738 matches
-
ideologice, exaltând politica vremii, fie pledoarii pentru propriile scrieri, un fel de dialoguri imaginare cu un interlocutor atent și comprehensiv, căruia i se explică problematica articolelor și represaliile pe care le-a suportat autorul lor, prilej pentru acesta de a polemiza cu critica literară. În Vocația constructivă sunt inserate și replici la reacțiile vehemente pe care le provocase în presa maghiară volumul Cuvânt despre Transilvania. Cine a citit marea nuvelă Cordovanii, pe care Ion Lăncrănjan a publicat-o anul trecut [1954
LANCRANJAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287743_a_289072]
-
bătuți acei oameni, cum trebuiau să se umilească pentru un vârf de țigară, cum erau batjocoriți etc.”. În discuțiile pe cărțile menționate anterior am avut adesea polemici - mi-aduc aminte de o generație de acum câțiva ani când, de pildă, polemizam acut pe cartea lui Noica, seminarul se terminase de mult, era târziu, dar studenții nu voiau să plece, stăteau acolo și polemizau, deși depășisem timpul alocat cursului și seminarului. Nu voiau să plece, trebuiau să rezolve cumva problema, să se
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
anterior am avut adesea polemici - mi-aduc aminte de o generație de acum câțiva ani când, de pildă, polemizam acut pe cartea lui Noica, seminarul se terminase de mult, era târziu, dar studenții nu voiau să plece, stăteau acolo și polemizau, deși depășisem timpul alocat cursului și seminarului. Nu voiau să plece, trebuiau să rezolve cumva problema, să se Încheie polemica, ceea ce era un semn foarte bun pentru mine. Pentru că ei nu voiau să se ducă la discotecă sau În bar
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
atât de importantă, personală, specială fiecărui artist” și partea socială. Numai ultima s-ar afla într-o legătură cauzală cu structura economică a societății. Va reveni, pe larg, asupra principiilor criticii moderne în D. Panu asupra criticei și literaturii (1896), polemizând cu G. Panu pe marginea suitei de articole apărute în „Epoca literară” sub titlul Critica și literatura (1896). Păstrând liniile principale de orientare, concepția sa asupra criticii apare, în această ultimă fază a activității, sensibil îmbogățită. Orizontul s-a lărgit
DOBROGEANU-GHEREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286804_a_288133]
-
sunt „înfățișate publicului cu zgomot de tobe și trompete de «Sburătorul», «Adevărul» și «Universul literar», de «Cetatea» și «Viața literară»”. În rubricile „Răspunsuri la atacuri”, „Reflecții și observații”, „Oameni și fapte”, „Adnotări critice” („Observări critice”), Mihail Dragomirescu și colaboratorii săi polemizează cu E. Lovinescu, Perpessicius, Aron Cotruș, Vladimir Streinu, Hortensia Papadat-Bengescu, Nichifor Crainic, cu revistele „Sburătorul”, „Universul literar”, „Gândirea” și „Contimporanul”. Atacurile cele mai vehemente - semnate Falanga - îl iau drept țintă pe E. Lovinescu (A doua obiectivitate neobrăzată a d-lui
FALANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286942_a_288271]
-
Iuliu Maniu, Octavian Goga, dar și unor tineri poeți afirmați în spațiul transilvan: Mihai Beniuc, Ion Th. Ilea, Aurel Marin. În articolul Generația vrea, totuși, ceva, Mihu Dragomir va declara: „Vrem dreptul de a visa”. Cu o pană acidă, tânărul polemizează cu C. Noica, căruia îi reproșează că în numărul unic al revistei „Adsum” „propovăduiește întoarcerea în aburii otrăviți ai misticismului bizantin” ( Și noi suntem de față, 2/1940), iar în articolul Eu cred în Ion Barbu (3/1940), susține că
FLAMURA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287017_a_288346]
-
următor; s-a dus la Roma, unde a trăit foarte izolat, vizitând totuși mănăstiri de călugări și de maici; aici a reînceput să scrie, dar subiectele sunt de-acum total diferite de cele din seninele dialoguri filosofice; a început să polemizeze în scris cu coreligionarii săi dinainte, cu maniheienii, scriind tratatul Moravurile Bisericii catolice (De moribus Ecclesiae catholicae), care este adevărata mamă a tuturor creștinilor și cuprinde atât Vechiul, cât și Noul Testament; a urmat dialogul despre Moravurile maniheienilor (De moribus Manichaeorum
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cu coreligionarii săi dinainte, cu maniheienii, scriind tratatul Moravurile Bisericii catolice (De moribus Ecclesiae catholicae), care este adevărata mamă a tuturor creștinilor și cuprinde atât Vechiul, cât și Noul Testament; a urmat dialogul despre Moravurile maniheienilor (De moribus Manichaeorum), în care polemizează cu ereticii care, în trufia lor, considerându-se puri și aleși, disprețuiesc comportamentul creștinilor; a început să discute iarăși din punct de vedere filosofic problema imaterialității sufletului în Mărimea sufletului (De quantitate animae), un dialog cu prietenul său Evodius. Bibliografie
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
legătură de prietenie cu Aureliu, episcopul Cartaginei, pe care l-a determinat să citească opera lui Octatus din Milevi, Augustin a acționat încă de la conciliul din 392 astfel încât să fie luate anumite măsuri împotriva donatiștilor și a încercat apoi să polemizeze cu schismaticii mai concret, din punctul său de vedere, opunând literaturii populare a donatiștilor, compusă din imnuri și cântări, un Psalm contra donatiștilor (Psalmus contra partem Donati), scris în 393. E vorba de o parafrază sau un rezumat al operei
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
la Milano. O inteligentă istorie a filosofiei este materia cărților următoare: ea se încheie cu paginile în care Augustin acordă o atenție particulară platonismului subliniindu-i meritele, chiar în cazul unor gânditori care au combătut creștinismul, cum e Porfiriu. El polemizează însă și cu platonicienii, cum sunt Porfiriu și Apuleius, a căror amintire era foarte vie în Africa, pentru a arăta ce le-a lipsit ca să ajungă să înțeleagă noua religie. Urmează, începând cu cartea a unsprezecea, expunerea privind cetatea din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
la bun sfârșit cu aceeași energie și hotărâre cu care îi învinsese pe manihei și pe donatiști, obținând până la urmă condamnarea oficială a pelagianismului. Oricum, această condamnare nu a marcat și stingerea ereziei și el a trebuit să continue să polemizeze cu pelagienii până la sfârșitul vieții sale: moartea a întrerupt scrierea ultimei sale opere care era îndreptată tocmai împotriva lor; înainte de 430, în fiecare an, se poate spune, Augustin a publicat o scriere în care îi combătea pe acești eretici. De
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din Limoges, unde a rămas din 485 până prin 507, anul morții sale. Bibliografie. Texte: CSEL 21, 1891 (A. Engelbrecht); CChr. Lat 64, 1985 (R. Demeulenaere). 9. Claudian Mamertus În chestiunea materialității sufletului, așa cum am văzut mai sus, Claudian Mamertus a polemizat cu Fausto di Riez. Născut probabil la Lyon, a fost multă vreme presbiter în orașul învecinat, Vienne, unde fratele său era episcop, și este amintit cu cuvinte de laudă de Sidonius Apolinarie. În ce privește opera care l-a făcut cunoscut, Condiția
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
laudă de Sidonius Apolinarie. În ce privește opera care l-a făcut cunoscut, Condiția sufletului (De statu animae), într-un prim moment, Claudian susținuse, într-o scriere care s-a pierdut, că îngerii și demonii posedă un trup, în timp ce sufletul este imaterial. Polemizând cu el, Faustus ar fi replicat într-o scrisoare cu conținut dogmatic spunând că și sufletul are o anume materialitate, iar atunci când această epistolă care circula fără numele autorului a ajuns la cunoștința lui Sidonius Apolinarie, acesta l-a sfătuit
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pe afirmațiile lui Augustin, Facundus a scris o carte Contra scolasticului Mocianus (Contra Mocianum scholasticum), în care susține că nu Biserica africană devenise schismatică, ci adversarii doctrinei celor Trei Capitole și, în consecință, și ai Crezului de la Calcedon. Facundus a polemizat și cu papa Vigilius și a răspândit opera sa în Africa în 571, ascunzându-se însă într-un loc secret tocmai pentru că, refuzând deciziile conciliului de la Constantinopol, putea fi considerat rebel de către autoritatea imperială. Tot din această perioadă este și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
iezuit din secolul al șaptesprezecelea, J. Sirmondi. Subiectele sunt variate, însă importanța lor e scăzută; și totuși epistolarul său, pentru care Ennodius a folosit ca reper scrisorile unui literat faimos din Antichitatea târzie, Quintus Aurelius Symmachus, senatorul cu care a polemizat Ambrozie (pp. 384 sq.), a fost considerat ulterior ca un model pentru acest gen din cauza multitudinii de subiecte și de tonuri, chiar dacă, în urma examen atent, se poate vedea că textul păcătuiește prin vacuitate și superficialitate până și în fragmentele în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
rânduri să răspundă la atacurile teologilor de tendință antiohiană, foarte nemulțumiți de cele douăsprezece anatematisme din noiembrie 430. La cererea lui Nestorios, Ioan de Antiohia îi rugase pe Andrei din Samosata și pe Teodoret din Cyr să combată anatematismele. Chiril polemizează cu primul într-o Apologie contra episcopilor orientali (în numele cărora se exprimase Andrei, care trăia în Antiohia); pe cel de-al doilea îl combate într-o Epistolă către Evoptsios în care dezaprobă confutațiunea celor douăsprezece teze de către Teodoret (Evoptsios, episcop
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Anastasius în 518, Sever, amenințat de Justin, succesorul acestuia, simpatizant al calcedonienilor, a trebuit să fugă în Egipt. Refugiat la Eknaton, lângă Alexandria, a păstrat legăturile cu episcopii monofiziți din Orient și a scris mai multe opere prin care a polemizat în special cu Iulian din Halicarnassus (aici, pp. ???-???) și cu Ioan de Cezareea (aici, pp. ???-???). După moartea lui Justin în 527, soția lui Justinian, Teodora, care îi simpatiza pe monofiziți, a determinat în 535 numirea lui Antim ca patriarh de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
parvenit în forma originală în limba greacă. Cea mai vestită este Discuția în contradictoriu cu filosofii în legătură cu creația lumii, un dialog scris la Berit și localizat tot aici. În această scriere, Zaharia apără doctrina creștină a facerii lumii de către Dumnezeu polemizând cu un elev al neoplatonicului Amonios din Alexandria, care, în conformitate cu doctrina acelei școli filosofice, considera că lumea este coeternă cu Dumnezeu. În acest dialog vorbește chiar Amonios la ale cărui prelegeri Zaharia asistase pe când era student la Alexandria și de la
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
se poate observa că izvoarele pe care le folosește sunt mai cu seamă scrieri ale exegeților alexandrini (chiar dacă am văzut că, dacă e vorba de istorici, este citat mai ales Teodoret). Alte opere sunt: un Răspuns la capitolele teologice unde polemizează cu neoplatonicul Proclus, scriere din care s-a păstrat doar un fragment (însă atât autenticitatea fragmentului cât și eventuala existență a unei opere în care Procopius îl combate pe Proclus sunt îndoielnice), și câteva scrieri care n-au conținut religios
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Andrei, arhiepiscop de Cezareea, în Capadocia, nu e pentru noi o informație absolut certă. Pe vremea acestui exeget, Ierusalimul era încă sub stăpânirea Imperiului Bizantin, deci Andrei a trăit înainte de 637, când orașul sfânt a fost cucerit de arabi. El polemizează cu Ecumenius pe care nu-l menționează însă în mod clar și, oricum, consideră că acesta e încă în viață în acea perioadă. Și Andrei a scris un Comentariu la Apocalipsă, împărțit în douăzeci și patru de tratate, alcătuit fiecare din trei
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și a întruchipărilor sale, risipește confuzii, îndreaptă erori, interpretează judicios detalii anterior neglijate, contrazice locuri comune, deschide perspective neevidente, dar legitime și persuasiv argumentate. Spirit funciarmente polemic, scriitorul își teoretizează înclinația, afirmând caracterul intrinsec polemic al criticii literare. Bătăios, criticul polemizează cu cavalerism, „contrazice, de regulă pe ton dârz și caustic, judecăți curente și false adevăruri consacrate prin uz, folosind impecabil o viguroasă retorică demonstrativă” (Mircea Iorgulescu). Libertatea de exprimare din anii ’90 a făcut posibile revelarea și manifestarea abundentă, cvasipletorică
GEORGE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287217_a_288546]
-
Agatha Grigorescu-Bacovia, G. Fonea, cu proză - G. Bacovia (Amăgire, Iarmaroc), N. Pora, Aurel Marin, cu eseuri - Eugen Herovanu (Ideea de patrie), Paul I. Papadopol (Grigorescu și Hasdeu), G. Murnu, Gr. Trancu-Iași. „Cronica literară” este susținută de Paul I. Papadopol, care polemizează cu G. Călinescu, cronicarul literar al „Adevărului literar și artistic”, iar „Cronica politică” îi aparține lui Al. Șahighian. Alți colaboratori: Eugen Relgis, Neagu Rădulescu. A.S., I.H.
LINIA NOUA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287820_a_289149]
-
un grup de autori legați de spațiul dâmbovițean, de la reprezentanții Școlii de la Târgoviște până la generațiile mai noi, și s-a impus prin valoarea materialelor publicate, prin fermitatea și caracterul avizat al opiniilor, dar și printr-un mod elegant de a polemiza. Legând prezentul de trecut, L. aspiră, așa cum sună titlul unei rubrici, să realizeze o „Școală dâmbovițeană”.
LITERE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287832_a_289161]
-
lui R. e compusă din investigațiile mai ample, inițiate tot în scop polemic, ale operelor lui Agârbiceanu și Creangă. Agârbiceanu și demonii (1973), inițial lucrare de doctorat, e doar un „studiu de tipologie literară”, fără să ambiționeze exhaustivitatea monografică. Exegetul polemizează cu „imaginea mediocrității respectabile” construită de critică, reconsiderarea vizând nu impunerea unui Agârbiceanu „mai modern”, ci a unui „scriitor mai substanțial și mai puțin previzibil decât era socotit”. Ineditul perspectivei stă în identificarea unei zone de umbră în scrierile prozatorului
REGMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289165_a_290494]
-
menționat, de asemenea, D. Furtună, autorul mai multor lucrări de istorie literară și editor al revistei de cultură populară „Tudor Pamfile”, prezent aproape în fiecare număr. În două articole este omagiat poetul Ion Păun-Pincio, iar în numărul 3-4/1929 redacția polemizează cu „grămăticul” Mircea Eliade. O rubrică originală este „Cartea neagră”, unde sunt nominalizați „cetitori ai noștri care au avut eleganta obrăznicie de a ne ceti și a nu ne plăti revista”. Alți colaboratori: Octav Sargețiu, Aurel Lambrino. I.R.
REVISTA TINERIMII. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289269_a_290598]