1,084 matches
-
unicitate la multiplicitate. Pe de altă parte însă, nu trebuie neglijat faptul că lectura pe care o propune filosoful contemporan este una prin excelență non-inocentă. Cu alte cuvinte, valorifică implicit complexitatea și polisemia cu care alte interpretări au îmbogățit conceptele platonice 1. În plus, argumentația sa prezintă avantajul că, deși regăsește pe alocuri accentele poeticienilor neoclasici 1, nu își propune cu tot dinadinsul să organizeze termenii binoamelor amintite în opoziții ireconciliabile, ci mai degrabă urmărește să surprindă punctele de acroș, interarticulațiile
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
cerc în cerc, domeniul unei totalități care, în cele din urmă, nu mai poate fi totalizată. Conceptul de eterogenitate originară, ca și principiul „dispersiei”, trebuie privite în legătură cu inepuizabilul joc de forțe dintre prezență și diferență 3. Cu alte cuvinte, mimesis-ul platonic ni se prezintă - în urma unui lung șir de permutări - ca o tentativă (utopică) de a acoperi intervalul unei ezitări: totalitatea ca aspirație sau totalitatea ca nostalgie. 1.2 Pentru o arheologie a conceptului aristotelic de mimesistc "1.2 Pentru o
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
aspirație sau totalitatea ca nostalgie. 1.2 Pentru o arheologie a conceptului aristotelic de mimesistc "1.2 Pentru o arheologie a conceptului aristotelic de mimesis" Despre Poetica lui Aristotel s-a spus adeseori că încearcă să reabiliteze mimesis-ul, după denigrarea platonică. În realitate, nici ea nu pare a contrazice - sau nu în totalitate - teza conform căreia arta nu ar fi altceva decât un trompe l’œil elaborat, cu alte cuvinte o minciună. Unul dintre elementele de noutate (de altfel destul de numeroase
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
ce urmează, nu asupra acestui aspect vom insista în mod special, ci vom încerca să urmărim, din aproape în aproape - într-o investigație de tip „arheologic” -, care au fost modificările survenite în abordarea conceptului de mimesis odată cu trecerea de la teoria platonică la cea aristotelică. Modul cum s-au produs permutările respective (cu perpetuarea, inerentă, a anumitor paradoxuri și aporii), ca și suprapunerea unor „straturi” mai vechi și mai noi, transformă inevitabil această investigație și într-o interpretare a... interpretărilor date, de-
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
e mimesis, imitație, s-ar traduce, tout court, prin „arta imită realitatea”. Fără a evita cu totul capcana unui determinism destul de simplist, Wladislaw Tatarkiewicz, bunăoară, investighează modul în care „straturile” mai vechi, din gândirea greacă primitivă și din cea socratică (platonică) fuzionează în Poetica lui Aristotel. Insistența asupra legăturilor dintre mimesis-ul aristotelic și lumea exterioară este evidentă, dar nu exclude subminarea falsei simonimii „imitație/copie”: Cu doctrina platoniciană despre imitarea realității el șAristotel, n.n.ț, nu era câtuși de puțin de
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
în primul rând, la distincția între o imitație „bună” (adecvată) și o alta inadecvată („nocivă”). În schimb, după părerea lui Mihai Spăriosu, soluția gadameriană se dovedește ineficace, din moment ce ecartul dintre artă și știință ar fi fost provocat chiar de teoria platonică, respectiv aristotelică (ambele distingând categoric imitația artistică de cunoaștere, prima pretinzând doar familiarizarea cu un model preexistent, iar cea de-a doua descoperirea și înțelegerea efectivă a realului): Plauzibilitatea însăși este depășită în artele imitative de plăcerea estetică, căreia îi
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
meritul de a încerca să ia apărarea a ceea ce ne place să numim - cu o altă expresie-clișeu - ”misterul artei”. Este de fapt o reacție firească față de principalele postulate ale teoriei discursului ficțional care suferă, de foarte multe secole, de pe urma modelului platonic. Căci, după cum am mai remarcat, dacă Platon este cel dintâi care s-a ocupat de natura ficțiunii, incriminându-i natura prefăcută, învăluitoare și contagioasă, tot el este cel care a închis reflecțiile asupra acesteia în cutia chinezească a modelului semantic
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
rămâne de natura evidenței dificultatea găsirii unor articulații între genurile teoretice și cele istorice. Combe are dreptate să afirme că „atâta timp cât definiția genurilor va fi raportată la situația de enunțare, înțeleasă ca modus ne va fi imposibil să depășim aporiile platonică, respectiv aristotelică”182, dar trece cu vederea tocmai împrejurarea că aristotelismul lui Gérard Genette este extrem de nuanțat, deplasând treptat accentele dinspre simplul mod de enunțare către ceea ce am putea numi mai curând „situație discursivă”. Poate tocmai pe această cale realitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
la concursuri, persoane superior calificate care asigură ieftinirea costurilor de producție și sporirea profiturilor unor firme avide să intre în topurile de performanțe. Credem că la acestea toate sunt binevenite remarcile lui W. Weischedel la sensul mai profund al "iubirii platonice". El nu rezultă din simplul refuz al poftei trupești. Dimpotrivă, iubirea îi recunoaște poftei dreptul ei limitat și totodată o înalță într-o formă superioară a dorinței, dincolo de frumusețea trupurilor, a sufletelor, a conduitei și a cunoașterii, către frumusețea în
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
a sufletelor, a conduitei și a cunoașterii, către frumusețea în sine. Erosul, așa cum îl înțelegea Platon, e aspirația către prototipul Frumosului la care participă tot ce e frumos, e aspirația către Ideea de Frumos. Se vădește astfel faptul că "iubirea platonică" este cât se poate de strâns legată de marea realizare filosofică platoniciană, care a intrat în conștiința spiritului occidental: Ideea". (11, pp. 52-53). Acest comentariu concis a urmat elogiilor redate prin cuvintele preotesei vizionare din Mantineea arcadiană, Diotima, din dialogul
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
sau mai bine-zis, în predispunerea de a sesiza fisurile dintr-un sistem sau altul. Această poziție speculativă poate fi adoptată prin atenția critică față de trei niveluri succesive. Primul ne amintește, într-un fel, de spaima «copilului» lui Cebes, din dialogul platonic Phaidon. În fiecare dintre noi se află un copil căruia îi este teamă de diferitele situații ale vieții și mai ales de apropierea morții. De aceea, copilul are nevoie de descântece pentru a se liniști, și acestea pot fi povestirea
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
urmare, este vorba de un fenomen tranzitoriu al adolescenței, sau al condiției aceluia care a ajuns la sfârșitul unui ciclu al vieții și care se oprește, încântat să contemple sensul pe care-l întrevede îndărătul aparențelor? Personajul Callicles din dialogul platonic Gorgias, pledează pentru prima poziție. De cealaltă parte se află Hegel care spune că filosofia este asemenea unei păsări de noapte: apare după apusul soarelui. În realitate, problema nu constă în alegerea uneia dintre cele două poziții, dat fiind faptul
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
vremea noastră începutul». De această dată Kierkegaard pare să fie de aceeași părere cu Hegel, dar, de fapt, aici nu este vorba de asocierea filosofiei cu bătrânețea, ci de o reflecție articulată despre maturitate. Așa cum tinerețea, despre care vorbește dialogul platonic, nu este o simplă fază a unei vârste biologice, tot la fel, aici bătrânețea coincide cu maturitatea, iar maturitatea nu este o simplă etapă fizică, legată de un număr determinat de ani sau de o perioadă a existenței. E mai
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
identificarea acestui aspect al acțiunii teoretice. Dialectica este un ulterior element esențial; ea indică mișcarea sufletului care se ridică de la experiența supusă schimbării, la adevărul imutabil, circumscris de tensiunea dintre existență și idee. Acest adevăr, cunoscut ca fiind de derivare platonică, indică direcția fundamentală a gândirii grecești, îndreptată spre transcenderea devenirii, spre idealizarea totalității formale. De aici ia naștere acel ideal teoretic înțeles ca efort de sustragere de la coruperea timpului și atingere a fericirii dată de strânsa legătură dintre existență și
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
deci unidimensionale, a lumii și astfel să răspundă câtorva instanțe esențiale ale gândirii dialectice. Interpretarea are origini și în domeniul istoriei gândirii; e de ajuns să ne gândim la Despre interpretare a lui Aristotel, dar și mai înainte, la mitul platonic. În epoca patristică s-a dezvoltat ca tehnică a interpretării textelor sacre și a ajuns până la complexele teme teologice contemporane ca structură tipică a gândirii religioase. Semnele, referințele fenomenologice de interpretat au o dublă fațetă, din acest motiv gândirea hermeneutică
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
niveluri se poate iniția și continua un discurs filosofic autentic? Sensul corporalității Corporalitatea umană este o temă veche, prezentă în toată istoria filosofiei, începând cu gândirea clasică. Să ne gândim la problema raporturilor dintre suflet și trup și la dezbaterea platonică cu privire la frumusețea sensibilă ca obstacol sau ca stimul pentru suflet în ridicarea sa spre ideea de frumos. Mai târziu a apărut problema raportului dintre res extensa și res cogitans, ce a însoțit zorile gândirii moderne. Am putea să continuăm cu
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
este atât conținutul natural al argumentului, nici problemele morale pe care le implică, cât mai ales faptul de a fi o expresie plină se sens. Relevanța sa semantică are ceva ce repetă, chiar dacă în parametri diferiți, eficacitatea paideică a erosului platonic: sexualitatea ca mirare, ca dorință de frumusețe și de exprimare creativă a frumuseții. În contextul dramatic al timpului nostru și în lupta aproape disperată pentru sens, sexualitatea devine, în cazuri extreme, un drog, un refugiu exaltant și efemer. Oricum, pune
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
presupune o teorie distinctă de practică, ci conferă teoriei o dinamică totalizantă, în virtutea căreia propoziția teoretică tinde să se transforme în activitate practică, în contemplarea adevărului, în acțiunea îndreptată spre organizarea «republicii». Un articol al lui Kurt Hildebrand despre gândirea platonică are un titlu sugestiv și emblematic pentru considerațiile pe care le facem: Platon. Lupta spiritului pentru putere. Forța generatoare a geniului platonic ar fi erosul, înțeles ca celebrare a frumuseții și puterii, impuls dinamic și unitar îndreptat spre dominarea realității
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
practică, în contemplarea adevărului, în acțiunea îndreptată spre organizarea «republicii». Un articol al lui Kurt Hildebrand despre gândirea platonică are un titlu sugestiv și emblematic pentru considerațiile pe care le facem: Platon. Lupta spiritului pentru putere. Forța generatoare a geniului platonic ar fi erosul, înțeles ca celebrare a frumuseții și puterii, impuls dinamic și unitar îndreptat spre dominarea realității sensibile, pe lângă realitatea interioară. Prin urmare, a contempla ar însemna a domina, în timp ce ideea ar fi punctul de legătură dintre gândire și
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
observă Karl Popper. Din puritatea ideii nu poate să coboare decât o republică ideală în care varietatea experienței concrete este depășită, contrazisă, transfigurată într-o unică soluție posibilă. Întrucât realitatea nu este, de fapt, acea predispoziție ideală pentru configurarea republicii platonice, logica internă dinamicii însăși a cunoașterii pur teoretice, face ca cel ce este implicat în primă persoană, adică filosoful, să fie neadaptat exercitării unei activități politice normale. Totodată îl pune într-un posibil și, uneori chiar efectiv, conflict cu cel
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
el însuși și dobândește simțirea prezenței lui Dumnezeu, îndumnezeirea. Sfântul Grigorie arată această unire, la care este chemat fiecare creștin să o dobândească prin stăruințe neobosite și luptă, doar în Sfânta Biserică, utilizând termenii ἀνάκρασις și μετουσία, cu o proveniență platonică<footnote Dr. Constantin I. Băjău, Desăvârșirea creștină după Sfântul Grigorie al Nissei, Editura Sitech, Craiova, 1999, p. 104. footnote>. Participarea este cea care reprezintă creaturile; dar, înseamnă și că Dumnezeu este, într-o anumită modalitate, prezent în ele. Mai mult
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
Grete Tartler în lucrarea "Înțeleptul Singuratic". București: Editura Humanitas. În ceea ce privește titlul operei lui Ibn Bajja, traducătoarea consideră următoarele: "Devine "limpede că titlul lui Avempace - Metoda Singuraticului - nu ascunde un tratat mistic, un îndreptar pentru asceți, ci o transpunere a ideilor platonice și" "aristotelice despre suflet și activitățile sale, despre țelurile faptelor" "omenești, despre modul de a ajunge la fericirea supremă". " Scriitori de limbă arabă
Ibn Bajja () [Corola-website/Science/330885_a_332214]
-
încetării funcțiilor vitale). Iubirea însăși e o experiență vătămătoare: "Strălucitoare-i iubirea lama subțire de-otel strânsă-n palmă" (Exerciții de uimire). Trecerea prin viață ia forma unei continue căutări a identității: efortul se dovedeste zadarnic, anamneza (în înțelesul ei platonic) eșuează, imaginea nu se încheagă: "Te intrebi mereu cine ești. / Cine crește și se desăvârșește în tine. // Aluneci orb pe trepte unsuroase de îndoială / (... tristeți puse pe născut varsă zilnic / pe treptele tele...) / aluneci în subsoluri întunecate printre borcane goale
Vulnerant omnes, ultima necat by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/17676_a_19001]
-
depărtări, un fiu de diplomat îmi dezvăluise mistere, un poet mă nemurise în volumul “Flori pentru Augusta”, un critic literar mă desfătase cu satisfacția creației, iar de la un șef al Serviciilor Secrete învățasem zilnic timp de 12 ani, legile iubirii platonice...Iar acum, tocmai cậnd ajunsesem la evaluarea finală, cậnd urma să povestesc curioșilor că singura iubire adevarată, capabilă să ne susțină și să ne propulseze în viată e cea intelectuală, că există legături de dragoste care rămận mult timp secrete
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
Trist?-i firea...". (C?lin -file din poveste) Poetul tinde mereu c?tre aceast? reprezentare cosmic? a elementelor materiei, c?tre transcenderea lor spa?ial? sau temporal? În lumea idelor: „Natură este o entitate metafizic?, codrul, marea, luna sunt idei platonice, constituind acel mundus intelligibilis, În vreme ce individul de data aceasta, e privit că mundus phaenomenon". (G. C?linescu) Dar „imagina?ia cosmic?" nu este singura care modeleaz? universul poetic eminescian. Dorin?a sa conținu? de a cosmiciza spa?iul, de a-
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]