313 matches
-
gesturi timide care m-au costat eforturi și sudoare. Sultanul dădea din cap, schimbând uneori câte un cuvânt scurt cu apropiații săi. Nu purta barbă, ci doar o mustață răsfirată de care trăgea întruna; tenul lui mi s-a părut pământiu, ochii prea mari pentru restul feței și ușor oblici. Pe turban, care era mic și înfășurat strâns, se afla un rubin încrustat într-o floare din aur. La urechea dreaptă atârna o perlă în formă de pară. Odată recitat poemul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
vitrină (era chiar de la „Tic-Tac“) și a izbucnit în râs. — Uită-te să vezi ce față de bou ai! Îți place? Ești curajos? Ce naiba ești? Dincolo, în local, la o masă lângă fereastră, un domn uscățiv, osos, cu o față de tuberculos, pământie, se juca cu un pahar cu băutură. Îl ținea între palme și-l învârtea ușor pe masă, de parcă ar fi vrut să-l încălzească. Peste mulți ani, când aveam să vin și eu la „Tic-Tac“, aveam să-l cunosc pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
literar sună pretențios, emfatic, poate chiar parodic. Puțin îmi pasă. Întâlnire iar cu Nela în stația de la Cișmigiu. Râdem amar: „De parcă ne-am fixa să ne întâlnim în locu’ ăsta!“. Și mai umflată, respiră greu, broboane de sudoare pe fața pământie. Încerc să schimb obișnuitele vorbe în răspăr. O viață de când ne cunoaștem (din liceu). Nu are chef. Îmi spune că e din ce în ce mai rău. Insuficiență respiratorie. Îi vine de la poliglobulie. Sângele îngroșat. Îi spun că și mie mi-au descoperit, demult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
al conviețuirii pe același etaj. Urmărisem doar, de sus, de la fereastra bucătăriei, cum au scos sicriul din bloc, l-au vârât în dubița neagră și au pornit pe alee. N-am reușit să deslușesc prea bine chipul femeii. O față pământie, cu buze intens rujate, cu păr puțin, răvășit. — Ciroză, a oftat fata vecinului. Soră cu tata. Stătea singură pe Bulevard, pe la cinematografe. La etaj, peste cinematograful de lângă farmacie. N-avea cine s-o îngrijească și am luat-o la noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu ciuperci. Chestii fine! Șnapanul e plin de bani..." Înghiți la repezeală câteva linguri, mai subtiliză o ceapă și un pumn de minciunele din dulăpiorul Melaniei Lupu și părăsi bucătăria. * Valerica Scurtu își perie îndelung părul decolorat. Avea o față pământie, fără pomeți. Pe buza subțire cu colțurile coborâte îi răsărise un herpes. Se desprinse oftând de oglindă și începu să se plimbe prin cameră. Se oprea din când în când și ridica scame invizibile. Lucrurile străluceau de curățenie. Vitrina șifonierului
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
de stinge! conchise fără să se adreseze nimănui Valerica Scurtu. Sculptorul o privi drept în față. Șopti, zâmbind fermecător: ― Acum, fie vorba între noi, tocana era cam grasă. Știi, nu face bine la ten, și împinse cu degetul spre obrazul pământiu al femeii. Valerica Scurtu sufocată de furie amuți. Telefonul emise câteva țârâituri stridente. Melania Lupu ridică receptorul. Mâna îi tremura de emoție. Dintr-un salt, sculptorul fu lângă ea. Își lipi capul de părul bătrânei încercînd să intercepteze discuția. Comunică
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
o privire peste umăr. Bătrânul consulta rubrica deceselor din mica publicitate. ― Și-acum ce facem? întrebă încet Panaitescu. Purta un costum elegant de casă cafeniu cu batistă și cravată din lână galbenă. Frizura complicată îi acoperea iluzoriu craniul. Din cauza chipului pământiu, murdar, hainele păreau stridente. În mod ciudat, pijamaua cârpită și veche i se potrivea mai bine. ― Ce să facem? Matei dădu cu piciorul într-o papiotă goală: Jucăm țurca! Nu înțeleg de ce mai întrebi. E aproape 10. Trebuia să fii
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Își făcea treaba prin casă, îndreptînd inutil câte un obiect. Avea mâini lungi și slabe, ca de păianjen. Părea nervoasă. Gura nemulțumită se mișca și atunci când nu spunea nimic. " O femeie care țipă ușor, își zise Cristescu privindu-i fața pământie. Țipă și plînge." Interiorul i se păru searbăd, caracteristic de fată bătrînă: curățenia ― devenită manie, excluzând orice alte preocupări ― supraaglomerare de bibelouri mici și ieftine, kilometri de broderie apretată. Sub masa televizorului se aflau colecția revistei Magazin și-o grămadă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
da, uite-o, e și ea acolo. Salome arătă spre o femeie care stătea În strana lui Giles. Când s-a Întors un pic Într-o parte, am văzut că era frumoasă, cu o Înfățișare delicată. Între timp, Lauren devenise pământie, ca și cum sângele i se scursese din trup. În mod evident, era Îndrăgostită nebunește. Nu Își luă ochii de la Giles În timp ce acesta citea: — Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic... Făcu o pauză și privi la cei strânși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
avem voie să uităm acest lucru. Mergînd însă pe firul metaforei, m-am gîndit că aerul libertății se vede în obrajii celor care îl respiră regulat și firesc : sînt roșii și luminoși. De ce oare fețele românilor sînt atunci atît de pămîntii și încleștate ? Respirăm noi oare cu adevărat aerul Libertății ? și am început să mă îndoiesc... Nu este vorba aici despre numeroasele „libertăți” în care se desface Libertatea, libertăți traduse la rîndul lor în tot atîtea „drepturi” care o apără, ci
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
rău și nici în bine. Avea ochii negri și puternic adânciți, pielea nasului îi era atât de palidă, încât lăsa să se străvadă limpede o mulțime de vinișoare albastre și-ncâlcite, iar obrajii ei subți și veștezi aveau un aspect pământiu, nesănătos. Ca defect, era, poate, un dram prea zbârcită la chip, dar se va vedea, mai târziu, că acele multe cute nu erau nicidecum săpate acolo de eternul ascuțiș al anilor, ci de altceva, ceva mai puternic... Dacă ai fi
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
întuneric cu ambarcațiunea supraîncărcată. Trase la mal și aprinse focul fără să o miște pe bolnavă de pe patul ei. Mâncă puțin și prost, se sprijini cu spatele de bord și se întoarse să o privească. Culoarea ei era de-acum pământie, iar pântecele îi apărea umflat, neted și gata să-i plesnească. Se mișcă neliniștită, deschise ochii, privi fără să vadă flăcările și gemu încetișor. — Dormi, dormi, micuțo, șopti el, de parcă l-ar fi înțeles. Dormi liniștită, că mâine voi vâsli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
concepții despre lucrare. Chiar și așa, în fiecare noapte, o mie de milioane de ființe se întreabă care este rațiunea vieții lor, incapabili să admită că nu există o rațiune pentru moartea lor... O privi stăruitor. Focul îi însemna chipul pământiu cu umbre ciudate. Taré al morții trecu vâslind în lungul lui caiac, pe râu în jos, și o luă cu el, dar Intié al focului o însoțise până în ultima clipă, iar spiritul Piei nu va rătăci pentru totdeauna în nopțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
te Întîlnești tot cu tine ocolul cel mai lung e calea cea mai scurtă spre casă fîlfîit de aripi a zburat o pasăre sau e balotul acela de cîrpe care se rostogolește pe treptele noului complex alimentar are și față pămîntie stafidită aidoma capetelor mici supte În ele conservate cu curara la Muzeul Antipa nu mumiile nu mumiile au demnitatea faraonică a morții materializate bătrîna asta beată cu labele ei legate-n cîrpe Înconjurată de mere de cornuri de rîuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
tăcere. — Îmi pare rău, spuse el într-un sfârșit, continuând să-și privească mâinile. — E-n ordine. Nu e nevoie să vorbim despre asta. Îmi cer scuze că am întrebat. Nimeni ridică pricirea. Chipul lui asudat părea și mai scobit, pământiu, tras, decât în urmă cu câteva minute. Se uită țintă la mine, apoi deschise doar gura și - ca și când, în loc să poarte o discuție, ar fi recitat ceva - se lansă din nou în povestea sa. — Unchiul meu era șofer de taxi. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
pană, negru. Femeie bine, avea clasă. Oricum, tot o parașută, se gândi Bruno așezându-se pe vine la Întâmplare, În cercul aproximativ format de participanți. În dreapta lui, o grăsană cu părul cărunt, cu ochelari groși, cu un ten cumplit de pământiu, fornăia zgomotos. Puțea a vin; și nu era decât zece și jumătate. Pentru a saluta prezența noastră comună, Începu animatoarea, pentru a saluta Pământul și cele cinci zări, vom Începe atelierul cu o mișcare de hatha-yoga numită salutul soarelui.” Urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Încăpere. În fond, era a doua oară când Își vedea mama, și avea motive să creadă că era și ultima. Ceea ce-l izbi de la-nceput fu extrema ei slăbiciune, care-i scotea În evidență pomeții, brațele strâmbe. Pielea Îi era pământie, foarte Întunecată, respira cu greu, era vizibil la capătul puterilor; Însă deasupra nasului, care părea un cioc, ochii Îi străluceau În penumbră, imenși și albi. Se apropie cu prudență de silueta Întinsă. — Fii liniștit, zise Bruno, nu mai poate vorbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
după o regulă statornicită, care nu mai are nevoie de explicații. Paharul rămâne, însă, neatins. Sărbătoritul până la urmă se retrage spre noi, își găsește scaunul anume rezervat, se așază. Vocea afumată și caldă ronțăie lent cuvintele. Pare ușor obosit. Tenul pământiu, buzele albicioase. Dar ochii sunt iuți ; își trece palma mare peste părul rămas doar la tâmple și pe fruntea înaltă, umedă. Degetul mic e umflat de-un inel cu piatră ovală, bombată, verde- putred. Nasul acvilin, subțire, dar bărbătesc, stilizează
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
să vadă, ca și cum s-ar fi rugat unor sfinți, chipurile țăranilor. Bulbi bolovănoși de corali, ca niște creiere astrale : conopidele. Printre boturile bocancilor, saci prăfoși de cartofi. Un obraz albicios deasupra cercului de pere mate, învelite într-o culoare tăcută, pământie. Lumina vag înverzită, apoasă, din luminatorul cu plăci verzi, așezate acoperiș peste fiecare dreptunghi de mese. Chipul se apleca peste globul galben al dovlecilor, spre dantura lor rânjită și umedă. Fata a tras-o de mâneca jachetei groase, de lână
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
din ipotezele disimulării ? Nu se vedeau rănile, vinovăția, egoismul, renunțările, șiretenia adaptabi lității, resemnarea. Nu era încă desfigurat, cum s-ar fi cuvenit ? Acest cap putea fi împrumutat unei păsări, unui pește bizar, semănând prea bine cu omul, sau cârtiței pământii ? Ticul buzelor se tot accentua, tremur continuu. Își vârî obrazul sub șuvoiul de apă. Lăsă apa să se scurgă pe pleoape, pe nas, pe bărbie. S-ar fi recunoscut, la fel de bine, într-un cap de crocodil sau hipopotam sau curcan
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
se apropie de Casa de Cultură o coloană de limuzine negre. Frânează în fața intrării principale. Mai întâi coboară câțiva ornitorinci cu ochelari de soare și bicepși cât o roată de cașcaval. Coboară apoi însuși Stoica. Îl recunosc de la televizor: ten pământiu, chelie, chip dur, inexpresiv. Nu prea are figură de Iisus. Mai degrabă de Caesar de mahala. Lumea ovaționează: să-ți dea Dumnezeu sănătate și bucurie! Să nu te lași la nenorociții de politicieni de la București! N-au decât să moară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
centru unde nu putea să deslușească nimic din cauza strălucirii. Rămânea tot timpul cu fața spre ea, deși se mișca adăugând pași spre stânga sau spre dreapta. Aceeași deplasare pe circumferința petei albe o aveau și alte persoane cu chipurile cenușii, pământii, cele mai multe necunoscute, dar printre ele Îl recunoștea când pe Zare, când pe bătrânul din povestea Anei, când pe Grințoiu, când pe Învățătorul Popescu care se certa cu omul din tren și erau gata-gata să se Încaiere. „Am văzut un film
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
la vecinul lui... O zvâcnire a inimii l-a zguduit și o șoaptă abia auzită i-a zburat de pe buze: „Trestie!!!” Bolnavul și-a șters lacrimile, a privit spre el și o licărire de lumină i-a străbătut 128 fața pământie... În timp ce se uita intens către Toaibă, buzele sfarogite de arșița bolii au reușit să îngaime: „Toadere!”... Apoi mâinile lor s-au îndreptat una spre alta căutându-se ca două vietăți oarbe... Voi doi mai înalți treceți la împins vagoneți - a
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
vecinii noaptea, și, desigur, din dorința dureroasă de a depăși la curbă Izvorul Rece. De a-l lăsa atît de mult În urmă, Încît să nu mă mai poată ajunge. După cîțiva ani-ture de stadion cameral, am căpătat o culoare pămîntie. Și, prin ’84, Sorin Sergentu, un foarte bun prieten arhitect acum plecat și el În Italia să construiască vile pe-un deal, om blînd, nobil și de o extraordinară tandrețe, al cărui unchi stă sub formă de bust În holul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
butoi de tablă ținea loc de godin... Am nimerit lângă colegul meu de la Ateliere... Până să schimbăm o vorbă-două, m-am trezit cu o gamelă și o lingură cât un polonic Într-o mână și cu un boț de mămăligă pământie și rece În cealaltă. Foarte repede a sosit și mâncarea. „Uite tu colo, Costache, ce hălci de carne plutesc În cazanul cela” - mi-am zis eu privind la marmita cu o zamă chioară care avea meritul de a fi doar
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]