73,403 matches
-
Această glumă este inocent repetată de micuțul Charles din Pentru Esmé, cu dragoste și abjecție, în timp ce în jurul lui războiul și moartea năruie lumea din temelii. Trebuie recunoscut că prin falsa lapalisadă, prin impulsul ludic al deturnării sintaxei, prin muțenia timorată, poetul își joacă pînă la capăt cartea (cărțile) pe o formulă de mare risc: " Dacă nimerești necuvîntul magic...".
Aprilie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/15299_a_16624]
-
Constantin Țoiu De obicei, poeții mari ai lumii, dezarmați social și financiar, mor tineri, săraci, deseori necunoscuți mulțimilor. Cazurile fiind numeroase, nu mai cităm. Nici la noi regula nu se dezminte. Exceptându-l pe Tudor Arghezi, aprig la câștig, exemplele sunt rare. Doinaș, academician, senator
Administrarea Logosului by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15297_a_16622]
-
înaintate, el a rămas un sărac, un singuratic, un om modest, cu o fire atât de echilibrată și de aleasă. Soarta se pare că i-a făcut cu ochiul: hai, băiete, treci, cu tine facem o excepție!... Iată ce scrie poetul sărbătorit la pagina 358 a splendidei sale cărți de proză T de la Trezor în care definește cel mai bine crezul liricii sale: Exact în momentul când ajung în pragul ultimei grote... orologiul moară de vânt... bate miezul nopții... Când ultima
Administrarea Logosului by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15297_a_16622]
-
al imaginilor. Încifrat în lucruri, eul liric pare a le cere proteguirea, a se pune sub pavăza microuniversului lucrurilor umile, anodine, susceptibile a se transforma în revelații poetice, într-o misterioasă unitate cu ființa cu care ajung în contact. Existența poetului se confundă cu cea a ambianței sale neînsuflețite, într-o plină de elan interpenetrare a ființei și a neființei care-i ia, cu mare tandrețe, mulajul, una umplîndu-se de virtuțile celeilalte într-o rumoare a corespondențelor ce sugerează o organicitate
Un baroc paradoxal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15295_a_16620]
-
un compromis între a transmite un fapt și a produce o emoție - sau o anume proporție a celor două funcțiuni". Deși își declară, de la o vreme, lipsa de apetență pentru modul suprarealist, care l-a ispitit totuși în accentuată măsură, poetul nostru păstrează din atmosfera avangardei cel puțin o năzuință spre realiile "nefardate", dezarmant de simple. E un soi de coborîre la nivelul zero pentru regenerarea energiei creatoare. Sfidînd grandilocvența, ampolozitatea retoricii care celebrează un univers solemnizat din capul locului (un
Un baroc paradoxal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15295_a_16620]
-
mitologie spontană, izvorînd din percepția comună, din capriciul clipei, din imprevizibilul său latent. Restrîngerii îi urmează dilatarea, austerității sensurilor o beatitudine a lor. Partea aspiră la întregul din care s-a desprins prin fatalitatea existențială. E o sinecdocă vizionară. Dacă poetul s-a complăcut în spațiul securizant al odăii romantice ca într-un simbol al solitudinii, odaia se deschide spre lume, tinde a deveni ea însăși o lume: "Noapte de noapte mă trezesc într-o odaie cu formă ciudată/ unde dispar
Un baroc paradoxal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15295_a_16620]
-
Vrei să mi-o tragi? Vii acasă la mine, mă scoli la o oră imposibilă și-mi faci complimente?!". "Lupta lui Iacob cu îngerul" se rezolvă aici tot în cheia bătăii de joc, câștigă îngerul de fete bătrâne, virgine si poeți, contra unuia de pisici abandonate. De data aceasta mi se pare nostimă soluția, precum nostimă mi se pare și acea povestioară sentimentală cu o enigmatică Iulie cu ochii verzi și părul lung, în contrast cu alte personaje de o căutată și supărătoare
Viața și non-literatura by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15290_a_16615]
-
dintre scriitorii ei s-au format sau trăiesc în afara Ciprului: în Egipt, la Atena, ba chiar și la București (Epaminondas Frangoudis, 1825-1897, remarcat în România și ca elevat pedagog). Abia după constituirea Republicii Cipru în 1960, o pleiadă de prozatori, poeți și dramaturgi și-au legat numele exclusiv de istoria insulei (atât de frământată între 1955-1973). Cu atât mai binevenită ideea Editurii Meronia, care are în istoricul Horia C. Matei un avizat conducător, de a completa pata albă din peisajul literaturilor
Istorie daneză by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15307_a_16632]
-
român! Cum prețurile sunt, grosso modo, cele din Occident, el ar realiza, în fine, dimensiunea grozăviei în care a trăit de atâția ani. Pentru prima oară ar înțelege c-a fost ținut în minciună în mod deliberat și că, vorba poetului, viața e în altă parte. Toate acestea sunt vorbe în vânt, pentru că puterii dâmbovițene îi pasă de cetățean cam cât de ceapa degerată. Câțiva ani de-aici înainte politicienii vor trebui să pășească pe marginea prăpastiei care desparte iluzia că
Leul copt și paraiul bun by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15312_a_16637]
-
telescopările, livrescul, pretențiile la auctorialitate ale personajului, toate caracteristici însușite de postmodernism, sînt grefate pe un spațiu al bolii și al morții în care iluzia și utopia pot exista, de exemplu în "farmecul special al tuberculoșilor cu ochelari,/ Sensibili și poeți așa nu știu cum, visători, tușind discret în batiste și suferind". Vasile Baghiu - Fantoma sanatoriului, Editura Vinea, București, 2001, Colecția Nouăzeci, 392 p., f.p.
Tușind și suferind by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15315_a_16640]
-
acela al subiectivității superlative. Un atare caracter "filosofic" ar fi recomandat acest vers mai curând pentru a încheia o poezie, decât pentru a o deschide: este un vers prim cu caracter de vers ultim. Acest fapt trebuie pus pe seama originalității poetului nostru. Poate că analiza numeroaselor ciorne, schițe, variante - puse în valoare de ediția Perpessicius - ar contribui la explicitarea lui: geneza unui poem oferă de obicei multe surprize și revelații nebănuite. Dar o asemenea analiză depășește intențiile prezentului articol. Mă voi
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
eminesciană. Încă un lucru trebuie subliniat: acest vers cu caracter aforistic poate fi citit, de către un iubitor modern de poezie, ca un "poem într-un vers", modalitate tipic clasică de lirism, în care - de pildă - a excelat, la noi, un poet ca Ion Pillat. 3. Versul cel mai obscur G. Călinescu a relevat, în analiza detaliată a poeziilor eminesciene, că implicațiile "filosofice" ale lirismului său țin de straturile de adâncime ale textului. Vreau să spun că, sub expresia sentimentală - banalizată sau
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
întârzia asupra cuvintelor care-l compun, pentru a vedea în ce măsură semnificația de ansamblu a versului ucide sau micșorează reverberația semantică a fiecărei vocabule. Primele două cuvinte - "Nu credeam" - indică fie o surpriză fie o îndoială. Este greu de precizat dacă poetul, neavertizat, rămâne brusc uluit de revelația experienței sale erotice, pentru că este pus în fața unei trăiri nemaiîntâlnite; sau dacă - pur și simplu - se îndoiește de posibilitatea și de autenticitatea unei asemenea experiențe. E ca și cum s-ar întreba: este oare cu putință
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
vedea că ceea ce, în primul vers, se arată a fi o "ucenicie a morții", adică iubirea, nu este decât o ucenicie a suferinței erotice; ceea ce - conform finalului - indică o falsă moarte: moartea adevărată, moartea invocată și dorită, este tocmai ceea ce poetul vrea să atingă prin "nepăsare". Ea, această moarte, constă în altceva: în absența suferinței, în eliberarea de ea. Abia la sfârșit se va vedea că ceea ce poetul lasă să se înțeleagă ca o "ucenicie a morții", este în realitate suma
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
indică o falsă moarte: moartea adevărată, moartea invocată și dorită, este tocmai ceea ce poetul vrea să atingă prin "nepăsare". Ea, această moarte, constă în altceva: în absența suferinței, în eliberarea de ea. Abia la sfârșit se va vedea că ceea ce poetul lasă să se înțeleagă ca o "ucenicie a morții", este în realitate suma insuportabilă a chinurilor destinate celor ce se iubesc, și că adevărata moarte nu este iubirea; adevărata moarte, cea definitivă, nu se poate obține decât după ce nepăsarea va
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
durere, constituie o abia mascată reluare a strofei care încheie lungul poem "Luceafărul". Și în unul, și în celălalt poem, criticul I. Negoițescu ar zice că un Eminescu plutonic a fost cenzurat de un Eminescu neptunic. Cu alte cuvinte, un poet al marilor viziuni cosmice, al abisurilor existențiale ale simțirii, un dionisiac tulbure și demonic, a fost supus disciplinei apolinice care domnește peste orice clasicism. Numai că, în "Odă (în metru antic)", enumerarea chinurilor infernale ale celui ce iubește suplinește orice
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
aici, implică o anumită trecere spre stoicism. Orice cuvânt, extras din stratul "geologic" al limbii comune este un cărbune inform și impur. Atelierul poetic are rolul de a-l trece prin retorta unui proces purificator. După care, rămâne în sarcina poetului autentic misiunea de a-l șlefui, de a-i pune în evidență, de a-i valoriza valențele; adică de a-l face să se prezinte ca un diamant încastrat în montura rece a unei prozodii. Aceste fațete sunt trei, și
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
o noțiune, un concept; orice cuvânt este o imagine, o reflectare a unui aspect al realului; orice cuvânt este un corp sonor, căruia coliziunea inanalizabilă a vocalelor și consoanelor îi asigură o anume eufonie, un timbru specific, particular fiecărui mare poet. " Odă (în metru antic)" este un poem care debutează prin versul pe care l-am analizat mai sus: exemplu tipic de punere în lumină a fațetei intelectuale, noționale, a cuvintelor. Cu alte cuvinte, este un vers care îngăduie iubitorului de
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
este un poem care debutează prin versul pe care l-am analizat mai sus: exemplu tipic de punere în lumină a fațetei intelectuale, noționale, a cuvintelor. Cu alte cuvinte, este un vers care îngăduie iubitorului de poezie să susțină că poetul "a văzut idei". Eufonia - cu totul absentă din acest vers - este suplinită de accentele descărnate ale ritmului de factură clasică, extrem de adecvat unui lirism de idei. Cât despre capacitatea imaginală a cuvintelor, aceasta apare abia după ce trecem de versul întâi
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
este suplinită de accentele descărnate ale ritmului de factură clasică, extrem de adecvat unui lirism de idei. Cât despre capacitatea imaginală a cuvintelor, aceasta apare abia după ce trecem de versul întâi, ca de un prag liric. Îndată după aceea, însă cuvintele poetului își afirmă capacitatea lor de a se închega în viziuni, pentru a deschide un orizont din ce în ce mai vast asupra "aventurii" erotice. Îmi place să cred că adverbul de timp de la finele acestui vers - acel "vreodată" - își are, la rândul său, locul
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
ucenicie a morții", fixează ascea clipă - greu de imaginat - în care un eu personal, individual, se poate simți ales pentru o experiență care nu poate fi decât un dar - poate otrăvit - al zeilor. Acest vreodată indică momentul - incredibil - în care poetul se simte răpit, ca de o grație sau de un blestem divin de forța voluptuos-dureroasă a Erosului. În al doilea rând, acest adverb de timp subliniază că orice experiență a iubirii (chiar ca "ucenicie a morții") se sustrage timpului, evadând
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
lui Miron Kiropol e una a insistentelor raportări la lumea fizică, tensionată de reflectarea subiectului în oglinda oarbă a lucrurilor, care-i redă candoarea specifică, adică una lirică: "Mă aplec peste orbirea obiectelor/ Și visez zăpada" (Poem șvariantăț). Drept consecință, poetul capătă înfățișarea răsfrîntă de obiect ("Cînd am înfățișarea oferită de o femeie" - ibidem), rezervîndu-și dreptul de a se autocontempla prin mijlocirea acestuia, adică prin gestul poetic de-o sterilă fertilitate paradoxală: "Părul tău rostogolindu-se din unica armonie./ Să ajung
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]
-
la buze poartă/ Sîngele divin care înțarcă/ Vis și arsură.// Umbre, străluciri/ De calvar în caer,/ Mîini slăbind prin aer/ Ca un ochi în lacrimi" (Poem vechi șvariantăț). Spre deosebire de individul mistic, al cărui spirit se leapădă cu oroare de carne, poetul nostru își înalță carnea la rangul spiritului. De ce n-aș aștepta, se interoga Antré Breton, de la indiciile visului mai mult decît aștept de la un grad de conștiință cu fiecare zi mai ridicat?". Unei asemenea conștiințe eretice care este visul, Miron
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]
-
vecină./ Pe corpul meu, fugi, tu fără corp!/ Reveria peste ea însăși/ De la potop singură-și dă lumină" (Ciocănitoarea șvariantăț). Ori se exprimă într-o radicalitate simbologică: "trupul îmi coboară sau urcă în ceruri ascunse" (Ascultare). Dar întîlnim sub pana poetului, de cele mai multe ori, o viziune în sens opus, opulentă, luxuriantă, frenetică, gemînd voluptuos de asociațiile concretului imnic asumat: "Omnipotență, sînt jucătorul tău/ Și bogăția ta de elogii/ Cu joc de cărți regale./ Îl aleg pe rigă și mă așez/ În
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]
-
sale intensități și din această pricină cochetînd cu imaginile crizei și cu tentațiile austerității, consemnate mai sus. S-ar zice că-n această îmbelșugare solară a sufletului ce se închină, oarecum panteistic, "omnipotenței" naturale, avem fața cea mai caracteristică a poetului trăitor la Chartres, fața sa mediteraneană pe care am glosat-o cu altă ocazie. Miron Kiropol: Metopă, Ed. Signata, Timișoara, 2001, 128 pag., preț neprecizat.
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]