6,167 matches
-
occidentalismului iar, pe de altă parte, a instrumentat construirea unei identități moldovenești distinctă de cea romanesca predispusa la sovietizare și rusificare. Rezultatul acestei inginerii sociale este o Moldova cu fata rusificata". Iată de ce "inhalarea acestor două identități conduce la următoarele paradoxuri în Moldova: în școli predăm de 23 de ani în limba română și istoria României, dar la Recensământ ne declaram moldoveni, avem două biserici ortodoxe care se bat cap în cap neștiind care și de cine aparțin, de Moscova sau
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
considerăm că Utopia. Imaginarul social între proiecție și realitate reprezintă o lucrare teoretică de nivel academic, valoroasă prin sinteză oferită, lectură cărții putând fi profitabilă atât pentru publicul avizat, cât și pentru publicul mai puțin avizat. Cristian BOCANCEA Ateismul și paradoxul tiraniei* Paul Johnson, Stalin (trad. Liliana Donose-Samuelsson), Editura Humanitas, București, 2014, 116 p. Biografii ale lui Stalin s-au scris și, fără dubiu, se vor mai scrie. Ceea ce deosebește biografiile în conținutul lor (și, indirect, modul in care sunt citite
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
pentru a vedea ce anume ilustrează, din punct de vedere categorial, modalitatea istoricului britanic de a zugravi viața lui Stalin. În această privință secundă aș vrea să prezint cartea lui Johnson, accentuând ideea că, în principal, biografia lui Stalin ilustrează paradoxul tiraniei, printr-un citat-cheie din Seneca (Scrisorile morale): Nefericit e omul care, după ce și-a folosit puterea fiind crud cu alții, e încă și mai nefercit în el însuși. Trăiește permanent cu frica, si de slujitorii lui, si de străini
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
să facă și e pe cale să facă cu răutatea și chinurile conștiinței, de multe ori îi e frică de moarte și adesea și-o dorește" (p. 111). Probabil că citarea lui Seneca este inspirată doar prin scurtimea și incisivitatea formulării "paradoxului tiraniei", însă e departe de a fi originală cât timp prima problematizare aparține lui Xenofon în dialogul minor Hieron și care a făcut, ulterior, obiectul reflecției lui Leo Strauss 2. Dacă biografia semnată de Johnson concretizează afirmațiile generale făcute de
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
Gori și Tbilisi: "beznă pădurii ce totul ascunde" (p. 11). Astfel, meritul lucrării biografice semnate de Paul Johnson, lăsând la o parte breviarul faptelor fără precedent în istorie pe care Stalin le-a făcut posibile, este acela ca îmbină ilustrarea paradoxului tiraniei cu încercarea -nicio clipă însă asumată explicit - de a-i găsi cauzele primare. Cartea lui Johnson este structurată în trei părți menite să sugereze evoluția lui Stalin: "I. De la cântăreț în corul de băieți la bandit" (pp. 9-31); "ÎI
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
comisar al Inspectoratului Muncitorilor și Țărânilor, poziție din care supraveghea întreaga birocrație de stat (pp. 47-48). Pe masura însă ce urca pe scara birocrației, devenind mai puternic, pe atât era mai cuprins de frică și de singurătate. În această constă paradoxul tiraniei: pe cat un conducător are mai multă putere, pe atât se simte mai însingurat și înfricoșat: "[Stalin] era prizonier al fricii, iar frică de care era cuprins a tot sporit, în mod inexorabil, pe masura ce își perpetua autocrația [...] În plus, din cauza
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
Pavel Șușară Istoria artelor plastice românești, asemenea întregului edificiu simbolic în care ea se înscrie, este marcată de un fundamental paradox și de o continuă oscilație. Paradoxul se referă chiar la elementele constitutive ale vieții publice din România, la acea conjuncție a spiritului și a gîndirii de factură orientală, transmise și modelate prin tradiția și prin practica eclezială, cu o anumită
"Te făcuși vornic, mișele" by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10545_a_11870]
-
Pavel Șușară Istoria artelor plastice românești, asemenea întregului edificiu simbolic în care ea se înscrie, este marcată de un fundamental paradox și de o continuă oscilație. Paradoxul se referă chiar la elementele constitutive ale vieții publice din România, la acea conjuncție a spiritului și a gîndirii de factură orientală, transmise și modelate prin tradiția și prin practica eclezială, cu o anumită acțiune formativă a limbii neolatine asociată
"Te făcuși vornic, mișele" by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10545_a_11870]
-
lunămind și înstelând / ce am scrinuit în gând // Și-a zărit în patru zare / cocoloș de miere-n sare / și cum zdrână glosa ceea / mi-a fost dat să-nhap femeia”. Din loc în loc, jocuri de limbaje, metafore adesea, capătă turnură paradoxului, oximoronului sau a paronimiei - toate fiind, în plan stilistic și gramatical, figuri ale ambiguității. Pe un plan subțire, al subtilităților, poetul, în libertatea lui de grafolog al gândurilor (personale), dezleagă înțelegerea cititorului să asocieze, să grupeze și să-și decidă
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
decît acele cărți încărcate de făgăduința unui mister. Cine are de partea lui misterul și miracolul, acela va supraviețui în posteritate. Iar Heidegger a cucerit lumea prin arta cu care a știut să facă din mister o armă a seducției. Paradoxul acestui filozof este că, pe cît de mult s-a încercat discreditarea lui culturală, pe atît de implacabil i-a sporit în timp succesul. E cazul unui intelectual al cărui prestigiu a crescut pe măsura ce a fost atacat și
Unicat editorial by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10602_a_11927]
-
măsură Lebesque nulă") vor avea asupra cititorului umanist efectul unui șir de upercuturi. Va rămîne neconsolat în neputința de a se ridica de la podea în fața unor cunoștințe pe care, neputîndu-le înțelege, le va percepe ca pe tot atîtea dușuri reci. Paradoxul uimitor al acestei cărți este că, în ciuda universului cel mai adesea inaccesibil pentru adepții umanioarelor, ea prinde nemaipomenit de bine literaților, și asta chiar și numai pentru faptul că, într-o lume în care umaniștii nu pot ține pasul cu
Metafora matematică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10579_a_11904]
-
a face din Ovidiu Hurduzeu o figură antipatică. Căci atunci cînd ajungi să contrariezi mereu cititorul prin critica constantă a lumii occidentale, iritîndu-i intuițiile și dîndu-i peste cap așteptările, nu se poate să nu provoci o reacție previzibilă de antipatie. Paradoxul este că Hurduzeu este un antipatic a cărui lectură place, un critic a cărui luciditate ajungi să i-o prețuiești tocmai pentru lipsa de calcul din care îi pornesc judecățile: autorul nu se împiedică în socoteli de culise și în
Religia confortului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10626_a_11951]
-
curaj și tenacitate, să-l "implementeze" (cum spunem azi, într-o română hiperneologizată, de care însă nu ne putem lipsi, chiar dacă facem uneori haz, cu dl Pruteanu, de găselnițele ei). Numele acestei persoane - Andrei Marga - e cunoscut tuturora, dar, straniu paradox (!), pare a fi ignorat de însăși alianța politică din care dl Marga face parte. Mi se pare că alianța a săvîrșit o greșeală monumentală atunci cînd, venind la putere, l-a sacrificat pe Andrei Marga, din motive obscure (deși dl
Paul Cornea - "Cu cît anii trec, cu atît resimt mai puternic atracția literaturii" by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10541_a_11866]
-
i se părea cu atât mai condamnabilă cu cât ar fi venit din partea unui critic. Nu privilegiez (teoretic) nici una dintre cele două structuri, constat numai o diferență frapantă. G. Călinescu este un critic subiectiv anticonfesiv (ceea ce nu e deloc un paradox, întrucât toată opera trebuie să fie o confesiune indirectă), în timp ce E. Lovinescu este un critic subiectiv confesiv prin excelență (ceea ce nu e deloc un pleonasm, întrucât confesiunea emană atât de opțiunea pentru impresionism, cât și din necesitatea de a-și
E. Lovinescu - 125 - Confesiunile unui critic by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10641_a_11966]
-
se estompează în indiferența totală. Deși putea duce la anarhie morală sau, cel puțin, la contemplativitate pură, sensul acut și prezent al labilității n-a dus nici la una, nici la alta; nimicind până și germenele voinței de putere, în virtutea paradoxului trăit de oricine din noi, a lăsat neatinsă necesitatea activității spirituale dezinteresate, care, lipsită de finalitate, fatală, irațională și irezistibilă, domină, astfel, într-un peisagiu de cenușe" (finalul capitolului XXXV din Memorii II). Mărturisirea fondului psihologic generator al concepției critice
E. Lovinescu - 125 - Confesiunile unui critic by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10641_a_11966]
-
imagistică adecvată la sintaxa revoltei, este postura singulară a poetului, atât de consecvent pe linia privirii lui. Deși o serie de ipostaze, de roluri dramatice, de voci distincte intră în combinatoria lirică, unitatea punctului de vedere se păstrează. Iarăși un paradox: pe cât de histrionic se prezintă autorul în viața sa diurnă, obișnuită, cam agitată după 1989, pe atât de centrată și focalizată este experiența lui poetică. Apropierile de modelul texistenței postmoderne nu ating, prin urmare, miezul tare al creației sale. În pofida
Elegii de când era mai tânăr (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10639_a_11964]
-
lunămind și înstelând / ce am scrinuit în gând // Și-a zărit în patru zare / cocoloș de miere-n sare / și cum zdrână glosa ceea / mi-a fost dat să-nhap femeia”. Din loc în loc, jocuri de limbaje, metafore adesea, capătă turnură paradoxului, oximoronului sau a paronimiei - toate fiind, în plan stilistic și gramatical, figuri ale ambiguității. Pe un plan subțire, al subtilităților, poetul, în libertatea lui de grafolog al gândurilor (personale), dezleagă înțelegerea cititorului să asocieze, să grupeze și să-și decidă
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
în spațiul apofatic al inimii, dincolo de imagini și rațiune. Pentru a exprima acest spațiu apofatic, în care mireasa este una atât cu Dumnezeu, cât și în solidaritate cu restul lumii, vom spune că dumnezeiescul Grigorie angajează un întreg arsenal de paradoxuri și imagini biblice combinate. Toate servesc scopului pedagogic al conducerii sufletului în sanctuarul interior al inimii care este Sfânta Sfintelor. Pentru el, călătoria spirituală a omului în Dumnezeu este o călătorie în adâncimile absconse ale Scripturii. În toate acestea, dorința
Unirea dumnezeiască în întunericul camerei nupțiale. Viziunea filosofico-mistică a Sfântului Grigorie de Nyssa din Comentariul la Cântarea Cântărilor. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/177_a_426]
-
oglindi<footnote Ibidem, 90.18 ff; v. C. W. Macleod, „Allegory and Mysticism in Origen and Gregory of Nyssa” ..., p. 366-367. footnote>. Unirea cu Dumnezeu dincolo de orice imagine și concept, în Sfânta Sfintelor. Însăși Cântarea Cântărilor este un tip de paradox. O imagine a lipsei de imagini, imaginea erotică a lipsei noetice de imagine, Preaiubitul este centrul omniprezent și întotdeauna evaziv al Cântării Cântărilor. Comentând asupra Cântării 1, 4: „Regele m-a adus în camera sa”, Sfântul Grigorie descrie sufletul (mireasa
Unirea dumnezeiască în întunericul camerei nupțiale. Viziunea filosofico-mistică a Sfântului Grigorie de Nyssa din Comentariul la Cântarea Cântărilor. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/177_a_426]
-
of Desire in the Homilies of The Song of Songs” ..., p. 519520 . footnote>. Mireasa trebuie să învețe să pătrundă, cu dorința înflăcărată, cu palmele deschise ale necunoașterii. Pentru a facilita acest demers, filosofia conținută în Cântarea Cântărilor exersează sufletul cu paradoxuri și oximoroane: întuneric luminos; beție trează; rană de laudă; durere dulce; cunoaștere prin necunoaștere; înțelegere incomprehensibilă; în culmea perfecțiunii, rămâne o începătoare; ea este concomitent în sanctuarul interior și în anticamera exterioară; rănită de săgeata dragostei, devine chiar ea o
Unirea dumnezeiască în întunericul camerei nupțiale. Viziunea filosofico-mistică a Sfântului Grigorie de Nyssa din Comentariul la Cântarea Cântărilor. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/177_a_426]
-
durere dulce; cunoaștere prin necunoaștere; înțelegere incomprehensibilă; în culmea perfecțiunii, rămâne o începătoare; ea este concomitent în sanctuarul interior și în anticamera exterioară; rănită de săgeata dragostei, devine chiar ea o săgeată dătătoare de dragoste; în mișcare și în repaus. „Paradoxul descleștează pumni (engl. fists) noeticierotici de înțelegere; uitând orice mod de înțelegere, mi-am regăsit iubitul prin credință”<footnote Ibidem, p. 520 . footnote>. Sfântul Grigorie spune că Cântarea Cântărilor „filosofează prin taine inefabile (ἀπορρήτων)<footnote In Canticum canticorum, I, GNO
Unirea dumnezeiască în întunericul camerei nupțiale. Viziunea filosofico-mistică a Sfântului Grigorie de Nyssa din Comentariul la Cântarea Cântărilor. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/177_a_426]
-
Cântarea Cântărilor va conduce sufletul spre uniune. Părintele bisericesc percepe Cântarea Cântărilor ca utilizând puternice imagini erotice pentru a aduce credinciosul spre spațiul lipsit de imagini al Sfintei Sfintelor, unde are loc uniunea cu Dumnezeu dincolo de orice imagine și concept. Paradoxul este oarecum inevitabil și sugerat de altfel de structura Sfintei Sfintelor. În deschiderea omiliei a doua, episcopul nyssean descrie Sfânta Sfintelor ca fiind „Cortul sacru al Mărturiei” și reflectează asupra acestei descrieri notând contrastul dintre exteriorul și interiorul său. Exteriorul
Unirea dumnezeiască în întunericul camerei nupțiale. Viziunea filosofico-mistică a Sfântului Grigorie de Nyssa din Comentariul la Cântarea Cântărilor. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/177_a_426]
-
așa cum se opune el infinitului necreat, „care este etern, întotdeauna egal cu el însuși, deasupra întregii creșteri și întregului declin, incapabil de a primi o nouă bunătate”<footnote In Canticum canticorum, 6, P. G. XLIV, col. 885D. footnote>. Soluția la paradoxul Sfântului Grigorie rezidă în următoarele: dacă perfecțiunea este de neatins, datorită mutabilității umane, capacitatea de creștere și schimbare spre bine, ori spre rău, a ființei umane este la fel de nelimitată precum ființa incomprehensibilă a lui Dumnezeu. Virtutea și cunoașterea umană vor
Editura Teologie și Viaţă devenirii și a dorinței la Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Teologie și viață by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/176_a_431]
-
în bine fiind nehotărnicită de vreo limită: „Căci totdeauna binele prezent, oricât ar părea că e de mare și de desăvârșit, e început al unuia de deasupra și mai mare”<footnote Ibidem, 6, P. G. XLIV, col. 885D. footnote>. Un paradox fundamental înconjoară noțiunea gregoriană despre epectază, participarea ființei create la infinitatea divină. Acesta este motivul pentru care, în omilia a IV-a, mireasa este, simultan, și la odihnă în brațele Preaiubitului, și înălțată ca o săgeată. Sau în omilia a
Editura Teologie și Viaţă devenirii și a dorinței la Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Teologie și viață by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/176_a_431]
-
este dincolo de înțelegerea oricărei imagini și oricărui concept<footnote Ibidem, p. 517. footnote>. Conceptul că dorința este adusă la pragul transcendentului este redat, oarecum enigmatic, printr-un construct apofatic: dorința este condusă la o stare de pasiune nepasională. Astfel de paradoxuri sunt tipice Sfântului Grigorie. Ele constituie pragul apofaticului și indică granița dincolo de care înțelesul noetic-erotic nu trece, ceea ce indică o ascensiune spre uniune dincolo de orice imagine și concept. În timp ce această nuanță apofatică caracterizează aparent sfârșitul educației solomonice timpurii a dorinței
Editura Teologie și Viaţă devenirii și a dorinței la Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Teologie și viață by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/176_a_431]