KorAP: Find »[drukola/base=osândit & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...11 12 13 14 >

349 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

ferestrele spre piață... luau bani frumoși, că nimeni nu se zgârcea și plătea oricât pentru o vedere mai de ansamblu... ARTUR: Tu unde locuiai? GARDIANUL (În transă.): Și ce discursuri ținea guvernatorul, ce discursuri! Îți venea să plângi, până și osânditului îi dădeau lacrimile... Iar corul de copii pierduți începeau să cânte... (Intonează cu vocea tremurată.) Nu-ți fie fricăăă de o casăă nouăăă.... Și lasăăă... și lasăăă... (Rușinat.) Am uitat... ARTUR (Îmbărbătându-l): Nu-i nimic. Lasă. GARDIANUL (Caută sprijin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
uitat... ARTUR (Îmbărbătându-l): Nu-i nimic. Lasă. GARDIANUL (Caută sprijin moral.): S-a zis cu mine... Mă duc... Mă curăț... Toți îl cântau... Se ridicau în picioare și-l cântau... (Plâns cu sughițuri.) Până și călăul cânta... până și osânditul... se așeza în genunchi și cânta plângând... săreau hainele de pe el și noi... O, Doamne, ce-ai făcut din noi? Cu ce ți-am greșit? Și după ce terminau de cântat, izbucneau în strigăte! Vivat! Vivat guvernatorul! Vivat generalul! Vivat osânditul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
osânditul... se așeza în genunchi și cânta plângând... săreau hainele de pe el și noi... O, Doamne, ce-ai făcut din noi? Cu ce ți-am greșit? Și după ce terminau de cântat, izbucneau în strigăte! Vivat! Vivat guvernatorul! Vivat generalul! Vivat osânditul! Apoi... se făcea liniște... și se auzea... ARTUR (Cu degetul la buze.): Psst! GARDIANUL: Hârști! (Puternic.) Și din nou răpăiau tobele! Și capul osânditului era dus încet, încet... prin oraș... peste case... cu tristețe... se lăsa luna... se închideau ferestrele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
am greșit? Și după ce terminau de cântat, izbucneau în strigăte! Vivat! Vivat guvernatorul! Vivat generalul! Vivat osânditul! Apoi... se făcea liniște... și se auzea... ARTUR (Cu degetul la buze.): Psst! GARDIANUL: Hârști! (Puternic.) Și din nou răpăiau tobele! Și capul osânditului era dus încet, încet... prin oraș... peste case... cu tristețe... se lăsa luna... se închideau ferestrele... și toată lumea... pâș-pâș... în spatele capului... ARTUR (Atent, compătimitor.): Ce trist! Mai vrei o țigară? GARDIANUL: N-ați putea mai bine să trimiteți după o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
o sticlă? ARTUR: Ba da. (Caută monezi.) Să trimitem pe cineva... GARDIANUL: Da, da... Să trimitem pe cineva. (Înșfacă monezile și scoate o sticlă de sub faldurile mantalei.) E țais! ARTUR (Trage un gât): Bună! GARDIANUL: Nu v-am spus? Altădată osânditul primea o sticlă întreagă cu o noapte înaintea execuției... (Trage un gât.) Nu? Omul putea să facă ce voia cu ea. Putea să se facă criță... (Trage alt gât.) Ori putea să i-o dea gardianului... ca să nu-l scoată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
ce voia cu ea. Putea să se facă criță... (Trage alt gât.) Ori putea să i-o dea gardianului... ca să nu-l scoată ploaia din groapă... (Bea.) Ori călăului... să-i sterilizeze securea.. Omul era liber... făcea ce voia... Ehe! Osândiții de altădată! Erau mii de chichițe și ei le știau pe toate. ARTUR ( Ia sticla și bea; își vor da sticla unul altuia.): Ce-a fost a fost! GARDIANUL: Asta e viața... (Amândoi, unul lângă altul, jigăriți și triști; replici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
tai capul? CĂLĂUL (Speriat.) Eu? Bârfe, domnule! ARTUR: Adică mă minți în față? GARDIANUL: Îl minți în față pe domnul? ARTUR: Păi, tu știi cine sunt eu? CĂLĂUL: Eu nu știu nimic. Eu n-am văzut nimic... ARTUR: Eu sunt osânditul! (CĂLĂUL leșină; cei doi îl susțin; îi dau sticla; GARDIANUL e speriat.) GARDIANUL (Făcându-l pe CĂLĂU să bea.) Grubi! Grubi! (Frecții pe inimă.) Mă, Grubi, mă! Să nu mori! (Către ARTUR.) De ce vă purtați așa cu el? Vreți să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Buimac.) Cum? Ce? Care treabă? GARDIANUL (Semn către ARTUR.) Trebuie să-i tai capu’ lu’ domnu’. CĂLĂUL (Gata să leșine iar.) Nu, niciodată! GARDIANUL: Da’ ce ai împotriva lui? Ce nu-ți place la el? CĂLĂUL: Păi, așa arată un osândit? ARTUR ( Atins.): Dar cum ai vrea dumneata să arate? CĂLĂUL (Scuipând cu silă.): Ce-am ajuns, ce-am ajuns... (Îl măsoară pe ARTUR, apoi, decis, către GARDIAN.) Bine. Leagă-l de picioare. GARDIANUL: Mai încolo. Acu’ facem o plângere. CĂLĂUL

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
un dar al cerului. A venit la fix. Uită-te și tu cum arăți. Aia e secure? (I-o smulge.) Asta e tichie? CĂLĂUL: Ce te legi de mine? Ce? GARDIANUL: Fii și tu bărbat, măcar o dată în viață! Dacă osânditul vrea să se plângă, să se plângă! CĂLĂUL: Bruno, minte seacă! Tu îl lași să vrea? GARDIANUL: Îl las. Mai rău decât acum nu se poate. CĂLĂUL: Ba se poate, se poate... Ce știi tu? O să iasă foc și pară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
plângi. Să se plângă după execuție. GARDIANUL: Lașule! Fricosule! Huo! Tu, care-ai căsăpit atâtea capete, să te temi, tu... care-ai copilărit cu mine... CĂLĂUL: Ce te legi de copii? Ce te legi de capete? Ce te legi de osândiți? Parcă nu știi cum se schimbă locurile... GARDIANUL: Mucles! De azi înainte vom începe o viață nouă! Deviza noastră va fi: hârtie și cerneală! ARTUR: Hârtie și cerneală! GARDIANUL: Mă duc să le-aduc! (Iese.) Hârtie și cerneală! ACTUL II

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
e bine să începeți cu plângeri... Nu e bine... Mai aveți atât de puțin de trăit și începeți cu plângeri... ARTUR (Tandru.): Grubi, zău... Înțelege-mă... Nu pot să mor așa... CĂLĂUL: Da’ alții cum au putut? De atâta timp osândiții mor așa și n-au zis nici pâs. ARTUR: Treaba lor. Fiecare moare cum vrea. Eu țin ceva mai mult la moartea mea. CĂLĂUL: Mai bine țineați la viață și n-ajungeați aici... Și nu ne tulburați pe noi și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
mai pot, domnule! Am să mor într-o zi, de greață, cu securea înfiptă în gâtul osânditulul... Am să mor în picioare, cu mâinile țepene pe coada securii... (Vehement.) Că m-ați înnebunit cu toții! Toți vă dați aere, voi, ăștia, osândiții! Și când la o adică... faceți pe voi! (Sever.) Hai s-o aducem! (ARTUR, docil dintr-o dată, o aduce dirijat de CĂLĂU.) CĂLĂUL: Încet... Încet... Sărăcuța de ea... Cu milă... (ARTUR a adus roaba în încăpere și a răsturnat-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
din maldărul de obiecte.): Asta-i buturugă? CĂLĂUL: Iar începeți? ARTUR: Pe asta vrei să-mi tai capul? Pe asta? Capul meu? Asta e pentru tăiat găini. CĂLĂUL: Cu puțină bunăvoință... ARTUR: Dar până când o să vă tot bateți joc de osândiți? Până când? Unde-i buturuga regulamentară? CĂLĂUL (Mimetic.): Unde? ARTUR: Cine te-a trimis cu asta? Cine? CĂLĂUL: Cine? Cine? ARTUR: Vreau buturuga regulamentară... CĂLĂUL: E o poveste lungă... ARTUR: Vreau buturuga adevărată! Imediat! CĂLĂUL: Degeaba. Nu mai e. S-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
bolnav, uitați-vă la piciorul ăsta... e deja în groapă... Zău, ascultați-mă, că v-aș putea fi tată... Vă jur c-o să fiți mulțumit... Ascuțiți, ascuțiți, că toți au ascuțit înaintea dumneavoastră... Noi întotdeauna am știut să ne atragem osândiții de partea noastră... și de aceea execuțiile au mers întotdeauna foarte bine... Asta e și teoria guvernatorului... Moartea cu de-a sila... e moarte inutilă... Dacă nu-ți atragi simpatia și sprijinul osânditului, n-ai făcut nimic. Nici noi nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Noi întotdeauna am știut să ne atragem osândiții de partea noastră... și de aceea execuțiile au mers întotdeauna foarte bine... Asta e și teoria guvernatorului... Moartea cu de-a sila... e moarte inutilă... Dacă nu-ți atragi simpatia și sprijinul osânditului, n-ai făcut nimic. Nici noi nu avem nici o bucurie, nici osânditul nu înțelege nimic din moartea lui... Omul trebuie să simtă tot timpul căldura călăului, trebuie scos din tristețea și din monotonia sa și pus la muncă... Numai dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
de aceea execuțiile au mers întotdeauna foarte bine... Asta e și teoria guvernatorului... Moartea cu de-a sila... e moarte inutilă... Dacă nu-ți atragi simpatia și sprijinul osânditului, n-ai făcut nimic. Nici noi nu avem nici o bucurie, nici osânditul nu înțelege nimic din moartea lui... Omul trebuie să simtă tot timpul căldura călăului, trebuie scos din tristețea și din monotonia sa și pus la muncă... Numai dacă te apropii de sufletul osânditului găsești și calea cea mai dreaptă spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Nici noi nu avem nici o bucurie, nici osânditul nu înțelege nimic din moartea lui... Omul trebuie să simtă tot timpul căldura călăului, trebuie scos din tristețea și din monotonia sa și pus la muncă... Numai dacă te apropii de sufletul osânditului găsești și calea cea mai dreaptă spre gâtul său... Osânditul trebuie să se înfrupte din prietenia și dragostea călăului... căci numai atunci când între călău și osândit se leagă o adevărată iubire de aproape, numai atunci moartea osânditului va fi ușoară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
nimic din moartea lui... Omul trebuie să simtă tot timpul căldura călăului, trebuie scos din tristețea și din monotonia sa și pus la muncă... Numai dacă te apropii de sufletul osânditului găsești și calea cea mai dreaptă spre gâtul său... Osânditul trebuie să se înfrupte din prietenia și dragostea călăului... căci numai atunci când între călău și osândit se leagă o adevărată iubire de aproape, numai atunci moartea osânditului va fi ușoară ca o bătaie de aripi... (ARTUR ascute fascinat; CĂLĂUL devine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
și din monotonia sa și pus la muncă... Numai dacă te apropii de sufletul osânditului găsești și calea cea mai dreaptă spre gâtul său... Osânditul trebuie să se înfrupte din prietenia și dragostea călăului... căci numai atunci când între călău și osândit se leagă o adevărată iubire de aproape, numai atunci moartea osânditului va fi ușoară ca o bătaie de aripi... (ARTUR ascute fascinat; CĂLĂUL devine profetic, eroic, saliva îi curge pe barbă.) CĂLĂUL: Ascultați-mă pe-mine, care sunt bătrân și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
apropii de sufletul osânditului găsești și calea cea mai dreaptă spre gâtul său... Osânditul trebuie să se înfrupte din prietenia și dragostea călăului... căci numai atunci când între călău și osândit se leagă o adevărată iubire de aproape, numai atunci moartea osânditului va fi ușoară ca o bătaie de aripi... (ARTUR ascute fascinat; CĂLĂUL devine profetic, eroic, saliva îi curge pe barbă.) CĂLĂUL: Ascultați-mă pe-mine, care sunt bătrân și bolnav și am văzut multe capete de osândit căzând în coș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
numai atunci moartea osânditului va fi ușoară ca o bătaie de aripi... (ARTUR ascute fascinat; CĂLĂUL devine profetic, eroic, saliva îi curge pe barbă.) CĂLĂUL: Ascultați-mă pe-mine, care sunt bătrân și bolnav și am văzut multe capete de osândit căzând în coș... Da, să știți că mulți osândiți m-au îmbrățișat înainte de moarte și mi-au mulțumit cu lacrimi în ochi pentru felul în care... ca un tată... i-am condus... și i-am convins... Și eu am plâns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
bătaie de aripi... (ARTUR ascute fascinat; CĂLĂUL devine profetic, eroic, saliva îi curge pe barbă.) CĂLĂUL: Ascultați-mă pe-mine, care sunt bătrân și bolnav și am văzut multe capete de osândit căzând în coș... Da, să știți că mulți osândiți m-au îmbrățișat înainte de moarte și mi-au mulțumit cu lacrimi în ochi pentru felul în care... ca un tată... i-am condus... și i-am convins... Și eu am plâns deseori... când am văzut în ochii lor licăririle de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Și eu am plâns deseori... când am văzut în ochii lor licăririle de recunoștință... Trebuie, domnule, să învățați să muriți... și de la cine ați putea deprinde această îndeletnicire... această artă... dacă nu de la mine? Călăul este ca un tată pentru osândit pentru că îl învață... cu răbdare... misterul morții... De aceea e bine ca osânditul și călăul să se cunoască între ei... cu mult timp înaintea execuției... și un călău prost după asta se cunoaște, că nu știe să se împrietenească și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
recunoștință... Trebuie, domnule, să învățați să muriți... și de la cine ați putea deprinde această îndeletnicire... această artă... dacă nu de la mine? Călăul este ca un tată pentru osândit pentru că îl învață... cu răbdare... misterul morții... De aceea e bine ca osânditul și călăul să se cunoască între ei... cu mult timp înaintea execuției... și un călău prost după asta se cunoaște, că nu știe să se împrietenească și să-l câștige pe osândit... Pentru că la noi, domnule, datorită guvernatorului, concepția despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
răbdare... misterul morții... De aceea e bine ca osânditul și călăul să se cunoască între ei... cu mult timp înaintea execuției... și un călău prost după asta se cunoaște, că nu știe să se împrietenească și să-l câștige pe osândit... Pentru că la noi, domnule, datorită guvernatorului, concepția despre execuții s-a schimbat mult... Și nu e vorba că acum se fac mai ieftin, nu... e vorba că ele sunt mai intime, mai profunde... că se fac cu mai multa dragoste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]