospectivă și nu proiectivă
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
-o lua / Tot pe soră-sa, / Pă pod îmi pleca. / Soarele-mi pripè, / Popa să topè, / Dumneze mi-l lua, / Pă cer mi-l punè, / Când luna răsărè, / Soarele-apunè."193 Aflată sub semn lunar, sărbătoarea Sânzienelor are rol apotropaic și oracular, restabilind echilibrul inițial dintre teluric și cosmic prin deschiderea cerurilor. Astfel pentru dezlegarea forțelor destinului, în ajun de Sânziene, băieții fac ruguri, aprind făclii pe care le rotesc în sensul drumului soarelui spre apus și rostesc: "Du-te soare, vino
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
vieții. Ca simboluri ale spiritului și ale cunoașterii, păsările sunt ipostaziate ca divinități care dețin secretele celor trei lumi. Știința cunoașterii "limbii păsărilor" este dobândită în urma inițierilor în tainele vieții și morții. Pasărea poate prevesti destinul implacabil și moartea, valențele oraculare fac posibilă descifrarea viitorului, după strigătele și zborul păsărilor, artă practicată de romani și moștenită de la etrusci.230 Zborul păsărilor reprezintă, în majoritatea mitologiilor, un simbol al relațiilor dintre cer și pământ, ca prevestire, "mesaj al cerului". Desenele preistorice, care
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cu rang regală, slujită, la nevoie, de toate celelalte păsări, care o apără și-i duc la îndeplinire poruncile, este Pasărea Măiastră, asemuită cu Phoenix sau cu Garuda. Cu puteri infinite, magice, Pasărea Măiastră este o pasăre justițiară, cu atribute oraculare.232 Pasărea apare și în ornamentica populară, ca semn al integrării în social, de exemplu ulcioarele de nuntă din Obroga, în formă de pasăre cu pui, reprezintă un simbol al fertilității.233 O altă constantă prezentă în mitologia românească este
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de nenoroc și de soartă rea: Usca-ți-s-ar ciocul tău / Că de tot norocul meu / Ai cântat să fie rău; / Că toate zilele mele / Ai cântat să fie rele." 331 În basmul popular, în schimb, cântecul păsării Andilandi are puteri magice, oraculare: "este o pasăre măiastră, a cărei cântare întrece toate muzicile pământești și care are darul de-a ghici trecutul și viitorul și de-a citi în inimile oamenilor; ea se află în palatul zânelor din împărăția Ielelor, spre soare-răsare."332
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de Groote, H. Ey, W. Szumowski, M. Foucault, R. Semelaigne, Y. Pelicier, D. Cargnello). Se poate afirma, în sensul acesta, fără a comite o eroare, că „intrarea” în psihiatrie s-a făcut prin „poarta” practicilor mistico-magice, ale șamanismului și divinației oraculare, precum și prin sistematizarea datelor comparate de antropologia culturală, în special a celor de etnopsihologie și psihiatrie transculturală (M. Eliade, H. Ellenberger, E. Kraepelin, Y. Pelicier, H. Ey, M. Sendrail, A.V.S. De Reuck și R. Porter). Extazul șamanic și transa
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
precum și prin sistematizarea datelor comparate de antropologia culturală, în special a celor de etnopsihologie și psihiatrie transculturală (M. Eliade, H. Ellenberger, E. Kraepelin, Y. Pelicier, H. Ey, M. Sendrail, A.V.S. De Reuck și R. Porter). Extazul șamanic și transa oraculară au constituit primele manifestări culturale, dar și primele „modele de comportament” ale nebuniei ritualizate și cu o funcție socială bine precizată. În această accepțiune, „nebunia” este „poarta de trecere” într-o „altă lume”. O lume a misterelor, a miracolului sau
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și invită totodată la reflecție. Din punct de vedere psihanalitic, ea exercită, în planul colectivităților umane, o funcție catarctică (D. Barrucand, C. Enăchescu). Este „descoperire” și „avertisment”, realizând întâlnirea umanului cu supranaturalul divin, ca în cazul profetismului sau al divinației oraculare. În sensul acesta Pythia, la greci, și Sybila, la romani, devin personaje emblematice, simboluri ale exemplarității nebuniei, respectată, temută și ascultată. Luciditatea vizionară a profeților Vechiului Testament, precum și extazul tenebros al profeteselor oracolului de la Delphi sau al sibilelor romane, sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
deosebite și mai ales, impune o redefinire a acesteia. Încă din opera lui Platon (Charmides, Gorgias, Protagoras, Banchetul, Legile) remarcăm faptul că Socrate făcea distincția între „nebunia culturală”, considerată ca un „dar al zeilor”, o stare de „inspirație poetică”, „transă oraculară”, „eresul” sau „entuziasmul bachic” și nebunia ca boală - tulburare a minții care ține de sfera medicală. Dar, odată cu aceasta din urmă, Socrate aduce în discuție și „latura socială” a nebuniei subliniind „periculozitatea antisocială” a actelor de conduită ale bolnavilor psihici
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
nu există creație fără uimire, uimirea declanșează creația, face parte din însuși actul creator și, integrată în operă, se comunică receptorului, suscitînd în acesta, prin actul uimirii, dorința, bucuria creativității". Opera lirică a regretatului Dan Laurențiu, prin spunerea de tip oracular, în care "simplitatea", "transparența" enunțurilor sînt permanent "sabotate" de rupturile semantice prezente în text, produc, cum spune eseista, efectul de uimire. Dan Laurențiu este cu adevărat un sacerdot al uimirii lirice. În capitolul final poeta narează o amintire cu Nichita
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
într-o tăcere agresivă. Ca scriitor, P. este o alianță, curioasă, de mesianism și scepticism. Un spirit care „vede” mereu mituri și se plasează, în actele lui de existență, în marea istorie. Retorica lui este solemnă și, deseori, reflecțiile sunt oraculare. A trecut, cum era de bănuit, la roman: Viața pe un peron (1981), Un om norocos (1984). Este vorba de două parabole ample, cu câteva personaje-simboluri și o intrigă ce nu poate fi fixată în timp și spațiu. Modelul epic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288629_a_289958]
-
-și cunoaște destinul pentru a-l schimba (Visele lui Mamer și Proorocirea Sibilei) și de a-și înfrânge frica de necunoscut. Moștenită din literatura bizantină și transmisă prin calendarele vremii, dar având o legătură mai veche cu civilizația greco-romană, literatura oraculară este ecoul "profan" al legendelor eschatologice. Ea răspunde unei preocupări obsesive pentru viitor, componentă permanentă a sensibilității umane, pe care o reflectă și o leagă de capacitatea de preîntâmpinare a situațiilor nefaste (Boia, Pentru o istorie a imaginarului 33). Biserica
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
privat. Adesea se povestește că regele, direct sau prin funcționarii săi, înainte de a începe un război, îi consultă pe profeți pentru a cunoaște voința divină (1Sam 28,6; 1Rg 20,13-15; 22,5 ș.u.; cf. Jud 20,33); consultări oraculare asemănătoare aveau loc și înainte de a încheia alianțe cu alte națiuni (Is 30,1-2). Consultarea preventivă este plauzibilă din punct de vedere istoric pentru că este larg atestată și la celelalte regate din Orientul Apropiat antic (cf. van der Toorn, 1987
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
instructivă povestirea conflictului dintre regii lui Israel și Iuda împotriva lui Meșa, regele Moabului, relatată în 2Rg 3 și în stela lui Meșa (o parte din această stelă a fost tradusă în Cap. 3, pp. 31-32). Ambele texte prezintă consultarea oraculară preventivă a regelui la începutul atacului decisiv: textul reproduce „consultarea” lui Yhwh de către Elizeu și oracolul de salvare rezultat: „El (Yhwh) îl va da în mâinile voastre pe Moab” (2Rg 3,11.18); stela lui Meșa redă însă textul a
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
în cărțile profeților scriitori precum Ieremia (Ier 29,8), Ezechiel (Ez 13,6-9.23), Zaharia (Zah 10,1-2), în interzicerile deuteronomice împotriva ghicitorilor, astrologilor și exorciștilor conținute în Sulul Templului descoperit la Qumran (cf. IIQ 19,60:18). Procesul consultării oraculare se desfășura probabil ca și la celelalte popoare: înainte de a începe propriu-zis divinația, îi erau adresate specialistului întrebări precise pe care el, transmițându-le, la rândul său îl „întreba” pe Dumnezeu, cu privire la ele. Prin semne pe care divinatorul le interpreta
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
i s-a răspuns în ziua aceea” (1Sam 14,36-37). Acest pasaj biblic descrie întrebările lui Saul după procedeul tipic binar, adică din răspunsul după modelul favorabil/nefavorabil specific extispiciilor și altor tehnici divinatorii similare, dar în acest caz răspunsul oracular este ambiguu, probabil pentru că semnele favorabile și cele defavorabile echivalau și voința lui Dumnezeu nu a putut fi înțeleasă. Dorința de a cunoaște consecințele unei boli constituia o altă ocazie frecventă când se apela la practicile unui specialist în divinație
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
traduce de două ori termenul refă’îm cu grecescul iatroi, „vindecători” (Is 26,14 și Ps 88,11). După cum am menționat anterior (cf. Cap. 5, pp. 88-89), conform acelei practici divinatorii numite necromanție, cei morți puteau fi uneori obiectul interogațiilor oraculare (cf. Tropper, 1989). Această practică atestă credința în posibilitatea ca defuncții să rămână, în anumite limite, în legătură cu cei vii. În concluzia acestui paragraf despre moarte și viața de după moarte, mi se pare oportun să amintesc că, în religia ebraică, ideea
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
doar ca transfer de mesaje, informații și obligații, reprezintă un cadru de interpretare simplificator și rigid. Nu trebuie să uităm că și alte rituri asigură comunicarea cu puterile supranaturale: spre exemplu, inițierile din riturile de trecere, procesiunile religioase, pelerinajele, sesiunile oraculare sau șamanismul au ca scop primirea sau transmiterea unui mesaj către divinități. De fapt, esența ofrandelor și sacrificiilor nu stă În simplul act al transmiterii unui mesaj, ci În crearea și menținerea unei legături permanente și profunde Între individ sau
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
facilitează crearea unei mitologii bine individualizate a acelui „loc” (A. Dupront, 1987; Ph. Davis, J. Boles, 2003; J. Sumption, 1975; M.T. Swartz, 1998). Unul dintre elementele prin care un loc este sacralizat și devine obiectul unor pelerinaje este capacitatea sa oraculară. După D.E. Aune (1987, vol. XI, p. 81), termenul oracol se referă „atât la o afirmație sau un răspuns de natură divină, referitor la evenimente viitoare sau la fapte necunoscute, cât și la locul În care asemenea afirmații sunt făcute
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]