903 matches
-
bună” care trăiau În ah-uri și oh-uri fie după lumea lui Somerset Maugham, fie după aceea a unui autor care cultiva cu nemiluita zarzări și flori de cireși În volumele sale, sau ale unui ofițeraș care-și zăngănea pintenii de donjuan trecut prin interminabile pagini de sentimentalism năclăios. Ce să mai spun de cetatea obscurantismului oficial, Cartea românească (așa cum era atunci), cetate medievală În deplină accepție a cuvântului! - condusă de un cavaler vertical, cu inele groase la degete, Întotdeauna
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
strâns deasupra gleznei. Încuviințează imper cep tibil din cap. Încălțăminte solidă, extrem de rezistentă. Și legionarii o poartă. Fără discuție, caligulele sunt semnul distinctiv al uniformei soldățești. Le cunoaște bine, căci și el le-a purtat. Poți să le pui și pinteni, dacă e nevoie. Ceva neașteptat se declanșează în Pusio. Simte imperios nevoia să se destăinuie: — L-am însoțit pe Germanicus. Rufus își continuă drumul cu un aer absent. A auzit și el de vitejiile tânărului nepot al lui Tiberius Nero
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
în 390 î.Hr.; reorganizată administrativ de Au gustus în anul 7 î.Hr., când orașul a fost împărțit în 14 circumscripții (re gio nes), subdivizate în 265 de vici, fiecare sub conducerea a patru vico magistri, aleși de localnici anual rostre - pinteni de corabie; templul lui Iulius Cezar din for a fost decorat pe latura unde se afla tribuna oratorilor cu rostrele luate de la una dintre corăbiile lui Marcus Antonius capturate la Actium rython - vas lunguieț pentru băut Samaria - regat la nord
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
a fost în Armenia, 21-22 d.Hr. Thapsus (bătălia de la Thapsus) - în 46 î.Hr. dușmanii lui Cezar, printre care și fostul lui locotenent Labienus, au încercat să-l prindă în capcană în orașul Thapsus (Africa de Nord), care se afla pe un pinten de pământ între mare și o lagună; trupele lui Cezar au atacat prematur strigând „Felicitas!“ și au învins Tibur - Tivoli de astăzi Tullius, Servius - luptător etrusc din Vulgi care i-a succedat prin forță lui Tarquinius Priscus. Reformele sale pot
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
multe neamuri, vin în urma lui un lanț, Toți cu inime ușoare, toți șăgalnici și berbanți. Vin țânțarii lăutarii, gândăceii, cărăbușii, Iar mireasa viorică i-aștepta-ndărătul ușii. Și pe masa-mpărătească sare-un greer, crainic sprinten, Ridicat în două labe, s-a-nchinat bătând din pinten; El tușește, își încheie haina plină de șireturi: Să iertați, boieri, ca nunta s-o pornim și noi alături". {EminescuOpI 88} STRIGOII I ... că trece aceasta ca fumul de pre pământ. Ca floarea au înflorit, ca iarba s-au tăiat
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
ea să, te ații? Să aluneci pe poleiul de pe ulițele ninse, Să privești prin lucii geamuri la luminile aprinse Și s-o vezi înconjurată de un roiu de pierde-vară, Cum zâmbește tuturora cu gândirea ei ușoară? S-auzi zornetul de pinteni și foșnirile de rochii, Pe când ei sucesc musteața, iară ele fac cu ochii? Când încheie cu-o privire amoroasele-nțelegeri, Cu ridicula-ți simțire tu la poarta ei să degeri? Pătimaș și îndărătnic s-o iubești ca un copil Când
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
a doua zi dimineață sub un cer fără nori, înconjurați de măgari și de supuși, solii mergeau cu pași ușori. Îngrijorarea provocată de răzmerițele indienilor aproape că le ieșise cu totul din minte. În timp ce-și îmboldeau caii cu pintenii, doar Velasco își ducea din când în când luneta la ochi și cerceta dealurile parcă presărate cu o pulbere fină. Nori de furtună poleiți cu auriu pe margine se ridicau amenințători în zare. Ajunseră într-o câmpie plină de ruine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Înainte și-napoi, În timp ce el era lovit peste picioare cu nuiele. Tropăia smucit pe lângă barrera. La un moment dat a Înțepenit și unul dintre băieți l-a apucat de frâu și l-a dus mai departe. Picadorul și-a Înfipt pintenii, s-a aplecat Înainte și a Început să-și agite sulița În fața taurului. Sângele curgea Întruna dintre picioarele din față ale calului. Era amețit și se clătina. Taurul nu se hotăra să atace. O pisică În ploaie Erau doar doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
bine, până una-alta, sunt cai. — Sigur, sunt cai. Vorbeau În Întuneric, călare pe caii lor slăbănogi. Zurito nu zicea nimic. Își luase singurul cal bun din tot lotul. Îl Încercase Învârtindu-l prin țarc și calul răspunsese și la pinteni, și la recompensă. Îi scosese bandajul de pe ochiul drept și tăiase corzile cu care-i fuseseră legate urechile strâns la bază ca să nu audă. Era un cal bun, puternic, care se ținea bine pe picioare. Era tot ce avea el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
un curcan? Nu, că n-are moț roșu și nu se umfă-n pene. Iar curcanii bunicului nu sunt albi, sunt toți negri. Să fie cocoș? Ei, cocoș! Pe ăsta-l cunoaște tare bine. E un fălos fără pereche. Bate din pinteni și cântă cu-curiguuu! din trompeta-i nevăzută, că ai zice că-i un soldățel gata de luptă. A, da! Ăsta-i rățoiul. Seamănă cu un rățoi, dar parcă-i mult mai mare decât el. Nu, trebuie să fie altceva, chiar dacă
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
jos - strigă - casa, n-o vezi? Audbert se uită și se întoarse imediat spre el. — E mai bine s-o ținem drept: acolo stă Malaberga! Fără să-l asculte, hunul sări pe cal și, biciuindu-l și împungându-l cu pintenii fără menajamente, îl obligă să coboare pe pantă, prin iarba înaltă, lovită de suflul necruțător al vântului. Tovarășii săi, împreună cu Audbert, îl imitară, deși Kayuk trebui să trudească binișor ca să tragă catârul în jos pe coasta aceea, sub plesnetele ploii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în mai multe locuri, de mărăcini ce ieșeau din tufărișul crescut printre copaci, se dovedi o întreprindere mai dificilă decât prevăzuseră. Pe când soarele apunea, Audbert și cei patru huni ieșiră într-o mică poiană, ce se deschidea chiar la picioarele pintenului stâncos pe care îl luaseră ca reper. Un gâlgâit surd indica prezența unui izvor prin preajmă. Oprindu-și calul la liziera pădurii, marcomanul așteptă ca Balamber să vină din urmă și îi anunță că ajunseseră la destinație. Cu un ton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mare pericol fiindcă, fără conducător fiind și pornit cu o viteză nebună pe drumul acela plin de hârtoape, vehiculul s-ar fi putut răsturna dintr-un moment în altul. Continuând să strige în urechile calului, Waltan îl împunse sălbatic cu pintenii și se năpusti pe urmele carului. 11 Balamber văzu carul gonind, urmat la scurtă distanță de tânărul burgund, și înjură furios: — Ce neghiobi! Nu-s buni de nimic! I-ar fi fost imposibil să ajungă la cal la timp ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu un gest hotărât poalele rochiei lungi de culoare ocru, tivită cu purpură, despicând-o până deasupra genunchilor, apoi coborî din car și încălecă bărbătește în fața lui Waltan, care imediat îl făcu pe Rutilan să se întoarcă și îi dădu pinteni, strigându-i tare în urechi. Frediana îi înconjură pieptul cu brațele și se lipi de el, străduindu-se, pe cât putea, să nu zgândărească săgeata ce stătea înfiptă în umărul lui. Văzu, cu oroare, în vreme ce Rutilan își reîncepuse galopul, că scurta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acoperite de o vegetație abundentă. începură să-l părăsească puterile, când își dădu seama că râul, învârtejindu-se printre stânci și lespezi cenușii și netede, făcea un arc, cotind către stânga. Ocoli ca prin minune câteva vârtejuri primejdioase și un pinten de piatră; se trezi apoi împins, într-o învolburare de spume, printre ramurile aplecate ale unei sălcii mari. Izbuti să se agațe și, de la acel reazem nesigur, să treacă la o creangă mai solidă, care, prietenoasă, îl ajută să ajungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lovit pe mine și pe Rutger ieri după-amiază. — Și Rutger unde e ? întrebă Gualfard. Balamber făcu un semn cu capul înapoi. — E mort, anunță simplu. Imediat, Gualfard plecă de lângă el. Urmat de Geremar și de un alt războinic, din câțiva pinteni, urcă iute cărarea ce ducea la luminiș și se pierdu printre arbuști. Ceilalți burgunzi, rămași pe prundiș, comentau între ei cu exclamații de uimire, experiența hunului și nu puteau să-și dezlipească ochii de la el. Khaba arătă spre bandaj: — Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se îndepărtau, în trap ușor, pe malul torentului, apoi Geremar i se adresă lui Balamber: — Bine, spuse, trăgând de hățuri și întorcând calul; așadar, vânătoarea începe din nou. Să căutăm să rezolvăm repede problema asta. Struni calul și, din câțiva pinteni, îl făcu să o ia iarăși în sus pe cărare. Oamenii săi porniră după el, însă Balamber îl strigă din nou: — De ce pe acolo? Iscoada ta a zis că pe cărare nu sunt urme. Fără să se oprească, Geremar se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
versantul mai apropiat sau se aruncară în albia largă a râului, căutând scăpare pe celălalt versant ori printre rândurile burgunzilor. Chilperic își scutură prietenul, care urmărea plin de oroare scena. — Să mergem! strigă, îmboldindu-și calul spre coborâș. Dând mereu pinteni cailor, coborâră în viteză cărarea ce îi condusese pe culme, traversară vadul și ajunseră din urmă soldații. Chilperic le porunci să încalece și să-și pregătească armele, în vreme ce Sebastianus, la rândul său, îl întreba pe Mataurus: — începe. Spune oamenilor să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Chilperic le porunci să încalece și să-și pregătească armele, în vreme ce Sebastianus, la rândul său, îl întreba pe Mataurus: — începe. Spune oamenilor să se pregătească: pornim la luptă. — Unde ne așezăm? — îți spun imediat, îi răspunse Sebastianus, după care, dând pinteni calului, se întoarse la Chilperic. — Ai doar patru sute de soldați și nu toți sunt războinici pricepuți. Ce ai de gând să faci? Burgundul, înainte de a-i răspunde, aruncă o privire îngrijorată mulțimii care, printre strigăte, alerga spre ei disperată. — Singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
săpat între stâncării înalte și împădurite. De puțină vreme, o ploaie subțire pornise să cadă fără convingere, ropotind peste vegetație cu un zgomot ușor. în aerul umed se simțea un miros pătrunzător de pământ ud. întunecat, Balamber privea, de pe un pinten ierbos, cum se deplasa în șir mica sa armată. Un mingan: acea era premiul pe care Utrigúr i-l dăduse pentru că dusese a bun sfârșit misiunea sa din Sapaudia, împreună cu o cireadă de cincizeci de bovine și o magnifică armură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Cărarea se lărgea și devenea tot mai puțin abruptă, pe măsură ce se apropiau de capătul urcușului. Dintr-odată, totuși, coloana se opri. Atunci, Balamber veni în față pe lângă războinicii săi, care priveau cu nerăbdare către înălțime. Trecând de cel din urmă pinten stâncos, se găsi pe ultima porțiune de drum și dădu, pe neașteptate, peste un mic grup de oameni. Făcându-și loc, se duse până în față și-l găsi pe Odolgan, care, dând din mâini și înjurând, le poruncea oamenilor săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fu să o strige, dar de la distanța la care se găsea nu l-ar fi putut auzi; o văzu împărțind cu siguranță ordine oamenilor care o înconjurau, o văzu ridicând brațul ca să dea semnalul de plecare și dând apoi, nerăbdătoare, pinteni calului. în sufletul său, uimirea și bucuria de a o revedea se amestecau laolaltă. Așadar, ea fusese cea care pregătise și condusese incursiunea, iar războinicii care o urmau cu devotament și care atât de vitejește luptaseră alături de ea trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
limpezit, se deschidea o întindere unduitoare și înverzită. Singurele porțiuni cultivate erau adunate în jurul unui pisc dominat de ruinele încă fumegând ale unui grajd și ale câtorva case. Acolo se oprise atenția lui Sebastianus, care scruta peisajul din înălțimea unui pinten stâncos. I se alătură Maliban, călare pe același cal mongol pe care pusese mâna în seara când burgunzii atacaseră tabăra lui Balamber: Mergem jos să vedem. Bineînțeles! împungându-și murgul cu călcâiele, Sebastianus îl obligă să apuce o cărare ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
câteva siluete minuscule, întunecate. Oameni pe cai, ce păreau să însoțească niște vite. Lutgard, burgundul care găsise fata, veni repede să vadă și el. — Sigur sunt ei, spuse. Duc animalele de-aici. Atunci, mugi Sebastianus, împungându-și brutal calul cu pintenii, haideți să-i înhățăm!. în câteva secunde, întregul detașament îl urmă, galopând în jos, de-a lungul cărării ce se pierdea în câmp. Traversară iute ca vântul șirurile de mesteceni, însă hunii le simțiră îndată prezența și grăbiră pasul, lăsând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
copaci, putea distinge cercetașii ce le deschideau drumul. Grămezi imense de nori albi se înălțau ca niște turnuri în înaltul cerului; căldura zilei prevestea vara - vremea când războinicii se puteau elibera de armuri, călătorind goi până la brâu. La orizont, distingea pintenul stâncos de pe care turnurile în parte prăbușite ale cetății Vesontio împungeau cerul. Un arc de dealuri joase și împădurite anunța cotul râului ce curgea pe sub zidurile sale. Traversând râul, avea să lasă în spate Sapaudia și, o dată cu ea, visul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]