2,329 matches
-
fermecători, Salcie cu Pajura, stă cineva și mai că e mort ai jura, stă în trândăvie, nenorocitul. (...) și doarme, doarme nenorocitul..." (Salcie cu Pajura) Starea (postura) orizontală se traduce, deci, în planul trăirii poetice prin starea de lene, de spleen. Plictiseala, spune Jankélévitch, este unitatea ironiei, o amețeală care se autodizolvă; eternitatea unei după-amiezi comic-serioase, fericirea fără voluptate, profunzimea superficială, mereu înfometată și mereu dezgustată. A dispera înseamnă a ști ceea ce urmează să devii, dar a te plictisi, din contra, înseamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
o "ruptură de sistem" (Carlos Bousoño), transgresând codurile obișnuite pentru a ajunge la un alt limbaj, etern, al poeziei lor imanente. Lucrurile au culoarea eternității" este un vers emblematic din poezia Episod. Alăturat versului " Lucrurile s-au îmbătat cu nectarul plictiselii" (Un domn bine) ajungem să ne întrebăm dacă nu cumva există totuși un regizor al acestui spectacol cosmic, dacă o privire din exterior nu poleiește pe ascuns totul cu o aură nesperată de pace? Deși se simte sciziunea dintre parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
într-un univers paralel. (...) În studenție, Emil era socotit un actor netalentat. Era prea special, vorbea încet, rar. Parcă era în transă. Pe unii îi fascina, pe alții îi respingea." 30 Și un dulce somn îmi mângâie ochii. (Cosmos) Picoteala, plictiseala oferă deschideri cos-mice, disponibilități nesperate. Somnoroasa e un tărâm mirific, o țară a promisiunilor 31. Îmi plăcea să rămân suveran peste Somnoroasa" (Râsul tăcut) În Cel mai tare tensiune crește dramatic: Și viața mea va fi toropită de somn, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
curge nici un dram de sânge. Dar, după cum remarca Ștefan Augustin Doinaș 32, Emil Botta dezlănțuie energiile verbale fără a le mai putea controla, la un moment dat. Somnul, spleen-ul, pe cât de inofensive păreau, pe atât de periculoase devin: Și plictiseala își înfipse colții, neurastenia începea să roadă și să destrame. (Trântorul) Somnul capătă proporții apocaliptice, ca în basmul cu pădurea și fata adormită. Numai că în basm prințul salvator sosește pentru că așa îi stă bine oricărui prinț, și nici o frumoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
admirai altă dată și un fir de iarbă, ce ai acum? Mama renunțase și la rebus și se lăsase antrenată În discuție de fiica sa atât de dornică să o scoată din amorțeală. Chiar simțea un fel de letargie, oboseală, plictiseală, un amestec de mai multe stări, din care prin propria ei voință nu reușea să iasă. Hai, zâmbește măcar, uite ce zi frumoasă, ce contează că mergem pe culoar și stăm În picioare câteva ore bune? În fond mergem la
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
haina ei cenușie”. Motivul oglindirii Ănu al oglinzii) apare chiar din acest prim capitol, căci Alina v-a găsi pe masă oglinjoara cu mâner de os a Manuelei, în care privind ochii i se vor cufunda într-o balta de plictiseală. Oglinda va reflecta mai ales starea sufletească, dar Manuela putea rămâne fără oglindă plecând pe stradă? Desigur că va avea asupra ei o altă oglindă pe care o luase cu ea în plimbarea nedefinită prin “cenușiul tulbure al zilei zadarnice
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
nefericirii sau pecetea ei pe dânsul!”. Fraza ambiguizantă este specifică stilului narativ al Hortensiei PapadatBengescu, un lucru e clar, anume finalul coclusiv al mesajului: “Ploua într-una...”, semn că decorul suis generis este al ploii, al cețurilor, al norilor, al plictiselii și monotoniei. BASME Noțiunea de basm trezește în mintea oricui evadarea din real, prelungirea sinelui în fabulos. În basm totul este posibil. Mereu noțiunea de basm se asociază aceleia de copilărie, univers în care, de asemeni totul pare posibil, nivelul
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
fie cam multe portocale pentru mine în povestea asta... În care dintre ele? A lui Ivan? A lui David? A mea, pardon, a lui Alex și a lui David?... A ta? Mă plictisesc... Ah, asta pot să înțeleg foarte bine. Plictiseala e o mare bă taie de cap. Am să ți spun, atunci, o altă poveste. Una complet neplictisitoare. Și tot cu portocali. Regele Rodrigo al Spaniei o iubește în taină pe fiica celui mai bun prieten, a celui mai loial
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
materiale. Prin presă zburaseră, dintr-o foaie de ziar într-alta, acuzații cum că ar fi favorizat anumite firme și că ar fi existat, chipurile, legături de sânge între don Álvaro și câștigătorii licitațiilor. Hotărât lucru, nu-i trebuiau alte plictiseli. Studenta nu cedă însă și ceru o audiență personală. Enervat, don Álvaro era pregătit să se burzuluiască la ea și s-o ușuiască de-a binelea. Cine se credea, în fond, această domnișoară? Auzi, permis special de studiu la Archivo
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
în sinea noastră, că mâine, vrem-nu vrem, vom avea posibilitatea să supunem atenției întregului colectiv de navetiști din compartiment continuarea acestei dezbateri literar-filosofice (dacă nu cumva îi acord un calificativ exagerat). Este și acesta un mod de a scăpa de plictiseala navetei zilnice, de a nu mai auzi, vorba șlagărului, „glasul roților de tren”. Noi doi ne luăm aproape zilnic dreptul de a ne asculta propriile voci, ceea ce nu-i puțin lucru! Dar nici prea mult! JUCĂTORUL - Ediție specială! Ediție specială
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
ridice privirea. - Dar pentru ce le-aș mai cumpăra? Îl simte că începe să fiarbă. Cum nici nu l-a văzut până acum, mai bine să-l servească și să scape de el. - Poate le puneți chiar dumneavoastră?... Vorbea din plictiseală, așezând borcanele pe tejghea. Bărbatul o privea sever, cu vădit aer de superioritate. - Ei, bine, le pun chiar eu! Plata, că mă grăbesc! Își duce borcanele la mașină și le pune cu mare grijă în portbagaj, izolându-le cu mai
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
șoaptă, să iasă numai după ora unsprezece, când dădea Dumnezeu de se întuneca, și să nu umble în pâlcuri. Chestiune din ce în ce mai ușoară dată fiind împuținarea lor numerică. Toate acestea nu îi dădeau însă de gândit lui Plescăială, zis uneori și Plictiseală. Ba chiar îl lăsau rece, cu atât mai mult cu cât el pretindea că nici habar nu are de aceste probleme cu care colocatarii lui se confruntau. Lui, de altfel, nu-i păsa cine știe ce nici măcar că blocul 48A este 48A
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
că în fiecare dimineață Plescăială cerceta cu un tremur de natură oarecum mistică topografia spațiului în funcție de poziționarea propriului corp, după care se pregătea sufletește pentru o nouă zi. Ocupat cu astfel de îndeletniciri, Plescăială, căruia i se mai zicea și Plictiseală, nu-și mai amintea de valul de indignare al locatarilor și nici de jalba lor în proțap la Primărie, pe care el însuși o semnase printre primii. E drept, la îndemnul lor și la revederea lumii înconjurătoare în culori apocaliptice
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
nu știe. Probabil că la momentul la care semnase cererea știuse, altminteri situația ar fi fost cu mult mai complicată și cu siguranță ar fi purtat un nume medical. Pe scurt, să-l pici cu ceară, Plescăială, zis uneori și Plictiseală, nu și aducea aminte nimic despre această chestiune. Din două una: ori sertarul în care fusese stocată informația se blocase ireversibil, ori informația în sine nu se mai afla în nici unul din cotloanele chițibușarei memorii. Cert este că lui Plescăială
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
această chestiune. Din două una: ori sertarul în care fusese stocată informația se blocase ireversibil, ori informația în sine nu se mai afla în nici unul din cotloanele chițibușarei memorii. Cert este că lui Plescăială, căruia i se mai spunea și Plictiseală, ceea ce începuse să-l cam enerveze, nici prin minte nu-i trecea să cugete ori, și mai rău, să se îndoiască în privința unui lucru de a cărui existență nici habar nu avea. Ceea ce nu l făcea să considere că el
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
floare ce se ofilește sau ca un cabanos ce sfârâie în tigaie înfoindu-și terminațiile crestate. Comparația cu cabanosul îi dădu un pumn în stomac, așa că Plescăială, care deja nu mai suporta gândul că uneori i se mai zice și Plictiseală, reveni la imaginea cu floarea care se deschide. Femeia, noțiune pe care începuse să o cam uite, avea darul de a apuca țigara de filtru și de a o presa foarte puțin în fundul scrumierelor, încât aproape că particulele roșii nici
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
de gunoi de la metrou, pe care le smulgea cu trei degete, aceleași cu care își făcea și cruce, imediat ce se strecura cu ele afară. Ionel, autorul compunerii „Patria Mea“, lucru despre care Plescăială țcăruia îi vom spune de aici înainte Plictiseală, pentru a evita iritarea personajului și dipariția lui voluntară din povestire) nu știa nimic, îi mai aducea la prânz sendvișul cu salam dat de mamă-sa de dimineață să-l mănânce la școală. Zilele în care puștiul făcea asta erau
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
a evita iritarea personajului și dipariția lui voluntară din povestire) nu știa nimic, îi mai aducea la prânz sendvișul cu salam dat de mamă-sa de dimineață să-l mănânce la școală. Zilele în care puștiul făcea asta erau pentru Plictiseală un adevărat miracol, nu neapărat cu încărcătură religioasă. Doar că Plictiseală nu avea de unde să știe că autorul compunerii „Patria Mea“ nu îi adu cea sendvișul cu salam decât atunci când se hotăra să nu i-l mai paseze cățelei Milupa
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
știa nimic, îi mai aducea la prânz sendvișul cu salam dat de mamă-sa de dimineață să-l mănânce la școală. Zilele în care puștiul făcea asta erau pentru Plictiseală un adevărat miracol, nu neapărat cu încărcătură religioasă. Doar că Plictiseală nu avea de unde să știe că autorul compunerii „Patria Mea“ nu îi adu cea sendvișul cu salam decât atunci când se hotăra să nu i-l mai paseze cățelei Milupa, cea cu o veșnică liotă de pui. Având în vedere faptul
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
de putința de a produce pui, trupa de patrupede minuscule încălca în mod categoric orice manual de biologie, legile firii și ale României, pe care, de altfel, cățeaua Milupa se pare că nu punea mare preț. Așadar, era bine că Plictiseală nu știa de traiectoria sendvișului, pentru că o asemenea faptă nu era dintre acelea pe care le-ar fi uitat cu una, cu două, și nimeni nu ar fi putut să bage mâna în foc că același Plictiseală, bătrânelul simpatic care
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
era bine că Plictiseală nu știa de traiectoria sendvișului, pentru că o asemenea faptă nu era dintre acelea pe care le-ar fi uitat cu una, cu două, și nimeni nu ar fi putut să bage mâna în foc că același Plictiseală, bătrânelul simpatic care locuiește pe casa scării blocului 48A, nu i-ar fi sucit cățelei Milupa gâtul cât ai zice pește. Doar că prietenul omului, în general, și al autorului compunerii „Patria Mea“, în particular, dădea semne clare de autoconservare
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
scării blocului 48A, nu i-ar fi sucit cățelei Milupa gâtul cât ai zice pește. Doar că prietenul omului, în general, și al autorului compunerii „Patria Mea“, în particular, dădea semne clare de autoconservare a rasei și îl ocolea pe Plictiseală de-ai fi putut jura că o face cu bună știință. Astăzi însă era o zi specială pentru Plictiseală. Se trezise cu fruntea transpirată și bine lipită de coperta revistei Arta Culinară. E drept că forțase nițel norocul, pentru că se
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
în general, și al autorului compunerii „Patria Mea“, în particular, dădea semne clare de autoconservare a rasei și îl ocolea pe Plictiseală de-ai fi putut jura că o face cu bună știință. Astăzi însă era o zi specială pentru Plictiseală. Se trezise cu fruntea transpirată și bine lipită de coperta revistei Arta Culinară. E drept că forțase nițel norocul, pentru că se trezise peste noapte de vreo trei ori și și-o vârâse sub cap cu încăpățânare, enervat de foaia lucioasă
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
peste cazanul cenușiu și încins. Mâna grăsuță a unui bucătar fără cap, căci ghișeul prin care li se pasa mâncarea era foarte zgârcit cu priveliștea de dincolo de tejghea, se metamorfozase, fără ca ea măcar să știe, într una a unui destin prietenos. Plictiseală mâncase ciorba în picioare, înmuind bucățile de pâine în zeama incoloră, și lăsase la final zgârciul de care atârna și o minunăție de fâșie de carne moale. E drept că i se cam aplecase și făcea eforturi să păstreze îm
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
ce-și pregătea cafeaua, își depănă în minte viața. Rutina o transformase într-un roboțel, la care acțiunile erau foarte bine stabilite, iar ritualul nu se abătea cu nimic de la planul inițial. Fiecare zi era la fel, nimic nu tulbura plictiseala care se instalase comod în brațele ei. Și ca meniul să fie complet, nu era zi în care tristețea să nu-i țină companie, ca o prietenă de nădejde ce se dovedea a fi. Erau zile în care lacrimile veneau
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]