940 matches
-
mod concret săvîrșită, într-un moment prezent, trecut sau viitor (he is singing, he was singing). Deși în parte similară, această distincție din engleză este totuși diferită de tipul aspectual perfectiv (acțiune încheiată) - imperfectiv (acțiune în curs de desfășurare). Astfel, perfectul compus din română (și din celelalte limbi romanice) exprimă o acțiune trecută și terminată (am scris un articol), în vreme ce imperfectul exprimă o acțiune în curs de desfășurare, deci neterminată (ieri citeam scrisoarea de la tine). Gustav Guillaume a demonstrat, în 1929
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de anterioritate a formelor compuse decurge din aspectul lor extensiv, dar nu se confundă cu el. La indicativ, aspectul indică complexitatea timpului verbal, care oferă, în română (și în alte limbi romanice) două serii de forme simple pentru trecut. Astfel, perfectul simplu prezintă un proces trecut realizat și incluzînd limitele inițiale și finale, în vreme ce imperfectul îl redă fără reprezentarea acestor limite. J. Bres a reinterpretat, în 1997, această opoziție ca o ascendență și o descendență, perfectul simplu inversînd fluența timpului universal
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
forme simple pentru trecut. Astfel, perfectul simplu prezintă un proces trecut realizat și incluzînd limitele inițiale și finale, în vreme ce imperfectul îl redă fără reprezentarea acestor limite. J. Bres a reinterpretat, în 1997, această opoziție ca o ascendență și o descendență, perfectul simplu inversînd fluența timpului universal, în vreme ce imperfectul o confirmă. Această diferență de perspectivă asupra timpului implicat și raportarea subiectului sintactic la fluența lui este cea care produce diferitele efecte de sens ale celor două forme. Aspectul gramatical interacționează în mod
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de același principiu de organizare, iar așezarea în ascendență interfrastică constituie criteriul narativitității, aspect ilustrat de orice roman construit după principii clasice (precum Răscoala de Liviu Rebreanu, de exemplu). Timpurile fundamentale cu care se narează evenimentele din primul plan sînt perfectul simplu, perfectul compus și prezentul, care pun în ascendență timpul implicat în proces. În acest mod, povestirea funcționează prin confirmarea articulării ascendente a ordinii proceselor, prin reprezentarea derulării interne ascendente a timpului implicat de fiecare dintre ele, adică prin confirmarea
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
principiu de organizare, iar așezarea în ascendență interfrastică constituie criteriul narativitității, aspect ilustrat de orice roman construit după principii clasice (precum Răscoala de Liviu Rebreanu, de exemplu). Timpurile fundamentale cu care se narează evenimentele din primul plan sînt perfectul simplu, perfectul compus și prezentul, care pun în ascendență timpul implicat în proces. În acest mod, povestirea funcționează prin confirmarea articulării ascendente a ordinii proceselor, prin reprezentarea derulării interne ascendente a timpului implicat de fiecare dintre ele, adică prin confirmarea ascendenței interfrastice
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
permite operația de vizare a referinței. Prin această perspectivă se explică diferitele timpuri verbale prin diferențele de reprezentare temporală și aspectuală, încît, prin abordarea alternativă, aspectuală și temporală, textualitatea și referința realizează două paradigme ale timpului verbal. Astfel, de exemplu, perfectul simplu ar fi definit prin faptul că reprezintă timpul implicat într-o singură incidență în cadrul perspectivei aspectuale, prin faptul că face să se releve reperul referențial și prin faptul că evenimentul este situat pe primul plan. De altfel, categoria gramaticală
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
poziție dominantă, o perspectivă sau alta potrivit căreia se desfășoară evenimentele determinate din punct de vedere spațiotemporal. Chiar și A fost o dată ca niciodată, într-un ținut îndepărtat, o prea-frumoasă fată de împărat. semnalează, prin accentuarea lui odată, îndepărtat și perfectul a fost, că perspectiva adoptată în relatare presupune apropierea dintre narator și ascultător, precum și depărtarea spațio- temporală, în trecut, a evenimentelor ce urmează a fi narate. Însă, foarte important este faptul că relatarea unei narațiuni nu trebuie să mențină, pe
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
de cadru, urmate apoi de Gîndirea Directă. Gabriel gîndi: „A venit vremea să pornesc în călătorie spre vest.” 1. Discursul Indirect va fi la același timp gramatical ca acela folosit în textul narativ pur, atotcuprinzător (în ficțiunea tradițională, acesta este perfectul compus/simplu; în unele scrieri contemporane, acesta poate fi prezentul). Discursul Direct rămîne la timpul prezent, opțiunea normală pentru exprimarea acțiunilor și reacțiilor curente. Gabriel gîndi: „Venise vremea să pornesc în călătorie spre vest.” 2. Pronumele personale la persoana I
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
la originea construcției ergative, pe când în limbile de tip B (care cuprinde și limbile ergative sud-asiatice), în care ergativitatea se manifestă la un nivel mai superficial decât în cazul tipului A, nu pasivul a stat la originea construcției ergative (specifice perfectului), ci o combinație de proprietăți morfologice (marcarea cazuală nominală, comportamentul cliticelor pronominale, acordul verbului plin și al verbelor auxiliare). Mai mult, datele din sanscrita clasică și din indo-iraniană îl conduc pe Klaiman (1987: 64) la concluzia că, în aceste limbi
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
mai întâi expresivă, apoi gramaticalizată). Inițial, copula era folosită la persoanele 1 și 2, pentru a evita ambiguitatea agentului, dar apoi, copula a fost folosită pentru sublinierea stativității, ca variație stilistică, și, în final, s-a gramaticalizat ca expresie a perfectului stării rezultante. Actualmente, cele două forme sunt în distribuție complementară. Această transformare "activă" a fost implementată diferit în est și în vest: în est, înnoirea formei active a fost radicală, iar structura preergativă a fost deergativizată între secolele XIV−XVI
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
În diferite studii a fost subliniată relația dintre tranzitivitate și alte noțiuni sintactice și semantice. Tchekhoff (1979: 286) afirmă că în toate limbile există o legătură între posesie și tranzitivitate și face referire la analiza lui Benveniste, care a analizat perfectul tranzitiv ca fiind o construcție posesivă. Creissels (1995: 248), între mulți alții, subliniază că distincția tranzitiv/intranzitiv este relevantă pentru variația morfologică (diateză)57. Gildea (2003) susține cu date din limbile din Caraibe că există o relație între tranzitivitate și
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
fost influențate de situația din italiană. Mackenzie (2006: 109) menționează că explicația lui Burzio nu motivează analiza ergativă. 3.3. Dintre limbile romanice, se constată că numai franceza și italiana mai păstrează concurența auxiliarelor a fi și a avea la perfectul compus, celelalte limbi abandonându-l pe a fi. Pornind de la constatarea că, în limbile în care variația auxiliarelor s-a păstrat, selecția unuia sau a altuia dintre auxiliare nu este sistematică, adică a fi este preferat numai de verbele inacuzative
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
DA, tomul I, partea I (A-B), s.v. avea, sunt înregistrate două ipostaze principale (reflectând concepția sintactică a autorilor dicționarului): cea de verb pregnant, pe care o vom avea în vedere în detaliu, și cea de verb auxiliar pentru formarea perfectului și a mai-mult-ca-perfectului perifrastic. Din descrierea ipostazei de verb auxiliar, reținem numai asemănarea semantică remarcată de autorii dicționarului între contexte ca: (a) Am la mine o scrisoare scrisă de ieri și (b) Am scris ieri o scrisoare care este la
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
numai la persoanele 1 și 2. NEWARI Limbă din familia sino-tibetană, ramura tibeto-birmană. Cea mai importantă limbă vorbită în Nepal. Circa 400 000 de vorbitori. Partiție morfologică acuzativ/ ergativ determinată de factorul timp− aspect−mod: marcarea ergativă este obligatorie la perfect/trecut și viitor/ireal, dar este opțională pentru durativ/progresiv, probabil pentru că la durativ/progresiv controlul din partea Agentului e dominant. La imperativ, marcare de tip nominativ/acuzativ. La celelalte moduri, marcare de tip absolutiv/ergativ. NEZ PERCE Limbă din familia
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
vorbitor a murit în 1960) și umpqua de jos (ultimul vorbitor a murit în 1957). Marcare cazuală ergativă. Folosire frecventă a pasivului, care dispune de mărci multiple. SHINA Dialect al limbii RUTUL. Se pare că ergativul provine dintr-un posesiv perfect. SORANI Dialect sau grup de dialecte al limbii KURDE. SOULETIN Dialect al BASCEI, vorbit în Franța, reprezentând extremitatea estică a întinderii limbii basce. SUMERIANĂ Limbă moartă izolată, vorbită în sudul Mesopotamiei în mileniul IV î. Cr., prima limbă scrisă cunoscută (scriere
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Daniela Rusu, Teama de tăcere (23 August 1994), III, 3, 1995, p. 23); „Iartă-mi gândurile condițional-optative / și întoarcemă, dar încet, spre un prezent negativ / încă neacceptat de toate părțile implicate. Să lăsăm imperfectul pentru jurnale, / și mai mult ca perfectul pentru sudul amintirilor. / Viitorul trebuie interzis, fiindcă nu e folosit corect. // Chiar în privința trecutului / nu suntem total de acord, / ca și în privința persoanei a treia. Nu prea despărțim corect în silabe / cuvintele și sentimentele inițiale. / Uneori facem o greșeală elementară
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Vasile I. Schipor () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93275]
-
un bărbat așezat la coasta stîngă, altul în picioare leagănă trup și plasa din mînă, că merg să mănînc pe hol, repede te-a aprobat una, îți prinde gestul obișnuită de la copii, de la nepoți, bărbat de mîncare, rezumativ ne strînsărăm! perfectul simplu în acțiune, femeile prudente față de calamitatea în curs, nu ne prețuim destul femeile și științele derivate cu ele! intuim situația și voi îi ziceți psihologie, invenția filozofiei a fost ca o laudă masculină, moșul, cînd a venit tata din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
spui Budăi, orfelinat, din care aurolaci cu legănări perpetue, m-am abținut o stație, pruncul cu Sîrca redevenită prezent, celelalte în nedescifrarea lor pe timp de calculator, Und das hat, mit ihrem Singen, /Die Lorelei getan! suficiență nemțească în aprecierea perfectului compus, a fost bucurie durerea țipetelor de nou-născut, acolo toate detaliile, iazul în benzi de stuf, undița lîngă bicicleta culcată, pescuiești întors la țară sportiv, restricție de viteză depășită, orizontul Tîrgu Frumos la cititoare, la feminitate caută caz cu caz
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
ce am ci cu superficialitatea, lucrul de mântuială - ar acoperi urâțenia interioară, sunt o palmă pe obrazul Naturii. Unde sunt iernile de altă dată? Adică frumusețea civilizației grecești? Care a pus ca măsură a tuturor lucrurilor omul, dar pe acela perfect: eroul Iliadei ori atletul de la Olimpia... „Meridian“, 22 martie 2002, ora 12,45 49. Evadatul Sunteți niște evadați, iar asta nu de când ați descoperit focul, cât mai degrabă de când ați inventat opaițul. Adică de când ați consimțit să vă rupeți de la
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
sistemului comunist. Îmi îngădui să nu fiu de acord. Politicianismul de oriunde și de oricând a recurs și recurge la rudimente ale limbii de lemn, care, însușite cu obediență de cei interesați, ajung să se ordoneze într-un sistem răspunzând perfect celor trei caracteristici evocate mai sus. C.M. Vulcu subliniază, cu perfectă îndreptățire: "cuvintele sunt definite de cei care dețin puterea, aceștia le privează voit de sensul pe care îl au, iar limba divorțează de realitate". Un exemplu de la noi: a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
controversată este statutul acestor structuri în limba română veche. Lucrările tradiționale (v., mai recent, Dragoș 1995: 37; Sala 2006: 141-142) consideră, în general, că aceste structuri sunt calcuri după un model străin (în general, slavon; în cazul dislocării formelor de perfect compus, s-au invocat modele maghiare, latine, turcești și grecești, v. discuția la Stan 2013: 108). Un alt punct de vedere este acela că structurile de acest tip sunt nereprezentative pentru stadiul vechi al românei (Hill și Alboiu 2016, care
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
constantă pentru identificare diferențelor de timp). La indicativ, distincțiile aspectuale nu sunt sistematic marcate prin flective; în schimb, distincția perfectum / infectum (temă perfectivă / imperfectivă) s-a păstrat din latină pentru unele clase de verbe, fiind vizibilă atunci când comparăm mai-mult-ca-perfectul sau perfectul simplu cu imperfectul sau prezentul: mers- vs merg-. (67) merge M-M-C-PERFECT PERFECT SIMPLU IMPERFECT PREZENT 1SG mersesem mersei mergeam mergø 2SG merseseși merseși mergeai mergi 3SG mersese merse mergea merge 1PL merseserăm merserăm mergeam mergem 2PL merseserăți merserăți mergeați mergeți
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
mergea merge 1PL merseserăm merserăm mergeam mergem 2PL merseserăți merserăți mergeați mergeți 3PL merseserăø merseră mergeau mergø Zafiu (2013a: 25) arată că distincția perfectum / infectum din structura temei a fost treptat marginalizată prin gramaticalizarea a noi forme de perfect (i.e. perfectul compus), însă a fost refăcută prin utilizarea sufixului de perfect -u-, care apare imediat după rădăcină (semnalizat prin caractere aldine în tabelul de mai jos): (68) face M-M-C-PERFECT PERFECT SIMPLU IMPERFECT PREZENT 1SG făcusem făcui făceam facø 2SG făcuseși făcuși
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
satisfacere a temporalității impun selecția unui participiu perfect (prezumptiv perfect, viitor anterior, condițional perfect), auxiliarul principal (care are ca trăsătură de selecție selectarea unui complement irrealis) nu poate selecta direct participiul perfect (formă perfectivă, asociată cu interpretarea realis, după cum arată perfectul compus); astfel, este necesară inserția auxiliarului fi, care să satisfacă trăsătura de selecție a auxiliarului principal. Subjonctivul perfect și infinitivul perfect validează această ipoteză de analiză: atât subjonctivul, cât și infinitivul sunt forme irrealis, după cum arată și morfologia lor (temă
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
ar fi plecând), iar interpretarea structurii nu este sub nicio formă perfectivă validează această ipoteză de analiză a auxiliarului fi. Ledgeway (2015a) observă și explică faptul că fi este coocurent cu (i.e. selectat de) toate auxiliarele, cu excepția auxiliarului avea de la perfectul compus (*au fi plecat/plecând); perfectul compus este, din punctul de vedere al modalității, o formă exclusiv realis; explicația propusă de Ledgway (2015a) pentru a surprinde această restricție de coocurență este că avea (de la perfectul compus) și fi se generează
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]