620 matches
-
manteia păgână care-l făcea să presimtă, ca și Sadoveanu al nostru, misterele universului; din adâncul ființei lui îi veneau impulsurile acelui daimon care face dintr-un simplu muritor un supraom. Altfel; și Goethe a exprimat un număr considerabil de platitudini, bineînțeles, niciodată în forme atât de inocent hazlii cum nu rareori i s-a întâmplat bardului nostru. Dar „mediocritatea fără precedent” a lui Goethe nu are în ea însăși absolut nimic comun cu platitudinea, fie ea și excepțională, ca aceea
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
a exprimat un număr considerabil de platitudini, bineînțeles, niciodată în forme atât de inocent hazlii cum nu rareori i s-a întâmplat bardului nostru. Dar „mediocritatea fără precedent” a lui Goethe nu are în ea însăși absolut nimic comun cu platitudinea, fie ea și excepțională, ca aceea care-l caracterizează pe Bardul de la Mircești. Platitudinea acestuia era excepțională, într-adevăr, în primul rând prin faptul că a putut cu drept cuvânt domina o societate și o epocă în care oamenii cu
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
hazlii cum nu rareori i s-a întâmplat bardului nostru. Dar „mediocritatea fără precedent” a lui Goethe nu are în ea însăși absolut nimic comun cu platitudinea, fie ea și excepțională, ca aceea care-l caracterizează pe Bardul de la Mircești. Platitudinea acestuia era excepțională, într-adevăr, în primul rând prin faptul că a putut cu drept cuvânt domina o societate și o epocă în care oamenii cu adevărat superiori nu erau deloc puțini. Alecsandri nu pare să fi bănuit ce este
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
pagini (mai ales versuri) care se mai pot citi cu încântare și azi; multe au un farmec străin de arta literară, dar nu puține sunt realmente „inspirate”; aproape nici o bucată nu e însă în întregime neatinsă de ridicol prin stereotipie, platitudinea gândirii și totala ignorare a forței transfiguratoare pe care trebuie s-o aibă poezia. Rămăsesem cu părerea că proza și comediile lui Alecsandri rezistă mai bine decât poeziile. Le-am recitit, atâta cât m-a ținut răbdarea, și nu am
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
plac și mie unii (dar nu prea mulți) așa-numiți „fanteziști” care știu să dea vieții (sau mai exact să descopere în ea) un farmec imprevizibil; de obicei, aceștia tratează cu dezinvoltură și, în fond, cu înțelepciune, prejudecățile rutiniere și platitudinea existenței. Dar există într-adevăr și o prejudecată a fanteziei, cum zice Mazilu; această prejudecată e, în definitiv, ca mai toate prejudecățile, de o perfectă platitudine, deși pretinde a fi tocmai un antidot față de ce se numește obișnuit „platitudinea și
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
de obicei, aceștia tratează cu dezinvoltură și, în fond, cu înțelepciune, prejudecățile rutiniere și platitudinea existenței. Dar există într-adevăr și o prejudecată a fanteziei, cum zice Mazilu; această prejudecată e, în definitiv, ca mai toate prejudecățile, de o perfectă platitudine, deși pretinde a fi tocmai un antidot față de ce se numește obișnuit „platitudinea și vulgaritatea realității”. Fantezia ar fi, chipurile, “înaripată”, în vreme ce realitatea e terre-à-terre. În accepția sa originară, termenul de „fantezie” înseamnă aparență, nălucire, himeră, dar vine de la faneros
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
și platitudinea existenței. Dar există într-adevăr și o prejudecată a fanteziei, cum zice Mazilu; această prejudecată e, în definitiv, ca mai toate prejudecățile, de o perfectă platitudine, deși pretinde a fi tocmai un antidot față de ce se numește obișnuit „platitudinea și vulgaritatea realității”. Fantezia ar fi, chipurile, “înaripată”, în vreme ce realitatea e terre-à-terre. În accepția sa originară, termenul de „fantezie” înseamnă aparență, nălucire, himeră, dar vine de la faneros, care înseamnă: clar, vizibil, luminos. Se vede bine că era vorba întâi de
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
la care temele fundamentale ale lui Sadoveanu sunt coroborate, la baremul și categoria lor proprie, cu Jack London și William Faulkner. Această raportare a lui Sadoveanu la un cosmos cu nume anglo-saxone și mai cu seamă american distruge câteva vechi platitudini și amendează câteva vechi păreri care circulă în legătură cu prozatorul nostru. Transcriu aici o frază a lui Ungheanu care-mi pare esențială: „Mihail Sadoveanu descoperă acel fel de conflict și spațiu pe care l-am numit convențional londonian, deschizând prin revelarea
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
că nu au nimic în comun cu Camus (și cu nici o conștiință gânditoare). Acești autori de o mortală insipiditate și acești critici care au inventat un vocabular pedant, sucit și stereotip pentru a spune, în cel mai bun caz, specioase platitudini, mai pasionează încă pe câțiva adolescenți simpatici (care, desigur, se vor coace cu timpul) și sunt luați în serios și de unii cărturari maturi care de copt n-au cum să se mai coacă, dar ale căror judecăți se vor
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
deformările și îngroșările pe care aceasta inevitabil o suferă atât în interpretările și aplicările adepților, cât și în ale adversarilor. Eu îl învinovățesc de pildă pe Goethe pentru exaltarea „vieții” și „organicului”, de unde a rezultat o „biolatrie” ce propagă numai platitudini, opacitate și barbarie latentă, ori patentă. Și câți nu ar mai fi de învinuit pentru consecințele degradate ale doctrinelor lor: Machiavelli, Nietzsche, Darwin, Hegel, Platon, Aristotel, Descartes e tutti quanti. Numai operele anodine sunt inocente. Un tribunal care ar adopta
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
nuanțări, „exegeze”, negații paradoxale, detectări paralele de note complementare etc. Dar asupra clasicilor noștri ca fenomen global nu s-a statornicit un asemenea loc comun: s-au formulat despre cei mai de seamă nu locuri comune, ci o droaie de platitudini; apoi au venit analize subtile, profunde, care însă nu au instaurat acele judecăți lapidare și memorabile ce devin locuri comune. Nu mă îndoiesc o secundă de valoarea supremă și universală a lui Eminescu, Caragiale, Creangă, Sadoveanu, Iorga, Arghezi, Ion Barbu
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
accepta cu nici un chip: ideea că gazetăria e altceva decât literatura, că presupune o preocupare de efemer, de senzațional sau un refuz al ideii. Există un anumit stil, așa-numit gazetăresc, vioi, grăbit; am constatat că vioiciunea este deseori limbajul platitudinii. — Se poate înțelege că vorbiți despre Luceafărul cum îl vedeam eu cândva, - o, plăcerea de a zice cândva - acum vreo câteva săptămâni, și cum încercam să-l facem. Acolo n-am văzut această vioiciune, această superstiție a imaginii, a unor
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
Arthur Jones, adevăratul critic poate, dacă dorește, să-și concentreze sau risipească facultatea creativă, să producă opere perfecte din punct de vedere al frumuseții și instinctului artistic, dispunând de subtilitate intelectuală. Și de ce n-ar face-o? Pentru spiritele strălucite, platitudinea constituie mereu o tentație irezistibilă, iar prostia este Bestia Trionfans care scoate Înțelepciunea din ascunzișul ei. Ce semnificație poate să aibă pentru un artist cu un spirit atât de creator ca al criticului problematica operei? Nici mai mult, nici mai
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
este specific și specialist. Dar acel cod nu este niciodată citit și aplicat creștinește: ceea ce contează din el sunt normele sale, fiind vorba despre norme pur practice, care traduc în termeni cu sens unic concepte ferme ca, de exemplu, „sacrament”. Platitudinea logică ce derivă din aceasta este demnă de cele mai îngrozitoare tribunale burbone (dacă le luăm forurilor meridionale pasiunea arzătoare și dragostea pentru jurisprudență, fie ea pur formală). Înspăimântătoarea mohoreală ecleziastică este mult mai lipsită, în chip sinistru, de orice
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
și atunci gesticulația sa lirică o amintește pe cea bacoviană. Acest romantic întârziat nu-și găsește, însă, decât rareori, și doar fragmentar, expresia pe măsură. Prea mult subminate de un verbiaj abstract, versurile lui riscă să cadă, nu o dată, în platitudini confortabile, clamate, însă, cu sentimentul descoperirii cine știe cărei adânci filosofii. SCRIERI: Pământ, Cluj, 1922; Traduceri: Jókai Mór, Îngerul vărsării de sânge, București, 1916. Repere bibliografice: Iosif Eugen Naghiu, Un poet grănicer. Vasile Al-George, VTRA, 1935, 3-4; Teodor Tanco, Virtus Romana Rediviva
AL-GEORGE-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285210_a_286539]
-
Cassian). Poezia orașelor extinde portretele spre un univers spiritual precum Parisul ori Bucureștiul, dar și Ramat Gan, spațiul israelian al prozatoarei. Povestirile schițează tipologii de activiști culturali ai anilor ‘60, aflați în confruntare cu artiștii și intelectualii autentici și cu platitudinea dogmatică, opusă libertății de expresie și gândire. Romanul Bătrânul Ieri și nenăscutul Mâine (1997) construiește un fel de puzzle cu personaje ce nu se cunosc, dar se întâlnesc în timpul unei călătorii cu avionul, când își relatează unul altuia povestea vieții
MAXY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288069_a_289398]
-
de bucătărie”. Emblema discursului, mizând în continuare pe grotesc, ar putea fi imaginea mașinii de scris „pe masa de bucătărie, printre coji de ouă și de cartofi”, ce trimite încă o dată la distanța uriașă dintre visul creatorului de poezie și platitudinea vieții de zi cu zi. Volumul Cântece (1989) propune trei direcții noi: o poezie cu sonorități de baladă, în maniera lui Miron Radu Paraschivescu, căruia îi și este dedicată această carte, o „pseudo-poezie” în care, cu ironie fină, I. parodiază
IUGA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287642_a_288971]
-
al exaltării, lipsite de capacitatea de a izola trăsătura dominantă și specifică și mai ales de a o conceptualiza convenabil. Locul expresiei pregnante este luat de indigeste descrieri în care citatul își pierde forța de a defini, contopindu-se în platitudinea unui comentariu ce nu se poate desprinde de text. SCRIERI: Lucian Blaga. Comentarii la o discuție filosofică, Sibiu, 1944; Inițiere în poezia lui Lucian Blaga, București, 1974; Pompiliu Constantinescu - „un Saint-Just al opiniei critice”, Iași, 1981; G. Călinescu - poet și
LIVADA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287841_a_289170]
-
proza de observație și metaliteratură. Groșan este printre puținii creatori de școală nouă care n-au devenit prizonierii unei singure formule epice, asimilând, cu o complicitate matură, atât experiența intertextualității, cât și stilul perifrastic faulknerian ori minuția cehoviană în descrierea platitudinii existențiale. Convergența aceasta nu e câtuși de puțin stridentă, fiindcă nu eclectismul definește prozele acestui autor, ci predispoziția, savant întreținută, de a amesteca în pasta perfidă a ironiei cele mai diverse maniere. RADU G. ȚEPOSU SCRIERI: Caravana cinematografică, București, 1985
GROSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287369_a_288698]
-
în cele mai variate domenii, când n-a intenționat chiar să creeze în domenii în care materia i se refuza cu îndărătnicie. A avut intuiții fulgerătoare și opacități masive, s-a ridicat la accente de geniu și a căzut în platitudini ciudate, a scris cărți vii și a conceput tomuri moarte, fără apel, a dominat cu temperamentul inteligențe mai organizate și a dat uneori dovadă de absența amândurora. Dar ce nu se poate găsi în alternanța de excelent și rău, de
IORGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287605_a_288934]
-
autobiografice cu descrieri ale României postceaușiste. Dintre acestea se distinge Le Roman du retour (1992), care relatează episodul revenirii în țară, întrerupt pe alocuri de flashuri trimițând la experiențele din exil. Ca document social, cartea nu rezistă, de vină fiind platitudinea stilistică și unghiul limitat de observație, căci autorul conferă tuturor evenimentelor, fie și anodine, proporții apocaliptice. În schimb, textul e notabil ca document moral și conține câteva scene și reflecții semnificative pentru psihologia exilatului: „Anul trecut, când am trecut pe la
STOICIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289957_a_291286]
-
pierd credința, fie adoptă a doua soluție (tardius), fapt care atrage după sine dacă nu pierderea totală, cel puțin o răcire parțială a credinței. Această a doua soluție - sau atitudine - nu este criticată de Augustin, deși prezintă riscul „lenei”, al platitudinii existențiale. Cel care a fixat parusia la celălalt capăt al istoriei sfârșește prin a neglija rugăciunea și a cădea în deznădejde. Augustin se vede pe sine în situația, ideală, în opinia sa, a „ignorantului înțelept”; totodată, el nu își ascunde
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ale Istoriei literaturii române contemporane lovinesciene, poeta nu a beneficiat, în lucrările de sinteză, decât de mențiuni enumerative. Conștiința procesului artistic, a „puterilor ce dormitează” în „ideea creatoare” și personalizarea acută a unor motive poetice o extrag pe S. din platitudinea veleitară. Deși acuratețea expresivă oscilantă o reține la cote valorice medii, în plan istorico-literar textele ei atestă „metamorfoze” decisive ale poeziei românești și emanciparea lirismului feminin după primul război mondial. Sonetele din Ferestre luminate ilustrează confluența simbolismului cu parnasianismul și
SOARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289738_a_291067]
-
sori de diademe”, podoabe de aur și pietre prețioase, iar peste toate - îngerii care cântă din flaute de aur. Ansamblul se configurează baroc, cu o scenografie epatantă, însă aglomerarea de obiecte strălucitoare nu scânteiază, ci cade într-un soi de platitudine. Exagerarea repetitivă pare de-a dreptul sufocantă, mai cu seamă atunci când pedalează pe termeni superlativi („superb”, „colosal”, „suprem”, „supraomenești”, „nesfârșit”, „fără hotare”). Partizan al noului, S. s-a vrut și un reformator al poeziei, dar ambițiile nu-i sunt susținute
STAMATIAD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289848_a_291177]
-
său roman, se dovedește un punct slab. Deși comentează cu o severitate exagerată câteva teorii de autoritate asupra genului (René Girard, Wayne C. Booth, Marthe Robert, Georg Lukács ș.a.), definiția dată de T. romanului nu e decât o colecție de platitudini. Menționabil este romanul Întoarcerea (1983), redactat într-o manieră nu de puține ori prolixă, dar cu bune pagini de evocare etnografică a satului ardelean. Ceea ce trebuie subliniat [...] cu deplină adeziune - față cu tentația unora de a dilata sensurile operei, ori
TOMUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290222_a_291551]