359 matches
-
eu am vrut numai să vă zic ce cred: că omul degeaba s-ar îngrădi cu plângere și cu suspine, fiindcă așa ar ajunge la năruirea lui și mai bine-i să se împrejmuiască în bărbăție și în răbdare Dar, podidit de otrava necazului, Pamfil Duran a ținut-o tot pe a lui Zicând: ce vorbești, măi? Că vei fii fiind și tu vreun cadru corespunzător, de nădejde, care te-ai școlit la Academia lui Ștefan Gheorghiu și noi nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Sandu Șpriț nu-mi miroase a bine. Nu ne miroase tuturor a bine, ca să nu vorbesc doar În nume personal. V-aș spune la toți tovarăși, ar suna mult mai apropiat, mai uman, dacă binevoiți a mă Înțelege, dar mă podidește plânsul și-mi aduc aminte de ședințele de partid, acele adevărate agore În care fața roșie de masă ne era imbold, iar planul cincinal ideal suprem. Sandule, Sănducule, de trei zile-ncoace gura nu ți mai tace, iarba nu-ți
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
afuma el? Și, dacă n-o afuma, n-o făcea el cu usturoi și cu boia de-ți ploua În gură? Sandu Șpriț se lovește peste frunte și se uită către tavanul stabilimentului. Ba da, Gore, lasă-mă, că mă podidește plânsul șio cer pe-aia cu un părinte poate crește șapte, opt copii sau zece, dar zece copii cu minte nu pot crește un părinte... Tii, și mâncam nuci și porumb fiert ca spartu`, iar mama punea murături. Numa` gogonele
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
ei? Ei bine, dacă așa stau lucrurile, dacă sunt două, să rămână el cu a lui, și eu voi rămâne cu a mea. Când mă va vizita tristețea, mai ales noaptea; când voi simți, fără să știu de ce, că mă podidește plânsul, o, ce dulce va fi pesemne să-mi acopăr fața, gura, ochii, cu părul acela de aur și să respir aerul filtrat și înmiresmat de el! Dar...“ Se simți brusc ținut în loc. Fata cu panerul se oprise să stea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
comentat, zic și trântesc telefonul, cu mâna tremurându‑mi. Imediat începe să sune din nou și îl ridic iar. — N‑am nimic de comentat, bine? strig. Nimic! Nu am nimic de... — Becky? Draga mea... — Mamă! La auzul vocii ei mă podidesc instantaneu lacrimile. Vai, mamă, îmi pare atât de rău, zic cu un nod în gât. E atât de îngrozitor. Am stricat tot. Pur și simplu, n‑am știut... nu mi‑am dat seama... — Becky! îi aud vocea îndepărtată, familiară și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
el capul spre cabine. Omul acela chiar desprindea din gura furtunului un braț, retezat din umăr. Răsuci nedumerit ciozvârta, apoi o aruncă pe iarbă. Lângă roțile din spate ale cisternei. - Ce poa’ să fie? șopti Verginel. Un lichid amar îl podidi între dinți. Deschise larg gura și respiră, ca și cum s-ar fi sufocat. Aulius nu-l mai auzea. Contempla concentrat zăpăceala vidanjorului. Preda rămăsese încă în ușa primei cabine și privea prostit când furtunul, când brațul acela din iarbă, când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Pancratz, diplomatul, de vorbește acuma peste tot cum a venit unul din ăia să-și pună potcoave la Gentimir, cizmarul de pe Străduinții? Vă dați seama, potcoave! Dar nimeni nu spune că e halucinații de lume dezorientată! Aulius sforăia ușor. Îl podidise un somn molcom, răsfăț de depărtări și duh de tihnă. Vergilică îl trase ușor de halat. - Dom’ Aulius, Goncea v-a scos atunci, dom’le. El v-a făcut om, să nu uitați asta. Toți îngerii vă lăsau acolo, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
N-ai recitat cum vroiam eu și te-am plesnit, na!, asta ca să pui sentiment, să simți aici - și-ți arătam inima -, aveai o bluziță albă, s-a murdărit bluza, căzuseră pe ea câțiva stropi de sânge, că te-a podidit sângele pe nas. Te-am spălat pe unde am putut, era o cișmea pe acolo, n-ai plâns, te uitai numai ascultător în ochii mei, te-am spălat atentă, că un actor trebuie să fie curat. — În toate felurile? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
cosor al lunii, să v-așezați cu toate la o masă. când vinul de-ntuneric vă încolțește venele și vintrea, mâncați un drob de sare după ce l-ați fărâmat cu luna. când iarăși vinul nopții ca o maree rea vă podidește ființa, mâncați un drob de sare după ce l-ați fărâmat cu luna. când drojdiile groase în tihnă se depun, laolaltă cu frigul, în tainițele reci ale minții, nici sarea, nici luna nici lumina de zi nu-și mai pot da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
se creeze confuzii. în timp ce-mi îndreptam atenția asupra a ceea ce scrisese Luke în formular, mi-am amintit dintr-odată cât de dulce fusese cândva cu mine. Am fost cuprinsă de un val îngrozitor de nostalgie, iar plânsul m-a podidit din nou. Nu mi s-a spus decât una dintre chestiile pe care le-a scris Luke, m-am smiorcăit eu. Și aia era O MINCIUNĂ! De fapt, tehnic vorbind, nu fusese o minciună. Dar îmi crea o imagine falsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
că nu nimerea să-și încheie copcile. ― E o prostie ce faci, am reluat fără convingere. Înainte de a fi gata, a țâșnit pe ușă, fără o vorbă și graba ei mi-am explicat-o prin faptul că, simțind c-o podidesc lacrimile, preferase să fugă decât să plângă în fața mea. M-am trântit pe pat, cu conștiința grea că mă purtasem prea aspru, prostește de aspru, călcând în picioare o prietenie amoroasă. Seara, am găsit în cutie toate scrisorile pe care
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
se împotrivească. Într-adevăr, cine s-ar fi încumetat să reziste acelui torent de simțiri dezlănțuite, în stare să rupă zăgazuri și să dezrădăcineze pomi? Și iată miracolul se întîmplă. ― Nu, nu vreau să mori, strigă Mihaela, tremurând de spaimă, podidind-o și pe ea plânsul. Iartă-mă! Am să fiu bună cu tine, așa cum nici nu te aștepți. Am tresărit ca în fața unui fenomen supranatural: ― Adevărat, Mihaela, adevărat? Kepetam mereu adevărat, dar îndărătul acestor cuvinte stăruia întrebarea nepusă: va să zică și
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
este proprie. Dar n-o cunoșteam încă; ființa ei complexă avea nevoie de mult timp pentru a se descoperi în întregime. Se zbuciuma întruna, tresărea cuprinsă de o neliniște apăsătoare, mă îmbrățișa pierdută, ca în preajma unei primejdii. Și deodată o podideau lacrimile. Plângea cu atâta sfâșiere încît m-am speriat: ― Ce-i asta? Ce ți-a venit? Te doare ceva? ― Tu uiți că în revărsatul zorilor vom muri? ― De ce? am bâiguit prostește. ― Pentru că sîntem osândiți... știi bine!... a ripostat nervos și
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
interesez... Nu sânt la rezerva 81?" "Da, da, la 81, a confirmat internul", iar eu am înțeles ce anume se întîmplase. ― Și ai văzut-o? Ai vorbit cu ea? ― Eu? De azi înainte n-o mai cunosc. Spunând acestea au podidit-o lacrimile. Dumnezeule! Alexa, femeia aceasta de granit, plângea pe stradă în văzul și auzul trecătorilor care întorceau capul după noi. Marile dureri nu dor la început. Sânt mari pentru că deschid o rană care nu se mai vindecă. Poate de
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Ba m-am gândit, da' dacă mi-a spus să rămâi acasă? De dus i-am dus geamantanele la mașină... (În definitiv ce-mi păsa de toate astea?) ― Nu ți-a lăsat nici o vorbă? ― Nu. Când să plece m-a podidit lacrimile. Conița a zis să nu mai plâng și mi-a dat o sută de lei. Am făcut o scurtă inspecție prin odăi. Dumnezeule, ce pustii arătau, deși toate imobilele rămăseseră pe locul lor. Poate lipsa Mihaelei provoca această impresie
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
nimic... Fericirea care s-a dus mă sufocă, pentru că e tot durere. Copleșit de potopul aducerilor aminte, am străbătut cu pași repezi grădinița și am sunat. Mi-a deschis Alexa, o arătare înveșmîntată în negru. Când m-a văzut, a podidit-o plînsul: ― De ce mi-a făcut Mihaela una ca asta? Numai pe ea o aveam pe lume. ― Curaj, Alexa! Nu trebuie să ne pierdem cumpătul. Nu rezolvăm nimic, absolut nimic... Mi-am mușcat într-ascuns buzele, stânjenit de goliciunea frazei
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
pe mare, cu ultimele clipe ale unor osândiți la moarte, dar Kala-Miche (dispariția și apariția ta), dar espadon-grille, dar păsărelele din bazar, și Journal d'Orient? Dar câte altele toate! Când am aflat că te-au numit profesor, m-a podidit un plâns sfâșietor. Nici acum nu-mi dau seama de ce am plâns atâta. De bucurie că ai ajuns atât de sus sau de durere că nu mai erai ăl meu? Poate și de una și de alta. Am înțeles, mi-
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
a murit tatăl, Costinel nu-și punea multe întrebări, dar acele cu care își muncea gândul erau foarte importante; Cum se va descurca? Ce va face cu Mozorel? Ce îi va da de mâncare? Și tot întrebându-se, l-a podidit plânsul. Guițatul de foame al lui Mozorel se auzea de departe. La un moment dat glasul nu i s-a mai auzit iar copilul a căzut într-un somn adânc. Noaptea a trecut repede și a fost trimisă pe alte
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
când stai s-o pui în cumpănă cu fericirea deplină a sufletului?” El, Șerban, nu făcuse decât să aspire la deplinătatea fericirii sufletești! Sună sofistic și cinic. Victoria trece printr-un șoc, în vecinătatea morții și a nebuniei. Fiul este podidit de lacrimi, trăind în plin mysterium tremendum 1, ca întoarcere a „fiului risipitor” pregătit pentru căință, salvându-și, astfel, și mama, care l iartă. Ce-i drept, acest moment final nu este suficient de bine susținut artistic, dar este o
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
Katsuyori deveni și mai agitat. — Atunci, trebuie să fi existat vreun cusur în felul în care am împărțit recompensele și pedepsele. Nici unul, își clătină din nou bătrânul fruntea ninsă. Prosternându-se la podea, Katsuyori fu cât pe ce să-l podidească lacrimile. În fața lui Kaisen, ferocele senior al războiului care se respecta atât de mult pe sine însuși, nu putea plânge decât în pragul agoniei. Nu plânge, Katsuyori, spuse, în sfârșit, Kaisen. Cu siguranță, nu ești nevrednic, și nici ca fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
muncitorul cu chip desfigurat, despre care eram acuma sigur că nu e tatăl meu, iar în timp ce, de peste tot, mă asaltau hohote de râs, mi-am băgat o mână-n buzunar, și-am pipăit fotografia tatei, și-am simțit că mă podidește plânsul, dar am strâns din dinți, și am făcut stânga-mprejur, și am început să alerg spre blocul nostru, auzindu-i cum încă râd de mine, și nu știam ce-o să-i spun mamei, goneam și-atâta tot, rugându-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
de-aia nu, că n-am trecut de paișpe ani, maică-mea, în schimb, trecuse, încât puteam fi sigur, ea o să ajungă într-adevăr în închisoare, și nici pe ea n-o s-o mai văd vreodată, și atunci m-a podidit plânsul, dar n-am vrut să-i dau satisfacția asta, i-am șoptit doar, încet de tot, că e-n regulă, o să fac câte puncte zice el să fac, șaizeci sau patruzeci, câte trebuie, o să fie cum vrea el, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
la început am crezut că din cauza efortului făcut, băuse apa cu greu, dar apoi, când s-a uitat la mine și m-a întrebat dacă știu să păstrez un secret și vocea îi tremura atât de tare de parcă ar fi podidit-o plânsul, atunci am văzut că se întristase de-a binelea, fără să aștepte un răspuns, mi-a spus că a fost la ea doctorul Csidej și a consultat-o și că acum, bănuiala ei de ani de zile a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
Hei. Jerome. Tu. Cară-te, am spus ea Flora. Treci încoace. Treci încoace. Și Flora și-a încrucișat brațele. Nu mă duc lângă ăla, spuse ea. Capul mi s-a înfipt în piept. Am inspirat adânc. Am simțit că mă podidesc lacrimile. Taticule, cum mă mai ardea pe gât Am vrut să le spun că aveam mari necazuri din cauza ochilor și a părului și a inimii și că eram prieten cu Lorne Guyland și Butch Beasoleil. Ispititoare, o grămadă de halbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
-mă! Ajută-mă, Vasile, te rog! Te rog, Vasile, ajută-mă! Dar el nu s-a mai Întors să o privească, și nici nu putea să o privească, fiindcă nici nu vedea bine pe unde merge, din cauza lacrimilor care Îl podidiseră. Trecătorii strigau ceva către el, ceva pe care numai unui mizerabil i-o spui În față, dacă poți. — Ajută-mă, Vasile! Ajută-mă! se auzea din ce În ce mai stins glasul ei, hohotul ei de plâns. Vasile Însă fugea, fugea parcă ducându-și
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]