961 matches
-
structurate sau de transfer (isteria de conversiune, nevroza obsesională și nevroza fobică) ale căror conflicte inconștiente sunt reactualizate grație transferului indus în cursul curei psihanalitice; - psihonevrozele narcisice, oare corespund, după S. Freud, cu PMD; - psihozele propriu-zise, reprezentate prin schizofrenie și paranoia. Un moment important este reprezentat de contribuțiile lui K. Jaspers și K. Schneider care aplică metoda fenomenologică în studiul clinico-psihiatric al nevrozelor. O contribuție importantă a fost adusă de concepția antropologică și existențialistă aplicată în psihiatrie la studiul nevrozelor, considerându
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
crede că este atins. Ipohondria poate fi un simptom al unei nevroze structurate (isterică, fobică, obsesivă), focalizând neliniștea din cadrul unei nevroze de angoasă. Ea poate lua însă și aspecte majore, ca în cazul „delirului ipohondriac” din cursul schizofrenici sau al paranoiei. Psihopatologia de frontieră Am prezentat în cele de mai sus problema nevrozelor. Acestea se constituie ca un grup nosologic specific de tulburări psihopatologice cu caracteristicile descrise pe larg mai sus. Nevrozelor li se „opune” din punct de vedere psihopatologic, grupul
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
este de o mare complexitate și varietate. În grupa psihozelor endogene sunt incluse următoarele entități nosologice care vor constitui tematicele descrierii noastre ulterioare. În sensul acesta menționăm următoarele: - psihozele afective (PMD, boala afectivă etc.), - psihozele din grupa schizofreniei, - psihozele schizo-afective, - paranoia, - psihozele delirante sau delirant-halucinatorii cronice, - psihozele endogene atipice. Semnificația psihopatologiei endogene și exogene Deși aparente și net individualizate din punct de vedere clinico-psihiatric, în sens psihopatologic, se pune problema: ce apropie între ele „psihozele endogene” și care este diferența dintre
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
predomină tulburările psihomotorii din seria sindromului catatonic (stupoarea, negativismul, rigiditatea, excitația, atitudinea catatonică). 2) Tipul dezorganizat este forma clinică în care se notează următoarele tulburări: incoerența, relaxarea marcată a asociațiilor, comportamentul evident dezorganizat, afectul plat sau flagrant inadecvat. 3) Tipul paranoia se caracterizează prin prezența halucinațiilor auditive și a ideilor delirante asociate acestora, cu caracter sistematizat sau nesistematizat. 4) Tipul nediferențiat este acela în care simptomele psihotice predominante sunt următoarele; idei delirante, halucinații, incoerență, comportament flagrant dezorganizat. 5) Tipul rezidual se
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Kretschmer vorbește despre tipul de personalitate senzitivă, caracterizată printr-un tip de reacție puternică, predispusă la formarea unui „delir senzitiv de relație”. Winner consideră boala ca pe o continuare a personalității premorbide („temperamentul paranoiac genetic”), care, cu timpul, evoluează către paranoia. Krueger crede că paranoicii se recrutează dintre personalitățile cu o agresivitate constituțională, considerați de autorul citat ca fiind „paranoici înnăscuți”. K. Kolle descrie paranoicii ca pe niște personalități cu tendință la recluziune constituțională, oricând potențiali de a face o psihoză
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
mare neînțeles și nedreptățit al soartei într-o lume care nu-l merită”. În cadrul tematicii referitoare la personalitatea delirantă se disting trei tipuri de alienare delirantă și anume: Dezvoltarea delirantă a persoanei, menționată de K. Jaspers, din cursul delirurilor pasionale, paranoia etc., în care prevalează mecanismele de intuiție și cele de interpretare. Proliferarea imaginativă, extraordinar de luxuriantă, ca în cazul „delirului de imaginație” (E. Dupré) sau a „parafreniilor” (E. Kraepelin), în care predomină tendința de a substitui reprezentărilor colective ale realității
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
continuare marile tipuri nosologice de psihoze endogene delirante, simple sau halucinatorii, cu evoluție cronică, ce nu produc alterări profunde ale personalității cum este cazul psihozelor din grupa schizofreniei. În categoria psihozelor endogene delirante de tip sistematizat, cronice, sunt incluse următoarele: paranoia sau delirul sistematizat cronic, nehalucinator; parafreniile sau psihozele delirant-halucinatorii cronice; deliranții pasionali, la care delirul simplu, sau halucinator, este bine sistematizat din punct de vedere tematic și în final, psihozele endogene atipice. Aceste tulburări reprezintă o categorie nosologică importantă și
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
interesantă pentru psihopatologie, întrucât ne oferă, pe lângă aspectele de o mare varietate și complexitate a tulburărilor psihice, și posibilitatea de a „vedea” și de a „înțelege” persoana umană din punct de vedere psihologic, într-o dublă perspectivă: antropologică și ontologică. Paranoia Caracteristici psihopatologice Paranoia este un delir cronic sistematizat, de regulă monotematic, care domină gândirea, acțiunile, comportamentul și personalitatea individului, cu o aparență formal-constructivă logică a judecății. Acest delir nu duce la alterarea personalității bolnavului. Din punct de vedere psihopatologic se
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
întrucât ne oferă, pe lângă aspectele de o mare varietate și complexitate a tulburărilor psihice, și posibilitatea de a „vedea” și de a „înțelege” persoana umană din punct de vedere psihologic, într-o dublă perspectivă: antropologică și ontologică. Paranoia Caracteristici psihopatologice Paranoia este un delir cronic sistematizat, de regulă monotematic, care domină gândirea, acțiunile, comportamentul și personalitatea individului, cu o aparență formal-constructivă logică a judecății. Acest delir nu duce la alterarea personalității bolnavului. Din punct de vedere psihopatologic se descriu două forme
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
un delir cronic sistematizat, de regulă monotematic, care domină gândirea, acțiunile, comportamentul și personalitatea individului, cu o aparență formal-constructivă logică a judecății. Acest delir nu duce la alterarea personalității bolnavului. Din punct de vedere psihopatologic se descriu două forme principale: paranoia primară, cu un delir sistematizat, dar fără o slăbire intelectuală a bolnavului, caracterizată prin existența unor „idei fixe”; paranoia secundară, acută sau cu evoluție periodică, având o tematică delirantă, de regulă indusă. Majoritatea autorilor sunt de acord în a recunoaște
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
logică a judecății. Acest delir nu duce la alterarea personalității bolnavului. Din punct de vedere psihopatologic se descriu două forme principale: paranoia primară, cu un delir sistematizat, dar fără o slăbire intelectuală a bolnavului, caracterizată prin existența unor „idei fixe”; paranoia secundară, acută sau cu evoluție periodică, având o tematică delirantă, de regulă indusă. Majoritatea autorilor sunt de acord în a recunoaște că paranoia se dezvoltă pe un teren psihologic cu o constituție specifică, ale cărei caracteristici favorizează apariția și dezvoltarea
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cu un delir sistematizat, dar fără o slăbire intelectuală a bolnavului, caracterizată prin existența unor „idei fixe”; paranoia secundară, acută sau cu evoluție periodică, având o tematică delirantă, de regulă indusă. Majoritatea autorilor sunt de acord în a recunoaște că paranoia se dezvoltă pe un teren psihologic cu o constituție specifică, ale cărei caracteristici favorizează apariția și dezvoltarea acestei afecțiuni psihiatrice. Tendințele caracteristice „personalității paranoice” sunt reprezentate prin următoarele aspecte psihopatologice cu caracter constant și specific (Genil-Perrin): Orgoliul constă în supraestimarea
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de personalitate de tipul pierderii sau schimbării identității Eului sunt secundare delirului. Atât tematica delirantă, cât și identitate persoanei bolnavului vor fi concordante, și ele vor participa la configurarea noii „imagini” a personalității patologice a individului respectiv. Formele clinice ale paranoiei Din punct de vedere clinico-psihiatric Genil-Perrin distinge următoarele forme clinice ale psihozei paranoice: 1) Grupa revendicatorilor După Sérieux și Capgras, revendicatorul este considerat a fi un hipomaniacal. Paranoicul deprimat este, înainte de toate, un interpretator teoretic și speculativ. Paranoicul excitat este
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a împărțit deliranții cronici în două grupe nosologice distincte și anume: Grupa demenței precoce, sau a schizofreniei, caracterizată printr-un delir incoerent, nesistematizat tematic, cu evoluție cronică urmată de deteriorarea profundă a personalității în plan intelectual, afectiv și volitiv-comportamental. Grupa paranoiei, caracterizată prin existența unui delir net sistematizat din punct de vedere tematic, cu evoluție clinică progresivă, nehalucinator și care nu se asociază cu o deteriorare intelectuală sau a personalității. Clasificarea de mai sus a lui E. Kraepelin datează din anul
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
E. Kretschmer studiază și explică mecanismele delirului senzitiv de relație care reprezintă forma modernă a vechiului delir de posesiune. La rândul lor M. Dide și P. Guiraud, delimitează cadrul psihozelor delirante pasionale în cadrul cărora sunt incluse forme specifice tematic de paranoia: delirul mistic, delirurile reformatoare, utopice etc. Din aceste studii reținem faptul că, în cazul psihozelor colective ne găsim în fața unor forme bine delimitate de tulburări psihice cu caracter colectiv, de masă, care, din punct de vedere psihopatologic, recunosc aceleași mecanisme
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Germania Descrie tulburările psihice la copii P. Janet (1859-1947) Franța L’automatisme psychologique (1889). Psihastenia (1903) S.S. Korsakov (1854-1900) Rusia Psihoza alcoolică cu neuropatie E. Kraepelin (1855-1926) Germania Tratat de psihiatrie. Clasificarea clinico-nosologică a bolilor psihice. Descrie demența precoce, PMD, paranoia, parafrenia J.H. Jackson (1835-1911) Anglia Ierarhizarea funcțiilor, a simptomelor clinice și organizarea sistemului nervos M. Prince (1854-1929) S.U.A. The Dissociation of Personality S. Freud (1856-1939) Austria Psihanaliza E. Bleuler (1857-1939) Elveția Dementia Praecox or the Group of Schizophrenias(1911) Al.
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
difuz, doar conturbatio mundi, zbuciumul zilnic al lumii în care trăim. La sfârșitul celui de-al doilea mileniu creștin, frământările civilizației euroatlantice cu privire la destin s-au amplificat exploziv. Speranțele s-au multiplicat până la paroxism, iar spaimele s-au cristalizat în paranoia. Am evocat în cartea mea Mitul lui Chiron (2001)4 metamorfozele acestei mentalități paradoxale care se nutrește, în mod egal, cu delicii apocaliptice și spaime paradiziace. Nu voi relua aici hermeneutica acestei sensibilități oximoronice. Este bine să precizăm însă că
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
evenimente fără legătură între ele. Absurdul situației este la fel de greu de sesizat ca și în cazul unui pacient maniacal, care îți oferă o analiză atât de minuțios pregătită și o spune cu atâta convingere, încât, dacă nu știi că are paranoia, o crezi fără rezerve. La nivel macrosocial, lipsa de transparență a unor măsuri politico-militare și a informațiilor „secrete” ce le-ar „justifica”, dar și declarațiile vagi sau strategiile de tipul „dușmanul dușmanului meu este aliatul meu” au alimentat paradoxul suspiciunii
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
ar fi un „nebun” periculos, asemănător unui Hannibal Lecter, și persoana în suferință psihică ar fi o ființă lașă, slabă, sau chiar periculoasă. Expresiile foarte numeroase, folosite în mod greșit în presă sau în limbajul popular: „psihoză”, „nevroză”, „obsesie”, „autism”, „paranoia”, „isterie”, sunt utilizate pentru a descrie situații politice, sociale sau economice fără legătură cu realitatea acestor boli. Si să nu mai vorbim despre „agitșs du bocal”, despre cel care „este puțin nebun”, despre cel care are „mintea puțin deranjată” sau
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
delirul, atunci când identificarea realizează, sub forma împlinirii prin halucinație, credința delirantă de a fi celălalt. Este vorba în aceste cazuri de toate patologiile dublului, în care celălalt, un „eu însumi” ideal (cu referință la Narcis), ocupă întregul spațiu. La limită, paranoia - și ne gândim aici la cazul expus de Freud în „Președintele Schreber” (1911/1979) - poate fi privită astfel din perspectiva „maladiilor identificării”. Acestea sunt așadar efectele distrugătoare a ceea ce s-ar putea numi „identificarea alienantă”. Identificare cu agresorultc "Identificare cu
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
pentru a negocia ostilitatea manifestată de autoritatea externă. În schimb, după A. Freud, această activitate defensivă devine patologică atunci când se înregistrează o „confuzie în sentimente” și se aplică nu relațiilor de ostilitate, ci relațiilor de iubire. Acesta poate fi cazul paranoiei, atunci când proiecția excesivă a unei dorințe față de persoana iubită se răstoarnă, devenind ură. La fel se întâmplă și cu delirurile paranoice, indiferent că vorbim despre niște pulsiuni amoroase heterosexuale sau homosexuale, care recurg la transformarea iubirii în contrariul ei (ură
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
ar datora faptului că „psihismul se comportă ca și cum ar fi proiectat excitația în exterior. Se înregistrează astfel o recanalizare spre lumea exterioară a excitației sexuale resimțite ca periculoasă”. Autobiografia președintelui Schreber îi dă lui Freud (1911/1979) ocazia să explice paranoia prin proiecția numită apărare primară. Faimoasa transformare a iubirii în ură - îl iubesc / îl urăsc - conducând la „el mă urăște” ține de proiecție. După Freud (1911/1979), „o percepție internă este reprimată și conținutul ei, înlocuind-o, suportă o anumită
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
unei angoase nu ar veni dintr-o moțiune pulsională, ci dintr-o percepție, și este deci îndreptățit să reacționeze împotriva acestui pericol exterior prin tentativa de fugă care este evitarea fobică.” Tendința proiectivă spre figurare în fobie, ca și în paranoia (ambele recurg la imaginar, cu toată bogăția, dar și cu toate pericolele sale) justifică apropierea de procesul de formare a viselor. Potrivit lui Freud (1917a/1968), „un vis este deci și o proiecție, exteriorizarea unui proces intern” permițând subiectului să își
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
diferite problematici se cristalizează anume în jurul unui exces sau al unei carențe a acestui mecanism. Dacă ne referim acum la clinica adultului, este lesne de înțeles de ce Freud a ales să descrie proiecția ca mecanism de apărare prin intermediul psihozei și paranoiei președintelui Schreber, aceasta în măsura în care intensitatea proiecției este realmente suficient de puternică încât să lase să transpară eșecul refulării. Putem remarca faptul că ura nu deține monopolul asupra proiecției, iubirea putându-i fi la fel de bine obiect, așa cum se întâmplă în cazul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
În una dintre primele sale scrieri (1897/1979), Freud face aluzie la romanul familial: subiectul își fabrică un roman în care familia lui nu este adevărata sa familie, el fiind adoptat. Freud a văzut mai întâi în acest caz o paranoia, dar mai apoi și-a dat seama că era vorba de o fantasmă normală, formată sub presiunea complexului lui Oedip. El reia ulterior această temă într-un articol purtând titlul „Romanul familial al nevrozaților” (1909/1974). Copilul, decepționat de părinți
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]