324 matches
-
reușea să le potolească foamea. Era o zi de duminică. Cerul plumburiu se pregătea să cearnă picuri de ploaie. Oamenii, care așteptau fiertura de la bucătăria de campanie a armatei, se rugau ca Domnul să aducă ploaia izbăvitoare pentru sufletele lor ostoite de vâlvătaia aprigă a pârjolului războiului. Vasile și Dumitru căutau să nu se-abată de la rând, de teamă de a nu pierde fărâma de hrană. Ridicând ochii spre Sângeap, văzură o mogâldeață, care se poticnea la fiecare pas: Alt ciung
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
cam tot atunci când frontul coloanei intra în Nagahama. Când ajunse la Nagahama, Hideyoshi nu pierdu vremea, ci începu imediat pregătirile pentru a lua inițiativa împotriva inamicului. De fapt, nici nu apucă să descalece. După ce mâncă turte de orez și-și ostoi setea cu un polonic de apă, plecă val-vârtej din Nagahama, grăbindu-se ca vântul, prin Sone și Hayami. Ajunse în Kinomoto la Ora Câinelui. Nu-i luase decât cinci ore ca să vină din Ogaki, întrucât făcuseră tot drumul fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
control. Nu-ți face griji. Totul se va termina cu bine. Noaptea aud glasuri de vagabonzi venind de pe acoperișuri. Șoapte gâtuite. Vin, trec, se mișcă. Mersul meu somnambulesc mă poartă prin întuneric până la baie și acolo mă aplec să-mi ostoiesc gura arsă și îndurerată. Văd pe fereastră o familie de zdrențăroși sau un grup strâns în jurul unui luminator galben. Unul din ei face un semn cu mâna sau din cap. Îi răspund ridicând o mână palidă. Ard lumânări în noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
dospea, lent, drojdia unui nevăzut, dar, deosebit de periculos, război. Un imens război rece, dintre săracii secătuiți de vlagă și dintre bogătanii-hoți; dintre guvernanții epocii și acoliții acestora și dintre multimile de goli. Căci,în timp ce ai lui Golu nu-și puteau ostoi foamea, de la zi la noapte și de la noapte la zi, ceilalți,își burdușeau viața cu baluri vieneze, cu alte asemenea petreceri, și destrăbălări, prin palate de toate stelele, sfidând, rămânând surzi, și nesimțiți,în fața de alde Golilor. Nevăzutul, și,încă
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
asta veche? Să fug de ea ca de o streche? Înmoi condeiul înciudată, M-apuc să scriu unde nu-i pată! Dar ochii-mi fug, Pereche-tăvălug, În stânga, sus, magnet... S-o folosesc antet? M-apuc iarăși de scris, Să-mi ostoiesc amarul... O, Doamne, roșu paraclis Pe foaia-mi de abis! Povestea-mi curge-ușor în timp, Suișuri, coborâșuri, Nu mai zăresc al petei chip Și nu-mi mai fac reproșuri... E foaia plină-aproape, E ora patru-n noapte, Străluce pata-ntre
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
mai departe. Și pînă aici și era deja copleșit de emoții a căror greutate îi tăia respirația. Va fi posibil să guste și el, măcar o dată, din dragostea necondiționată de care au parte copiii cu părinți? Va putea să-și ostoiască dorul care-l măcinase în tot acest timp? Se opri. Nu era bine. Deja se simțea copleșit. Trebuia să se concentreze la drum, la ce avea de făcut. Și, cu toată strîngerea de inimă, trebuia să mai ia în calcul
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
patului, apoi se împinse, se retrase, se roti sub mine... Am ajuns la orgasm la distanță de câteva secunde, într-un contrapunct întinderi și izbituri îndesate. Când capul mi s-a prăbușit pe pernă, am mușcat-o, vrând să-mi ostoiesc tremurul. Madeleine alunecă ușor de sub mine. — Dulceață, te simți bine? Imaginea cu șerpii îmi trecu iar prin fața ochilor. Madeleine mă gâdilă. M-am răsucit și am privit-o, ca să alung vedenia care mă bântuia. — Zâmbește-mi. Fii blândă și dulce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
el, repetând o frază pe care, se vedea, o înghițise cu greu. 322 DANIEL BĂNULESCU "Doamne-Dumnezeule, jeluiam, fă-o iar să adoarmă în patul nostru comun!", iar glasul cel blajin mă ridica frumușel de urechi, mă transporta până la dormitor, mă ostoia și-mi șoptea: "A adormit!" "Ei bine, atunci îndrăzneam eu, Doamne-Dumnezeule, fă-o și să uite - și fă-mă și pe mine să uit - că s-a culcat cu individul acela, absurd și nemernic, care a ținut-o în brațe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
zise că mai bine nu, că el nu pentru asta a venit. Ar fi vrut să primească un medicament care să-i astâmpere suferința de-aici și arătă iarăși cu degetul său lung și subțire spre locul inimii - să-i ostoiască durerea care-l apasă de atâta vreme. Pentru altceva nu mai era timp... Doctorul Își spuse că ar fi potrivit să deschidă fereastra. Căldura avea să se facă simțită curând și era bine să aerisească din timp cabinetul. De fapt
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
niciodată de genul ăsta de educație... Am mers În urma ei către lift, admirîndu-i În sinea mea tupeul. Înainte ca ușile să se Închidă, ea se aplecă În față și mă sărută pe gură, atingîndu-mi ușor cu degetele vînătăile de pe gît. Ostoindu-mi pielea sensibilă, m-am așezat În fotoliu și am Încercat să nu iau În seamă gulerul ortopedic de pe birou. Simțeam pe buze gustul sărutului primit de la Paula, mirosul glossului de buze și parfumul american. Dar știam că nu pasiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
chiar și așa cum era, schilodită, rănită, batjocorită. Am simțit, am crezut atunci că acea ninsoare fusese trimisă de Dumnezeu nu pentru noi, cum îmi închipuisem când zburdam cu Ester pe Bulevard, în dreptul cinematografelor, ci numai și numai spre a-i ostoi bătrânei ctitorii durerile ultime ale despărțirii ei de Lume. Inginerul ne-a părăsit la poarta din mijloc a fostei pușcării, acolo unde se făcea odinioară triajul condamnaților. Sub bolta mare de la ieșire ne-am oprit nehotărâți încotro s-o luăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
am spus șoferului unde să-l ducă. Matvei începuse să cânte ceva. Avea o voce groasă, răgușită, venind parcă din plămâni cavernoși. O voce ciudată, învăluitoare, ca un geamăt de om bolnav, crustat de tăieturi adânci, care nu se mai ostoiesc. O voce stranie, în trupul lui firav, de lungan gata parcă să se îndoaie după cea mai mică pală de vânt. Părea fragil Matvei, dar ascultându-l cântând, așa beat cum era, așa beat cum eram, am simțit forța din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Beat am intrat și în tranziție. Dezmeticit, acum, când coborârea a început, văd că nici măcar amintiri nu am prea multe. Regrete cu atât mai puțin. Îmi pare rău, cu o jale pe care nici un alcool nu mi-a putut-o ostoi, cu o deznădejde pe care nici o Luminare nu mi-o poate alina, că n-am ajuns niciodată la biserica spre care, de atâtea și atâtea ori, tot am pornit. Sufletului meu, probabil, încă nu-i este îngăduită râvnita întâlnire întru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de care mă legau amintirile profunde ale vieții, fie au murit, fie s-au înstrăinat, eu depărtându-mă de ei. Legăturile de viață mi s-au împuținat, subțiat. Nu am, într-adevăr, un acasă, spre care să revin, să-mi ostoiesc felurite doruri, să-mi nască bucurii noi. Interesant mi se pare doar că mă simt și mai solidar cu mine după necazul cu acea ciudată boală-neboală. Revenirea din Moarte m-a redat parcă mie însumi, înstrăinându-mă, totodată. Știu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
se încrustează în ceva, trăiești permanent trecerea din efemer în veșnicie și iarăși revenirea în vremelnic și iarăși dusul în nemurire. Trăiești minunea colbuirii. Calcinarea clipelor, zilelor, cuvintelor, amintirilor tale. Te lași prelins în țărâna Bibliotecii... Un balans care îți ostoiește răni, îți îmblânzește zilele, te face să privești ca și cum n-ar fi mizeriile zilelor de zi cu zi, te face să știi că ai totuși un rost pe lume, că vii dintr-un necuprins și te pierzi în altul... Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fi. Prea bine însă putea fi și un simplu chingar, întorcându-se acasă după o zi de hamalâc în Piață. Mă scârbea și că mânca merdenele în plin Lipscani, lihnit, lacom, ca și cum o foame cumplită îl chinuia. Foamea de texte ostoită cu merdenele... De ce nu? Istoria nu-și potolește lihneala cu cenzurarea întruna a vieților noastre? ...Acele seri petrecute cu Trombă m-au făcut să-mi descopăr, dintr-odată, contururile precise ale fricii purtate în mine până atunci. Cu care trăisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pângărit, o stea însângerată și o cârpă roșie fluturând a victorie. Mi s-a spus și am crezut că roșul e simbolul sângelui vărsat. Nu m-am întrebat însă niciodată cine într-adevăr a vărsat acel sânge și cine a ostoit rănile care au înroșit pânza. Era marama cu sângele celor jertfiți sau pânza cu care călăul s-a șters pe mâini, după victoria-i triumfală? Mă dor acestea. Nu ca o vină a conștiinței mele. Nu am o conștiință atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
se întâlnească cu iubiții lor. Se mai păstra încă obiceiul de dinainte de război. Înainte de celălalt război, primul, spunea Wanda, era regula ca fetele în casă să fie învoite sâmbăta, toată noaptea. Mergeau, preciza ea, „de lucrau la stabilamente, să-și ostoiască fiziologia și să strângă de zestre“. Șonticăind, Wanda mă purta pe alei, arătându-mi pe câte una de pe vreo bancă: Frosa Milion, Partizanca, Gabipârț, Suzi Claxon, Jujulina Fantezy și alte câteva. Își zâmbeau, dar nu se oprea să le vorbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
umplut de venin; Veninul s-au împietrit, Sănătatea mi-au lipsit, Căci ție m-am planisit Și sunt foarte năcăjit, Dar Domnul nu s-o-ndura De ticăloșia mea - Amețit în dor mult, - Să m-arunce în mormânt, Ci să ostoiesc cu blândețe Spre ale mele tinerețe, Că eu nu-ți sunt vinovat De ce m-ai ofticat. No. 35 Ah! a mea puică iubită, De multe ori neprivită, Cum aș face să te văz Sufletul să-mi alinez, Ca să-mi ies
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
vom vorbi cu toții, dacă vom rămâne muți, sau dacă Vindecătorii de pe urmele tale au pus la cale altceva - ce-o fi, o fi. Neamul meu tot o să aducă prunci pe lume, iar oamenii tot la noi o să vină ca să se ostoiască, chiar și cei mai răi dintre ei. Cu vorbe sau fără, ne descurcăm noi. S-a ridicat și a dat să iasă. - Azi mai stai aici, să te odihnești, dar după răsăritul soarelui Îți iei... prietenul am auzit că-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
necuratul! - Păi și ai tăi ce zic? - Ce să zică? Sunt îngroziți! Mă roagă cu cerul și pământul să nu mai dispar așa. În ochii ei superbi surprind o sclipire sadică. Oricum, se pare că dezvirginarea digitală nu i-a ostoit amocul. Apoi e pasionată de chineză. Da, a fost o vreme și la niște cursuri la Sala Dalles. Acolo l-a auzit de profesorul Ladea, fiul sculptorului Romulus Ladea. Ce om fulminant! Practică acupunctura, dar e și tobă de carte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
început. Abia acum îmi dau seama ce înseamnă să respecți această licoare și în minte îmi stăruie îndemnul ieșeanului după ce a degustat vinul: “Bea și tu, dar nu-l da de dușcă ca pe orice poșârcă”... În sfârșit, ne-am ostoit foamea și nu avem alta de făcut decât să nu uităm de ulcelele cu vin și de lăutarii care după o pauză au pornit să cânte parcă și mai cu foc... Prietenul meu și-a tras ulcica cu vin mai
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
noi în numele „datoriei”... Poți pleca, scumpă hangiță, dar nu uita de setea noastră... Să vă mai aduc vin? - a întrebat hangița cu naivitate. Nuuu! Să mai treci din când în când pe aici, ca să te mai privim pentru a ne ostoi setea de frumos. Cu un zâmbet ce ar fi topit și ghețurile polare, hangița s-a depărtat cu mers alintat. Rămași singuri, am pus mâna pe ulcelele cu vin și, cu gesturi obosite, le-am ridicat și am ciocnit: Pentru
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
au întors cu fața spre răsărit. Si-au făcut câte o cruce adâncă, așezându-se apoi în liniște... Poftă bună, gospodarilor! le-au urat Măriuța și Costache. Nu uita, Costăchele băiete, să aduci o oală de vin rece, ca să ne ostoim setea. Să știi că sete ca în astă seară și ca de când sunt n-am avut niciodată. Uite aici mă seacă - a vorbit Pâcu, arătându-i crâșmarului gâtul lung ca de bâtlan. Au mâncat în tihnă, sorbind din când în
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
primul transport? Am spus. Ce ai fi zis dumneata dacă noi așteptam să se aleagă o vreme? Si ea nu se mai alegea vreo lună de zile. Dacă am văzut că de sus nu mai curge și vântul s-o ostoit, am pornit la drum. Păi suntem atâția jupâne și mâinile aiestea îs învățate cu munca. Nu sunt mâini de conțopist - a vorbit cu oleacă de îndârjire moș Dumitru. Dacă așteptai o zi-două ardea ceva? Nu. Nici trenul nu pleacă din
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]