309 matches
-
alte imagini fără sens (III, p. 92). De când privește fix ecranul, Oedip a descoperit doar că sunt cu toții niște criminali (III, p. 92). Ignorată de cei din jur, Pythia caută să atragă atenția cu o nouă prevestire însoțită de gesturi oraculare grotești (III, p. 96). De data aceasta, cuvintele ei reiau aproape întocmai o profeție antică rostită la Delphi, îndemnul adresat atenienilor de a-și părăsi orașul în fața invaziei persane, sfat reprodus de Herodot în Istorii, VII 140 : Nefericiților, ce stați
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
și este nevoie de indicația lui inversă (prin coerciție) pentru a pleca în expediția mitică. Refuzul de a mânca apare drept semn al unei mutații existențiale, ce anulează nevoile cotidiene, și caracterizează personajele sensibile la desfășurările viitoare, deci cu proprietăți oraculare: mioara din balada III (196), ciuta din colinda III (65) Ciuta proroacă. Colindele de fecior transformă întotdeauna tânărul colindat în eroul învingător din scenariile arhetipale. Variabila onomastică, adaptată la fiecare gospodărie unde ajung cetele de colindători, are puterea de a
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
marchează spațiul superior, al inițierii. Ciuta proroacă, sau care își sfătuiește aparent rău puiul, are aceeași caracteristică precum boul sur, e „la păr căruncioară”, simbol al vechimii sale, posibilă „ipostază a Marii Mame Pământ”, e o aleasă, căci are darul oracular, al „miorii”. Legătura ei cu piatra, ca animal htonian este evidentă în colindele în care scapă ascunzându-se sub o stană, unde se confundă cu materia originară. Cerbul „tretior”, aflat și el, precum protagonistul, într-o perioadă de trecere spre
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
nu în urma uciderii stihiei cu aparență zoomorfă, ci a alungării ei, o formă nouă a paradigmei non-manifestării care se adaugă prinderii/ legării monstrului. Vidra se situează la mijlocul Arborelui Cosmic, ceea ce îi conferă o funcție psihopompă și de aici derivă capacitățile oraculare pe care le caută pescarii. Peste stratul arhaic indicat de semnificațiile cosmogonice ale animalului a venit mentalitatea creștină, care, în virtutea fondului universal al răului și al ispitei, a identificat vidra cu Iuda sau Idolița. Spațiu mitic al animalului acvatic, „Vidrosul
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
ale consoartei, iar Leonida tinde să identifice psihologic fenomenul. În momentul în care există o bază materială, zgomotele produse de ceata de cheflii, Leonida este la rândul său cuprins de teroare. Diferența este că acesta apelează la ziar ca formă oraculară de cunoaștere, pentru că litera ziarului se cere la rândul ei interpretată. Leonida vede „monstruos”, iar expresia monstruosului dobândește atât sensul unei redimensionări a nimicului, cât și pe cel al unei tematizări în sfera teratologicului și a violenței acțiunii politice. În
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
trecut și "prezența" figurală a trecutului printre cei vii mențin deschise registrele comunicării, în special în situații de comuniune cu strămoșul sacru - stări trăite individual sau în contexte ritualice colective (revenirea spiritului defunctului în cadrul unui ceremonial sau călătoria inițiatică sau oraculară în lumea morților a eroului delegat de comunitate). Rememorarea presupune însă un sacrificiu parțial: "uitarea" prezentului, ieșirea pentru moment dintr-o circumstanță dată, pentru o totală cufundare și o netulburată cunoaștere a celeilalte lumi. Pentru oracol, ca să uite prezentul, este
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
tranzitorie, de revărsare în poem a aluviunilor culturale, cu o frenezie lirică obsedată constant de propria-i înnoire, ca în Restituire (1972). Un cu totul alt registru, îndatorat lui Saint-John Perse și lui Paul Claudel, nu fără multiple trimiteri la oracularul nietzscheean, îl exprimă versurile ulterioare, din Imn (1974), Cartea zilelor (1975), Cartea nopților (1977), Recitativ (1980), Relief (1981) ș.a. Traducătoare din Paul Claudel (Cinci mari ode) și din Friedrich Nietzsche (Așa grăit-a Zarathustra), T. cultivă simfonismul psaltic îmbibat de
TAUSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290099_a_291428]
-
George Vulturescu, „Școala morții”, PSS, 1999, 5-6; Irina Petraș, „Școala morții”, CNT, 1999, 39; Valentin Tașcu. Biobibliografie, Deva, 1999; Clujeni ai secolului 20. Dicționar esențial, Cluj-Napoca, 2000, 314; Flavia Teoc, Trestie și plumb, Cluj-Napoca, 2001, 133-136; Irina Petraș, Despre ritmul oracular, APF, 2002, 1-2; Dicț. scriit. rom., IV, 504-506; Ana Dobre, Turnura politică, LCF, 2003, 17. C. H.
TASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290093_a_291422]
-
da Îmi trec viața”. Un soi de marș perpetuu, fără răgaz sau refugiu și fără iluzii, dacă nu și unul pe loc, Înșelător refren, moderat melancolic, o invocare exorcizantă, de fapt: „Nici măcar nu știu dacă tu mă aștepți”. Versul repetă, oracular, incertitudinea, Înainte de a se limpezi tragic: „Nici măcar nu mai știu dacă tu mai exiști”. Intensitatea trăirii traduce o secretă jubilare, răscumpărare Îndelung așteptată, pe care nici Îndoiala sau tristețea nu o pot submina. Poeta ne Îngăduie să fim martorii exaltării
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
atmosferă de o stranietate poescă („bufnița” lui F. este un altfel de „corb” al lui Poe, o metaforă a morții și a poeziei). Poemele au o structură aparent narativă, un ritm fluent, o muzicalitate accentuată, rezultat al unei anume colocvialități oraculare. Totul funcționează ritualic pe schema unei simbolice călătorii dantești, fie că este vorba de o rătăcire în pădurile-labirint pline de cuiburi de buhe, de intrări în camere-limburi sau de treceri și adăstări prin cele mai diverse spații (camera, strada, orașul
FLORA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287024_a_288353]
-
există revelație sau schimbare, „trecerea” e de fapt încremenire, „eu” și „celălalt” sunt totuna, șiruri de indivizi sau evenimente identice se substituie periodic într-un joc fără sens. Halucinantul Câmp negru, scris într-un registru dublu, amestec de oralitate și oracular, de aparent derizoriu și intens simbolism, este un poem paradigmatic despre trecerea spre nicăieri, adică în moartea percepută ca vid, ca moarte-în-moarte (aceeași percepție apare mai târziu la Ioan Es. Pop): „Mână lângă mână și pumn lângă pumn/ jucând zaruri
DANILOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286685_a_288014]
-
gîndim la filonul estetizant și la vitalismul sexualist pe care le Îmbrățișează. După 11 septembrie 2001, după intervenția americană din Serbia, Însă, Pascal Quignard este unul dintre scriitorii care, printr-un afișat stoicism aristocratic, ca și prin pesimismul și eleganța oraculară profesate, ocupă un loc aparte În memoria cititorilor francezi. Mai mult, Pascal Quignard, deși fidel convingerii că cel mai mare blestem al umanității este acela de a resimți permanent nevoia redempțiunii - așadar și pe aceea a unui Salvator - se așează
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
românești”, poetul nu era străin de tendințele prospective ale avangardei europene. Profet cu „vrere dârză”, îl însuflețesc proiecte enorme, vizând „Lăcașe sfinte ale mușchilor și ale creierului: / Romele,/ Parisurile, / New Yorkurile / izbânzilor românești de mâine!” Verbul lui se vrea exhortativ, oracular, liturgic. Prin infuzie de forțe proaspete, „sili-vom grâul românesc să crească,/ înalt și plin” (Aicea suntem!...). Despărțirea de spațiul natal, de Blajul erudit (Orașul copilăriei) - „somnoros”, „frumos, fantastic și nepriceput” - se face fără regretele lui Goga și Blaga, mitologia
COTRUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286453_a_287782]
-
convocate în text, ci zbaterile profunde și tragice ale eului. Calvarul suferinței psihice e adus în text și înregistrat în consubstanțialitatea lui cu interogațiile existențiale ultime, resimțite dramatic, și obiectivate cu luciditate într-un discurs nu „confesiv”, ci mai degrabă oracular. Cititorul e confruntat direct cu delirul și suferința extremă, „înscenate” aievea și, totodată, ridicate la măsura marii poezii. O poezie oarecum manieristă (în sensul „bun” al termenului), o poezie desigur „viscerală” (mai mult în recuzită), dar și „critică”, rece, distanțată
DAIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286655_a_287984]
-
n-are arme, n-are oștire... Noi aici ne vom lupta cu cuvîntul, cît vom putea. Nu trebuie a pierde însă nădejdea. Dumnezeu veghiază asupra României". Muindu-și nu o dată condeiul în cerneala pașoptistă, N. I. Herescu emite considerații cu iz oracular nu doar în raza unor evenimente ce, pentru ochiul nostru, s-au consumat deja, ci și privitoare la evenimentele încă în curs de desfășurare, la cele ce alcătuiesc eposul prezentului nostru istoric, al celor ce am trecut pragul noului mileniu
"Judecățile viitorimii" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11364_a_12689]
-
puțin două romane care justifică apelativul "de apartament" aplicat unei tendințe a literaturii franceze contemporane: și Au plafond de Eric Chevillard ( 1997) și Mon grand appartement de Christian Oster ( 1999, premiul Médicis). Literatura de apartament n-are nimic din retorica oraculară a locuirii heideggeriene sau protestant-burgheză a "familiarismului" din cinematografia americană de propagandă. Apartamentul este locul unde ( aparent) nu se întîmplă nimic, tocmai de aceea plasarea unor personaje izolate în acest pseudo-vid scontează cel puțin două efecte. În primul rînd, surprinderea
De la nimic la ceva by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13671_a_14996]
-
și ideilor religioase", vol. I, II, III, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1981, 1986 și, respectiv, 1988; "Dicționar al religiilor" (de M. Eliade și Ioan P. Culianu), București, Ed. Humanitas, 1993; etc. Al. Piru observa la «un stil tot mai oracular; și-a încifrat sensurile și a ajuns la un ermetism greu traductibil, chiar dacă ascunzând realmente un sens. ...Ermetismului din "Odihnă în țipăt" îi corespunde în "Madona din dud" (1973) o poezie ludică, joc de ritmuri și rime cu formule din
Cezar Baltag () [Corola-website/Science/299724_a_301053]
-
a universului (cf. ISct, 47), sentimentul dominând tiranic, până la „fragmentarea“ timpului (cf. SSra, I, 215) etc.» (TGrp, 411). De la versurile „luptei cu inerția“, din volumele "Comuna de aur" (1960) și "Vis planetar" (1962), Cezar Baltag a evoluat spre un ermetism oracular, rezultat din dinamitarea paradoxurilor mitosofiei autohtone și universale, spre a le extrage „monadele“, conjugându-le la moduri lirice, rafinându-le, ca în volumele: "Răsfrângeri" (1966)," Monada" (1968), "Odihnă în țipăt" (1969), "Șah orb" (1970), "Madona din dud" (1973), "Unicorn în
Cezar Baltag () [Corola-website/Science/299724_a_301053]
-
complexă. Variantele vorbite au evoluat diferit, în timp ce limbă scrisă s-a schimbat mult mai puțin. Literatura clasică chineză a început în perioada cunoscută că "Primăvară și Toamnă", cu toate că s-au descoperit înregistrări scrise începînd cu secolele XIV î.Hr. pe oasele oraculare a dinastiei Shang. Ortografia chineză s-a bazat pe caracterele chinezești, "hanzi", care sunt grafate în limitele unui pătrat imaginar, în mod tradițional, aranjate în coloane verticale, citite de sus în jos și de la dreapta la stanga în coloane. Caracterele chinezești
Limba chineză () [Corola-website/Science/297791_a_299120]
-
revenirea poeziei tinere la o formulă pe care părinții ei spirituali au ratat-o: "poezia politică". [...] În "poezia politică propriu-zisă", Adrian Păunescu folosește față de eveniment două atitudini: fie dilatarea, ridicarea lui la valoarea unui simbol general prin acumulare de propoziții oraculare, fie, în sens contrar, tendința de a înveli rana deschisă a faptului într-o plasă de imagini aluzive. În pri¬mul caz poemul se deschide, se explicitează pe măsură ce în cuptoarele lui încăpătoare intră noi șarje de minereu verbal, în cel
Adrian Păunescu () [Corola-website/Science/298514_a_299843]
-
El scrie o poezie orfică de incantație sonoră. Există un ritm obsedant în versurile lui de parcă o muzică îi cîntă în creier. El este un poet pentru care creația este mister. El repune în drepturi metafizica. Este și un poet oracular; un critic literar l-a comparat cu Nostradamus, ceea ce este ilar, dar nu i se poate contesta un văz care pătrunde dincolo, în esența lucrurilor și le arată fața ascunsă. Poezia lui Aurelian Tuti Dumitrescu este un dialog permanent cu
Aurelian Titu Dumitrescu () [Corola-website/Science/302212_a_303541]
-
Φοῖνιξ, "phoínix", uneori "Phönix") este o pasăre mitică longevivă, care posedă proprietatea de autoincendiere periodică și regenerarea din propria cenușă. Alte surse presupun de asemenea că pasărea moare și se descompune înainte de a renaște. Este considerată a fi o pasăre oraculară. Are o longevitate extraordinară, ce diferă de la autori la autori, unii afirmând că trăiește de la 500 la 13.000 de ani, iar alții consideră că pasărea Phoenix ar trăi cel puțin 1400 de ani. Este singura din specia ei, deși
Pasărea Phoenix () [Corola-website/Science/302402_a_303731]
-
dumnezeu era necunoscut în acele timpuri, deci creștinismul nu se infiltrase în teritoriul românesc, sau se infiltrase sporadic. Mitologia română, în formele cunoscute de noi astăzi nu cuprinde zei, numai duhuri, divinități de origine totemică (Sfânta Vineri, Pasărea Măiastră), animale oraculare (Oaia Năzdrăvană, Calul Năzdrăvan), demoni (Ielele, dracul, Muma-Pădurii), divinități luciferice (cățelul pământului), monștri zoomorfi (balaurii), giganți (Uriașii, Novacii), eroi miraculoși (Făt-Frumos, Prâslea) și zâne (ursitoarele, Ileana-Cosânzeana), divinități ale naturii aduse de creștinism (Sânpetru, Sântilie). Există și instrumente magice, folosite de
Geneză (mitologie) () [Corola-website/Science/303819_a_305148]
-
sclav a surprins-o în timp ce îmbrățișa figura, ceea ce-l determină pe tatăl ei, Acastus, să o arunce în foc. Încercând să salveze statuia, tânăra văduvă a căzut ea însăși victimă flăcărilor. Ca erou, Protesilaus a fost venerat într-un cult oracular în Eleont/Elaius, un polis întemeiat de atenieni pe peninsula tracică Chersonesos (azi Gallipoli, respectiv Gelibolu în Turcia), pentru a controla Hellespontul (Dardanelele de azi). Se pare că acest cult a servit, asemenea celui dedicat lui Rhesus, impunerii civilizației elene
Protesilaus () [Corola-website/Science/305574_a_306903]
-
care preia un text dintr-un oracol al lui Glykon, prin care șarpele și zeul Apollo Phoibos protejau orașul de ciumă, amănunt menționat și în scrierile lui Lucian. Alexandru din Abonutichus și-a proclamat și el legăturile cu marile sanctuare oraculare ale epocii, în special cu cel de la Claros, din apropiere de orașul grec Colophon (Κολοφών). În același an, guvernatorul Asiei, Publius Mummius Sisenna Rutilianus, s-a autoproclamat protector al oracolului lui Glykon. Guvernatorul s-a căsătorit ulterior cu fiica lui
Glykon () [Corola-website/Science/306346_a_307675]