371 matches
-
deduc că Întîlnirea dumitale cu fetița a fost un succes de răsunet. Am ridicat din umeri. — Adevărul e că nu știu, am admis eu. — Ai pipăit-o? — Nu. — Semn bun. Să nu te-ncrezi nicicînd În cele care se lasă pipăite nici una nici două. Dar și mai puțin să te-ncrezi În cele care au nevoie de un preot ca să le dea aprobare. Mușchiulețul cel bun - dacă mi se Îngăduie comparația carnală - e undeva la mijloc. Dacă se ivește prilejul, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ei durerea pe care o simțea. Căci nu e ușor, la șase ani, să fii separat de familie și să intri de vie într-un mormânt. O picătură de salivă îi cade pe mână. Iar stă cu gura căscată! Pe pipăite, îi prinde ușor bărbia și cu degetul împinge de buza inferioară în sus. Gata. Pare că a priceput. Se panichează instantaneu. Dacă își ține cumva limba afară în fața împăratului? Ridică obosită din umeri. Asta e. Are biata de ea nu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
simțit nevoia. Ea este domina, stăpâna casei. Prezența ei impune reținere în conversație și comportament. Nu i-a permis niciodată să apară gol, după cum nici ea nu i-a arătat vreodată nuditatea trupului ei. Corpurile lor s-au cunoscut pe pipăite și s-au împreunat pe întuneric. Tânăra întinde brațul prin somn și-l atinge. Nimic nu zvâcnește în măruntaiele lui. Cu delicatețe, dar fără urmă de emoție, îi îndepărtează mâna. Pe cât îi permite obscuritatea, caută să-i cerceteze chipul acoperit
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
acolo, Într-un dulap aproape gol cu câteva haine ticsite doar cu naftalină, am Întors cele trei sau patru tablouri cu reproduceri de peisaje. Vă scutesc de amănunte, vă spun doar că am lucrat bine, umplutura divanelor nu trebuie numai pipăită, e nevoie să Înfigi În ea și ace ca să simți dacă nu Întâlnești corpuri străine...” Am Înțeles că acest colonel nu frecventase numai câmpurile de bătălie. „Îmi rămâneau cărțile; În orice caz, era bine să-mi notez titlurile și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
dar asta nu-l oprește pe un puțoi ramolit de lngă mine, care Își ține pula Într-o batistă și care face deja laba când prima actriță Îmbrăcată ca o dură și, care seamănă cu Victoria Principal din Dallas, e pipăită și futută Într-un lift de doi tipi care-l opresc Între etaje. Încerc să mă concentrez asupra filmului, dar e de calitate proastă și gemetele puțoiului ramolit Îmi abate atenția de la el. Însă apoi Începe o secvență dementă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
până din sus de glezne în noroiul cleios. Ajunse asudat la postul de observație, ascuns chiar în prima linie de tranșee. Schimbă două vorbe cu plutonierul zgribulit și apoi îl trimise la baterie. Bologa se cocoță în dosul teodolitului, pe pipăite. Nu vedea nimic. Aparatul era ferit de ploaie, în schimb în spatele observatorului se scurgeau șiroaie de apă din spărturile coperișului. Căută să se orienteze, dar o beznă atât de deasă acoperea lumea, că ochii lui nu puteau desluși nici o nuanță
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
un felinar dus de un om. Mama Îi zice omului: «Domnule Director». Domnul Director Îi zice mamei: «Stimată Colegă». Cărăm bagajele În curtea școlii - așa-i zice, nu se vede că-i școală. Nu se vede nimic. Urcăm trepte, pe pipăite - cu picioarele - spre o ușă luminată de felinarul Domnului Director: ușa de intrare a școlii. Da, e școală; miroase a școală: motorină-de-podele; și praf-de-podele; și a-elev; și a-cărțile-elevului. Acum e noapte, Însă elevii adevărați miros, În școală, chiar atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
împiedicat de grămezile de reviste legate, era cât pe-aci să cad de câteva ori, dar până la urmă am reușit să ajung la scara ce se afla în colțul încăperii. Mi-am scos pantofii și am urcat la etaj, pe pipăite. Totul în jur era cufundat în întuneric. Camera din capul scărilor părea a fi o cameră de zi și era mobilată simplu: o canapea și două fotolii. Era o încăpere mică, slab luminată de o biată dâră de lumină ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
picant-ademenitoare și longilin-bombată-n șoldurile sânilor însfârcuiți maro, poros (bumbeleul are găurele!). Obișnuiți din pruncie să-l confundăm pe Balzac cu Comedia umană, facem ochii mari, cepoși, emerveiați, pavilioanele urechilor ni se transformă-n farfurii adânci de porțelan cartilaginos și străveziu, pipăitul furnicărește-n buricele degetelor agilități obscure, nările se lărgesc lacomoase, fremătătoare la izuri cu brizbrizuri, gustul caută bezmetic pipere aprig asmuțite-n cerurile gurii înstelate, umectate divin de salive licăritoare... când vedem, auzim, prindem în tact, olfacții și papile celălalt „masiv
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2176_a_3501]
-
totul. Era o fată bună. Nu se zbătea. Martin o lovise În cap doar o dată, și după aceea se făcuse bună ca pâinea caldă. Tăcută și senină, când el Îi ciopârțise hainele. Măinile Îi tremuraseră la atingerea pielii: răcoroasă la pipăit și moale pe măsură ce el tăia, lăsându-i doar sutienul și chiloții. Ceea ce ascundeau acestea Îl speria. Îi dădeau dureri... Și apoi Începuse să sune telefonul. Suna și suna și tot suna În timp ce el o pusese pe umăr, ridicase geanta cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
ade vărat că, dintr-o altă imprimantă, pe o hîrtie mai groasă, pot să scot și pentru mine textul formulat Într un sistem de puncte În relief. Mașinăria izbutește astfel ca, În orizontul aceluiași text, să antreneze auzul, văzul și pipăitul, cele trei simțuri cu acces la feluritele modalități de scriere și tipărire. Despre toate astea am scris și am vorbit mai rar, Îndeosebi În interviuri, răspunzînd la Întrebări precis țintite sau În pledoarii despre accesul orbilor la cultură și mai
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
ei niciodată. E limpede că nu toate funcțiile trupului pămîntesc au nevoie să fie transferate În organismul energetic: foamea și setea nu au motive să existe dincolo, deci nici gustul nu ar trebui să rămînă un simț necesar. Iar atingerea, pipăitul nu are ce să mai descopere. La rîndul lui, nasul n-ar avea ce să mai adulmece pe la corpurile subtile ale altora, cu toate că exuberanța florală a Paradisului clasic nu e de lepădat. „Un holocaust de miresme“, cum ar spune Flaubert
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
dovedește o mereu surprinzătoare imaginație în reprezentarea a ceea ce pare cunoscut de toată lumea, astfel încât îl cucerește pe cititor: „Cel mai bine știu să atingă harpiștii, iar nu pianiștii, așa cum îndeobște se crede. Harfiștii au mici fisuri în buricele degetelor, astfel încât pipăitul lor este ca de termită umedă“; „Pipăitul cu limba este mai cu seamă rugos și realist și implică o atingere devalorizată de orice element diafan, întrucât proclamă supremația cărnii animate de boabe înțepătoare de salivă. Astfel de lacrimi benevole ale
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
a ceea ce pare cunoscut de toată lumea, astfel încât îl cucerește pe cititor: „Cel mai bine știu să atingă harpiștii, iar nu pianiștii, așa cum îndeobște se crede. Harfiștii au mici fisuri în buricele degetelor, astfel încât pipăitul lor este ca de termită umedă“; „Pipăitul cu limba este mai cu seamă rugos și realist și implică o atingere devalorizată de orice element diafan, întrucât proclamă supremația cărnii animate de boabe înțepătoare de salivă. Astfel de lacrimi benevole ale limbii îngreunează atingerea și o preschimbă în
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
și iată-i: tulpini de cartof, avocado, plante de cauciuc. Doctorul Lal se gândea la hamei și sfeclă de zahăr. Sammler se gândi: Nu ăsta e modul de a scăpa din temnița spațio-temporală. Îndepărtat Încă Înseamnă finit. Finit Încă Înseamnă pipăitul prin văl, examinarea realității lăuntrice dezgolite cu o mână Înmănușată. Cu toate astea, se pot vedea avantajele plecării de aici, construind igluuri de plastic În vid, sălășuind În colonii liniștite, În mod necesar austere, bând apele fosile, punând numai problemele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
unde era cheița. L-a descuiat și a pipăit teancul gros de foi al tezei. S-a Întrebat la ce bun o păstrase atâta vreme. I se părea penibilă, ceva mort, o piedică. A Împins o și a căutat pe pipăite pașaportul. În drum Îi trecuse prin minte că s-ar fi putut să dispară. Îi dăduse atât de puțină importanță, fusese atât de neglijentă, iar acum se ruga să-l găsească la locul lui. Slavă Domnului, era. A avut nevoie
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
găsea pe potecile pentru drumeți, cu cutare sau cutare fată de la telefoane, o bancă ospitalieră sau - abătându-se de la drum - patul râvnit cu salteaua lui de mușchi. Jocuri ca Schimbă copacul și Baba-oarba sunt amintiri imprecise, sprijinite numai de simțul pipăitului, și ele se pierd în găuri negre. N-aș ști să numesc nici o fată, în afară de Helma cea cu piept bogat, care, atunci când în Löwenburg a scăzut brusc lumina și s-a anunțat că doamnele aleg, m-a invitat la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
inventate la iuțeală și încercări de a mă găsi pe mine însumi sau pe cineva care aș dori să fiu eu. Dar cine ar dori să fie eu? Ceea ce a fost scris în timpul călătoriei și-a croit drum înainte pe pipăite, căutându-se de asemenea pe sine. Un ciclu de poezii, centrat în jurul cârmaciului lui Odiseu, e demn de dat uitării. După asta, însă, urmează un poem interminabil pe parcursul căruia un stâlpnic contemporan este ridicat la rangul de erou al absurdului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de prezența ei aievea. - ... Când am intrat în odaie, omul dispăruse clar nu și vedenia lui. Nu m-am culcat. Îmi era frică. . . o frică amorțită, o frică misterioasă, mai rea ca cea care fuge, strigă. . . o frică fără obiect pipăit, căci arătarea părea că se dizolvă de câte ori vroiam să mi-o precizez. . . Frică, pe care mi-o da halucinația celuilalt sau a mea, nebunia celuilalt și mintea mea turburată de ea. . . Frica aceea nu mă cuprindea totuși deplin. Aveam o
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
albă și mergea căutând calea cu bățul ei nelipsit pe la toți cei care îi cereau ajutorul. Descânta de toate: de deochi, de spaimă, de ursită, de blesteme. Când ne îmbolnăveam, mama o chema și pe la noi. Ea își pregătea pe pipăite toate cele necesare într-un ritual desăvârșit. Punea la loc de cinste apa neîncepută, cărbunii aprinși, lingura de aramă și cu ochii închiși ne atingea fruntea , tîmplele, spatele, călcâiele. Simțeam cum mă înfioară mîinile ei reci, osoase și cădeam ca
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
aceste informații se bazau tot pe informații, și pe memoria din creierul său. El știa anumite lucruri datorită îndoctrinării anterioare. În esență, eul interior se află mereu în întuneric; și mesajele, pătrund la el mai întâi prin văz, auz și pipăit, care, ca și antenele de televiziune sau radio, sunt programate să înregistreze anumite benzi de unde. Acesta era un concept din vechea Semantică Generală. Dar era de-a dreptul paralel cu situația lui prezentă. Ce-l nelămurea în momentul de față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
nobil În vene sau sunt doar niște corcituri, le scot atunci când stăpânii lor Îi lasă singuri, Închiși În casă. Preceptele lui Benedict aveau la bază o percepție filozofico-materialistă asupra lumii. Rațiunea sa pornea Însă nu de la văz, ci de la miros, pipăit și, bineînțeles, auz. După concepția vecinului lui Oliver, În univers nu exista decât o singură substanță, infinită În esența ei, pe care el o numea Dumnezeu. Uneori Dumnezeul lui Spinoza mirosea a carne prăjită cu mujdei de usturoi și atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
urma o alta. Vidul crea o lume de senzații și tot el o distrugea. Supapă și piston. Înainte, Înapoi. Sus, jos. Sus, jos. Galerii și cârtițe Învârtindu-se În cerc. La ce bun? Cu cât e mai bună vederea decât pipăitul? Aici nu există nici deasupra, nici dedesubt. Nici stânga, nici dreapta. Lume otova, palpitând, plină prin ea Însăși de senzații. La ce bun mirosul? La ce bun auzul? La ce ar mai putea folosi ochii În beznă odată ce te lași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pare că bărbații egipteni foloseau fardurile În mod curent. Mumiile erau pudrate și rujate, pregătite cu mare grijă pentru viața de apoi. Prin urmare, acolo nu se poate fără adjuvante, nu-i așa? Simțurile dispar. Gustul, văzul și auzul. Dar pipăitul și mirosul? „Rimel Plumb Aut Mascara, luciu de buze Full de Popi, fard de pleoape Cvinta Roială... lac de unghii Ridicați pontul... pudră compactă Pas parol... ruj Kiss, cremă de noapte Faust, spumă de baie Ghizell... spray de corp transparent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
mare ce era, nu rezistai nici o oră Iar noi ne-am fi cuibărit, fiecare, sus, pe sondă, dar nu încăpeam, fiind spațiu prea redus pentru șapte persoane, încât Daniel Mărăcinescu și-a construit un podeț mic, așa, fără lumină, pe pipăite, deoarece începusem să ne păstrăm lămpile, pentru că nu se știa pe câtă vreme aveam a sta, aici Și numai Cornel Braiu, din când în când, suspina, rostind tare: calt, calt, cum zice neamțul Iar zicând așa, îl gâdila, pe dindărăt, pe Ali
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]