678 matches
-
cu o mutră acră și-i face vânt înăuntru. Draperia cade în urma lui. Buimăcit, Trio Fulcinius înaintează un pas. Se dezmeticește abia când își dă seama că a rămas singur. Gândul îl îngrozește într-atât încât vede totul ca prin pâclă. — Aici! se aude chemat de o voce aspră. Împăratul! Distinge doar o siluetă neclară la capătul celălalt al încăperii. Figura este și mai estompată întrucât lumina vine din spate. Se 93 grăbește să se prosterneze adânc, cu capul până la pământ
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de greutatea din piept. Atavismul idumean se trezește în el. Închide ochii și, pentru o clipă, simte din nou sub tălpi fierbințeala pământului aceluia roșu-lăptos, orien tat înspre răsăritul de vară. Un sol argilos cu izvoare rare, ni troase. Prin pâcla amintirilor, distinge conturul copacilor ce cresc spontan, coborând în vale până la câmpie. Se revede pe sine, copil, așezat de-a curmezișul în șaua bunicului. Apoi băr bat tânăr, călărind singur pe un drum îngust. Îl recunoaște ime diat. Este singurul
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Tanaka își privi sabia, am să-l omor, chiar dacă e tălmaciul nostru. Prostule! râse Matsuki. Dacă-l omori pe tălmaci, cum o să ne mai îndeplinim noi însărcinarea de soli în Nueva España? De câteva zile, corabia a intrat într-o pâclă. Pâcla deasă pe care o întâlnește orice vas când traversează marele ocean prin nord. Întinderea nesfârșită a valurilor e încețoșată de negura fumurie, iar de pe punte, cât vezi cu ochii, totul împrejur apare împăienjenit, de parcă s-ar fi lăsat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
își privi sabia, am să-l omor, chiar dacă e tălmaciul nostru. Prostule! râse Matsuki. Dacă-l omori pe tălmaci, cum o să ne mai îndeplinim noi însărcinarea de soli în Nueva España? De câteva zile, corabia a intrat într-o pâclă. Pâcla deasă pe care o întâlnește orice vas când traversează marele ocean prin nord. Întinderea nesfârșită a valurilor e încețoșată de negura fumurie, iar de pe punte, cât vezi cu ochii, totul împrejur apare împăienjenit, de parcă s-ar fi lăsat un văl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
zilnică de apă. Cei patru soli cărora li se dădeau înainte două căușe dintr-un ciubăr, acum primesc numai unul. Din fericire, nu se mai abătu asupra lor nici o altă furtună și nu întâlniră nici acalmii, așa că vasul înaintează prin pâclă liniștit spre răsărit. Scurgerea monotonă a timpului a fost întreruptă de o întâmplare neașteptată. Un marinar spaniol a furat un ceas și câteva monede de aur din cabina căpitanului Montaño. Căpitanul însoțit de Velasco a intrat în cabina solilor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
a șters cu hainele sale sângele omului aproape leșinat și l-a dus în cală. Samuraiului nu-i venea să creadă nici în ruptul capului că acest Velasco era același cu cel care îi dăduse din hainele sale lui Yozō. Pâcla nu se ridică nici după cinci, nici după șase zile. Jilave cum erau, pânzele, la fel ca și puntea, scoteau un miros urât de putreziciune, iar bătăile clopotului se auzeau la fiecare două minute printr-o perdea lăptoasă. Uneori, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
urât de putreziciune, iar bătăile clopotului se auzeau la fiecare două minute printr-o perdea lăptoasă. Uneori, un soare ca o tipsie albă răzbătea prin negură, dar era îndată acoperit de următorul nor de ceață groasă. Când soarele pătrundea prin pâclă, marinarii spanioli își pregăteau în grabă sextantul și încercau să stabilească poziția vasului. La o săptămână de când corabia intrase în norul de ceață, valurile dinspre nord-est începură să crească din ce în ce mai mult, iar vasul care naviga sub vânt începu și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
cenușie. Plutașii, păstorii zic simplu: muntele numai Ceahlăului. Pustietatea și singurătatea lui n-au pereche decât dincolo, în înfățișarea aspră a Călimanilor. Și-n Ceahlău, și-n Călimani poporul și-a pus legendele din preistorie. Misterul lor stăruiește încă. În pâcla lor vânătă se strecoară fantomele bourilor domnești pe lângă turma împietrită unde veghează stânca Dochiei. Aceeași amintire de basm leagă Călimanii de Ceahlău; șoapta amintirilor curge pe cetina codrilor venind din Călimani și din trecutul cel mai adânc. Aburii Bistriței fac
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
cele ale unui sinucigaș, poți să scoți o trilogie. Zău, nu știu de ce îți irosești timpul tău prețios cu mine, când ai atâtea de comunicat omenirii... * Nu schimbară nici un cuvânt câteva zile în șir. Se mișcau lent, în tăcere, prin pâcla groasă a gândurilor nerostite. Dar Dumnezeu?! bâigui încet Filip într-o seară. Ce-i cu el?! întrebă Carol, surprins mai mult de replică decât de faptul că îi era dată după atâta vreme. Dumnezeu...! repetă Filip, de parcă simpla rostire a
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
borangic și-l lăsă să dea ocol unui țăruș de alun înfipt în pământ. Când hodorogită și bolovănoasă, când mânioasă și amenințătoare, când mieroasă și lingușitoare, când răcnită și gâfâită, când abia șoptită și gâjâită din gâtlej, vocea vrăjitoarei făcea pâcla nopții să vibreze de sunete neinteligibile și de melosuri păgâne. Cu 99 de picioare alergătoare/ Cătați-l, cercați-l,/ Să-i pară rudele și vecinii, frații și străinii/ Ca câinii ce hârâriesc, ca porcii ce grohotesc/ Cu 99 de limbi
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
cele ale unui sinucigaș, poți să scoți o trilogie. Zău, nu știu de ce îți irosești timpul tău prețios cu mine, când ai atâtea de comunicat omenirii... * Nu schimbară nici un cuvânt câteva zile în șir. Se mișcau lent, în tăcere, prin pâcla groasă a gândurilor nerostite. Dar Dumnezeu?! bâigui încet Filip într-o seară. Ce-i cu el?! întrebă Carol, surprins mai mult de replică decât de faptul că îi era dată după atâta vreme. Dumnezeu...! repetă Filip, de parcă simpla rostire a
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
borangic și-l lăsă să dea ocol unui țăruș de alun înfipt în pământ. Când hodorogită și bolovănoasă, când mânioasă și amenințătoare, când mieroasă și lingușitoare, când răcnită și gâfâită, când abia șoptită și gâjâită din gâtlej, vocea vrăjitoarei făcea pâcla nopții să vibreze de sunete neinteligibile și de melosuri păgâne. Cu 99 de picioare alergătoare/ Cătați-l, cercați-l,/ Să-i pară rudele și vecinii, frații și străinii/ Ca câinii ce hârâriesc, ca porcii ce grohotesc/ Cu 99 de limbi
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
câțiva copaci singuratici își ridicau pe muchii frunzișurile sărace prin care vântul se strecura cu un șuiet domol. Din când în când, frunze pălite se desprindeau și zburau obosite prin licăririle amurgului. Sub coastă era împrăștiat satul, într-o ușoară pâclă. Dintre livezi și dintre căsuțele albe se ridicau stâlpi vineți de fum. De cealaltă parte, pe iaz, se mișcau negurile leneșe ale serii, pe deasupra apelor întunecoase și peste pădurea gălbie de trestii. Cireada venea pe maluri într-un murmur somnoros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
face, am luat pușca și am pornit-o razna, peste câmpuri, prin beldii, prin mlaștini, pe miriști... Era tot toamnă, așa, pe vremea asta. Era chiar ca astăzi. O tăcere mare era împrăștiată pretutindeni, pe șesuri și văi, și o pâclă de toamnă învăluia totul. Soarele nu se vedea, dar o lumină dulce sta în pâcla nemișcată. Pe șesuri goale, în văi goale, prin lumina aceasta dulce, care se strecura parcă prin geamuri fumurii, în pâclele tăcute, în singurătăți, plutea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe miriști... Era tot toamnă, așa, pe vremea asta. Era chiar ca astăzi. O tăcere mare era împrăștiată pretutindeni, pe șesuri și văi, și o pâclă de toamnă învăluia totul. Soarele nu se vedea, dar o lumină dulce sta în pâcla nemișcată. Pe șesuri goale, în văi goale, prin lumina aceasta dulce, care se strecura parcă prin geamuri fumurii, în pâclele tăcute, în singurătăți, plutea o melancolie sfâșietoare. Am umblat multă vreme, la întâmplare, mi-am pierdut direcția și m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
șesuri și văi, și o pâclă de toamnă învăluia totul. Soarele nu se vedea, dar o lumină dulce sta în pâcla nemișcată. Pe șesuri goale, în văi goale, prin lumina aceasta dulce, care se strecura parcă prin geamuri fumurii, în pâclele tăcute, în singurătăți, plutea o melancolie sfâșietoare. Am umblat multă vreme, la întâmplare, mi-am pierdut direcția și m-am îndreptat și eu încotro am apucat. Din când în când, câte-un cristel ori câte-un stol de potârnichi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pentru care hanul era pustiu. Mă așezasem în odăița îmbrăcată din fund; mă gândeam în tăcerea adâncă; îmi făceam sute de închipuiri care de care mai stranii, mă tulburasem de-a binelea și n-ajungeam la nici un capăt. Tăcerea și pâcla întunericului măreau jalea clădirii mute. După un răstimp, mi s-a părut că negura nopții de toamnă se luminează puțin. Aceeași tainică lumină ca și ziua, însă foarte slabă, umplea singurătatea și noaptea de-afară, intra pe geam și punea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a fost pe urmă? Mai bine hai să bem și paharul acesta și pe cai, că întârziem! Am ieșit afară, am încălecat și am pornit spre Topila. O tăcere mare era împrăștiată pretutindeni pe șesuri și pe văi, și o pâclă de toamnă învăluia totul. Soarele nu se vedea, dar o lumină dulce sta în ceața nemișcată. Lumina se strecura parcă prin geamuri fumurii în pâcla tăcută și în singurătățile adânci. Potcoavele cailor vuiau înăbușit pe șosea. La dreapta și la stânga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
spre Topila. O tăcere mare era împrăștiată pretutindeni pe șesuri și pe văi, și o pâclă de toamnă învăluia totul. Soarele nu se vedea, dar o lumină dulce sta în ceața nemișcată. Lumina se strecura parcă prin geamuri fumurii în pâcla tăcută și în singurătățile adânci. Potcoavele cailor vuiau înăbușit pe șosea. La dreapta și la stânga, pe muchii, copaci cu frunzele arse stăteau nemișcați în lumina tainică. La o cotitură, deodată izvorî ca din pământ, lângă un pâlc de mesteceni pletoși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la pâlcul de copaci, la șesul drept care se pierdea scurt în vălul de ceață, la movila singuratică, și zise încet, dând din cap: Da, aici a fost... Apoi oftă lung, își puse calul în trap liniștit și ne cufundarăm în pâclele tăcute, ne depărtarăm de hanul Boului, prin melancolia toamnei. Povestiri, 1904 Hanul boului a fost publicată mai întâi în Pagini alese, nr. 18 (21) din 16 februarie 1903. Este pentru prima dată când apare tema hanului, recurentă la Sadoveanu. H.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Dunăre... Ș-apoi Dunărea cine știe unde îi ducea!... Moș Gheorghe tăcu. Flăcăuașii așteptară un timp, apoi unul trase de mânică pe celălalt, îi făcu semn de îndemnare cu capul și plecară. Așa stăturăm o vreme. Soarele asfințea departe, deasupra Siretului, luminând pâcla zării, împrăștiind pe luciu și înaintea noastră ca o pulbere aurie. Podarul se sculă, scuipă într-o parte, apoi se dezbrăcă de suman. Cu luare-aminte se plecă spre înecat, îl întoarse pe spate și-i îndreptă capul cu fața spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vitelor, pe maldărul de fân, și sta iar cu ochii la stele; și nici nu simțea răceala nopții care trecea ușor peste fruntea-i fierbinte. La câteva zile după aceasta veniră ropote de ploaie cu întreruperi; pe urmă ca niște pâcle se așezară lungile ploi de toamnă. Zările erau închise de un fel de ziduri cenușii. Dintr-un tavan jos de nouri curgea burniță rece, umezind clădirile, adăposturile vitelor și perdelele pustii. Pământul gras sorbi apa prin toate crăpăturile lui, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
păru că-i departe, peste niște ape, îngropată în negurile toamnei și-n vijeliile iernii apropiate. Înainte de a adormi, auzi afară prin văzduh chemări jalnice de paseri străine, rătăcite... După o săptămână se domoliră ploile, dar vremea rămăsese tot umedă. Pâcle alburii stăpâneau întinderile; soarele nu se mai arăta, parcă trecuse în alte zodii, să lumineze alte lumi. Prin jurul curții, bordeienii umblau călări, ducând vitele la adăpost și întorcându-le înapoi în șoproane. Pe la hambare și coșere, slujbașii umblau greoi, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mare zmeoaică îi și fata asta a moșneagului... Acu de ce mă fierbe și mă poartă ea așa cu vorba?... Da’ ce-i pot face? Vede ea că mi-i dragă!“ Pe la sfârșitul lui răpciune un vânt aspru de la miazănoapte mătura pâclele. Se ivi un soare gălbui, fără putere. Noroaiele și bălțile amorțiră. Și peste un amurg arămiu, care colora zarea de la miazăzi la miazănoapte - năvăliră nourii ninsorilor. Și o furtună, venită de la mările înghețate, începu a purta roiurile de fulgi. Iarna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Pământu-i ca cremenea. Ce s-adulmece cânii? De atâta secetă s-au vârât jigăniile adânc în codru. Eu socot, uncheșule, că cum s-a pișca lumina, se schimbă vremea... Amândoi își ridicară ochii spre luna plină care cernea ca o pâclă argintie peste satul revărsat pe costișă și fulgera în vale pe gârlele Moldovei. Moș Calistru își scutură pletele albe. Nu încă, grăi el, nu se schimbă. După cum scrie la gromovnic, în zilele acestea sunt legate vânturile și furtunile, până și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]