319 matches
-
Bratu Iulian O serie de glume pe seama avioanelor F16 face furori pe internet. Bancurile, postate de revista Oficial MApN: „Avioanele F16 luate din Portugalia ne pot apăra de eventualele atacuri ale ostrogoților!“ Gigi Becali și-a anunțat intenția de a schimba niște F16-uri din Ștefănești cu unele ale armatei din Pipera. Marean Vanghelie ar fi luat și el niște F16-uri, să le pună pe linia tramvaiului 32, dar n-a putut pentru că
Bancul Zilei: Băsescu, Becali, Vanghelie și noile avioane F16 by Bratu Iulian () [Corola-journal/Journalistic/63995_a_65320]
-
5 mai 1979). Părintele Iustin Pârvu spunea că “sufletul pe cruce câștigă adevărata libertate” și că “meto dele de reeducare ale comuniștilor au făcut mai mulți sfinți decât robi”. Vintilă Horia în Persecutați-l pe Boețius (cu subtitlul Salvarea de ostrogoți) a abordat și el problema închisorilor comuniste cu care mercenarii ocupantului sovie tic au împânzit țara: 230 închisori politice (fără sediile de anchetă ale Securității înființate în 1948 de Ana Pauker) si peste 15 azile psihia trice folosite în represiunea
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
nu cumva să fie “statutate” niște “noi chermeze” (v. scrisoarea lui S. Ilieșiu către Radu Filipescu, 1 febr. 2012). Vintită Horia observa cum în România uneltele ocupantului sovietic “au mânjit lumea cu ură și sânge”. Un cioban din Salvarea de ostrogoți (v. V. Horia, Persecutez Boece!, Lausanne, 1983, trad. românească, 1993) spunea că ar trebui să-i urască, dar el a izbutit să nu-i urască și că: “Ei sunt cei care ne urăsc și se urăsc între ei” (trad. Ileana Cantuniari
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
Așa e. Așadar, o să-ți spun că regele nostru de câteva ori a plătit ceva mai multișor decât un cal pentru o nouă concubină. — Dacă erau hune. Ori dacă erau de rang și veneau dintr-un popor aliat cu noi: ostrogoții, de pildă, sau gepizii, chiar și turingienii. însă își alege și din stirpe mai joasă, iar pe acelea nu le plătește, cu siguranță. Pune să le răpească — Ce tot vorbești? Bineînțeles că nu. De obicei, capii satelor prin care trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
miazănoapte pădurea din Harz și ajunsese deja la granița romană. — Va trebui să cer imediat instrucțiuni la Ravena. E o armată mare? — Se pare că doar hunii sunt cu zecile de mii, dar lor ar trebui să le adăugăm turingienii, ostrogoții, francii râureni și, probabil, rugienii și herulii. — Atila o să invadeze, deci, Galiile dinspre miazănoapte, observă Sebastianus, mângâindu-și gânditor bărbia și având în minte zvonurile ce ajunseseră la Ravena înainte de plecarea sa, legate de o armată hună care încerca în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
bătrânul Utrigúr, care fusese înainte prietenul de încredere și cel dintâi consilier îadică Onegesiusă al marelui Rua, unchiul său. Apoi Edec, comandant al scirilor, care, însoțit de sfetnicul său Oreste - roman pe jumătate -, fusese ambasador la Bizanț; Valamir, rege al ostrogoților, și Ardarich, gepidul. în acesta din urmă, mai ales, Atila părea să-și pună pe deplin încrederea, până într-acolo - cel puțin, așa se spunea - încât să nu ia nici o hotărâre importantă înainte de a-i fi auzit părerea. Gepizi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
liniile dușmane, dar această străpungere, în loc să le aducă victoria, ar fi dus la înfrângerea cea mai dezastruoasă. Ajunse, în sfârșit, lângă scutierul său și, scuturându-l de un braț, îl obligă să se oprească și să fie atent la el: — Ostrogoții au cedat, îi strigă, în vreme ce săgețile dușmanilor șuierau în jur. Trebuie să ne retragem, să acoperim flancul lui Atila. Trimite pe cineva să-l anunțe. — Și-or fi dat seama deja de acolo, de sus, replică Mandzuk. Balamber scutură din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Și-or fi dat seama deja de acolo, de sus, replică Mandzuk. Balamber scutură din cap: — E prea mare riscul. Trimite pe cineva. Toraman, care nu-l putuse auzi, apăru lângă ei și anunță, la rândul său, pradă agitației, că ostrogoții fugeau. — Du-te tu la rege, îi ordonă imediat Balamber, și anunță-l că riscă să fie încercuit. Spune-i că trupele noastre o să-l acopere. Prompt, tânărul războinic dădu pinteni calului și porni în goană, pe când Balamber întindea mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
bariera carelor, unde oamenii lui se contopiră imediat cu masa fugarilor. Intrând în tabăra imensă, își făcu cu greu loc prin tumultul mulțimii formate din mii de războinici ce ajunseseră deja acolo, venind din diferite puncte ale câmpului de luptă. Ostrogoții țineau privirea plecată, ca niște câini bătuți, iar când cineva le cerea explicații cu privire la fuga lor dezastruoasă, plecau de acolo scuturând din cap cu o expresie rănită și umilită. Ici și colo însă se formau mici grupuri pestrițe, în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lui Ambarrus, Sebastianus trecu printre multe grupuri de soldați ce porniseră să sape mari gropi comune, în care urmau să fie azvârlite pur și simplu, toate la un loc, cadavrele, de acum înțepenite, ale celor căzuți: romani, huni, alani, vizigoți, ostrogoți, turingieni, burgunzi. întinderea aceea desțelenită era toată o înșiruire de cratere, umplute cu o rapiditate impresionantă și imediat acoperite sumar cu câteva lopeți de pământ. Grămezi de trupuri erau încontinuu stivuite în apropierea gropilor, în așteptarea acelei sumare înhumări, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Utrigúr deja traversase. Din toate părțile, războinicii împrăștiați prin câmp se adunau acum către sat. Nu erau toți hiung-nu: în dreapta, de pildă, Balamber observă, la o distanță de circa două sute de pași, un șir lung de călăreți, în mod evident ostrogoți, cel puțin judecând după scuturile rotunde și după săbiile mari: erau cam treizeci, înaintau unul după altul, paralel cu drumul, rămânând la distanță de micile grupuri hiung-nu, care, grăbindu-se către râu, treceau pe lângă ei fără să le dea atenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
după săbiile mari: erau cam treizeci, înaintau unul după altul, paralel cu drumul, rămânând la distanță de micile grupuri hiung-nu, care, grăbindu-se către râu, treceau pe lângă ei fără să le dea atenție. Nu era nimic ciudat în asta, căci ostrogoții, cărora li se atribuia responsabilitatea înfrângerii la Campus Mauriacus, erau priviți acum de către armată cu neîncredere și ostilitate. Observând că mingan-ul rămăsese în urmă față de restul armatei, Balamber își îndemnă oamenii să grăbească pasul: inevitabil, călăreții se depărtară și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și tot Chiorul, pe când profesoral explica despre "Năvălirea barbarilor', ne-a făcut să ne tăvălim de râs prin răspunsul pe care l-a dat. Profesorul, examinând sumar lecția precedentă, înainte de a o începe pe cea de zi, a întrebat clasa: ― Ostrogoții au năvălit singuri, sau au mai fost însoțiți de cineva? El se gândea, desigur, la Visigoți. Clasa n-a știut să răspundă, însă Chiorul, foarte serios, a ridicat degetele. ― Știi dumneata, domnule Constantinescu? ― Da, don' profesor! ― Ei, spune atunci! ― Da
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
au năvălit singuri, sau au mai fost însoțiți de cineva? El se gândea, desigur, la Visigoți. Clasa n-a știut să răspundă, însă Chiorul, foarte serios, a ridicat degetele. ― Știi dumneata, domnule Constantinescu? ― Da, don' profesor! ― Ei, spune atunci! ― Da. Ostrogoții n-au năvălit singuri... ― Așa! îl întrerupse satisfăcut profesorul. ― Ei, continuă Chiorul apăsat, au năvălit împreună cu nevestele lor! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Într-o zi, în clasa a VI-a modernă, s-a întîmplat una boacănă de tot, însă nu din pricina Chiorului. Era iarnă
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
împărat s-a oprit să imagineze noua sa Romă, le este aproape imposibil să creadă că acolo s-au ridicat cândva edificii imense, cu mai multe niveluri, ample galerii cu coloane, săli enorme, și că în secolul al VI-lea ostrogotul Teodoric, Dietrich von Bern, a locuit confortabil aici. Domus Gaj, palatul imperial al lui Gajus Caesar, era perfect locuibil și a fost ales de papii din întunecatele secole al VI-lea și al VII-lea ca reședință care, din înaltul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fiind licențiat în comunicare și relații publice. Este redactor la revista de cultură”Steaua Dobrogei”, membru titular al Asociației Scriitorilor din jud. Tulcea,”Aegyssus” Odă Dobrogei Copacii aceștia sunt toți voievozii frumoși și chiar cinici, simt caii din neam de-ostrogoți, visătorii ce vin din "Hercinici", au frați, au surori și bunici și-n fața lor vreau să mă-nchin, ai trecut vreodată pe aici, străinule, prin Munții Măcin ? freamătul lor altfel te cheamă, ochii prin el căutându-l, semeț, bătrân
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
După înfrângerea lor de către gepizi, în 454, la Nedao, multe enclave de huni se mai mențin la Dunărea de Jos, sub împăratul Leon I (457-474), un șef hun, Dengizik, este învins de romani. Înfrângerea hunilor a provocat un reviriment al ostrogoților, care aflați în exod în sudul Dunării, în Moesia, se îndreptau spre Italia, în 488, unde au constituit un regat propriu. Plecarea neașteptată a ostrogoților ar putea fi rezultatul apariției la Dunărea de Jos, încă din 480, a protobulgarilor, în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
un șef hun, Dengizik, este învins de romani. Înfrângerea hunilor a provocat un reviriment al ostrogoților, care aflați în exod în sudul Dunării, în Moesia, se îndreptau spre Italia, în 488, unde au constituit un regat propriu. Plecarea neașteptată a ostrogoților ar putea fi rezultatul apariției la Dunărea de Jos, încă din 480, a protobulgarilor, în fruntea unor neamuri asiatice, sub împăratul bizantin Zenon (474-491).27 Revirimentul în Sciția Mică, ca și în întreg Imperiul, s-a produs în vremea lui
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
creștinătate a unor grupuri umane autohtone din anumite regiuni este una din cauzele conservării mai îndelungate a credințelor vechi și a vitalității lor în religia creștină. În paralel, în aceste secole, a avut loc convertirea la creștinismul arian a gepizilor, ostrogoților și altor seminții germanice. Istoricul J. Zeiller afirmă că zona Europei centrale a devenit un teren de confruntare între două confesiuni și două etnii: catolicismul roman și arianismul germanic. Dar creștinismul catolic (ortodox) roman n-a fost niciodată aneantizat, datorită
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nu s-a păstrat influențe germane (în Dacia nu a fost o colonizare masivă germană) și 2. după "Viața Sf. Sava", triburile germane migratoare trăiau separat de autohtoni, în tabere deschise (seminomade), la fel s-a întâmplat în Italia, unde ostrogoții n-au lăsat urme în limba italiană. Acest aspect l-a subliniat F. Lot, care afirma că "de la ostrogoți n-a rămas nimic, nici în instituții, nici în limbă și foarte puțin în sângele italienilor". Nici în vremea năvălirii hunilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Sf. Sava", triburile germane migratoare trăiau separat de autohtoni, în tabere deschise (seminomade), la fel s-a întâmplat în Italia, unde ostrogoții n-au lăsat urme în limba italiană. Acest aspect l-a subliniat F. Lot, care afirma că "de la ostrogoți n-a rămas nimic, nici în instituții, nici în limbă și foarte puțin în sângele italienilor". Nici în vremea năvălirii hunilor în Europa (375-454) nu se constată un contact între aceștia și populația autohtonă din Dacia și regiunea Dunării de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
iar de cei greci (bizantini), Gothoi. Populația gotică, aflată pe țărmul sudic al Mării Baltice, a început să înainteze treptat spre regiunile de la Marea Neagră și Dunărea de Jos, iar apoi spre teritoriile întinse ale Imperiului roman, până ce își vor încheia istoria, ostrogoții în Italia (secolul VI) și vizigoții în Spania (secolul VIII). Istoria zbuciumată a goților, încă insuficient cunoscută, migrația, contactele și amestecul cu populațiile germanice și negermanice, raidurile lor prin Europa au dus la restructurarea etno-demografică și politică a spațiului est-european
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și Nistru până la pătrunderea definitivă în Imperiul roman (sudul Dunării), în urma invaziei hunice în Europa, în anii 376-378. 3. Se referă la istoria goților după trecerea lor în Imperiu (376) și încercările repetate de constituire a unor state, precum regatul ostrogot a lui Teodoric, în nordul Italiei (493-556) și a regatului vizigoților, în sudul Franței și, ulterior, în Spania (sfârșitul secolului V-începutul secolului VIII). Urmele lăsate de goți sunt risipite pe un spațiu imens, de la Marea Neagră la Oceanul Atlantic. Înainte de începerea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fel de feudalitate mongolă, în sate se află și elemente hune, nu doar localnici cultivatori de mei. Pe lângă Panonia, centrul puterii hune, cedată de romani prin tratate, Attila urmărea să-și adauge tot șirul centrelor romanice dunărene până la Novae, reședința ostrogoților. În timpul incursiunilor hunice la Dunăre, răsar satele localnicilor de străveche origine, prezente peste tot pe malul nordic al ei. Patronatul turanic al hunilor este, de fapt, un nou și mare factor de sinteză, regalitatea lor nu înseamnă o veritabilă administrație
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
bătrânul rege Ermanaric, în vârstă de 110 ani, este ucis. În urma acestei victorii, în 376, hunii își fac apariția pe (la) Nistru, la granița de est a teritoriului dominat de vizigoți. Conform lui Ammianus Marcellinus, în Res Gestae, după înfrângerea ostrogoților, vizigoții conduși de Athanaric au încercat să se apere pe Nistru, la granița ce-i separa de ostrogoți. Însă, în ciuda precauțiilor luate de vizigoți, hunii au trecut Nistrul, într-o noapte cu lună, probabil prin vadul de la Tiraspol-Tighina, și au
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]