601 matches
-
aceeași pagină de titlu. Pentru locutor, asumarea enunțiativă a unei propoziții este supusă complexității de posibilități care creează o dependență între enunțători și propozițiile lor, față de care el se distanțează sau cu care fuzionează. b) Act de enunțare: în teoria polifonică a enunțării (Anscombre și Ducrot, 1983), locutorul (L) poate sau nu să se angajeze asumîndu-și sau nu propoziția enunțată; implicit, un enunțător (E) se află întotdeauna la baza unei propoziții, însă numai locutorul o poate valida în spațiul realității sale
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
mai tîrziu, copilul trebuie neapărat să descopere [P13'] că există și alți oameni mari în afară de tatăl său. Cărți prezentate: Dumnezeu; Mozart; Picasso, înțelept și nebun. 2.1. Dimensiunea enunțiativă și referențială a propozițiilor Valorile de adevăr ale campaniei publicitare Teoria polifonică a enunțării (J.-C. Anscombre și O. Ducrot, 1983; J. Authier-Revuz, 1982) subliniază că orice discurs se adresează unui interlocutor. Un anumit număr de forme perceptibile, din punct de vedere lingvistic, înscriu în linearitatea propoziției prezența celuilalt, ca potențial receptor
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
Maingueneau (1984) o împrumută de la A. Berrendonner (1981) în ceea ce privește proverbul: Putem vorbi aici de o "enunțare-ecou" în măsura în care un enunțător al proverbului își prezintă aserțiunea drept o imitare, ecoul, reluarea unui număr nelimitat de enunțări anterioare acestui proverb. Într-un cadru polifonic, vom remarca faptul că locutorul proverbului este și enunțătorul lui, adică și-l asumă personal, dar nu o face decît în spatele unui alt enunțător, "GENERAL", care este veritabilul garant al adevărului din proverb (1984, p. 113). O macrostructură semantică, rezultată
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
cărui putere este evidentă și îl atrage după sine pe FIINDCĂ) ajută la impunerea unei concluzii care nu trebuie pierdută din vedere de către destinatar, dat fiind faptul că deja el o cunoaște și o acceptă. Această descriere permite ilustrarea ipotezei polifonice a lui O. Ducrot: făcînd diferența dintre locutor și enunțător (primul, agent al spunerii, autor al cuvintelor, și al doilea, agent al actului discursiv a face realizat prin enunț, agent al actelor ilocutorii), înțelegem mai bine funcția lui FIINDCĂ: locutorul
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
enunțului început cu atît dei. Atît dei marchează pluralitatea vocilor în discurs; descrierea funcționării lui lingvistice trebuie să lase să intervină concepte de ordin pragmatic și să se facă o diferență între locutorul unui enunț și enunțătorul său, în concepția polifonică a activității lingvistice (1985, p. 42). Fie enunțul: Strălucirea blondă și natura independentă a lui Rosary o fac diferită de tinerele portugheze. În acest enunț, Locutorul se identifică cu enunțătorul și își asumă propoziția asertată. El o prezintă ca validă
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
ar putea fi formulate sînt legate de cod (un stereotip al romanului sentimental) și de imaginea de pe prima copertă (contextul). Modalitatea de a descrie funcționarea unui text introduce nu doar o abordare dinamică atentă la progresie, ci și o abordare polifonică a reprezentării. Observăm, prin exemplificare, că efectul textului trebuie să fie abordat lingvistic în funcție de două dimensiuni complementare: a) Secvențialitatea, în care progresia și reluarea-repetarea textuală sînt analizabile. b) Orientarea configurațională sau dimensiunea pragmatică a coerenței și a pertinenței (referința, enunțarea
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
o acordăm fondurilor"). Această propoziție negativă ajută descifrarea aserțiunii pe care o neagă ("importanța pe care am acordat-o întotdeauna fondurilor"). Ca urmare, de ce o asemenea alegere redacțională? Dacă îl cităm pe O. Ducrot, prin negație se semnalează o reluare polifonică: Elementul pozitiv pe care îl declar subiacent enunțului negativ nu este un enunț (adică o suită de cuvinte), imputabil unui locutor, ci o atitudine, o poziție luată de un enunțător față de un anumit conținut, adică față de o entitate semantică abstractă
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
sociale 45 Macro-propoziție 39, 41 Metadiscurs 29, 30 Micro-propoziție 39, 41 Narațiune 124, 125, Numele autorului 51, 52, 54, 56 Omogenitate 41 Parodie 27, 28, 30 Pastișă 128, 129 Peritext auctorial 22, 51 Peritext editorial 22, 23, 25, 36 Polifonie/polifonic 71, 102, 115, 121 Prefață 72 Propoziție 37-39, 41, 42, 101 Publicitate 25, 36, 48, 140 Referință 37, 70, 148, 153, 174 Reformulare 31, 32, 90, 100, 138 Relație (punere în) 52, 55, 71, 85, 89 Reprezentări 37, 72, 108
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
tematici care de obicei formează obiectul științelor exacte. Un amplu poem, Pământul, evocă geneza și istoria planetei, erele geologice, apariția omului. A teoretizat poliritmia, experimentând-o, pe teme tradiționaliste, în poema Țăranii. Vorbește, pentru prima dată la noi, despre versul polifonic și Poliritmicele sale anunță noi tehnici ale poeziei. Când reușește să se desprindă de modele și să exprime cu spontaneitate impulsurile sufletului (Sorin), lirica lui capătă simplitate, și accente grave îl apropie, surprinzător, de Tudor Arghezi. Alteori sprinteneala versului anunță
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285682_a_287011]
-
a operei. Toate celelalte straturi își au baza ontică în el și sunt dependente, prin conținutul lor, de calitățile stratului unităților de înțeles. Percepția estetică ține tot de stratul unităților de înțeles. Prin urmare, opera se prezintă ca un construct polifonic existent prin posibilitatea stratificării obiectului de artă. Stratul este definit de o dublă acțiune, contribuie la concretizarea operei și se află în relație cu alte straturi. Dubla funcție a stratului duce la înțelegerea lor ca individualități particulare ce au loc
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
1.2. Abordarea diacronică" De aceea abordarea structuralist-sincronică și futuristă a curriculumului trebuie completată cu o viziune diacronică, longitudinal-istorică asupra acestei fabuloase preocupări omenești. Ea este impusă de evoluții ale cercetării educaționale contemporane care numai în aparență constituie un haos polifonic. De fapt, sunt tendințe de recuperare integrală a unei problematici tratate perpace, insular, „cu ochelari de cal” chiar, de-a lungul secolului XX. Extensiile de sens, apărute după publicarea cărții lui Bobbitt The Curriculum (1918), au forțat extensia cercetărilor. Descoperirea
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
altă apreciere. Nu erau izolate, făceau parte din uvertura unei simfonii ample și profunde. Pinar, Reynolds, Slattery și Taubman (2001) s-au înșelat când au numit această mișcare contradictorie a cacophony of voices. Era vorba despre incipitul unei esențiale capodopere polifonice. De aceea merită o atenție aparte. Nu doar pentru o reconstituire mai exactă a istoriei curriculumului modern, ci și pentru că frământările gândirii curriculare din anii ’60 au aprins athanorul din care s-ar putea să apară mirabilis scientia necesară educației
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
fluxului narațiunii fac sensibile atît diversitatea sub natura percepției (provenind dinspre "polul" enunțării: reflectori, conștiințe individuale, limbaje interioare), cît și mai ales mișcarea în sine, ritmul alternanțelor perspectivei, viteza și configurația temporală (măsurabilă în prezența efectivă) a discursurilor distincte. Structura polifonică a romanului modern nu se poate configura decît punînd la contribuție procedeele dislocării. O amplă spațializare a discursurilor se opune indeterminării (a-localizării) vocii din off, a instanței omnisciente și noncognoscibile. A se situa în povestire, prin discurs, a lua
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
le-a transformat, obținând o formă originală de roman, de povestire sau de schiță, dar și o variantă modernă a epopeii în Arhipelagul Gulag și în Roata roșie. În acest sens, lui Soljenițîn i se pare cel mai interesant "romanul polifonic, perfect delimitat în timp și spațiu. Fără erou principal". Cu alte cuvinte, el optează pentru forma de "roman liber", impus în literatura rusă de primul ei scriitor clasic, A.S. Pușkin, și dezvoltat atât de ingenios de romanul lermontovian și dostoievskian
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
pe asemenea note preliminare, construcția romanului Răscoala poate fi asemănată cu un edificiu arhitectural sau muzical, însă nu cu unul simplu sau simplist, ci cu variantele cele mai complexe care presupun dimensiuni vaste, planuri tematice largi, conflicte ascuțite, cu îmbinarea polifonică a diverselor linii melodice. Analiza pe care o întreprindem, realizată din perspectiva comparatismului estetic, presupune o lectură din interiorul căreia romanul nu mai este înțeles numai ca formă și cu atât mai puțin ca o simplă expresie tematică a dramei
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Carmen Bocăneţ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1355]
-
întâi a simfoniei lui Beethoven. Scriitorul folosește o tehnică a contrastului și a contrapunctului, interferând și alternând planurile. Contrapunctul, ca expresie muzicală, se trage din latinescul „punctum contra punctum”. în Răscoala, fiecare punct își are contrapunctul, antipodul său. Zugrăvirea e polifonică, bazată pe îmbinarea celor două linii contradictorii și a ramificațiilor lor. Fiecare fapt din lumea țăranilor demască - în text sau în subtext - faptele moșierilor și ale arendașilor, o „boierime crepusculară”, „stăpânitorii de pământuri, absenteiștii”5. Opoziția apare la toate nivelurile
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Carmen Bocăneţ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1355]
-
Heliade Rădulescu, Vasile Alecsandri ș.c.l.) au practicat "structuri textuale monoforme", Eminescu inovând și "la nivelul formelor, al genurilor și speciilor" literare. Mai mult chiar, numeroase poeme eminesciene "se construiesc într-o triadă a formelor", poetul practicând o construcție polifonică, "după mișcările interioare ale eului", amalgamând și compoziționând "structurile lirice ale aceluiași text, care aparent par dificil de asociat", convenind că aceste creații ce rezultă din "hibridizare", dau "măsura originalității geniului eminescian, care se mișcă cu dezinvoltură între diferite registre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Panorama Griviței; și, În sfârșit, introducerea prin contrabandă, pe fereastra privății de la Ateneu sau cu com plicitatea oamenilor de serviciu, la concertele simfonice, unde ascultam - care cum ne găseam cu proaspăta genealogie țără nească sau târgoveață În spinare - vastul univers polifonic al lui Beethoven, alchimia sonoră a lui Richard Wagner, invenția melodică a lui César Franck; sau la recitalurile de la Ateneu și reprezentațiile epocale ale Comediei Franceze, ale Operei și Teatrului Italian de acum aproape o jumătate de secol, spec ta
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
le-a consemnat operele originale, aproape neverosimile în epocă. 9 N-ar fi rău ca valorile spirituale ale țării să fie mai des puse sub ochii tinerilor. Vârfurile intelectuale care au marcat și marchează piscurile culturii naționale ne dau universul polifonic prin umanism, iubire de adevăr, frumos și încredere în viitor. Repere fundamentale pentru generațiile de azi. 10 Întâlnim adesea semnul întrebării chiar în titlul textului sau repetat la sfârșitul frazei, sintagmei, versului... Uneori acest semn (cu puțină imaginație se aseamănă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
nu concep romanul, ceea ce Thomas Mann sau H.P. Bengescu și Liviu Rebreanu Înțelegeau prin acest gen, care Încă domină În atenția și conștiința publică, celelalte genuri literare - poezia, eseul, critica și istoria literară - În absența ideii de construcție epică amplă, polifonică, susținută de o tramă, de un story, de dialog și bazată pe stâlpii epici ai caracterelor sau personajelor. Proza modernă de fapt, odată cu Victor Hugo până la Th. Mann sau Joyce, a intercalat În acest story și ample digresiuni ce implică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
uriașului său prestigiu, În modernitate, În epopeea Război și pace, face largi digresiuni ce frizează o nouă și revoluționară filosofie a istoriei. Cred că nu e inutil să adaug că toate aceste „elemente” ale construcției romanești - story-ul, personajele, arta dialogului, polifonicul acțiunii, nemaivorbind de stil și atmosferă, sunt pe cât de dificil de Învățat, de deprins, pentru un debutant care vrea cu adevărat să facă roman, În sensul „clasic”, dar și real al noțiunii, pe atât de stringent necesare pentru Întreg edificiul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
camerei avea să-l pună în funcțiune. Dintru început, regi- zo rul român își reglează camera astfel încât să transpună postulatul în imagine. Opera lui I.L. Caragiale căreia filmul îi stabilește momentul de sinteză - unic până acum, căci despre o montare polifonică a operei este vorba - este foca- lizată printr-o hipertrofiere a detaliului, printr-o ridi care a derizoriului la absolutul abjecției. De altfel, chiar din momentul „Grand Hôtel «Victoria Română»” sunt decupate două episoade, cel al linșării unui câine de către
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și valorile, astfel încât să fie acceptabile pentru toate societățile și culturile și să devină autentic relevante pentru supraviețuirea și dezvoltarea ființei umane. Primul obiectiv pare a fi atins. Sunt atât de multe etici încât se poate filozofa astăzi în registrul polifonic al eticii finațelor, eticii resurselor umane, eticii marketingului, eticii producției, eticii proprietății intelectuale, eticii sistemului economic, eticii sistemului legislativ, eticii afacerilor și a afacerilor internaționale, bioeticii etc. Supraabundența de etici este explicabilă: nu există domeniu sau activitate umană care să
by AURICA BRIŞCARU [Corola-publishinghouse/Science/951_a_2459]
-
doua, trăim sub presiunea multiplă a necesității. Ni se oferă texte mediocre, show-uri de prost gust, condiții de viață umilitoare. Am ajuns să nu mai avem simțuri, idei, imaginație. Ne-am urâțit, ne-am înstrăinat cu totul de simplitatea polifonică a lumii, de pasiunea vieții depline. Nu mai avem puterea de a admira și de a lă uda cu o genuină evlavie splendoarea Creației, văzduhul, mările, pământul și oamenii. Suntem turmentați și sumbri. Abia dacă ne mai putem suporta. Există
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
corespund posibilităților de înțelegere și interpretative ale elevilor clasei a IV-a.dezvoltarea deprinderilor de a cânta corect și expresiv, după auz și prin solfegiere, cântece cu ambitusul Do1-Do2 (Re2) în colectiv sau individual, la unison sau în aranjamente armonico - polifonice simple. - realizarea unor acompaniamente ritmice sau armonice cu ajutorul unor instrumente muzicale (clavita, block flote, tobă, maracasă, castagnete etc.) - dezvoltarea aptitudinilor de a asculta muzică, de a o înțelege și stimularea dorinței de a o practica; - însușirea unor criterii de apreciere
PROBE DE EVALUARE LA EDUCAȚIA MUZICALĂ by Marinela Bugeac () [Corola-publishinghouse/Science/91589_a_93185]