427 matches
-
descrise. Baudrillard nu adoptă stilul neutru al cercetătorului modern, ci intervine constant în textura discursivă a lucrărilor sale pentru a le transforma în scene ale enunțării postmoderne. Mai mult decât atât, ultimele sale texte conțin reluări obsesive ale unor subiecte, pastișe ale scrierilor anterioare, "mixaje" ideatice ce vor să transpună în spațiul discursului sentimentul vitezei, devenind ele însele exemple ale ideilor descrise (unii interpreți susțin că aceste texte realizează în planul discursului sentimentul de hiperrealitate, ce este exemplificat in concreto). Trebuie
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Enright, 1994: 537). Așadar, avem de a face cu aceeași conotație fertilă a terorii, care ne hrănește deopotrivă emoțiile și intelectul, în opoziție cu groaza paralizantă. Spre deosebire de imaginarul terorii, cele mai multe teme și motive horror au, inevitabil, caracter pronunțat repetitiv, până la pastișă 13. Dacă teroarea constituie un Doppelgänger estetizat al luptei pentru existență, groaza reprezintă o caricatură dizgrațioasă a acesteia, dificil de tolerat pe spații largi și pasibilă de derapaje actanțiale în sfera ridicolului. Oricum, teroarea se construiește cu migală, iar starea
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
atunci când pictorul își găsește propriul său drum, răzbat în pictura sa aluzii livrești, prezența cărților, în speță Les Fleurs du Mal a lui Baudelaire, figurând un simbolism latent, metabolizat în noua formulă plastică; pictura lui Kimon Loghi se apropie până la pastișă de cea lui Arnold Böcklin, când nu împrumută erotismului morbid de liră decadentă al lui Franz von Stück, al cărui elev a fost, iar Cecilia Cuțescu-Storck când nu gauguinizează lasă să întrevadă o sensibilitate prerafaelită, poate cel mai bine marcată
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ceva statuar, culorile sunt vâscoase, dense. Chipul pare prins în rama acestei marame ca într-o mască. Și Loghi urmărește un spectru larg al stărilor sufletești circumscrise reveriei, de la exuberanța erotică calchiată parcă după Watteau, Boucher sau Fragonard din Reverie pastișa este evidentă -, la insolitarea melancolică de factură böckliniană din Peisaj cu personaj siguratic sau la vibrația sensibilă a feminității din La malul lacului. Ipolit Strâmbu atinge tema reveriei în Visare și Pe gânduri tot în registrul unei feminități transportate reflexiv
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de lipsă de sinceritate și de emoție, adică de artificialitate. Kimon Loghi transformă natura, fie prin stilizare, fie printr-un efect de culoare, în element decorativ, și din acest punct de vedere, observația criticului este justă. De asemenea, caracterul de pastișă al unora dintre picturile lui Loghi este evident, pictorul împrumută, e drept, de o manieră personală, recuzita picturii simboliste germane, din care cea a lui Böcklin sare în ochi. Această pictură sumbră pentru care elocventă este celebra Insulă a morților
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
maliție, criticul Bachelin sugerează și similitudinea cu lenjeria intimă "a frufruurilor multicolore, a jupoanelor elegante și a desuurilor parfumate dezvelite cu cochetărie" a damelor de consumație. Din accentele coloristice rezidă o exuberanță particulară, criticul îl acuză însă de manierism, de pastișă după decorativismul secesionist, și ezitant, de o influență münchenează, ceea ce înseamnă din nou Secession, Böcklin și peisajele filozofic-evocatoare din pictura simbolistă germană. Această natură, pentru a-l interesa în mod real, pare că trebuie să se plieze după exigențele decorative
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Ilfov, Caragiale se explică în postura sa de clasicist ("lucrările mele fiind nu niște bufonerii menite să parodieze în treacăt persoane reale, ci niște lucrări de artă cu intenția de a înfățișa într-un mod mai durabil tipuri ideale") iar pastișa Cum se înțeleg țăranii? care a trezit supărarea lui Delavrancea și Vlahuță este apreciată ca "gen de jucărie fără importanță nici pretenție artistică". În rest, autorul empiric trăiește în obișnuit ("am guturai în chept, pe care-l combat cu bravură
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
în poezia Triumful amorului a aceluiași întîlnim o celebră sintagmă care face carieră într-o comedie a lui Caragiale: "Ci ia lasă gluma, dă-te iute jos / Și-mi dă o guriță, angel radios."; Mare farsor, mari gogomani e o pastișă după antidinasticul N. T. Orășanu; N. Davidescu catalogat drept denigrator recunoștea în proza Între două povețe reflexe din Demonul perversității de Edgar Poe... Încurcată moștenire, ciudat clironom, dar que voulez-vous, nous sommes ici aux portes de l'Orient! La porțile
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
un altul (titlu, prefață, supracopertă, ilustrație...); metatextualitatea: comentariul unui text printr-un altul (comentariu, explicație, critică...); arhitextualitatea: apartenența generică a unui text (considerat a fi poezie, roman, poveste...); hipertextualitatea: relația de derivare între un text și un altul (continuare, traducere, pastișă, parodie...). Ne interesează ultimul tip de relație: [Hipertextualitate] Înțeleg prin acest termen orice relație care unește un text B (pe care-l voi numi hipertext) cu un text anterior A (pe care-l voi numi, bineînțeles, hipotext) pe care acesta
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
și realizați o analiză paratextuală, identificînd elementele ce țin de responsabilitatea autorului și cele care depind de autoritatea editorului. Propuneți o tipologie a paratextului pentru o carte sau o colecție și elaborați tabele recapitulative. 2. Propuneți o parodie sau o pastișă a paratextului unui autor. Puteți să vă inspirați din lucrarea lui Umberto Eco, Pastiches et postiches (Grasset, 1987). 3. Analizați secvențialitatea narativă și orientarea pragmatică (orientarea argumentativă, dimensiunea semantică și referențială, dimensiunea enunțiativă) din textul de pe ultima copertă a romanului
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
sticlei de Balafre!" Să marcăm acest caz de ambiguitate anaforică: "spărsese" face referire la agresor, nu la John; noțiunile de memorie discursivă și de cunoaștere împărtășită, evocate mai sus, permit reconstruirea coerenței anaforice din propoziții. "Morala" transformă povestirea într-o pastișă a romanului polițist. De fapt, morala explicită, indicînd clar scopul narațiunii, orientează interpretarea, facilitînd trecerea de ordin secvențial/ evenimențial spre o dimensiune configurațională a discursului. Fie următoarea reprezentare schematică a logicii superstructurale a povestirii: Urmîndu-l pe G. Genette, descriem pastișa
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
practică scripturală de imitare. Dacă parodia implică o operațiune de transformare (textul este rescris prin schimbarea stilului), pastișa implică o operațiune de imitare (stilul rămîne neschimbat și un alt text ia naștere): Imitarea, în sens retoric, este figura elementară a pastișei, iar pastișa, mai mult decît imitare ca practică generică, este o țesătură de imitări. [...] Pastișorul are un anumit stil [...] și textul îi este dictat de stil. [...] imitatorul are, prin excelență, de-a face cu un stil, și implicit cu un
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
de imitare. Dacă parodia implică o operațiune de transformare (textul este rescris prin schimbarea stilului), pastișa implică o operațiune de imitare (stilul rămîne neschimbat și un alt text ia naștere): Imitarea, în sens retoric, este figura elementară a pastișei, iar pastișa, mai mult decît imitare ca practică generică, este o țesătură de imitări. [...] Pastișorul are un anumit stil [...] și textul îi este dictat de stil. [...] imitatorul are, prin excelență, de-a face cu un stil, și implicit cu un text: șablonul
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
imitat, pastișorul observă particularități exagerate, potențate, concentrate pentru a fi recunoscute (un idiolect tematic de exemplu, construcția separată, "din instinct", "dezechilibrat", "imbecilul" sau chiar lexical de exemplu, abundența verbelor de acțiune, "bătu", "deschise", "evită", "căzu", "se rostogoli", "îl imobiliză", "spărsese"). Pastișa, prin definiție, hipertext constrîns să-și recunoască hipotextul, procedează prin "saturarea" trăsăturilor lui caracteristice; trăsăturile pe care le-am reperat se cristalizează în titlul textului: MARCA UNUI BĂRBAT HOTĂRÎT. Trăsătura/HOTĂRÎT/ este elementul care asigură sinteza trăsăturilor din povestire; este
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
handicapați, nici prostituție, nimic-nimic rău. • Manipularea mistică" constă în conturarea unei "aure misterioase" în jurul grupului conducător, prezentat prin diverse mijloace de manevrare a conștiinței publice ca fiind un ales al istoriei (sau chiar al lui Dumnezeu, în societățile care păstrează "pastișa" religiozității ca un puternic instrument de control), grup menit să conducă societatea la un anumit moment dat. Instaurarea cultului personalității este un rezultat al "mașinii de fabricat zei", cum numește Serge Moscovici [1995:118-121] mecanismul subtil al carismei pervertite în
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
imitația lui este mai ușor de decodificat și invers, cu cât obiectul apare ca abstract și greu de prins în tipare palpabile, cu atât parodierea lui se subtilizează, iar antrenamentul cultural al receptorului este decisiv în procesul decodării. Ponciful și pastișa devin forme ale parodiei frecvent întâlnite în discursul polemic literar, primul denunțând steriotipiile comportamentale și de limbaj ca automatisme ilare, iar cea de-a doua "divulgă facilitatea unui autor, chiar prin faptul că-l arată ca imitabil, dar nu-l
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
că ceea ce are omul mai profund e epiderma. O observație de ansamblu se impune: publicistica pamfletară caragialiană și cea argheziană, deși exploatează cele mai importante categorii ale comicului, recurg la paradigme diferite, care joacă rolul de modalități comice dominante: parodia, pastișa, improvizația la Caragiale; ironia, grotescul și umorul (frust, burlesc, negru etc.) la Arghezi. Creatorul "lumii ca bâlci" își concepe în mare parte textul publicistic uzând de o formulă discursivă cu totul originală la acea dată, și anume integrarea unor elemente
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
statistice, jurnalistice), procedeu care mizează pe efectul comic iscat de distonanța dintre formă și conținut. E o strategie prin care imitația în sine devine suficientă pentru a denunța, fără nici un alt demers argumentativ sau demonstrativ, obiectul vizat. Este binecunoscut modelul pastișei jurnalistice, în care informația fictivă devine reportaj verosimil, ilar însă tocmai prin faptul că reproduce "maimuțărindu-se" stilul și limbajul presei de senzație (Groaznica sinucidere din stada fidelității, Înfiorătoarea și îngrozitoarea și oribila dramă din strada Uranus, Boborul! etc.). La
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de fapt e luat în colimator Ionescu-Gion, un mai vechi adversar), Caragiale anunță: "Planul lucrării va fi acesta: I. Poezia, Romanul, Novela, Drama și Critica literară; II. Pictura, Sculptura și Arhitectura; III. Muzica și Teatrul; Apoi, se înțelege, Concluzie". Aici pastișa divulgă (din perspectiva ideologică a anti-liberalului) lipsa de rigoare și de metodă în cercetare, vidul conținuitstic, mascat de forme promițătoare, falsul progres, sincronizarea forțată cu apusul etc., adică tot atâtea metehne ale politicii liberale. Textul în sine, destul de amplu, poartă
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
materialul și temporalul ocupate de imaginea mecanică, arta pune stăpânire pe Spiritual. După Kandinsky, eliberarea. Duchamp, cu mult înaintea "artei retiniene", este cadoul involuntar făcut de peliculă pânzei, contrariul fără replică posibilă. După care vor veni, culme a vicleniei, parodiile, pastișele și deturnările hiperrealismului. O ironie oarecum prefăcută, care-l învinge pe concurent la propriul său joc printr-o suprareprezentare a sclipirilor fotogenice. Strălucită accelerare. Până la apariția numericului și a imaginii virtuale, care va schimba din nou datele. Până atunci, "trăiască
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
în privința locului pe care îl ocupă fiecare aspect major, a subdiviziunilor derivate din acestea sau a vecinătăților cu care poate interfera. De exemplu, în cadrul modului satiric se precizează poziția și disocierea față de comicul sarcastic, modul parodic presupune delimitarea parodiei de pastișă și antrenează convergențe cu burlescul și cu eroi-comicul, modul ironic implică zeflemeaua și autoironia ca subspecii, grotescul se bazează pe comicul caricaturii și marchează incidențe atât cu umorul negru cât și cu cel absurd 48. Se constată, așadar, că în ciuda
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
vorbă cu mine însumi de I. Minulescu și aceeași repulsie față de poezia modernă și simbolistă "a căreia supremă originalitate rezidă în răscăcărarea tipografică a strofei pe o pagină întreagă"47, repulsie care s-a manifestat la Caragiale în ciclul de pastișe parodice după Macedonski (Erato, scapă-mă, Cameleon femeie etc.). De asemenea, schița caragialiană Intelectualii pare hipotextul tabletei Despre scriitori, în care Arghezi a renunțat la învelișul derutant al ironiei, dând frâu liber indignării : Trebuie înjugați la viață demnii scriitori [...] Până ce
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
K.F. Flögel (Geschichte des Burlesken, 1794) din care se poate deduce raportul de incluziune al parodiei în burlesc, cercetarea lui Daniel Bilous (Intertexte/ Pastiche: L'Intermimotexte,1983) care propune termenii edificatori de interstil și de intertext pentru a deosebi tranșant pastișa de parodie, sau delimitările propuse de Linda Hutcheon în studiul Ironie, satiră, parodie din care rezultă că parodia implică o superpoziționare în relație cu ironia. În orice caz, o specificitate a parodiei, în comparație cu celelalte moduri ale comicului, este complicitatea obligatorie
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sau denigratoare a textului parodic. În cazuri concrete, așa cum va reieși din analizele parodiilor lui Caragiale și a piesei de debut a lui Eugen Ionescu, putem identifica interferențe nu doar între parodie și satiră, ci între aproape toate modurile comicului. Pastișa, de exemplu, denaturând în parodie, bazată pe procedeul retoric al ironiei, poate fi subordonată satirei, la rândul ei o formă a burlescului sau a comicului absurdului. 3.5. Parodia la Caragiale Ilustrative pentru modul parodic în literatura română sunt poeziile
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
limbajului (stilurile funcționale ale limbii) ajungând chiar la depășirea manifestărilor verbale, atunci când vizează un dat cultural, de exemplu, proiectele de statui 86. Vom reconstitui și mai exact inventarul său parodic pe baza răspunsurilor la întrebarea " Pe cine parodiază Caragiale?". Cele mai multe pastișe parodice vizează formalismul poeziilor macedonskiene: Cameleon femeie (sonet colorist), Erato, scapă-mă (Terține acrobatiste-simboliste), Amiază maură (Simbolistă-orientală), Glic, Finis (Sonet simbolist decadent), Din carnetul unui poet simbolist (Fragmente selecte), Declarație simbolistă, Sonet brutal (Simbolist-instrumentalist), Baladă simbolistă macabră, Ab irato (Sonet
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]