2,526 matches
-
Când ești sărac, parcă ai furuncule gata să pocnească și să verse puroiul, chiar în mijlocul feței. Tragi bandajul ca leprosul, n-ai vrea să vadă nimeni cum se macină carnea, îți cad urechile, ți se scurg buzele. Am coborât în pivniță, fără să mai aprindem lumina, m-am bucurat să regăsesc adânciturile din zid, zgrunțurile, am stat pe treptele de piatră, ne-am uitat la pânzele de păianjen groase întinse în colțuri, luminate slab de razele strecurate prin ferestruici. Dormisem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
lumina, m-am bucurat să regăsesc adânciturile din zid, zgrunțurile, am stat pe treptele de piatră, ne-am uitat la pânzele de păianjen groase întinse în colțuri, luminate slab de razele strecurate prin ferestruici. Dormisem de mai multe ori în pivnița lui, învelit c-o blană de oaie. „Te-ntorci la esențial, ai? La peșteră?” râdea Ioan. „Da’ vezi că primitivul nu înghițea atâta votcă...” Ne pătrundeau în nări praful și umezeala. Noul proprietar a adus materiale de construcție, camionul a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
la muncă patriotică, la tăiat gardurile verzi și la ridicat gunoaiele, în ograda lor și cu perdelele trase s-au simțit liberi. Întotdeauna. Au bocit când cu Cehoslovacia și tancurile rușilor, au suferit alături de polonezii de la Gdansk, au ascultat în pivniță la radioul Gloria, după ce i-au schimbat o lampă, declarațiile greviștilor și s-au temut întotdeauna pentru viața lor. Nu uita, au vibrat la toate evenimentele anticomuniste. Mergeau pe stradă, chiar și când se-ntorceau de la bufetul partidului, unde baba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
ale unui candelabru întunecat. De cealaltă parte a balustradei, podeaua din marmură cenușie a holului de la intrare arată de parc-am fi urcat pe-o scară printre nori. Pas după pas. Undeva departe, întrebările exigente ale lui Alfa trec la pivnițele pentru vin la țarcurile pentru ogarii rusești de vânătoare. Glasul cu care Alfa solicită în permanență atenția agentei imobiliare e stins ca o emisiune radiofonică ce reverberează din spațiul cosmic. — ... prințesa Brandy Alexander, plutesc în sus cuvintele calde, sumbre ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
doar o afacere, ci chiar un act de civilizație comandînd doar șampanie Mott, asculta inepțiile angrosiștilor, scîncetele nevestelor de negustori din cine știe ce fund de Moldovă ori Oltenie, și asta era o cale pentru a mai scăpa de o ladă, inspectînd pivnițele umede, beciurile năruite, unde, eventual, s-ar putea face un depozit pentru zile negre, vorbea, mințea, și nu mințea, fiind întotdeauna nerușinat pentru că îi era greață de munca lui și totuși zîmbea zi și noapte, pînă la urmă s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Vila Katerina se întîmplase, însă în cămăruța lui, pe pereții căreia lipise afișele publicitare ale firmei, nu pentru că ținea la ele, ci pentru că așa pereții arătau, mai puțin dezolant, în fundătura asta cu miros de ierburi uscate și mucegai ce pivniță nu băuse decît singur. Încă de la firmă, înainte de a pleca în misiune, în cabinetul directorului general, unde fusese de față și emisarul lui Mihai Mihail, i se atrăsese atenția, între celelalte reguli ce trebuia neapărat să le respecte, să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
așa a reușit să stea de vorbă cu K.F. Nu pe îndelete, cum ar fi vrut, ci în cele mai întîmplătoare situații, în bucătărie, în vreme ce toți ceilalți îl credeau beat mort, străduindu-se să vomeze în baia servitorilor, în gura pivniței, cînd se oferea să aducă singur murături, spre dimineață, la aceeași masă se afla și prințul și Sofie, K.F. îl servea cu încetineală peste umăr și el asculta cum îi șoptea cît de rău se simțea Pangratty, cum umblă prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pentru a fi transportată la București. Așa că vinul a rămas să doarmă în butoaiele uriașe, într-un cot al unei galerii. A urmat anul celălalt, Hariton a găsit și pentru vinul nou tot niște butoaie vechi, în alt capăt al pivniței și era foarte liniștit, zece ani la rînd putea să bage tot vinul în Cramă, loc era destul, numai că n-avea cine să-l cerceteze, să-l asculte, să-l pritocească și aproape fără voia lui uita de la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de pămînt, cărări bătute, pământ reavăn, lăsîndu-te să crezi orice despre Vladia, pe potriva sufletului și imaginației tale. Pe masă, într-adevăr, totul era pregătit, dulceața de struguri, cafeaua, sticla aburindă eu apă rece, știa că este un răcitor grozav în pivniță, totul pe o tavă de argint vechi, frecat cu îndîrjire. Oare K.F. l-o fi lustruit în așteptarea lui? Și-a dat seama că dorește prea mult și încurcă situațiile, el a fost cu adevărat cel care a vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
îl îndemnă iarăși să termine dulceața, era neașteptat de bună, deși era plin de struguri în jur, nimic altceva nu se făcea, nimeni în afară de K.F. nu făcea dulceață din ei, doar vin și iarăși vin. Subsolurile Cramei și ale tuturor pivnițelor, casele însele pluteau în vin. Nu era rău. Cînd termină tuși ușurel, nu știa că dulcele pînă la urmă ustură, tuși apoi reluă " Cred că vă dați seama că e absolut de competența mea să mă interesez de cei doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cheia În broască; acum mă aflam În biblioteca aidoma unei cazemate. De undeva se făcea simțit un curent de aer legănând pânzele de păianjen care, precum niște prăfoase văluri sfâșiate, se lăsau Încet peste rafturile cu cărți, ca‑ntr‑o pivniță peste sticlele sortate cu vinuri vechi. Toate Încăperile erau identice, legate prin intrări Înguste și te ajungea oriunde același curent a cărui sursă n‑am reușit s‑o aflu. Apoi Îmi aduc aminte, Înainte să fi dat cu ochii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
unde se citeau În șoaptă cărți și manifeste interzise, aveau loc discuții conspirative și iubiri tainice, străluminate de zările unui viitor neclar, iar „romantica revoluție era singurul program“. Cu șapca trasă zdravăn pe frunte, se fofila prin ganguri dosnice până În pivnițele Întunecoase unde mirosea a cerneală tipografică, se tipăreau pamflete de culoarea sang de beuf și se Întocmeau documente de identitate false, cu nume teribil de fanteziste. Era o viață plină de capcane, de pericole și de exaltări, când, conform unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
-și brațul de picături, Tovarășa Lătrău spune: — Scârbos! Spune: Unde-ai crescut, într-o sferă de plastic? Și domnișoara Hapciu spune: Da, cam așa ceva. Pețitorul se retrage, spunând că e obosit și are nevoie de somn. Și se furișează în pivniță să saboteze centrala termică. N-ar avea cum să ghicească, dar Ducele Vandalilor i-a luat-o înainte. Așa că rămânem noi, restul, așezați pe perne de mătase și pernuțe pătate de mucegai, sub cupola celor O mie și una de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
din flotir. Are pleoapele roșii, pe jumătate căzute, și iese în hol închizând ușa în urma ei. Ascultă, madam, zice Sora Justițiară. Trebuie să vă tratați mai bine ostaticii. Ducele Vandalilor e lângă ea. Același Duce care a coborât aseară în pivniță și a tăiat toate cablurile centralei termice cu un cuțit de pâine. Doamna Clark se freacă la ochi cu mâna. Din spatele videocamerei, Agentul Ciripel spune: — Ai habar cât e ceasul? În reportofonul Contelui Calomniei, Tovarășa Lătrău spune: — Știi că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
freacă la ochi cu mâna. Din spatele videocamerei, Agentul Ciripel spune: — Ai habar cât e ceasul? În reportofonul Contelui Calomniei, Tovarășa Lătrău spune: — Știi că nu este apă caldă? Tovarășa Lătrău, cea care a urmărit traseul conductelor de cupru pe tavanul pivniței, urmându-le până la boiler și închizând gazul. Ea tre’ să știe. Doar a smuls maneta valvei de gaz și i-a dat drumul într-o gură de canal din podeaua de beton. — Intrăm în grevă, spune țârul de Sfânt Fără-Mațe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
toate pungile de Mylar s-au dezumflat. Toți am avut aceeași idee. Chiar și cu centrala defectă, cu tot cu frigul, alimentele s-au stricat. — Trebuie să-l înfășurăm în ceva, spune doamna Clark. Să înfășurăm cadavrul și să-l ducem în pivniță, alături de Lady Zdreanță. — Mirosul ăla, spune ea, nu e de la mâncare. Nu cerem amănunte despre cum a murit. E mai bine că n-a murit pe scenă. Așa putem scrie cele mai mari grozăvii: cum își rostogolește ochii să vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
l-am eliberat. Eu sunt răspunzător. Îmi pare într-adevăr tare rău. Regret și speranță, Eric (Primită pe 1 mai) Scrisoarea nr. 206 Dragă Eric, Întrebare: Ce este ne-spațiul? Răspuns: E alcătuit din parcări nemarcate, tuneluri înguste, poduri și pivnițe nefolosite, buncăre, coridoare de întreținere, proprietăți industriale neîngrijite, case părăsite, fabrici închise, cu geamuri sparte, centrale electrice scoase din uz, unități subterane, camere de depozitare, spitale abandonate, ieșiri antiincendiu, acoperișuri, pivnițe, biserici în paragină, cu turle periculoase, mori părăsite, canale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
E alcătuit din parcări nemarcate, tuneluri înguste, poduri și pivnițe nefolosite, buncăre, coridoare de întreținere, proprietăți industriale neîngrijite, case părăsite, fabrici închise, cu geamuri sparte, centrale electrice scoase din uz, unități subterane, camere de depozitare, spitale abandonate, ieșiri antiincendiu, acoperișuri, pivnițe, biserici în paragină, cu turle periculoase, mori părăsite, canale victoriene, tuneluri întunecate, pasaje de trecere, sisteme de ventilație, scări, lifturi, coridoarele mizere și întortocheate din spatele cabinelor de probă ale magazinelor, ascunzișurile de sub capacele canalelor și din spatele tufișurilor de lângă macazurile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
o veche fabrică unde razele lanternelor, în trecere, descoperiră gâturile ruginite ale mașinilor de cusut și tricotat răsturnate și aruncară umbre de jurasic peste pereții de cărămidă - istoria se afundă în adâncuri - și apoi am străbătut parcări subpământene, arhive și pivnițe abandonate, zone de depozitare. Strecurându-ne prin deschizături, cățărându-ne pe molozuri, coborând scări de ciment pe care scria DOAR PENTRU PERSONAL în măruntaiele unor clădiri părăsite și încă-n viață. Ne opream să ne odihnim odată la două sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
treceam încet-încet de punctul în care mă mai surprindea ceva. — O să vezi. Nu mai e mult. După câteva minute, coridorul se sfârși cu o scară care cobora spre o ușă. — Ăsta-i portul secat, zise Fidorous. Am intrat într-o pivniță mare cât un supermagazin, cu o podea netedă, din ciment, tavan înalt și șiruri de becuri atârnând de cabluri lungi și încâlcite ca pânza de păianjen. Scout era acolo. Lucra la ceva în mijlocul camerei. Haide, mi-am spus. Asta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
cu garnitură de greață pe margini. Am ignorat-o. Scout și Fidorous aduseră înăuntru un motostivuitor pe care se aflau două blocuri dreptunghiulare, mari și negre. Îmi luă o clipă ca să-mi dau seama ce erau: amplificatoare. Le aranjară în fundul pivniței și începură să le conecteze la prizele din perete. — Ecluze, îmi strigă Fidorous când observă că mă uit. Vrei să auzi? Am spus da. Scout se dădu în spate, trăgând cu ochiul la mine o dată și apoi întorcându-și din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
privire spre difuzoare și apoi spre mine. Iisuse, Eric, vino. Alergând spre Orpheus, am acoperit paharul cu palma. N-am reușit să ajung. Părțile din față ale amplificatoarelor explodară și tone întregi de apă se revărsară cu presiune puternică în pivniță. PATRU Lumea leagă cele vizibile de lucrul invizibil, lucrul absent, lucrul dorit sau temut, ca un precar pod de urgență aruncat peste un abis. Italo Calvino 30 Rămas bun și adio, încântătoare doamne spaniole Am căzut și m-am rostogolit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
goală. Știu că este. Am încheiat turul navei și-am ajuns la laptopul lui Nimeni. Asemenea butoaielor și acesta era aproape complet neschimbat: subțire, prețios, negru și stând pe-o cutie întoarsă cu susul în jos exact cum stătuse în pivnița lui Fidorous. Singura diferență - cablul de internet care ducea odată din spatele lui și urca spre tavan dispăruse, în locul lui aflându-se o antenă telescopică nichelată. Acum aveam conexiune internet wireless. Am trecut mâna de câteva ori pe deasupra antenei, dar n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
fi acel ceva. Îmi tot imaginam o monedă veche, căzută pe marginea unei poteci năpădite de ierburi, cu o față în sus, la vedere, expusă intemperiilor an după an, iar cu cealaltă ascunsă și aproape uitată în noroi. Când, în pivniță, cuvântul apă se transformase în apă adevărată, fusese ca și când moneda s-ar fi întors pe cealaltă parte. Fața ei familiară fu îngropată și cealaltă față ieși la lumină. Schimbarea nu era uriașă - nici una dintre amintirile pe care ludovicianul le luase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mai limpede -, dar exista. Moneda se răsucise. De undeva dinlăuntrul meu ieși la iveală o expresie: imaginea devine reflecția, iar reflecția, imaginea. — Hei. Scout stătea în spatele meu pe punte. Purta impermeabilul acela mare pe care-l văzusem ultima dată în pivnița lui Fidorous. — Hei, i-am răspuns. — Ți-am adus o jachetă. E cam grunge, de prin 1992, dar, știi tu... — Mersi, am zis, trăgând-o pe mine. Și ascultă... — Mda, știu. Și eu. Se așeză cu picioarele încrucișate sub ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]