485 matches
-
dumneata chiar îți mai amintești - eu nu -, a venit războiul... Lambriuri lucioase, noi, din lemn de nuc. În dreapta, două uși : între ele, o măsuță cu picioare înalte, cu tăblia în formă de inimioară. Deasupra, pe o placă de marmură, o pendulă de masă obișnuită : un cadran rotund, mare și alb, pe care literele romane se disting de departe. Cinci și un sfert, după-amiaza. Pe peretele din stânga, sub oglindă, o canapea de mahon. Speteaza, formată din trei semiovale, se termină cu un
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
operațiunilor de pe un dâmb mai înalt, cu binoclul la ochi. Pare însă ușor decoafată, șalul îi spânzură pe un umăr, cu neglijență, fața ușor umflată și-a pierdut drăgălășenia. Cu totul neobișnuit, s-a oprit între cele două uși, în dreptul pendulei, și așteaptă, în loc să o trimită pe Nela să-l cheme pe stăpânul casei. Cu o mică satisfacție - de ce ? -, Titi Ialomițeanu observă călcarea conveniențelor. Ceva neobișnuit trebuie să se fi petrecut, astfel încât, derutată, tânăra doamnă a revenit la obiceiurile modestei case
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mea... Cine spui că a murit ? — Domnilor, se întoarce Profesorul, cu un glas grav. Domnilor, spune grav Profesorul și vocea îi sună atât de ciudat, de solemn ! Domnilor, a murit Regele Carol... Și, ca un gong rar, începe să bată pendula. — Voilà, spune Profesorul, puțin uluit, și cu mâna osoasă face un semn din care foarte clar se înțelege că destinul însuși pare a rostogoli asupra salonului aceste sunete rotunde, metalice și egale. Voilà... Și, imediat, renunță a mai lua în
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
tăcerea foșnitoare a casei pe care auzul meu crispat a trezit-o, așa cum lupa microscopului trezește dintr-odată nenumăratele viețuitoare ce viermuiesc neliniștite într-un strop de apă. Și, de aproape, mult prea de aproape, încât tresar, bătăile neașteptate ale pendulei. Da, nu mai este mult și soneria are să înceapă să sune fără întrerupere, la intrare, întind mâna spre pomiera de bronz și anvelopele mătăsoase îmi foșnesc sub degete, Tavernier à Paris scrie în mijlocul cadranului, cum să te împaci cu gândul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de repede se convinge de ce aude : un zâmbet tremurând sfidător, de puști slăbănog, care se teme să nu fie luat în serios, pentru că își știe puterile puține... Este atât de prins de propriile fraze, încât chiar bine cunoscuta bătaie a pendulei îl face să tresară. Ceilalți, care de mult urmăreau pe furiș cadranul, au și ei o mică tresărire. Fețele lor nu se întorc spre el însă decât atunci când ultimul sunet se pierde, desfăcându-se, fâșii-fâșii în aer. — ... Există, desigur, printre
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
des cum i se reproșează lui Brătianu meschinăria cu care cântărește șansele alianței, când într-o parte, când în cealaltă... Meschinărie ? Vi se pare cuvântul potrivit ? Doamna Mironescu își ascunde căscatul dincolo de evantai. Apoi închide evantaiul, se uită ostentativ la pendulă și tot atât de ostentativ la soțul ei. Potrivindu-și ochelarii pe nas, acesta îi face un semn liniștitor : să mai aibă puțină, numai puțină răbdare ! — Probabil, surâde domnul Mironescu, o să fiți contrariați când am să vă dezvălui motivul pentru care, din
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
să găsească o încheiere mai cuviincioasă și mai grăbită a nefericitei vizite de azi. — S-ar părea că în acea perioadă grea... în timpul discuțiilor, în mod curent i se umpleau ochii de lacrimi. Iritată, Sophie se uită din nou la pendulă, din nou la soțul ei, care îi face obișnuitul semn : să mai aibă, numai puțin, răbdare ! — Despre răposatul Rege Carol, dragul meu, este vorba ? Atenția cu care profesorul se umilește, cercetând chipul musafirului și încercând să și imagineze farmecul pe
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ar răspunde că merge să se prepare pentru sindrofie. Din păcate însă, deschide și închide ușa, fără ca nimeni să o întrebe nimic. Poate chiar fără ca nimeni să o observe ? S-a lăsat o liniște atât de mare, încât tic tacul pendulei, apoi scârțâitul pantofilor domnului Ialomițeanu se aud deslușit. Acesta a părăsit colțul șemineului și, apropiindu-se de gheridon, se adresează numai Profesorului : — Totuși, există și pentru lucrurile mai ieșite din comun o explicație... Astfel încât și această impardonabilă vizită a mea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
un incident foarte simplu, anume că feciorului i s-au umflat gâlcile... Profesorul surâde, dar o ușoară grimasă de vinovăție îi tremură în colțul gurii. Simte umbra de pe chipul soției sale care s-a uitat stăruitor la el, apoi la pendulă. Continuând să vorbească, începe să așeze, cu încetineală, hârtiile în pomieră. Nu, pe ea nu are cum s-o înșele cu vesela lui logoree, de ea nu-și poate ascunde nici neliniștea mai adâncă. Se poate încrede în intuiția ei
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
nu putea să nu intrige, dat fiind că el era unul dintre cei care țineau de cordoane ! Totuși, să vezi diplomații arborând cea mai adecvată ținută, iar prim-ministrul cu căciulă pe cap... Pentru ultima oară te mai uiți la pendulă și hotărârea ta de-acum este luată : ai să te ridici când va bate ora. Firea ta greu te lasă să pierzi fără să joci și ultima mână, totuși ai decis : acestea sunt ultimele minute când mai întârzii în salon
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
în tête-à-tête cu Titi ! O simplă ambiție, ai putea spune, fără să prea greșești, deși în ochi ți s-a strâns o suferință ciudată, pe care ai gonit-o de pe obraz, din minte, din suflet... Cum va începe să bată pendula, ai să te ridici, chiar dacă ar fi să renunți la speranță - dar ce speranță ? Ai gândit cât ar fi de convenabilă situația ta lângă bietul Ialomițeanu - dar ai primi-o ? Chiar te-ai imaginat vreo clipă cu adevărat alături de unul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Abia apoi ai judeca pozitiv și ai vedea dacă bietul Titi e convenabil și ca situație, și prin companie. Oh, ce târziu este și cum te simți tot mai rău ! Mai ai doar câteva minute până ce va începe să bată pendula, câteva minute pe care le mai poți îndura, răbdătoare, pentru că astfel este voia ta ! Cât de răbdătoare poți fi când astfel îți este voia și cum numai tu știi, într-o clipă, să întorci răbdarea pe cealaltă parte ! Uită-te
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ai să revii - ai să revii ? Mergi spre ușă cu pași grăbiți, cu dinții strânși, cu nările atât de larg deschise încât simți cum ochii ți se albesc, când pui mâna pe clanță auzi cum se prăvălesc în spatele tău bătăile pendulei... Am uitat să vă întreb dacă a ajuns până la dumneavoastră zvonul demisiei lui Brătianu, aruncă tânărul. — Demisie ? ! Profesorul repetă plictisit, după el. N-are nici un chef să-i mai răspundă, după ce toată după amiaza a vorbit inutil. Inutil, inutil ! acest
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
nu și nu, că el i-a arătat dungile pe spate și a văzut ea, cu ochii ei. Eee-te-a dracului, zic, în gândul meu. Și tu, ce i-ai arătat ? Farfuza ? Ivona deschide ușa și, din semiîntunericul hall-ului, pătrund sunetele pendulei. Amândouă numără bătăile : Vica de pe scaun, Ivona stând în picioare, cu ochii la ceasul vechi de pe bufet. Un ceas cu cadran de email albastru, înconjurat de o dantelărie aurie. Aurii sunt și limbile, și cifrele romane care indică ora. — Două
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
strige. Să vină pe loc înapoi, să discute cu adevărat, pe față. Nu face însă nimic, se plimbă prin sufragerie și se scarpină, cu unghiile ei, ascuțite și tari, tăiate oval. Prin ușa rămasă deschisă, din hall se aud bătăile pendulei, și ea se scarpină, tot mai repede, tot mai apăsat, cu o plăcere tot mai mare, în care s-a topit durerea. Dâre roșii, mustind din loc în loc de sânge, rămân pe carnea moale și albă a brațelor, pe picioarele înalte
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
târziu, e târziu, dar acum-acum-acum-acum are să vină, ai să-i auzi pașii prin curte, acum-acum-acum îi auzi ? îi auzi ? are să vină ? n-are să vină ? Acum, acum, ai să-i auzi pașii prin curte, pe scară, în fața ușii, nimic, decât tic-tacul pendulei din hall, ca o răsuflare străină, egală, ca o prezență străină, mereu alături, mereu nevăzută, care te urmărește, e atât de ușor să se ascundă printre mobilele vechi, în penumbra prăfuită a casei, ca să te urmărească, și inima, care va
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
plesni sub strânsoarea neagră, și firele care se trag ritmic, care se strâng, curentându-te de neliniște până în vârfurile unghiilor, până în adâncul moale și întunecat al creierului, uită. Uită, uită, nu te gândi, nu te gândi, uită, tic-tacul egal al pendulei în hall, în mijlocul ghemului, o răsuflare disperată sub gheara neagră, un gâfâit disperat și bocănitul sângelui, mereu și mereu, geamul ce dă afară în curte lucește de noapte și niciun bocănit pe pavaj, pe trepte, doar cineva care stă nevăzut
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Deschizi gura, te apleci spre ei - iarăși, iarăși ? parcă da, parcă s-a mai întâmplat la fel, dar când ? -, iarăși niciun sunet nu îți iese din gură. în schimb în jur e o atât de mare gălăgie ! Trompetele automobilelor, bătăile pendulei, tropot de cai, de la celelalte trăsuri. — Patru cornuri la un ban ! strigă vânzătorul de ziare care aleargă cu teancul de gazete sub braț. Și trăsura întoarce. Și tu stai pe banchetă, deschizi gura, te forțezi, strigi, dar niciun sunet nu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de lucru cu ceașca de cafea. Observă cum Simona vrea să se ridice: Te rog, mănînci ceva? Nu, mulțumesc! o reține. Sigur? Sigur! Schimbul de replici a fost scurt. Liniștea care se așterne din nou e și mai apăsătoare. Tic-tac-ul pendulei de pe hol devine obsedant. Cred că ți-a spus regizorul, n-am decît obiecții mărunte la scenariu, sparge Simona atmosfera de așteptare. Uite și referatul, întinde ea o hîrtie. Mihai o citește dintr-o privire: un referat la fel de bun ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
să vorbească Încet, șoaptele lor erau ca niște pauze scurte și fragile Într-o tăcere densă și totală, o tăcere apăsătoare care se strecură și mai adînc În sufletele lor sau mai curînd Încremeni cînd răsunară cele zece bătăi ale pendulei, undeva În alt salon, la fel de trist și Întunecat, fiindcă În ziua cînd a plecat Cinthia, Încă de cum s-a lăsat seara, toate Încăperile palatului au devenit niște vase comunicante ale tristeții și durerii lor profunde. Vase uriașe asemeni unor lacuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
o dihanie mai acățari, Îi apare un biet iepure care schimbă fundamental destinul acestui fiu - păcatul de iepure, străpuns de cea de-a treia săgeată, aleargă și se prăbușește tocmai acolo unde nu trebuie: În Valea plângerii). Ceasul negru cu pendula Bate-n cerul vesperal Sună noaptea somnambula Dinspre cornul boreal Moare-n chipul căutării Umbră vieții străvezii Spectrul sacru al răbdării După moarte să revii Fugă-n sus, venind de-acolo Fulgerând pe cât se pare Sângerează diavolo Strania Încrucișare” L-
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
ambiguității, În pieziș, Ça, Bergstrasse și Refuz 15. În seara aceea, abia ce intraserăm În noua galerie, am Înțeles că poetica lui Riccardo suferise o profundă evoluție. Expoziția se intitula Megale Apophasis. Riccardo trecuse la figurativ, cu o paletă strălucitoare. Pendula pe citate și, fiindcă nu cred că știa să deseneze, Îmi Închipui că lucra proiectând pe pânză diapozitivul vreunui tablou celebru - opțiunile se Învârteau Între stilul pompos de la finele secolului trecut și simboliștii de după 1900. Peste trasajul original, lucra cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
ușa din față și se uită În susul și-n josul străzii. Dar nu era nici urmă de Fraser. Se Întoarse În salon, lăsînd ușa deschisă. Programul de radio se schimbă, apoi Îi urmă altul peste o jumătate de oră. Vechea pendulă continua să bată orele grele și goale. Abia la nouă și jumătate Înțelese că Fraser nu o să vină. Dezamăgirea era cumplită - dar, la urma urmelor, era obișnuit cu dezamăgirile; primul ghimpe păli, se transformă Într-un sentiment stabil, gol. Lăsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
din țâțâni. Era ciuruită de vibratoare, ca și pereții. Comtehul se depărta și Vasquez se apropie de ușa distrusă. O izbi cu piciorul, pregătită de tragere. Atârnată de capătul unui corset flexibil, o cutie de derivație se legănă ca o pendulă, împinsă de vântul care intra printr-o fereastră spartă. Cutia grea metalică lovea un pătuț de copil la fiecare balans. Vasquez articulă cu glas spart: ― Detectoare de mișcare, ce căcănărie! Reveniră în culoar. Ripley privea atentă imaginea de pe monitorul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
pentru o minte luminată ca a ta?! răspunde el, brusc plictisit. - Nu îmi vine să cred că nu greșește nici unul! chicotește ea. Vocea ei s-a arcuit, pițigăiată, iritată de iritarea lui. Se surprind privind amândoi în aceeași direcție, spre pendula kitsch din perete. - Firește că nu greșește nici unul, doar știu ce i-ar aștepta!... - Și dacă au nevoie să meargă la closet, ce fac? - Voi, scriitorii, n-aveți nimic sfânt pe lume! N-ai decât să îi întrebi pe stimabilii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2210_a_3535]