2,543 matches
-
luat eu ceva de la Lina aia! Apariția șancrului e o chestiune de timp. Dar n-o să stau cu mâinile-n sân. Nu: cum ajung la Tel Aviv, cum mă duc la un doctor, până să-mi apară șancrul sau să orbesc! Dar cum rămâne cu tânăra moartă de la hotel? Căci până acum, sunt convins, și-o fi făcut felul. S-o fi aruncat de pe balcon îmbrăcată doar în chiloți. S-o fi înecat în mare, purtând cel mai mititel bikini din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de expresul pe care-l văzuse de pe acoperiș expresul de Istanbul, și se Întrebă: Aș putea ajunge În el fără să-mi cumpăr bilet? Nu voia să lase nici o dovadă În urma lui și chiar Îi trecu prin minte s-o orbească pe Anna cu una din dălți, așa Încât aceasta să nu-l poată identifica. A fost doar un gând trecător. Îi repugna violența inutilă, nu pentru că-i displăcea violența, ci pentru că-i plăcea să fie precis și metodic, să nu omită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
capul plecat până aproape la genunchi, el se buluci Înainte ca o minge. Ceilalți Îl urmară. Nu era ușor să alergi. Vântul și zăpada erau dușmani care se aliau ca să-i Împingă Înapoi: vântul le tăia elanul și zăpada Îi orbea. Coral icni de durere, lovindu-se de un pilon Înalt de fier, cu un trunchi ca de elefant, care folosea la alimentarea locomotivelor cu apă. Grünlich era mult Înaintea ei, iar Czinner era puțin mai În spate și Își putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
lui lîngă sobă, pune fruntea pe genunchi și începe să plîngă. În tăcerea sălii de spectacol, zgomotul ciocanului lovind scîndura înfioară atmosfera. Aici! precizează regizorul, arătînd cu țeava armei un loc din decorul sugerînd un refugiu de vînătoare, peste care orbește lumina unui soare de vară. Cînd el face un semn spre unul din actorii așezați să se odihnească va trage, trebuie să cadă ceaunul agățat, justificînd astfel replica: "Ia-l și pune de mămăligă". Tu spune unui actor să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
apoi... deja e un bărbat obosit și, cred, plictisit de mine. M-a exploatat, asta-i realitatea! În loc să mă fi dus să dau admitere la Medicină, după ce mi-am biciuit voința pregătindu-mă, l-am însoțit pe el la București, orbită de focul proaspăt aprins, că parcă numai el e bărbat în lumea asta!... Stau și lîncezesc într-un oraș acesta, invidiind pe proastele ori mîțele leșinate care duc la braț bărbați cît bradul. Ba, să-i fac pe plac lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
o copilă; frumoasă, dar copilă... Ce copilă! rîde Maria, cu privirea în pahar. La anii ei, altele..., ți-o spun eu, care văd atîtea la spital. Noroc! spune și soarbe din vodcă. De fapt, surîde ea, ridicînd privirea spre Mihai orbit de obsesia ta pentru mine, sînt sigură că nici n-ai remarcat-o pe Doina în totalitate... Nu mi-am făcut niciodată probleme în privința asta. Zău?! tresare Mihai; "ce fel de mamă ești?!" se întreabă în gînd, stupefiat. Zău confirmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
frati-miu, coautorul, v-ați dat seama, nu?) nici nu se născuse. Ce trist! Să mă fi văzut și el măcar o dată-n viață cu părul mare... Pe urmă, după ce se consumase crepusculul școlii primare și bântuiam prin zorii gimnaziului (orbit de strălucirea ciocaților negri), frati-miu exista, sugea la sân și din biberon, morfolea suzetele între gingii până le făcea bucățele, scâncea, plângea de-a binelea, făcea caca și pipi pe el, adică-n scutece, nu în pempărși, trecuse deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
a unor explozii devastatoare), ei bine, chiar în clipele alea, simțeam că after-shave-ul lui tata miroase ca scorțișoara și că mâna lui e tare caldă. La sfârșit, era duminică la prânz și lumina zilei (chiar și în zilele înnorate) ne orbea pe amândoi și ne obliga să ne ștergem ochelarii. Înainte să luăm troleul către casă, ne opream la o cafenea mică, lângă Carul cu bere, unde el bea o vodcă mare, iar mie îmi cumpăra un Pepsi și câteva senvișuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
nu ascultam teatru radiofonic pentru copii, dar era ca și cum am fi făcut-o. Când ieșeam de-acolo se întâmpla ca în unele duminici la prânz, la ieșirea din cinematografele de pe Bulevardul Republicii: lumina zilei ori a becului de pe hol ne orbea pe amândoi și ne obliga să ne ștergem ochelarii. În lungile perioade în care tata era plecat pe șantiere (susținând că fără oameni ca el s-ar alege praful de țara asta), deschideam ușa camerei obscure și o cercetam pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
aia, după ce s-a Închis prăvălia, m-am strecurat afară din adăpost. Ușa de la TOALETĂ a rămas deschisă și În cămăruța din spate era o lumină, mai puternică decît oricare alta pe care o văzusem vreodată. La Început, am fost orbit de lumină și uluit de formele de porțelan dinăuntru. Acestea aduceau destul de bine cu altarele pe care le văzusem În Biblia pentru copii, În imagini, și am presupus că intru Într-un soi de templu. Suprafețele albe și perfecte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
niciodată Înainte de holocaust, și multe dintre acestea afectau pielea, În așa fel Încît mulți oameni aveau trupul acoperit de răni purulente și dureroase. Din cauza radiației ce permease fiecare centimetru al planetei, jumătate dintre copii se nășteau handicapați - fie infirmi, fie orbi, fie imbecili. Vechile religii și ideologii, care jucaseră un rol atît de important În declanșarea ultimului război, a cărui amintire era gravată ca un coșmar atotprezent În subconștientul colectiv, Își pierduseră orice putere. Însă, avînd În vedere cît de ignoranți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
dîndu-i imediat drumul, cu un gest brutal, ca și cum ar fi vrut să scape de ceva neplăcut. Domnișoara Pantil Îi dădu și ea drumul. Asta nu mai e glumă, aprindeți lumina! auzi el vocea lui Hilfe. Lumina, aprinsă pe neașteptate, Îl orbi pe Rowe. Toți ceilalți, ținîndu-se de mîini, se uitau la el: rupsese cercul magic! Numai doamna Bellairs, cu ochii Închiși și cu capul plecat, răsuflînd adînc, părea să nu fi observat nimic. — Grozav număr! zise Hilfe, Încercînd să descrețească frunțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
autohtoni și străini, în condiții egale. Sloganul: „Nu ne vindem țara” nu mai poate fi crezut de nimeni. S a văzut că orice interese economice de interes comun primează în fața celor politice dar mulți politicieni n-au înțeles acest lucru, orbiți de propriile lor interese sau de interese de grup (ale partidului sau unei asociații). N-au vrut să înțeleagă nici importanța rezolvării problemelor economice pentru toți românii și impactul pe care îl are asupra celorlalte sfere de activitate. Criza economică
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
rămășag? Nu prea-mi venea. - Mă rog, teoretic nu mai sunt, am explicat. - Mda, teoretic... Dar chiar dacă n-ar fi, țara asta, poporul, ochii oamenilor sunt atât de îmbuibați de gri încât altfel nici n-ar putea trăi probabil. Ar orbi cu toții instantaneu în momentul în care ar vedea o rază adevărată de soare sau chiar și numai o găină... S-au obișnuit, le place. Griul a devenit simbolul lor, al mediocrității pe care o transmit, fie genetic, fie prin învățătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
limba lui să laude, nu să se umple de putoare... L-ați văzut pe Iisus bărbierit ca meremetisiții de azi? Aveau mironosițele fusta scurtă până li se vede rușinea? Dacă vine moartea, nu râde și moartea de ei? - Nu fiți orbi până nu-i prea târziu! Nu vă-nchideți mințile și inimile unde zace răul! Deschideți-vă sufletele și veniți la mine... continuă profetul, cu brațele în sus. Spălați-vă sufletele cum s-au curățat apostolii în apa Iordanului, aruncați necurățiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
urmau să se petreacă destul de multe lucruri, în acea clipă de nebănuit, de neînchipuit, Leonard Bîlbîie nu știa nimic despre inginerul Cezar Stoicescu, l-a urmărit cu privirea: amuzat, "ca doi cățelandri, Corvino și celălalt, după Balbo. Gloria altuia te orbește și te strivește. Habar nu are că admirîndu-l pe macaronar își taie propriile aripi, propriile ambiții. Vor vrea să fie ca el și nu vor mai putea fi ei. Iar ca el nu mai putea fi nimeni. Absolut nimeni. Locui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
În ciuda evidenței care mă Înjunghia, că mă voi căi, că deja mă căiam. Acum romanul nostru arăta ca o carte de preț căreia Însă Îi cam lipseau ceva pagini, precum un exemplar pe care Îl returnez librarului ca fiind necorespunzător. Orbită de furie și de căință, abia dacă am observat pata timbrului aidoma unei peceți de ceară. Dumneavoastră, ca un cunoscător al operei lui Mendel Osipovici, v‑ați putea imagina cum ar fi descris el această scenă, poate ca un portret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
fără sosirea providențiala a catamaranului n-ar mai fi rezistat mult timp. Tapú Tetuanúi și Chimé din Farepíti urmăreau scenă, neputându-se hotărî dacă să înainteze către insula sau să se-ntoarcă la bord, ca și cum ar fi fost niște pești orbiți de o lumină prea puternică. După ce, în sfârșit, isi satisfăcură nevoile cele mai stringențe, ființele monstruoase se întoarseră către ei, adresându-le ceea ce păreau a fi vorbe de mulțumire și făcându-le, în același timp, semne prietenoase, prin care îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
clipă, în special o serie de obiecte pe care le purtau atârnate la gât, care erau de fapt două bețe încrucișate, dar făcute dintr-un material atât de strălucitor, încât razele soarelui care se reflectau din ele aproape că îi orbeau. Nici Tapú Tetuanúi, nici Chimé din Farepíti nu mai văzuseră până atunci ceva asemănător, la fel cum nici macar nu auziseră vorbindu-se de materialul din care erau fabricate cutițele lungi și extrem de ascuțite pe care unii dintre bărbați le purtau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de cărți de vizită pe care le-a împărțit ca să ne arate că e detectiv particular. Cu videocamera ținută ca o mască, acoperindu-i jumătate din față, ne-a filmat în timp ce trecea pe culoar spre un loc liber din spate, orbindu-ne pe toți cu lumina camerei. După încă vreun cvartal, a urcat la bord Pețitorul, cu urme de bălegar pe cizmele lui de cowboy. Cu o pălărie de cowboy de pai în mână și cu un sac de fâș pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
o injecție câinelui. Stând în picioare lângă o masă de oțel argintiu într-o încăpere friguroasă cu faianță albă, ținând câinele de blana de pe ceafă, spune ceva despre paraziți la inimă. Când l-am găsit în cartea de telefon, eram orbit de lacrimi, mă temeam că ar putea să-mi moară câinele. Și totuși, i-am văzut acolo numele: Kenneth Wilcox, Doctor vet. Un nume pe care-l iubeam, cumva. Pentru un oarecare motiv. Salvatorul meu. Acum, ridicând pe rând urechile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
copil. Renunț la depozit, m-am gândit bine. Am să deschid... Divorțez, Ștefan. Nimic nu mă mai poate întoarce. Toate astea vin prea târziu. El văzu privirea ei hotărâtă, femeia care nu era a lui, imposibilitatea de a schimba ceva. Orbit de neputință și de dragostea pentru ea, ridică mâna s-o lovească. Luana închise încet ochii, sperând ca pumnul lui să fie puternic și s-o adoarmă pe vecie. Îi simți atunci buzele fierbinți peste ale ei, le lăsă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
o familie, familia lui, era stăpânul a două suflete nevinovate, a două iubiri ce-i aparțineau în totalitate. Cum să le piardă? Cum să redevină un lup singuratic, hăituit de neliniște, o vietate a nopții, confidentă a lunii? În zori, orbit de lumina neîndurătoare, știu că era pierdut. Trebuia să-și accepte nenorocirea dar cum s-o facă pe Luana părtașă la dezastrul lui acum, când ea era la capătul puterilor, sfâșiată de atâtea încercări? Cum să-i spună c-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
și nu dormise, lipsise de la muncă, făcându-l pe Liga să se îndure de el și să-l treacă, de la sine, în concediu. Măcinat de gândul că-și punea capăt zilelor dacă o pierdea pe Luana, se repezi spre Escu, orbit de gelozie și neputință. Mai înalt cu un cap, sportiv și bine legat, Ștefan își întinse adversarul la pământ înainte ca acesta să-l atingă. Îl imobiliză cu un genunchi înfipt în piept și-i șuieră printre dinți: Nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
am din nou acel sentiment. Nu pot să-l explic, nu ai înțelege... Nu așa sunt eu, am devenit confortabil de amorțit..." Întunericul începu să se sfâșie, făcând ca pământul să vuiască și raze de lumină se prăbușiră peste ea, orbind-o. Se clătină, zidul de piatră trosni și se făcu bucăți iar ea căzu, pentru încă un timp, în partea plină de viață a lui. Deschise ochii pe neașteptate. Ștefan îi văzu pleoapele ridicate și nu realiză că această cortină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]