450 matches
-
vede otrăvindu-se cu bună știință; în cele din urmă hotarul între vis și realitate, supus repetatelor violentări, cedează, iar Pavel înghite întregul conținut al flaconului. Cea mai izbutită scriere în proză a lui V. este Paradisul suspinelor (1930), microroman poematic construit prin suprapunerea mai multor discursuri narative, inaugurând procesul de reconfigurare avangardistă a literaturii. Amestec de jurnal intim cu accente onirice suprarealiste și poem în proză postsimbolist, sincopat de intervențiile unui narator care, sub inițialele I. V., încearcă fără succes
VINEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
poetice, poeme pure, pline de tensiune și farmec” (Elena Zaharia-Filipaș), dintre atenția specială acordată detaliului, definitorie pentru stilul decadentismului de la finele secolului al XIX-lea, și viziunea teoreticianului literar ca amplificare și modulare în chei retorice diverse a aceleiași esențe poematice. Publicistica lui V., întinsă pe trei decenii, din 1913 până în 1945, acoperă ariile tematice fundamentale ale jurnalisticii românești din epocă, de la cronica literară și culturală la militantismul politic și de la manifestul artistic incendiar la reportajul monden. Scriitorul a început prin
VINEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
tăietura lor de parabolă (veșmânt prețios al tezei), nimeresc o țintă diferită de aceea pe care și-o propun. Semețindu-se întru idee, ele sunt totuși mai convingătoare prin sentimente. Metafora intermediază, dând o turnură insolită unui mesaj mai curând poematic decât filosofic. Cu o singură excepție, piesa Sam, teatrul lui Z. nu va mai atinge nivelul din Domnișoara Nastasia, deși în anumite privințe poate reține atenția. În acest text subintitulat „Poveste cu mine, cu tine, cu el...”, mișcările sufletești sunt
ZAMFIRESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290697_a_292026]
-
existenței: „Cred în suferință, singurul adevăr, singura viață, singura fericire, singura înălțare”. Piesa, s-ar spune Peer Gynt a literaturii noastre, rămâne, în ciuda unor scăderi (parțiala nebulozitate a eșafodajului de idei), o amplă meditație de respirație modernă. Cu timbrul ei poematic, cu pigmentația simbolică a construcției alegorice și ambițioasele (prezumțioasele) punți aruncate spre sferele abstracte, Sam se apropie de „opera sintetică” a cărei fantomă îl vizitează pe Z. în asiduitățile lui de dramaturg. Dar piesa, acceptată inițial de Teatrul Național bucureștean
ZAMFIRESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290697_a_292026]
-
la tragedie, ca actor mut. Simțămintele lui se consumă fără glas, în plan pur interior. Trăind cu ai săi tristețea pierderii mamei sau retrăind momente de altădată, naratorul devine, în mai multe rânduri, poet, evocarea sa capătă aripi, frazele vibrează. Poematică este însăși structura romanului, dar unele pasaje posedă o încărcătură lirică specială, putând fi izolate, asemenea unei strofe. Stancu e efectiv un copil al câmpiei Dunării și-și scoate - cum mărturisește - poezia dintr-o biografie expurgată de anecdotică. Se zbate
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
pulbere, / Mâna e negură, mâna e pulbere / Trupul e pulbere, sticlă și pulbere. / Vântul zăpezilor, lacrima tulbure” (Pulbere, pulbere). Trecerea ireversibilă a timpului, motiv central în Șah, melancolia din Sclav pe lave, răsturnarea tragicului în ironie prin lexic și structură poematică în Jocul par să nu aibă mare pondere, placheta de debut impunându-se prin coloratură, prin imagini, prin jonglarea cu mereu aceleași elemente ale universului. Metalele, roua, ploaia, lumina, ceața, focul, stropii revin frecvent, intrând în componența unor imagini ce
VOINEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290626_a_291955]
-
planurilor narative. Dar cea mai caracteristică trăsătură a prozei lui V. o constituie lirismul de o mare varietate, mergând de la patosul frenetic al participării la viața personajelor până la poezia descrierilor de natură și la duioșia înfățișării figurilor apropiate. O proză poematică, având delicate alunecări în fantastic, frecvente și în trilogie, se află în Poveste cu năluci (1941), istorie a unei iubiri tulburătoare, cu consecințe formative asupra autorului. În mod complementar, proza artistică, în cea mai mare parte cu substrat autobiografic, constituind
VLASIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290610_a_291939]
-
materialități excesive, netranscendente. PoemeșinimiC (1996) continuă să țeasă aceleași „thanatice arabescuri”, uneori melancolice, somnolente, alteori violente, apropiate adesea, ca tipologie a imaginarului ori ca tonalitate, de poemele în proză din rimbaldianul Une Saison en enfer. Versurile alcătuiesc un singur text poematic, jurnalul infernal al unei realități (interioare și exterioare) insuportabile: „târziu, am strigat la ușa spitalului/ amurgul își plimba sânii cu miros de dinamită/ strigătul a albit totul în jur, a îngreunat mersul -/ acolo m-am născut, sub propria mea privire
POP-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288887_a_290216]
-
H. încearcă să textualizeze fluxurile libere ale memoriei afective, cu toate contorsionările lor față de axa timpului sau de cea logică, și să dea consistență stărilor psihice normale ori morbide. Aproape totul capătă aspectul unei confesiuni lirice, adesea cu o tonalitate poematică. Romanele Imposibilă, pânda (1993), Cea mai credibilă moarte (1995), Ninge de Paști în paradis (1996), Patimi în Labirint (1997; Premiul Național „Mihai Eminescu”), Infernul albastru (1999), precum și proza scurtă din Noaptea păsării de aur (2001) au ca numitor comun încercarea
POPA HOMICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288901_a_290230]
-
vânt (1996). Versurile lui P. par a fi rezultatul asimilării progresive a marilor modele din lirica românească, modele de care se distanțează pe măsură ce poetul își află mijloacele expresive proprii. El nu pastișează nimic, transferă în paginile sale doar acea substanță poematică ce este compatibilă cu sine. De multe ori textele sunt organizate ca niște replici adresate unor opere literare celebre: „Să fie chiar adevărat/ că bulgării negri fluturi se făceau,/ plângând peste o pată de sânge/ care vorbea?” (poem dedicat lui
POPA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288919_a_290248]
-
Păsări subterane (1972), unde, silit să evolueze pe spații mai ample sau să articuleze un discurs epic, se retrage în cele din urmă în aceeași cochilie a bizareriei ca formulă de construcție. În nuvela Frații Euscorpius este conturat parabolic și poematic un univers carceral, unde defilează umbre umane care gândesc sau vorbesc sincopat în metafore. Nu există granițe bine delimitate între monologul interior al personajelor și dialogul dintre ele sau între planul real și cel fantastic, precum într-o secvență ce
PORUMBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288981_a_290310]
-
scriitorul își particularizează un întreg ciclu de opere. O alteritate crescândă, perfecționată, excesivă colorează acum tot mai intens manifestarea personajelor, depărtându-le de linearitatea tipologică sămănătoristă. În același timp, preocupat de interioritatea lor, autorul nu mai are suport pentru tirade poematice, textul câștigând rapid în epicitate. Efectele reformulării de atitudine sunt receptate de textele scrise sau revăzute în această perioadă și care vor intra în culegerile de nuvele editate până spre anul 1930 - Aranca, știma lacurilor (1927), Somnul (1927), Omul care
PETRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288781_a_290110]
-
sau cu cel dramatic, uneori subiacent dialogului, pe care, ca în teatrul lui Eugene O’Neill, îl contrapunctează, îmbină artificialul literar nedisimulat cu aliteratura, utilizează vocabularul periferic și exprimarea protocolară, injuria pitorească și citatul distins, fraza eliptică și perioada orchestrată poematic ș.a.m.d. Totul pare uneori un joc intelectual, o demonstrație de virtuozitate artistică, o însumare de „exerciții de stil”. Trama epică se alcătuiește din acțiuni având ca scop doborârea dictaturii antonesciene și reconsiderarea alianțelor politico-militare ale României. Reconstituite pe
POPESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288929_a_290258]
-
sunt extrem de inegale valoric. Autorul prelucrează material din surse foarte variate, de la mitologie și basm la realitatea socială și viața contemporană, de la războaiele getice la al doilea război mondial, experimentând modalități literare divergente, ultramoderne și tradiționale, inclusiv folclorice, prozastice și poematice, corelează, ca și în proză, atitudini opuse, tabloul realist cu metafora și simbolul, conferă unor situații prozaice sens alegoric, dimensiuni de parabolă, proiectează faptul istoric, ca și pe cel biografic anonim, în mit, plonjează frecvent în fantastic. În aspectul construcției
POPESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288929_a_290258]
-
etnografice, prin analize ce dau unor pagini caracter de studiu, într-un cuvânt, prin înfățișări proprii mai degrabă eseului. Cartea Ev nou în Țara Banilor (1961) este deschisă de un capitol structurat ca un veritabil poem, Cântec oltenesc. Continuând orația poematică într-un ton bemolizat, capitolul De unde începe istoria declanșează valuri de considerații, cu întoarceri în istorie și coborâri până în arheologie, sugerate de asocierea formei de arc a Olteniei cu firea aprigă a locuitorilor ei. În alt stil, cu rezonanțe de
PURCARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289066_a_290395]
-
ori de unde ar fi, independent de timp și de loc”). Vocația lui R. e cronica dramatică. Fire polemică, el își comunică impresiile „verde”, „neted”, fără a menaja pe nimeni, nici chiar o personalitate ca V. Alecsandri. Recunoaște dramelor acestuia calități poematice, nu și disciplina unei construcții dramaturgice, evidentă la I.L. Caragiale, ale cărui comedii sunt prețuite mai mult pentru autenticitatea personajelor și a mediului. Cu toate acestea, dacă unele mărturii sunt adevărate, R. ar fi pus la cale, la premiera cu
RACOVIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289083_a_290412]
-
al XX-lea pe care avea să o scrie Cezar Petrescu și prefigurând, fie și doar în componentele de superficie, monumentala pictură a vieții urbane din romanele Hortensiei Papadat-Bengescu. Înainte de primul război M. publicase și proză scurtă, în bună parte poematică, de felul aceleia a lui D. Anghel și avându-și, mai vizibil decât aceasta, modele în proza artistă din epoca simbolismului (Barbey d’Aurevilly, Villiers de l’Isle-Adam, Oscar Wilde), tradițională totuși, mai toată, prin tematică și tipologie. Anumite situații
MOLDOVANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288229_a_289558]
-
redactor (1990-1992) și ca redactor-șef (1992-1993). A colaborat la „Transilvania”, „Vatra”, „Viața românească”, „Contemporanul - Ideea europeană”, „Contrapunct”, „România literară” ș.a. În contrast cu moda textualistă din anii ’80, M. scrie o proză parabolică, cu un epic redus, cu elemente fantastice și poematice, grefată pe tipare mitice și turnată într-o scriitură artizanală, uneori prolixă. Astfel, romanul În preajma legendei (1989) conjugă tema creației cu erosul și cunoașterea, descriind alienarea individuală și posibilitatea transcenderii. Susținut de o metafizică spiritualistă, provenită din simbioza dintre reverberațiile
MUNTEANU-16. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288300_a_289629]
-
care acesta glosează pe marginea tratatului lui Dionysios din Halicarnas, Despre potrivirea cuvintelor. Eseistul se impune cu Anatomia suferinței. Primul pătrar (1981), text polimorf de factură originală, asociind incursiunile în filosofia culturii, în antropologie sau psihologie cu fragmente memorialistice sau poematice. După cum arată și titlul, gândit în replică la Anatomia melancoliei a lui Robert Burton, lucrarea se concentrează asupra noțiunii de suferință văzută drept dimensiune definitorie a condiției umane. În încercarea de a descifra experiențele fundamentale ale lui homo patiens, omul
NASTA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288354_a_289683]
-
traci” după Herodot. După cum va fi neîncetat apreciată limpezimea gândirii, noblețea stilului, clasicismul structural al autorului. Adevărate creații literare sunt eseurile lui P. Volumul Idei și forme istorice (1920) însumează patru studii de filosofia istoriei, unele cuprinzând pagini cu inflexiuni poematice, iar în Memoriale (1923) se află poeme în toată puterea cuvântului. Din ambele cărți se detașează idei care, completate cu altele, din celelalte scrieri, compun o viziune și un program de viață, o filosofie practică. De nu e originală în
PARVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288699_a_290028]
-
interioare, în vibrația inefabilă a ideii. Modalitatea argumentării, temperatura opiniilor, stilul sunt ale unui cărturar modern în care s-a întrupat un înțelept din Hellada. Gânditorul se exprimă sacerdotal, frazele au o cadență gravă, unele sunt versete, tonul general este poematic, dialogurile - căci uneori P. își ordonează ideile în chip de dialoguri platoniene - au o maiestate de missa solemnis. Dacă geniul lui N. Iorga era viforos sau șăgalnic, acela al lui V. Pârvan era muzical și solemn. Când, după câteva clipe
PARVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288699_a_290028]
-
roții/ catolicii hughenoții” (Domina). În Retorica (1975) sunt propuse niște „exerciții” din aceeași panoplie ludică (de „rostire” de „gândire”, de „simțire”), iar în Vox populi, vox Dei, subintitulat ludic Stilistica, se dau mostre de stil („istoric”, „universalist”, „luciferic”, „popular”, „meditativ”, „poematic”, „eseistic”, „duios”, „naiv”, „canonic”, „parodic” etc). Și romanul Voi de colo, de la Biarritz (1979) mizează pe dimensiunea parodică și comică. SCRIERI: Indulgențe, București, 1969; Ironica, București, 1970; Mioritiada, București, 1973; Retorica, București, 1975; Vox populi, vox Dei. Stilistica, București, 1979
NICOLESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288446_a_289775]
-
au ars barba/ barba a cerut iertare esteticei/ estetica a mâncat biscuiții/ urcați în obositoare ascensiune spre gură”. Textele din Medium (1945), Teribilul interzis (1945) și Castelul orbilor (1946) renunță la înverșunarea distructivă a poemelor de început în favoarea unei proze poematice de mare subtilitate, în care noua poetică, până acum doar schițată, își precizează reperele de adâncime. Punând în fruntea volumului Medium un citat din Paracelsus, care glorifică rolul somnului în dezvăluirea misterelor universului, N. reafirmă preocuparea suprarealiștilor de a sesiza
NAUM-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288373_a_289702]
-
de plăcere într-o odisee în care evenimentele de fiecare zi sunt ridicate la rang de repere esențiale ale destinului omului în răgazul pământesc. Întâmplările și discuțiile din timpul voiajului devin astfel etape ale unei meditații existențiale, în care talentul poematic al lui N. reușește să transpună treptele unei revelații: revelația sensului vieții și al morții într-o lume prea grăbită pentru a se mai opri asupra lucrurilor cu adevărat importante. Cuvintele care descriu experiența ultimă sunt cele ale misticilor din
NICULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288456_a_289785]
-
lume în destrămare sub agresiunea tulbure a istoriei. Prozatorul vizează formula romanului ca desfășurare a unei metafore - parțial în Rana statuilor, pregnant în celelalte construcții romanești -, lucru evident îndeosebi în tipul de construcție/articulare a universului epic, și anume acela poematic. Sunt des invocate și evocate „legile” povestirii și condiția simbolului, puterea de premoniție a imaginarului. Atât romanul simbolic Sărbători marțiale, cât și romanul istoric După mine, o zi... se întemeiază pe un asemenea mod de a vedea. Acțiunea acestuia din
NICOLESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288445_a_289774]