319 matches
-
și să îi înlăture pe membrii familiei Lethingilor. Alboin s-a născut în anii '30 ai secolului al VI-lea în Pannonia, ca fiu al lui Audoin cu soția acestuia, Rodelinda. Se pare că mama sa a fost nepoata regelui ostrogot Theodoric cel Mare și ar fi fost promisă lui Audoin prin medierea împăratului Iustinian. Ca și tatăl său, Alboin a fost păgân, deși Audoin căutase la un moment dat să obțină sprijinul Bizanțului împotriva vecinilor săi, arătând bizantinilor că ar
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
determinat pe Alboin să ia inițiativa emigrării, deși există indicii potrivit cărora încă înainte de războiul cu gepizii apăruse ideea strămutării în Italia, al cărei teritoriu fusese descoperit de longobarzi încă din anii '50, când fuseseră mercenari, aliați cu bizantinii împotriva ostrogoților. În plus, longobarzii cunoșteau poziția slabă în Italia a guvernării bizantine, care a avut probleme după recucerirea Italiei de la ostrogoți. În special așa-numita "ciumă a lui Iustinian" făcuse ravagii în Italia, iar conflictele confesionale creștine mențineau o stare perpetuă
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
în Italia, al cărei teritoriu fusese descoperit de longobarzi încă din anii '50, când fuseseră mercenari, aliați cu bizantinii împotriva ostrogoților. În plus, longobarzii cunoșteau poziția slabă în Italia a guvernării bizantine, care a avut probleme după recucerirea Italiei de la ostrogoți. În special așa-numita "ciumă a lui Iustinian" făcuse ravagii în Italia, iar conflictele confesionale creștine mențineau o stare perpetuă de instabilitate, mai ales după rechemarea generalului Narses, care fusese un guvernator abil al Italiei. Longobarzii vedeau Italia ca pe
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
al Italiei. Longobarzii vedeau Italia ca pe un teritoriu bogat, cu posibilități de pradă, făcându-l pe Alboin să creadă în aducerea laolaltă, alături de longobarzi, multe alte popoare din regiune, inclusiv heruli, suebi, gepizi, thuringieni, protobulgari, sarmați, romanii și puținii ostrogoți rămași. Însă cel mai important grup, în afara longobarzilor, îl constituiau saxonii, dintre care 20.000 au participat la invazie. Saxonii erau tributari regelui franc Sigebert I, iar participarea indică faptul că Alboin ar fi avut sprijinul francilor în aventura sa
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
poate fi cuantificat, drept pentru care s-au realizat multe estimări. Istoricul Neil Christie consideră că 150.000 de oameni ar fi o cifră realistă, un număr care i-ar face pe longobarzi o forță mai numeroasă decât cea a ostrogoților din ajunul cuceririi Italiei de către aceștia. Jörg Jarnut propune 100.000-150.000, cu aproximările de rigoare; Wilfried Menghen, în lucrarea sa "Die Langobarden" estimează între 150.000 și 200.000; iar Stefano Gasparri îi situează între 100.000 și 300
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
arianiști. Alboin poate că a acceptat botezul din considerente politice, pentru a obține coeziunea grupului eterogen care a imigrat în Italia venind din Pannonia. Opțiunea pentru ritul creștin al lui Arius era menită să întărească legătura lui Alboin cu moștenirea ostrogoților și-i putea atrage ostrogoții care serveau în armata bizantină ca "foederati" (ostrogoții fiind toți creștini de rit arian). S-a mai speculat că strămutarea de populație sub conducerea regelui Alboin ar fi fost cauzată în parte și un apel
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
acceptat botezul din considerente politice, pentru a obține coeziunea grupului eterogen care a imigrat în Italia venind din Pannonia. Opțiunea pentru ritul creștin al lui Arius era menită să întărească legătura lui Alboin cu moștenirea ostrogoților și-i putea atrage ostrogoții care serveau în armata bizantină ca "foederati" (ostrogoții fiind toți creștini de rit arian). S-a mai speculat că strămutarea de populație sub conducerea regelui Alboin ar fi fost cauzată în parte și un apel venit de la ostrogoții care trăiau
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
coeziunea grupului eterogen care a imigrat în Italia venind din Pannonia. Opțiunea pentru ritul creștin al lui Arius era menită să întărească legătura lui Alboin cu moștenirea ostrogoților și-i putea atrage ostrogoții care serveau în armata bizantină ca "foederati" (ostrogoții fiind toți creștini de rit arian). S-a mai speculat că strămutarea de populație sub conducerea regelui Alboin ar fi fost cauzată în parte și un apel venit de la ostrogoții care trăiau pe teritoriul Italiei. Momentul ales pentru părăsirea Pannoniei
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
putea atrage ostrogoții care serveau în armata bizantină ca "foederati" (ostrogoții fiind toți creștini de rit arian). S-a mai speculat că strămutarea de populație sub conducerea regelui Alboin ar fi fost cauzată în parte și un apel venit de la ostrogoții care trăiau pe teritoriul Italiei. Momentul ales pentru părăsirea Pannoniei a fost neobișnuit de timpuriu. Cauza deplasării în prima parte a anului poate a fost teama indusă de vecinătatea avarilor, în pofida tratatului de prietenie încheiat recent. Ca semn al neliniștii
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
de a desemna un duce era o inovație importantă, având în vedere că, până atunci, longobarzii nu aleseseră niciodată duci și nu întemeiaseră ducate în baza existenței unui oraș fortificat. Inovația se datora împrumutării de către Alboin de la romani și de la ostrogoți a unor modele administrative, după cum în antichitatea târzie "comes civitatis" (comitele orașului) reprezenta principala autoritate locală, cu puteri administrative depline în regiunea respectivă. Însă trecerea de la conte ("comes") la duce ("dux") și de la comitat ("comitatus") la ducat ("ducatus") semnala totodată
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
est. Decizia bizantină de a nu se opune invaziei longobarde reflectă dorința succesorilor lui Iustinian I de a reorienta miezul politicii bizantine către Orient. Impactul sosirii longobarde asupra aristocrației romane a fost devastator, în special în combinație cu războiul împotriva ostrogoților; acesta din urmă se încheiase în nordul Italia abia în 562, când ultimul punct de rezistență ostrogot, Verona, a capitulat în fața oștirii bizantine. Mulți înstăriți ("possessores", cum i-a numit Paul Diaconul) și-au pierdut dacă nu viețile, cel puțin
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
a reorienta miezul politicii bizantine către Orient. Impactul sosirii longobarde asupra aristocrației romane a fost devastator, în special în combinație cu războiul împotriva ostrogoților; acesta din urmă se încheiase în nordul Italia abia în 562, când ultimul punct de rezistență ostrogot, Verona, a capitulat în fața oștirii bizantine. Mulți înstăriți ("possessores", cum i-a numit Paul Diaconul) și-au pierdut dacă nu viețile, cel puțin averile, însă nivelul exact al pierderii de proprietăți reprezintă încă obiect de dispută. Clerul a fost și
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
sub Alboin. Problemele lui Alboin în menținerea controlului asupra supușilor au căpătat amploare în timupl asedierii Ticinumului. Natura monarhiei longobarde făcea dificil pentru un conducător să exercite de la un anumit punct autoritatea asupra supușilor așa cum exercitase Theodoric cel Mare asupra ostrogoților. Din cauza structurii militare, comandanții de oaste longobardă ("duces"), care conduceau câte o ceată ("fara") de războinici, aveau autoritate mai mare. În plus, dificultățile întâmpinate de Alboin în edificarea unei entități politice solide decurgeau din lipsa de legitimitate imperială, întrucât, spre deosebire de
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
Din cauza structurii militare, comandanții de oaste longobardă ("duces"), care conduceau câte o ceată ("fara") de războinici, aveau autoritate mai mare. În plus, dificultățile întâmpinate de Alboin în edificarea unei entități politice solide decurgeau din lipsa de legitimitate imperială, întrucât, spre deosebire de ostrogoți, longobarzii nu ajunseseră în Italia ca "foederati", ci ca inamici ai Imperiului. Deteriorarea autorității regelui în cadrul oștirii longobarde s-a manifestat și în invadarea provinciei france Burgundia, care în 569 sau 570 a fost ținta unor raiduri longobarde anuale ample
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
mai sau iunie 572. Între timp, Alboin alesese Verona ca reședință. S-a stabilit într-un palat regal construit acolo de Theodoric cel Mare. Alegerea palatului ar putea fi interpretată că o altă încercare de a stabili conexiuni cu regele ostrogot. În acest palat, Alboin a fost asasinat la 28 iunie 572. În descrierea făcută de Paul Diaconul, cea mai detaliată asupra morții regelui, faptul istoric și epicul se întrepătrund. Mult mai timpurie și totodată mai scurtă este istoria prezentată de
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
său Alboin. Nu se știe cu certitudine când a avut loc căsătoria Rodelindei cu Audoin. Cronicarul contemporan Procopius din Cezareea vorbește despre stabilirea unei căsătorii a lui Audoin cu o soră a lui Amalafrid, un principe de sânge regal amestecat ostrogot și thuringian. Logodna a fost pusă la cale de către împăratul bizantin Iustinian I la o dată undeva între 540 și 552, iar această nenumită soție ar putea fi acea Rodelinda amintită de către cronicarul longobard Paul Diaconul. Această teorie a întâmpinat obiecții
Rodelinda a longobarzilor () [Corola-website/Science/325063_a_326392]
-
ai acelui secol. Alți savanți tind să accepte identificarea, sesizând importanța legăturii pe care regii longobarzi căutau să o stabilească cu Regalitatea ostrogotă, iar o astfel e căsătorie l-ar fi transformat pe Audoin într-un moștenitor legitim al tronurilor ostrogot și thuringian. O altă explicație asupra originilor Rodelindei este oferită de István Boná, care consideră că ea ar fi putut fi o prințesă bavareză, diferită de prințesa thuringină cu care Audoin s-ar fi logodit mai târziu.
Rodelinda a longobarzilor () [Corola-website/Science/325063_a_326392]
-
poate indica faptul că mulți dintre thuringieni ar fi luat soții de origine hună sau sclavi huni, care urmare a prăbușirii statului hunilor. Din bijuteriile descoperite în morminte rezultă că thuringienii obișnuiau să caute pentru căsătorie femei și din rândul ostrogoților și longobarzilor. După ce au fost cuceriți, thuringienii au fost puși sub conducerea unor "duces" franci, însă ei s-au răsculat și și-au recâștigat independența în secolul al VII-lea sub conducerea regelui Radulf I. Către sfârșitul aceluiași secol, părți
Turingieni () [Corola-website/Science/325079_a_326408]
-
portului său bine amplasat, cu acces la Marea Adriatică, și a poziției sale defensive ideale, fiind situat în mijlocul mlaștinilor. Orașul a rămas capitală a Imperiului până la disoluția Imperiului de Apus din 476, când a devenit reședința lui Odoacru, iar apoi a ostrogoților în timpul lui Theodoric cel Mare și imediat după aceea. În 540, în timpul "războiului gotic" dintre 535 și 554, Ravenna a fost ocupată de către generalul Imperiului de răsărit Belisarie. După acest eveniment, orașul a devenit sediul guvernatorului provincial. După "recucerirea justiniană
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
manifeste cvasiindependent față de regatul de la Pavia. Către 575 sau 576, Faroald a ocupat Nursia și Spoleto, întemeind ducatul de Spoleto, cu sprijinul unui episcop de credință ariană. Ducii longobarzi ulteriori au restaurat fortificațiilor, ale căror ziduri fuseseră distruse de regele ostrogot Totila în timpul the Războiului gotic dintre anii 535 și 554. Ducii longobarzi de Spoleto s-au aflat în război aproape continuu cu bizantinii din Exarhatul de Ravenna, astfel încât teritoriul aflat sub jurisdicția lor a oscilat în funcție de evoluțiile din Umbria, Lazio
Ducatul de Spoleto () [Corola-website/Science/324678_a_326007]
-
autorității imperiale în Imperiul roman de apus. În războiul care a rezultat, așa-numitul război gotic dintre anii 535 și 554, speranțele bizantine într-un triumf rapid și facil s-au transformat în fapt într-o confruntare de durată cu ostrogoții din Italia, război care a adus cu sine dizlocări în masă ale populației, distrugeri de proprietăți, foamete (538-542) și o epidemie de ciumă (541). Victoria imperială și readucerea Italiei sub controlul imperial s-au dovedit de fapt într-o "victorie
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
populației, distrugeri de proprietăți, foamete (538-542) și o epidemie de ciumă (541). Victoria imperială și readucerea Italiei sub controlul imperial s-au dovedit de fapt într-o "victorie a la Pyrrhus". Cu toate că a încercare de invazie din partea francilor, aliați cu ostrogoții în ultima parte a războiului, a fost respinsă de către imperiali, migrația triburilor longobarde, populație care inițial se aliase cu Imperiul, a copleșit imediat mica armată a generalului Narses, lăsată de bizantini să păzească Italia. Sosirea longobarzilor a frânt unitatea politică
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
fiul lui Cleph, Authari, și să acorde noului monarh jumătate din proprietate. Authari (584-590) s-a dovedit capabil să se implice în reorganizarea statului longobard și să îi așeze pe longobarzi într-o formă stabilă în Italia. Ca și regii ostrogoți de odinioară, el s-a autointitulat "Flavio," titlu cu care inteționa să se proclame protector al tuturor romanilor de pe teritoriul său, devenind clară intenția de a fi privit ca moștenitor al Imperiului occidental și totodată de a descuraja pretențiilr bizantine
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
spirit și în țintă. Legislația bisericii lui Theodosius a fost desigur limitată la Imperiul Roman. Dincolo de acesta, printre barbarii din vest, care au primit creștinismul în forma Arianismului, în timpul domniei Împăratului Valens, l-au menținut timp de încă două secole. Ostrogoții au rămas Ariani până în 553 d.H.; Vizigoții până la Sinodul din Toledo în 589 d.H.; Suevii în Spania până în 560 d.H.; Vandalii, care au cucerit Africa de Nord în 429, și i-au persecutat furios pe Catolici, până în 530 d.H., când au fost
Biserici și creștini antitrinitarieni () [Corola-website/Science/322496_a_323825]
-
era creștin arian și le-a dat locuință în Munții Balcani. Timp de 30 de ani, Ulfila a lucrat în Moesia inferioară, la poalele lui Haemus. Istoricul Iornandes spune că activitatea lui Ulfila s-a întins până departe și asupra ostrogoților și a gepizilor. El a fost un mare misionar printre barbari și i-a adus la picioarele Domnului. Wulfila și-a terminat traducerea înainte de anul 381 d.H. și a murit după doi sau trei ani. Popularitatea de care s-a
Biserici și creștini antitrinitarieni () [Corola-website/Science/322496_a_323825]